Contestație act administrativ fiscal. Decizia 431/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 431
Ședința publica din data de 30 ianuarie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de revizuire formulată de - TRANS C împotriva Deciziei civile nr. 2148 pronunțată în data de 13 octombrie 2008, în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La data de 29.01.2009 se înregistrează din partea revizuientei concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 2148 pronunțată la 13 octombrie 2008 în dosar nr- al Curții de APEL CLUJs -a respins recursul formulat de reclamanta - TRANS SA C-N împotriva sentinței civile nr. 473/13 martie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care a menținut-o în întregime.
Analizând motivele de recurs, Curtea a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică în totalitate, iar recursul promovat în cauză nu este întemeiat.
Cu privire la incidența hotărârii Auto în cauză, Curtea a reținut că între Trans și cele două societăți românești nu a fost încheiat un contract de leasing sau de închiriere ci un contract de intermediere, raporturile juridice ce decurg din acesta fiind diferite față de cauza Auto din care a rezultat că utilizatorul autovehiculului închiriat plătea o taxă de administrare societății de leasing și factura cu contravaloarea combustibilului alimentat de clienții săi de la stațiile de combustibil din Germania, pe când Trans factura fără combustibilul alimentat de firmele românești.
Starea de fapt a fost reținută în sensul că între reclamanta Trans și firma germană s-a încheiat un contract de card prin care firma germană a furnizat carduri pentru achiziționare de combustibil, exclusiv pe numele Trans C-N, ulterior încheind contractul de intermediere nr. 617/17.10.2006 cu " " Ocna M prin care asigura acesteia un număr necesar de carduri pentru achiziționarea combustibilului precum și cu C.
S-a precizat că aceste carduri puse la dispoziția reclamantei sunt carduri comerciale, bunurile achiziționate de Trans C-N cu acestea urmând a fi achitate în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, fiind menționate dispozițiile din Regulamentul nr. 6/2006.
S-a concluzionat că, pe baza cardurilor emise reclamantei, raporturile contractuale se stabileau inițial între reclamantă și, deși aceasta, la rândul ei, a permis accesul, pe baza cardurilor, la stațiile de alimentare din țările pentru " " Ocna M și
Reclamanta a emis facturile fiscale cu nr. -/2007 nr. -4/2007, nr. -/2007, nr. -/2007 către Ocna M și facturile fiscale nr. -/2007, nr. -/2006 către pentru care organele de inspecție fiscală au stabilit debitele constând în suplimentar cu majorările și penalitățile de întârziere arătate.
Instanța de recurs a considerat că trebuie lămurite problemele referitoare la: dacă pentru operațiunile consemnate în facturile fiscale emise de reclamantă către " Ocna M și avea sau nu obligația colectării de, semnificația operațiunilor efectuate, a actelor care au caracter de documente justificative din perspectiva reglementărilor fiscale, dacă raporturile contractuale dintre Trans C-N și firma reprezintă o achiziție intracomunitară și consecințele ce decurg din acestea.
Raportat la conținutul art. 126 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, modificată și completată care definește sintagma "operațiuni impozabile," instanța de recurs a reținut că în cauză, din punct de vedere fiscal, nu este vorba de o singură operațiune prin care combustibilul se transferă de la furnizorul, deoarece s-ar încălca disp. art. 6 din Legea nr. 82/1991.
În opinia instanței de recurs au existat două operațiuni, pentru că au fost întocmite facturi atât pentru operațiunea efectuată între firma germană și reclamantă, cât și între reclamantă și firmele românești, neputând fi acceptată situația ca o singură operațiune să fie consemnată în două facturi, între și Ocna M și neexistând nici o relație contractuală directă.
În aceste împrejurări, atunci când reclamanta a emis facturile către Ocna M și, care consemnează o nouă livrare de combustibil, în opinia Curții, aceasta avea obligația colectării, în conformitate cu disp. art. 129 din Legea nr. 571/2003 și prev. pct. 7 (4) din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004. S-a apreciat că data emiterii acestor facturi este data la care se consideră că a avut loc livrarea, față de disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, dar și prev. art. 63 din nr.OG 92/2003.
Teza că recurenta ar fi acționat ca un comisionar, nu a fost reținută de către instanță, motivându-se că nu s-au respectat prev. pct. 7 (3) din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004 date în aplicarea art. 129 din Legea nr. 571/2003.
