Contestație act administrativ fiscal. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.417
Ședința publică din 18.03.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.1014/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta DGFP T consilier juridic, pentru reclamantul-intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului, care se comunică și cu reprezentanta pârâtei DGFP
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei-pârâta DGFP T, doamna consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP Depune practică judiciară. Solicită admiterea recursului formulat de DGFP T, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului, domnul avocat solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1190 lei, reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința civilă nr.1014/28.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T, a respins excepția prematurității și a inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect restituire taxă înmatriculare, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3286 lei, ce va fi actualizată cu dobânda legală începând cu data de 27.09.2008 și până la data plății efective, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1194,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru înmatricularea în circulație la autoritățile rutiere, a autoturismului marca Volkswagen cu nr. de identificare -, reclamantul a achitat suma de 3286 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare. Ulterior a solicitat T restituirea acestei taxe, primind răspunsul de refuz prin adresa nr. 90960 din 17.04.2008. Împotriva acestui refuz, reclamantul a formulat contestație conform art. 205 Cod procedură fiscală, înaintată la data de 07.05.2009 la
În temeiul art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea fondului.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta T, tribunalul a constatat că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de titlul IX din OG 92/2003, coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, la dosarul cauzei fiind depus duplicatul contestației adresate - T, precum și dovada transmiterii acesteia, motiv pentru care va respinge excepția prematurității.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de DGFP T, tribunalul a constatat că, taxa de prima înmatriculare face parte dintre taxele speciale datorate la bugetul de stat conform art. 214 ind. 2 din Codul fiscal și art. 31 ind. 2 al.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal iar conform art. 7 pct. 6 Cod fiscal prin autoritate fiscala competenta se înțelege organul fiscal din cadrul EF și serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale după caz care au responsabilități fiscale, DGFP T fiind autoritatea care trebuia să soluționeze contestația reclamantului motiv pentru care va respinge excepția invocată.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat următoarele:
Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală intre produsele importate și cele similare autohtone. Or, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate aici înainte de 01.01.2007.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Ori potrivit art. 148 din Constituția României: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4)."
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
Dispozițiile art.214 ind. 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu dispozițiile art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune soluția motivării de la aplicarea art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu obligarea pârâtelor la restituirea acestei taxe.
De asemenea instanța a obligat pârâtele la plata dobânzilor legale începând cu data de 18.04.2008 și până la data plății efective, având în vedere caracterul nelegal al acestei taxe, și faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu material prin nefolosirea sumei de bani achitată, prejudiciu care poate fi reparat prin obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale.
Instanța nu poate reține apărarea pârâtei T cu privire la admiterea acțiunii în parte și restituirea diferenței, întrucât conform dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2008 taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
De asemenea s-a mai reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1194,3 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, au formulat recurs pârâtele T și T, criticând-o pentru nelegalitate.
În esență, pârâta a arătat că se impune admiterea în parte a acțiunii reclamantei, cu privire la diferența dintre suma datorată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare, conform OUG nr.50/2008, având în vedere că acest act normativ se aplică retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de contribuabili în perioada 1.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă de primă înmatriculare, potrivit art.11 din OUG nr.50/2008. De asemenea, pârâta a criticat sentința în ceea ce privește acordarea de dobânzi, învederând că dobânda prevăzută de OG nr.9/2000 se plătește numai în cazul în care obligația bănească este putătoare de dobânzi, ar taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu este putătoare de dobânzi. În fine, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei de obligare a T la plata cheltuielilor de judecată deoarece perceperea taxei nu s-a făcut abuziv sau nelegal, ci în baza art.2141din Codul fiscal, iar în subsidiar a cerut reducerea cheltuielilor (onorariului de avocat).
