Contestație act administrativ fiscal. Sentința 42/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--04.02.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.42
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C - T, împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală B- Direcția generală de soluționare a contestațiilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă avocat, iar în reprezentarea pârâtei, consilier juridic.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare din partea pârâtei, un exemplar se comunică reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar, împuternicire avocațială, chitanța nr. - PJ din 15.02.2008, reprezentând completare la taxa judiciară de timbru în cuantum de 35 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, precum și practică judiciară.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii în modalitatea arătată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiune, reclamanta - Tac hemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B- Direcția generală de soluționare a contestațiilor solicitând, în condițiile art.1 și 8 din Legea nr.554/2004 și ale art.218 alin.2 Cod procedură fiscală, să se anuleze decizia nr.325/14.XI.2007 emisă de pârâtă și să fie obligată aceasta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere fiscală nr.200/17.08.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T, precum și a Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.7626/17.08.2007, încheiat la 16.08.2007 de funcționari publici din cadrul Administrație Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T, fără cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta arată că prin decizia de impunere fiscală nr.200/17.VIII.2007 a fost obligată la suma de 3.776.463 lei cu titlu de impozit pe profit și penalități, și contestația depusă împotriva impunerii a fost soluționată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B- Direcția generală de soluționare a contestațiilor prin decizia nr.325/14-XI.2007 dispunându-se suspendarea soluționării acesteia, pentru că au fost sesizate organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru a se stabili dacă faptele reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de Legea nr.241/2005; în temeiul art.214 alin.1 lit.a Cod procedură fiscală.
Reclamanta susține că suspendarea soluționării unei contestații în procedura prealabilă se poate face numai atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În consecință, se invocă strict formal că între stabilirea obligațiilor prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor reprezentanților societății ar exista "o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei", constând în aceea că lipsa unor documente justificative și "cronologia desfășurării operațiunilor" ridică problema "dacă operațiunile de intermediere între persoanele juridice implicate au fost desfășurate", s-a luat decizia suspendării soluționării contestației formulată de SC - până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
Solicită a se observa decizia de soluționare a contestației nu este motivată și nici nu există indiciile săvârșirii de către reprezentanții societății (persoane fizice) a unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, cu privire la obligațiile fiscale ale firmei, așa cum prevede art.214 alin.(1) lit.a) din Codul d e procedură fiscală.
În procesul penal nu vor putea fi nici anulate, nici modificate, nici menținute actele administrative fiscale care determină obligațiile bugetare ale societății comerciale în cauză, nefiind acesta obiectul procesului penal.
Indiferent de soluția care se va pronunța în cauza penală, obligațiile fiscale ale SC - rămân cele stabilite prin decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, acte administrative fiscale asupra temeinicie și legalității cărora era chemat să se pronunțe organul de soluționare a contestației.
Încercarea de a-și motiva decizia, organul de soluționare a contestației a invocat dubii cu privire la realitatea operațiunilor de intermediere, însă ignoră faptul că în decizia de impunere obligațiile fiscale suplimentare au fost determinate ca și cum operațiunile în discuție nu ar fi avut loc, nerecunoscându-se deductibilitatea cheltuielilor cu comisioanele. În această situație, apare evident că nu există nici o legătură între cauza penală și soluționarea contestației în procedura administrativă.
Prin întâmpinare pârâta ANAF a cerut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că procesul-verbal încheiat la data de 16.08.2007 ale cărui constatări au fost valorificate prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 16.08.2007 în urma analizei căruia a fost emisă Decizia de impunere contestată, au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru a se stabili dacă faptele reținute întrunesc elementele constitutive prevăzute în Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Organele de inspecție fiscală au constatat în urma inspecție fiscale la care în anul 2005 și 2006 reclamanta a vândut imobilul situat în T, către SC SRL în două etape, prin încheierea a două contracte. Ca urmare a încheierii acestor contracte, societatea a înregistrat venituri în contul 622 cheltuieli cu servicii de intermediere în sumă de 12.672.038 lei. Din verificarea documentelor, organelor de inspecție fiscală au constatat că, la data încheierii primului contract de intermediere dintre reclamantă și SC SRL, cumpărătorul SC SRL era deja stabilit. Mai mult intermediarul SC SRL s-a înființat chiar în ziua încheierii contractului de intermediere.
Contractul de intermediere dintre reclamantă și SC SRL a fost încheiat ulterior datei de închiriere a contractului de vânzare și are același obiect ca și contractul de intermediere încheiat între reclamantă și SC SRL. Totodată s-a constatat faptul că SC SRL în calitate de cumpărător prin intermediarul SC SRL sunt reprezentate de același administrator iar tranzacția s-a încheiat la prețul minim solicitat de vânzător.
Justificarea prestatorilor de servicii s-a făcut în baza unui contract, a unei facturi și a unui raport de lucru care nu sunt susținute cu documente scrise privind serviciile prestate.
