Contestație act administrativ fiscal. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.422
Ședința publică din 18.03.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.1038/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta DGFP T consilier juridic, pentru reclamantul-intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente T solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Solicită admiterea recursului formulat de
Reprezentantul reclamantului, domnul avocat solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP T, iar pe fond, admiterea recursului și menținerea ca temeinică și legală sentința atacată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei. Depune concluzii scrise și factura nr.046/17.03.2009 reprezentând dovada cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința civilă nr.1083/8.12.2008 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE T și DGFP T, a dispus anularea chitanței seria - nr.- din 11.10.2007 emisă de T - Trezoreria T, prin care reclamantul a achitat suma de 5752 lei, taxa specială la prima înmatriculare și a Adresei nr. - din 18.07.2008 emisă de T - Biroul, a obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 5752 lei reprezentând taxa specială auto la primă înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.- din 11.10.2007, actualizată cu dobânda legală, de la data de 13.08.2008, până la restituirea efectivă și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 743 lei reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de prima înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
În plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pârâta avea obligația sa o înainteze organului competent să o soluționeze. În ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cât și prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 5752 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr.50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a anulat actul administrativ reprezentat de adresa nr. - din 18.07.2008 emisă de către T.
Instanța a obligat pârâtele și DGFP T să restituie reclamantului suma de 5752 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 11.10.2007, actualizată cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 743 lei reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și T, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta Taa rătat că se impune admiterea în parte a acțiunii în raport de intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008, că cererea privind acordarea dobânzilor legale trebuie respinsă în raport de prevederile OG nr.9/2000, și de asemenea cererea privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată trebuie respinsă deoarece aplicarea taxei de primă înmatriculare nu s-a făcut abuziv, ci în baza 2141din Codul fiscal. Pârâta a mai solicitat reducerea onorariului de avocat arătând că munca avocatului în prezenta cauză a fost minimă.
În recursul său, pârâta Tai nvocat incidența prevederilor OUG nr.50/2008 și acordarea nelegală a dobânzilor de către instanța de fond. În speță, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
Recursurile formulate de pârâte sunt fondate sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T și a greșitei obligări a pârâtei T la plata dobânzilor acordate în condițiile codului civil.
În primul rând, constată Curtea, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.
De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la incidența la speță a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat cu respectarea principiilor cu guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre cre danois des impots accises precum și cauza conexată nr.C -290/05 și C - 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În schimb, hotărârea instanței de fond este greșită sub aspectul reținerii calități procesuale a pârâtei
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în executarea dispozițiilor art.2141-2143din Codul fiscal i-a impus d-lui să plătească taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ca o condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a autoturismului achiziționat de către domnia sa. C care a instituit taxa este fără îndoială Statul Român, prin adoptarea unei norme juridice cu valoare de lege, însă aplicarea acelei dispoziții legale este atributul exclusiv al Administrației în exercițiul funcției fundamentale a statului - de organizare a executării legii și de executare în concret a legii (funcția executivă). Funcția executivă se realizează, de fapt, prin intermediul organelor de stat care formează subsistemul administrației publice, printre acestea, numărându-se și pârâta care a fost înzestrată cu puteri juridice specifice ca agent al erului Finanțelor Publice, în speță, aceasta fiind organul de stat învestit să impună tuturor persoanelor aflate în situația reclamantului, în raza sa de competență teritorială, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a acestor bunuri. Prin urmare, constată Curtea, doar Administrația Finanțelor Publice T, în speță, are calitate procesuală pasivă, nu și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, instituție care și ea a declarat recurs în cauză. Împrejurarea că doar recurenta posedă personalitate juridică, nu și pârâta T, precum și faptul că aceasta din urmă se subordonează recurentei, sunt lipsite de semnificație juridică deoarece în contenciosul administrativ calitatea procesuală pasivă nu este determinată de personalitatea juridică a unei autorități publice, ci de capacitatea acesteia de a emite acte administrative. Chiar dacă T nu a stabilit obligația reclamantului de a plăti taxa în discuție, prin emiterea unui act infralegislativ, cu toate că trebuia să facă acest lucru, raportul juridic dedus judecății este născut între reclamant și această pârâtă, doar Administrația Finanțelor Publice T putând promova calea de atac a recursului, în calitate de pârât la fond.
Față de cele ce preced, Curtea va admite excepția invocată și, pe cale de consecință, va respinge recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, de la data plății acestei taxe de către reclamantă.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia "prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data plății de către reclamant a taxei de primă înmatriculare.
Critica, observă Curtea, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții, prima instanță în deplină consonanță cu art.274 Cod procedură civilă, a obligat-o la plata către reclamant a sumei de 743 lei, cu acest titlu. De asemenea, Curtea nu observă nici un motiv pentru a reduce onorariul avocațial,în cauză, în raport de elementele arătate în art.274 (3) Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursurile pârâtelor, potrivit art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul celor arătate mai sus, în rest, menținând dispozițiile hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele DGFP T și T împotriva sentinței civile nr.1038/8.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de DGFP T pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, iar în privința pârâtei T, obligă această pârâtă la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânzi legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-24.04.2009
Tehored. 24.-04.2009/2 ex.
Prima Instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
