Contestație act administrativ fiscal. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.416
Ședința publică din 18.03.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DGFP T și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.969/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată " " L T și pârâtul intimat Biroul Vamal T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, iar în reprezentarea pârâtei DGFP T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, care se comunică reprezentantei pârâtei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta recurentei DGFP T, doamna consilier juridic solicită admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate.
Reprezentanta reclamantei intimate " " L T, doamna avocat solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei. Depune practică judiciară.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința civilă nr.969/21.11.2009 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL T în contradictoriu cu pârâții BIROUL VAMAL T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE - T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect anulare act administrativ fiscal, a dispus anularea Deciziei nr. 10.280 emisă de T și a Deciziei nr. 820/241/10.12.2007emisă de DGFP T, în sensul înlăturării obligației de plată accesorii obligațiilor fiscale în sumă de 96.261 lei și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1194,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În anul 2004 reclamanta a efectuat un număr de 18 importuri pentru care a beneficiat de tarif vamal preferențial, fiind îndeplinite pentru fiecare import în parte, atât prevederile art. 16 alin. 1 lit. B, cât și dispozițiile art. 21 alin. 1 lit. B din Protocolul nr. 4 din 31.01.1997 privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, motiv pentru care a achitat doar cuantumul accizelor și al TVA - ului pentru fiecare import, după care s-a acordat liberul de vamă. În urma unei adrese emisă de autoritățile germane prin care se infirma originea comunitară a mărfurilor importate în cursul anului 2004 pentru care a beneficiat de regim preferențial, au fost emise deciziile de regularizare nr. 9175, 9179, 9181, 9183, 9185, 9187, 9189, 9191, 9193, 9195, 9197, 9199, 9201, 9203, 9205, 9207, 9209, 9211 din 01.08.2007, comunicate la data de 08.08.2007.
Tae mis la data de 05.09.2007, decizia nr. 10.280, prin care se reclamanta era obligată la plata sumei de 96.262 lei, reprezentând accesoriile sumei de 104.223 lei reprezentând taxe vamale, comision vamal și TVA calculate suplimentar conform celor 18 decizii de regularizare. Din analiza deciziei de impunere, rezultă că accesoriile au fost calculate de la data realizării fiecărui import în parte și până la data de 05.09.2007.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 20/241/10.12.2007 emisă de DGFP
În ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor constând în majorări de întârziere pentru taxe vamale, comision vamal și TVA, care au fost calculate începând cu data de 29.03.2004 instanța retine că, deși potrivit art. 115 al 1 OG 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plata acesta datorează dobânzi și penalități de întârziere, acest articol nu poate fi interpretat decât coroborat cu prevederilor art. 111 al.2 OG 92/2003 potrivit cărora pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabilește în funcție de data comunicării acestora, iar art. 119 din OG 92/2003 stabilește că pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere. Ori, in cauza de față organul vamal a calculat dobânzi și penalități de întârziere pentru o perioada anterioară comunicării celor 18 decizii de regularizare, aspect ce vine în contradicție cu dispozițiile legale mai sus enunțată. Astfel decizia nr. 820/241/10.12.2007 DGFP T care menține în întregime decizia nr. 10.280 T este parțial nelegală în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor aferente sumei de 104.223 lei, motiv pentru care cele două acte administrative au fost anulate, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 96.261 lei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 1194,3 lei constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat, conform înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâtele DGFP T și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta Direcția regională pentru Accize și operațiunii vamale T, declarat în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, a arătat în esență că plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,6% pentru fiecare lună începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței, pentru datoria vamală termenul de scadență fiind data înregistrării declarației vamale de import, conform art.201 alin.1 lit.a din regulamentul CEE nr.2193/92. La momentul inițial al importului mărfurile au beneficiat de regim tarifar preferențial, fiind scutite de la plata taxei vamale în baza declarațiilor pe facturile eliberate de autoritatea vamală germană, conform cărora mărfurile importate au fost fabricate în Comunitatea Europeană. Cu ocazia controlului a posteriori vama germană a comunicat că mărfurile importate de contestatoare nu sunt originare din spațiul comunitar și deci nu pot beneficia de tarif preferențial.
În recursul său, pârâta DGFP Taa rătat, în esență, că în urma controlului ulterior organele vamale au luat măsuri pentru anularea regimului tarifar preferențial pentru un număr de 18 facturi, astfel că în condițiile în care debitele stabilite nu au fost achitate la termen, au generat majorări de întârziere conform art.115 alin.1 din OG nr.92/2003.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea apreciază că interpretarea dată de instanța de fond acestor dispoziții legale este corectă și că pentru obligațiile fiscale accesorii scadența se stabilește în funcție de data comunicării debitului principal.