S-a mai reținut că, în cauză nu s-a dovedit că au fost întocmite facturi de comision către firma germană, pentru încasarea acestuia și nici s-au înregistrat în contabilitate venituri dintr-o astfel de activitate.
S-a concluzionat că nu poate fi vorba de o achiziție intracomunitară, nefiind respectate regulile impuse de disp. art. 153 și 154 din Legea nr. 571/2003 pentru ca operațiunea în cauză să poată fi facturată fără, în România. Dimpotrivă, facturile fiscale emise au confirmat o operațiune de livrare de bunuri între 2 agenți economici cu Cod fiscal din România, plătitori de, așa încât constatările și măsurile luate de organele fiscale sunt conforme cu dispozițiile legale incidente cauzei, în mod corespunzător fiind și deciziile de respingere a contestației formulată împotriva deciziilor de impunere privind obligațiile suplimentare de plată ale recurentei. Au fost respinse susținerile recurentei că operațiunile efectuate ar fi scutite de plata, fie că sunt considerate o livrare de bunuri, fie că sunt apreciate ca fiind o prestare de serviciu, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor cumulative cerute, respectiv că în prima situație locul operațiuni nu ar putea fi considerat în România, iar în a doua operațiunea nu ar putea fi considerată ca fiind executată cu plată.
S-a mai motivat că, legiuitorul a folosit în redactarea textelor incidente speței sintagme care determină locul operațiunii prin determinarea acestuia în mod fizic, dar și sintagma "se consideră", care acoperă situațiile mai complexe, pentru a determina cazurile de stabilire a locului și datei operațiunii respective.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta - TRANS SA, cerere înregistrată la 25 noiembrie 2008, privind și pe ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și DGFP
Anterior susținerii și motivării cererii de revizuire s-a arătat că - TRANS SA a avut mai multe litigii pe rolul instanțelor de contencios, cu obiect similar, trei dintre acestea fiind soluționate irevocabil, fiind relevante în justificarea cererii de revizuire decizia ce face obiectul cererii de revizuire precum și decizia civilă nr. 1597/16 iulie 2008.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a invocat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în opinia revizuientei fiind îndeplinite condițiile speciale prevăzute exclusiv de aceste dispoziții legale, prin excluderea condițiilor reglementate de art. 322 alin 1 Cod procedură civilă.
Se consideră astfel că, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt necesare doar două condiții și anume: obiectul revizuirii să-l constituie o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată de o instanță de contencios administrativ, și hotărârea să fie pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. În opinia revizuientei aceste condiții sunt îndeplinite de prezenta cerere de revizuire.
În ceea ce privește decizia civilă nr. 2148/13 octombrie 2008 se susține că aceasta încalcă principiul priorității dreptului comunitar întrucât potrivit art. 234 alin 3 din Tratatul Comunităților Europene, Curtea de APEL CLUJ era obligată să sesizeze CJCE, iar nu să procedeze la soluționarea recursului. În plus, se apreciază că instanța de recurs a eludat unele statuări cuprinse în jurisprudența CJCE AUTO, considerând-o inaplicabilă cauzei.
În ceea ce privește condiția încălcării dispozițiilor art. 234 alin 3 din Tratatul Comunităților Europene revizuienta arată că se ajunge la această concluzie în considerarea conținutului acestor dispoziții, respectiv că instanța națională era obligată să sesizeze Curtea de Justiție întrucât era vorba de o cauză în care hotărârea pronunțată nu era supusă vreunei căi de atac potrivit dreptului intern.
În ceea ce privește jurisprudența a CJCE, revizuienta arată că într-adevăr sesizarea nu este obligatorie dacă răspunsul CJCE i nu este pertinent pentru speța care urmează a fi judecată de instanța națională și CJCE a lămurit chestiunea în alte decizii ale sale anterioare ori jurisprudența sa constantă este clară în materie.
Revizuienta arată că acestea sunt două situații de excepție care nu sunt aplicabile cauzei, astfel că instanța de recurs era obligată să sesizeze CJCE.
Revizuienta susține că instanța de recurs, atunci când a procedat la analiza pertinenței întrebărilor recurentei, nu a făcut o analiză adecvată a refuzului de sesizare a instanței comunitare.