Art.214 din Codul d e procedură fiscală prevede că suspendarea procedurii de soluționarea contestației pe cale administrativă: 1) Organul de soluționare competente poate suspenda prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiunii a cărei constatare ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Astfel, între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin procesul-verbal încheiat la data de 16.08.2007 ale cărui concluzii au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 16.08.2007 în urma căruia a fost emisă decizia de impunere contestată și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependență constă în faptul că, în speță se ridică problema realității operațiunilor desfășurate de societate în condițiile în care acesta nu prezintă documente justificative care să ateste prestarea efectivă a acestora. Totodată, cronologia desfășurării operațiunilor și anume: cumpărătorul din contractul de intermediere era deja stabilit; intermediarul s-a înființat în ziua încheierii contractului de intermediere; atât cumpărătorul cât și intermediarul sunt reprezentare de același administrator; tranzacția s-a încheiat la prețul minim solicitat de vânzător, toate acestea ridică problema, dacă, operațiunile de intermediere între persoanele juridice implicate au fost desfășurate.
Examinând acțiunea, se constată că este fondată, motiv pentru care se admite, se anulează decizia nr.325/14.XI.2007 emisă de pârâtă și o obligă să soluționeze contestația formulată de reclamantă, pe fond, împotriva deciziei de impunere fiscală nr.200/17.VIII.2007 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 16.VIII.2007 încheiat de T-Administrația finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii-Activitatea de inspecție fiscală, pentru că:
Prin decizia de impunere fiscală nr.200/17.VIII.2007 Administrația Finanțelor Publice pentru contribuabili mijlocii din cadrul DGFP T au impus-o pe reclamantă la plata sumei de 3.776.463 lei reprezentând impozit pe profit și penalități și contestația în procedura prealabilă a fost soluționată de pârâta ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor să fie prin măsura de suspendare, urmând ca procedura administrativă să fie reluată după încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Potrivit considerentelor deciziei susmenționate, pârâta a reținut că reclamanta a vândut în anii 2005 și 2006, imobilul situat în T către SC SRL, în două etape, prin încheierea a două contracte. Ca urmare a încheierii acestor contracte societatea a înregistrat venituri în sumă de 58.935.500 lei. Aferent acestei vânzări, reclamanta a înregistrat în contul 622 cheltuieli cu servicii de intermediere în sumă de 12.672.038 lei.
Din verificarea documentelor organele de inspecție fiscală au constatat că la data încheierii primului contract de intermediere dintre contestatoarea și SC SRL, cumpărătorul SC SRL era deja stabilit. Mai mult, intermediarul SC SRL s-a înființat chiar în ziua încheierii contractului de intermediere.
Contractul de intermediere dintre reclamantă și SC SRl a fost încheiat ulterior datei de încheiere a contractului de vânzare și are același obiect ca și contractul de intermediere încheiat între contestatoare și SC SRL. Totodată s-a constatat faptul că SC SRL, în calitate de cumpărător și intermediarul SC SRL sunt reprezentate de același administrator, iar tranzacția s-a încheiat la prețul minim solicitat de vânzător. Justificarea prestărilor de servicii s-a făcut în baza unui contract, a unei facturi și a unui raport de lucru care nu sunt susținute cu documente scrise privind serviciile prestate.
Urmare la aceste constatări organele de inspecție fiscală au transmis procesul-verbal de control din 16.VIII.2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru a se stabili dacă faptele reținute întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr.241/2005.
Art.214 alin.1 Cod procedură fiscală prevede că organul de soluționare a contestației, poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Din conținutul deciziei nr.325/2007, atacate în cauză nu rezultă care sunt motivele care constituie indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra soluției ce se va da în procedura administrativă.
Din conținutul art.214 alin.1 Cod procedură fiscală rezultă că organul fiscal este obligat să justifice măsura de suspendare prin indicarea infracțiunii a căror indicii le constată cu ocazia controlului fiscal, ori decizia din cauză nu îndeplinește această cerință legală, pentru că organul fiscal a sesizat parchetul tocmai pentru ca acesta să stabilească dacă faptele reținute la control constituie sau nu infracțiuni la Legea nr.241/2005.
Așa fiind, măsura de suspendare a procedurii administrative este nelegală, vătămătoare pentru reclamantă, motive pentru care acțiunea se admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta - T împotriva pârâtei -Direcția de soluționare a contestațiilor.
Anulează decizia nr.325/14.XI.2007 emisă de pârâtă și o obligă să soluționeze contestația formulată de reclamantă, pe fond, împotriva deciziei de impunere fiscală nr.200/17.VIII.2007 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 16.VIII.2007 încheiat de T-Administrația finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii-Activitatea de inspecție fiscală.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 26.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Se comunică:
reclamantei- C --T, str.-, km 6, jud.
pârâtei- Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția generală de soluționare a contestațiilor B,-, sector 5.
Emis 2 com
RED- -28.02.2008
TEHNORED:/ 5.03.2008/8.ex.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Cristian Alexandru Dacu