În privința dispozițiilor invocate de Autoritatea Națională a Vămilor, Curtea reține că, potrivit art. 210 alin. 1 și 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar:
(1) "O datorie vamală la import poate să ia naștere prin:
a)punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import sau
b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import.
(2) O datorie vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză".
În privința aplicării în cauză a Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, Curtea remarcă faptul că articolul citat se referă la nașterea datoriei vamale, iar nu la ipoteza recalculării datoriei vamale inițiale. Din acest punct de vedere, Curtea apreciază că acest text nu este incident în cazul accesoriilor datoriei vamale discutată în prezenta cauză.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că - în condițiile în care Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 este obligatoriu pentru autoritățile române numai începând de la data aderării României la Uniunea Europeană, din 1.01.2007 - acest act normativ nu este incident în cazul datoriilor vamale născute anterior datei de 1.01.2007, date fiind dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Așadar, în măsura în care s-ar reține că datoria vamală se naște de la data 23.12.2002, când s-a înregistrat declarația vamală de import, aplicarea Regulamentului CEE nr. 2913/92 în privința acesteia ar constitui o încălcare a principiului neretroactivității legii, principiul de la care nu este admisă decât o singură excepție, cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind legală soluția Tribunalului Timiș cu privire la calcularea majorărilor și a penalităților în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, respectiv de la data comunicării debitului.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T sunt nefondate, astfel că potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă le va respinge ca atare.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Curtea potrivit art.274 Cod procedură civilă va obliga pârâtele recurente să-i plătească reclamantei 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele DGFP T și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr.969/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâtele recurente să-i plătească reclamantei 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18.03.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
Cu opinie separată în sensul admiterii recursurilor, judecător
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Opinie separată
Soluția care se impune în cauză era cea de admitere a recursurilor pârâtelor, modificarea sentinței cu aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii ca nefondată, pentru că în mod legal au fost calculate majorările de întârziere din litigiu.
Problema care se pune în dosar este cea a datei scadenței majorărilor de întârziere la impunerile cu caracter fiscal sau vamal reglementarea fiind unitară în dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Așa fiind, devin incidente dispozițiile art.119 Cod procedură fiscală, referitoare la reglementarea acestor majorări, în sensul că art.119 alin.1 prevede expres că pentru neachitarea la termenul de scadență, de către debitor, a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Art.120 Cod procedură fiscală, privitor la majorări, prevede la alin.1 și 2, că acestea se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Deci, momentul care generează, calculul majorărilor de întârziere este scadența obligației fiscale și nu data comunicării debitului principal, cum eronat se susține prin sentință, prin invocarea prevederilor art.111 alin.2 Cod procedură fiscală.
Art.111 Cod procedură fiscală, privitor la termenele de plată ale creanțelor fiscale, dispune la alin.1 că, acestea sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care le reglementează, iar alin.2 prevede că pentru diferențele de obligații fiscale principale și cele accesorii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel lit.a din aliniat prevede că data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 lunii următoare".
Deci art.111 Cod procedură fiscală reglementează termenul în care trebuie plătite obligațiile fiscale principale sau accesorii, nu stabilește scadența obligației de plată, care este reglementă prin codul fiscal sau prin alte legi speciale, cum rezultă fără putință de tăgadă din textul legal suscitat.
Codul vamal al României stabilește în art.223 alin.2 că datoria vamală se naște în momentul declarației vamale în cauză, iar datoria vamală la export ia naștere prin exportul mărfurilor supuse dreptului de export, în afara teritoriului vamal al României și pentru care s-a întocmit o declarație vamală potrivit art.231 alin.1 Cod vamal și conform art.231 alin.2 din același cod, datoria vamală la export se naște în momentul în care este acceptată declarația vamală.
Deci, în cazul impunerilor cu caracter vamal datoria vamală este scadentă la data încheierii, efectiv acceptării declarației vamale, moment de la care curg și accesoriile acesteia, potrivit dispozițiilor din Codul fiscal susenumerate.
Cum soluția instanței de fond contravine reglementărilor legale în materia dedusă judecății, este nelegală și se impunea admiterea recursurilor pârâtelor.
JUDECĂTOR - -
Red.-28.04.2009
Tehored. -28.04.2009/2 ex.
Prima Instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