Referitor la utilitatea întrebărilor revizuientei, aceasta arată că în motivarea hotărârii din recurs, curtea de apel a reținut că, raportat la jurisprudența AUTO, chestiunea prejudicială din speță este lămurită, dar în același timp a reținut și că jurisprudența AUTO nu se aplică în speță.
Incidența jurisprudenței AUTO în speță și determinarea operațiunilor juridice este susținută de către revizuientă și prin invocarea unei alte decizii pronunțată de curtea de apel.
În ceea ce privește încălcarea jurisprudenței AUTO, revizuienta arată că această jurisprudență este obligatorie în speță, fiind identică problema dintre cele două spețe (AUTO și TRANS), susținându-se că între TRANS și cele două societăți românești nu s-a încheiat un contract de leasing sau de închiriere ci un contract de intermediere, iar în speța AUTO utilizatorul autovehiculului plătește o taxă de administrare societății de leasing și facturează cu TVA contravaloarea combustibilului alimentar de clienții săi de la stațiile de combustibil din Germania, pe când - TRANS facturează fără TVA combustibilul alimentat de firmele românești. Se susține de către revizuientă că există o identitate evidentă între cele două cauze.
Aplicarea jurisprudenței AUTO produce, în opinia revizuientei, consecințe cu privire la calificarea operațiunii exercitate de aceasta ca fiind prestare de servicii, concluzie la care ar fi trebuit să ajungă și instanța de recurs, prin aplicarea dreptului comunitar și, apoi, prin aplicarea dreptului intern pertinent.
Intimata DGFP C ȘI C N, prin întâmpinare și oral prin reprezentant, au susținut excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivând că la dosarul cauzei nu se găsesc probe care să certifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin 2 teza a II-a din legea contenciosului administrativ, astfel că solicită instanței și verificarea îndeplinirii termenului în care cererea de revizuire poate fi formulată în opinia acestora cererea de revizuire fiind tardivă.
În acest sens se arată că hotărârea pronunțată de instanța de recurs nu evocă fondul cauzei astfel că nu poate face obiectul revizuirii.
În ceea ce privește încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, intimatele arată că aceasta nu este o simplă obligație necenzurabilă, instanța având libertatea de a evalua pertinența și utilitatea cererii pentru formularea unei acțiunii preliminare.
Examinând excepția invocată de intimata DGFP C privind inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea condițiilor reglementate de art. 322 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile art 21 alin 2 din Legea nr. 554/2004 prevăd următoarele:
"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul d e procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin 2 coroborat cu art. 20 alin 2 din Constituția României, republicată".
Din conținutul acestei dispoziții legale rezultă că, deși prevăzută într-o lege specială (legea contenciosului administrativ), motivul de revizuire reglementat se adaugă la cele enumerate în legea generală (art. 322 Cod procedură civilă).
Această manieră de completare a unui act normativ cu caracter general printr-o normă cu caracter special, raportat și la conținutul normei de trimitere (art. 28 din Legea nr. 554/2004), impune instanței să stabilească compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă cu dispozițiile legii contenciosului.
În considerarea celor menționate anterior, Curtea apreciază că pentru motivul de revizuire reglementat de art. 21 alin 2 din Legea nr. 554/2004 condiția esențială este "pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea dreptului comunitar".
Reținând că obiectul revizuirii reglementată de art. 21 sunt " hotărârile rămase definitive și irevocabile prin încălcarea dreptului comunitar", devin inaplicabile dispozițiile art.322 alin 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârile date de o instanță de recurs pot fi revizuite numai dacă evocă fondul.
De altfel, deși această condiție este prevăzută în partea introductivă a art. 322 Cod procedură civilă, ea nu se aplică tuturor cazurilor de revizuire enumerate de la 1 la 9, fiind străine de natura celor prevăzute la pct. 4,5,7.
În plus, din conținutul cazului de revizuire prevăzut la art. 21 alin 2 din Legea contenciosului administrativ rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a crea cadrul legal prin care să fie înlăturate situațiile de încălcare a principiului priorității dreptului comunitar și să fie asigurată respectarea legii fundamentale.
Față de toate considerentele reținute anterior, Curtea apreciază că excepția inadmisibilității cererii de revizuire este nefondată, astfel că urmează a fi respinsă.