Recursul este întemeiat, însă numai în privința dobânzilor legale, în sensul celor ce urmează:
Pe fondul cauzei, n discuție este, observă Curtea, dacă taxa de primă înmatriculare așa cum, a fost reglementată prin art.2141și următoarele din Codul fiscal este legal stabilită în raport de art.90 din Tratatul Comunității Europene, text comunitar care interzice discriminarea între impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea observă că nu se contestă în recurs sentința instanței de fond în ceea ce privește chestiunea centrală din prezenta cauză, că prevederile art. 2141-2143din Codul fiscal sunt neconforme cu art.90 din Tratatul Convenției Europene, ci este de acord cu admiterea în parte a acțiunii, în raport de prevederile OUG nr.50/2008, admițând implicit existența conflictului între normele din Codul fiscal (art.2141și următoarele) și art.90 din Tratat, motiv pentru care Curtea nu va examina sentința sub acest aspect, limitându-se la criticile formulate în recurs.
Cu privire la incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurentă, în opinia căreia acțiunea ar trebui admisă în parte, numai cu privire la diferența între suma achitată de reclamant și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, și nu este în discuție aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data plății acestei taxe de către reclamantă.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia "prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
Critica, observă Curtea, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții, prima instanță în deplină consonanță cu art.274 Cod procedură civilă, a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 1543 lei, cu acest titlu. De asemenea, Curtea nu observă nici un motiv pentru a reduce onorariul avocațial,în cauză, în raport de elementele arătate în art.274 (3) Cod procedură civilă.
În cauză, a fost invocată de către pârâta T excepția lipsei calității procesuale a recurentei DGFP T de a promova calea de atac împotriva sentinței civile nr.1014/28.11.2008 a Tribunalului Timiș.
În privința excepției invocate, Curtea reține următoarele:
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în executarea dispozițiilor art.2141-2143din Codul fiscal i-a impus d-lui să plătească taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ca o condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a autoturismului achiziționat de către domnia sa. C care a instituit taxa este fără îndoială Statul Român, prin adoptarea unei norme juridice cu valoare de lege, însă aplicarea acelei dispoziții legale este atributul exclusiv al Administrației în exercițiul funcției fundamentale a statului - de organizare a executării legii și de executare în concret a legii (funcția executivă). Funcția executivă se realizează, de fapt, prin intermediul organelor de stat care formează subsistemul administrației publice, printre acestea, numărându-se și pârâta care a fost înzestrată cu puteri juridice specifice ca agent al erului Finanțelor Publice, în speță, aceasta fiind organul de stat învestit să impună tuturor persoanelor aflate în situația reclamantului, în raza sa de competență teritorială, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a acestor bunuri. Prin urmare, constată Curtea, doar Administrația Finanțelor Publice T, în speță, are calitate procesuală pasivă, nu și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, instituție care și ea a declarat recurs în cauză. Împrejurarea că doar recurenta posedă personalitate juridică, nu și pârâta T, precum și faptul că aceasta din urmă se subordonează recurentei, sunt lipsite de semnificație juridică deoarece în contenciosul administrativ calitatea procesuală pasivă nu este determinată de personalitatea juridică a unei autorități publice, ci de capacitatea acesteia de a emite acte administrative. Chiar dacă T nu a stabilit obligația reclamantului de a plăti taxa în discuție, prin emiterea unui act infralegislativ, cu toate că trebuia să facă acest lucru, raportul juridic dedus judecății este născut între reclamant și această pârâtă, doar Administrația Finanțelor Publice T putând promova calea de atac a recursului, în calitate de pârât la fond.
În consecință, Curtea va admite excepția invocată și, pe cale de consecință, va admite recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Față de cele ce preced, Curtea, potrivit art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâtelor și va modifica sentința, în parte, în sensul celor mai sus arătate, menținând în rest dispozițiile acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele DGFP T și T împotriva sentinței civile nr.1014/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de DGFP T pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, iar în privința pârâtei T, obligă această pârâtă la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânzi legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-24.04.2009
Tehored. -24.04.2009/2 ex.
Prima Instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
