Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3978/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3978

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie

Grefier: - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL, împotriva deciziei nr.1005 din 03 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat pentru contestatoarea SC" "SRL și consilier juridic pentru intimata DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru contestatoarea SC" "SRL solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. Arată că instanța de recurs a omis să cerceteze nelegalitatea actului administrativ contestat, astfel că s-au încălcat prevederile art.318 din Codul d e procedură civilă.

Precizează că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, constând în faptul că instanța de recurs în mod greșit a înțeles că a fost dedus TVA pentru unul dintre autovehiculele folosite de societate.

Consilier juridic, pentru intimata DGFP D, solicită respingerea contestației în anulare, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art.318 Cod pr.civilă.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față;

La data de 21.04.2009, SC" SRL Caf ormulat, în contradictoriu cu intimata DGFP D, contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1005/2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-.

În motivare s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale constând în faptul că instanța de recurs în mod greșit a înțeles că a fost dedus TVA pentru unul din autovehiculele folosite de societate, așa cum se reține în motivare.

Pe de altă parte, respingând recursul, instanța a omis să cerceteze nelegalitatea actului administrativ contestat privit prin prisma hotărârii CEDO împotriva României.

S-a arătat că decizia pronunțată nu este echitabilă, creează situații discriminatorii, fiind încălcat și principiul accesului liber la justiție.

În drept au fost invocate dispozițiile art.317-321 Cod pr.civilă.

La dosar au fost atașate dosarele nr- ale Tribunalului Dolj și Curții de Apel Craiova.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, Curtea apreciază contestația în anulare nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Primul motiv de contestație invocat de contestatoarea SC" SRL C îl reprezintă greșeala materială constând în faptul că instanța de recurs în mod greșit a înțeles că a fost dedus TVA pentru unul din autovehiculele folosite de societatea contestatoare.

În sensul dispozițiilor art.318 teza I Cod pr.civilă, "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Textul se referă la greșeli materiale formale ale judecății în recurs, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, cum solicită contestatoarea în cauza de față.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în cauza Mitrea împotriva României (hotărârea din 29 iulie 2008), a subliniat obligația statelor de respectare a principiului securității juridice care presupune, printre altele, ca hotărârile definitive ale instanțelor prin care s-a statuat asupra unei chestiuni să nu mai fie contestate.

Principiul securității juridice implică respectarea principiului res judicata, care este finalitatea specifică hotărârilor judecătorești. Acest principiu stabilește că nicio parte nu este îndreptățită să solicite o "revizuire" a unei hotărâri definitive și obligatorii și mai ales nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei.

În consecință, solicitarea anulării deciziei contestate în baza dispozițiilor art.318 teza I Cod pr.civilă este nefondată.

C de-al doilea motiv al contestației, întemeiat pe dispozițiile art.318 teza a II-a, în sensul că, respingând recursul, instanța a omis să cerceteze nelegalitatea actului administrativ contestat privit din prisma hotărârii CEDO împotriva României.

În această ipoteză, numai recurentul poate introduce contestație în anulare, din moment ce este vorba de omisiunea de a discuta un motiv de recurs.

Cum, în cauza de față, a formulat recurs numai intimata DGFP D, nu poate fi vorba de o neanalizare a unui motiv de recurs formulat de contestatoare.

Pe de altă parte, neanalizarea unor motive de apărare invocate de intimat prin întâmpinare, nu constituie o cauză de anulare a hotărârii în temeiul art.318 teza a II-a Cod pr.civilă care se referă expres și exclusiv la omisiunea cercetării motivelor de recurs, nu a apărărilor părților.

Pentru considerentele expuse, Cutea constată că, raportat la dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, contestația în anulare este nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL, împotriva deciziei nr.1005 din 03 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 2 ex/06.11.2009

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Carmen Ilie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 3978/2009. Curtea de Apel Craiova