Cu privire la excepția tardivității, Curtea reține că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raportului de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în dreptul lor, pe de altă parte.
Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță cu prilejul soluționării cauzei.
Din conținutul art. 21 alin 2 din Legea nr. 554/2004 rezultă fără nici un echivoc că termenul pentru promovarea cererii de revizuire este de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin 3, la cererea temeinic motivată a părții interesate în termen de 15 zile de la pronunțare. Dispozițiile art. 21 exclud aplicarea normelor generale din art. 324 Cod procedură civilă, astfel că termenul de 15 zile pentru formularea cererii de revizuire curge de la comunicarea hotărârii.
Întrucât la dosar nu există dovada comunicării hotărârii, iar părțile nu au probat existența unei date certe la care ar fi avut loc această comunicare, tardivitatea formulării revizuiriii nu este dovedită, astfel că această excepție urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește cererea de revizuire propriu-zisă, Curtea reține că aceasta este nefondată.
Pentru aceasta Curtea are în vedere conținutul dispoziției art. 21 alin 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția de fond impusă acestui motiv de revizuire: prin hotărârea irevocabilă să fi fost încălcat dreptul comunitar.
Revizuienta susține că prin decizia atacată s-au încălcat dispozițiile art. 234 alin 3 din Tratatul Comunității Europene, Curtea de APEL CLUJ având obligația de a sesiza CJCE.
Conform art. 234 alin 3 din Tratat, instanțele naționale de ultim grad trebuie să solicite Curții de Justiție Europene să pronunțe o hotărâre preliminară atunci când întrebarea referitoare la interpretarea tratatului, la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile comunității etc. sunt ridicate într-o cauză în curs de soluționare pe rolul acestora.
Obligația instanțelor naționale, în baza art. 234 fost definită mai precis de CJCE în decizia pronunțată în cauza, stabilindu-se că sesizarea Curții nu este obligatorie dacă răspunsul CJCE nu este pertinent pentru cauza ce urmează a fi soluționată de instanța națională sau dacă problema a fost lămurită în alte decizii anterioare sau are o jurisprudență constantă și clară în materia respectivă.
Din conținutul motivării Deciziei civile nr. 248/13 octombrie 2008 ce face obiectul revizuirii, rezultă că instanța de recurs a respins cererea pentru obținerea unei hotărâri preliminare prin raportarea caracteristicilor cauzei la modalitatea în care CJCE în cauza a abordat obligația sesizării ei de către instanțele naționale. În acest sens s-a reținut că interpretarea unor dispoziții din cea de a șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1997 în materia armonizării legislațiilor statelor membre referitoare la taxele pe cifra de afaceri-sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, s-a realizat în cauza Auto și că aceasta s-a susținut chiar de către recurenta - TRANS SA. Aceasta afirmație este susținută de conținutul " de ședință" depuse în recurs.
Instanța de recurs a motivat că, și în situația în care problema este pertinentă, trebuie să fie verificată utilitatea ei.
Deși nu rezultă în mod explicit, având în vedere succesiunea argumentelor din motivarea deciziei, se deduce că inutilitatea sesizării CJCE a fost justificată de faptul că obiectul întrebărilor formulate au primit răspuns în cauza Auto, astfel că s-a apreciat că nu era necesară o cerere pentru o hotărâre preliminară cu același obiect.
În raport de cele menționate anterior Curtea apreciază că instanța de recurs a analizat și s-a pronunțat atât asupra cererii pentru obținerea unei hotărâri preliminare cât și în ce măsură, pe fondul cauzei, sunt incidente normele dreptului comunitar.
Prin urmare, nu se poate reține motivul de revizuire invocat de recurentă în sensul că hotărârea pronunțată în recurs s-a dat cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
O astfel de concluzie este susținută și de faptul că prin cererea de revizuire nu s-au menționat alte norme de drept comunitar care să fi fost încălcate de către instanța de recurs și care să nu fi constituit obiect de analiză cu ocazia soluționării recursului.
Pentru considerentele reținute anterior, Curtea apreciază că cererea de revizuire formulată întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 este nefondată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția invocată de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CNp rivind inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta-recurentă - TRANS SA CNp rivind Decizia civilă nr.2148 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./6.02.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Claudia Idriceanu, Delia Marusciac
