Contestație act administrativ fiscal. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 47/CA/2010 - R
Ședința publică
din 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe Președinte instanță
- - - Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina
- - - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului - în contencios administrativ - formulat derecurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M,--5, județul SMî mpotriva Sentința nr.74/CA/2009 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cuintimata - SRL,cu sediul procedural ales în S M,-/A, având ca obiect - CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimată avocat în baza împuternicirii avocațiale din 25.01.2010 emisă de Baroul Hunedoara, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
Reprezentantul intimatei invocă excepția tardivității recursului, apreciind că acesta este decăzut din termenul de judecată, astfel că solicită instanței să constate că recursul a fost formulat peste termenul legal. Arată că recursul a fost declarat în data de 22.09.2009 și față de data comunicării sentinței, termenul până la care trebuia formulat era data de 19.09.2009, zi de sâmbătă, astfel că ultima zi pentru depunerea lui era luni, 21.09.2009.
Pe fond, solicită respingerea recursului, învederând că recurenta nu arată în ce fel ar fi fost nesocotite prevederile legale.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 74/CA/2009, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul de Inspecție fiscală și în consecință a anulat Decizia nr. 27414/26.05.2008 emisă de pârâta SMp rivind modul de soluționare a contestației nr. 27414/03.04.2008 formulată de reclamantă.
A admis contestația fiscală în sensul că a anulat în parte Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 39/29.02.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 20112/29.02.2008 cu privire la următoarele sume: 7.142 lei TVA stabilită suplimentar, 4.311 lei majorări de întârziere, 6.014 lei impozit pe profit stabilit suplimentar și 3.630 lei majorări de întârziere.
A admis excepția autorității lucrului judecat ridicată în cauză de pârâta S M și a respins capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actelor administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre, nalizând actele și lucrările dosarului, instanța reținut următoarele:
Prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 20112/29.02.2008 întocmit de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE pentru Contribuabili Mici și Mijlocii - Serviciul de Inspecție Fiscală a fost verificat pentru perioada 01.07.2005 - 31.12.2007 modul de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin actul de control încheiat anterior la - SRL.
S-a reținut cu privire la impozitul pe profit în anul 2005 și 2006 includerea în categoria cheltuielilor deductibile fiscal a lipsurilor constatate în gestiune; organul de control a stabilit însă că aceste sume nu pot constitui deducere fiscală și au calculat impozite suplimentare de 3.355 lei și 2.659 lei, respectiv majorări de întârziere de 2.566 lei și 1.064 lei.
În ceea ce privește, Raportul de inspecție fiscală a reținut că lipsurile în gestiune se asimilează livrărilor de bunuri efectuată cu plată și a stabilit TVA suplimentar și majorări de întârziere pentru anii 2005-2006 de 11.453 lei.
Prin contestația înregistrată la organul fiscal sub nr. 27414/03.04.2008, în temeiul art. 205-207.proc.fiscală, reclamanta a contestat Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 39/29.02.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 20.112/29.02.2008 cu privire la TVA suplimentar în sumă de 7.142 lei, impozit pe profit suplimentar în sumă de 6.014 lei și parțial cu privire la majorările de întârziere ale celor două impozite principale pentru sumele de 4.311 lei și respectiv 3.630 lei, înțelegând să nu conteste restul sumelor stabilite.
Prin Decizia nr. 27.414/26.05.2008 emisă de Biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul S M, contestația formulată de reclamantă a fost respinsă.
Considerentele deciziei de soluționare a contestației reclamantei sunt în esență identice cu apărările de fond invocate de pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, astfel că instanța apreciază ca inutilă reiterarea acestora, făcând trimitere la actul de procedură evocat anterior.
Împotriva deciziei de soluționare a contestației, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ fiscal, astfel cum a fost precizată.
Problema pe care o ridică prezenta speță este cea referitoare la aplicarea tratamentului fiscal prescris de art. 21 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 571/2003 în raport cu pct. 41 și 42 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Organul de control fiscal și pârâta, cu ocazia soluționării contestației au apreciat că deși potrivit pct. 41 din HG nr. 44/2004 " cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, inclusiv TVA aferente, după caz, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare", nu intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. 4 lit. c) din Codul Fiscal, totuși contractele de asigurare încheiate de reclamantă nu s-ar referi la riscuri de natura celor constate în actul de inspecție fiscală, respectiv minusuri în gestiune constate la recepția mărfurilor. Totodată s-a considerat că în lipsa dovezilor de încasare a despăgubirilor de la societățile de asigurare, cheltuielile nu sunt deductibile fiscal.
Tribunalul a apreciat că soluția cuprinsă în Raportul de inspecție fiscală și în actele subsecvente cu privire la interpretarea normei este eronată. Astfel, potrivit art. 19 din Codul fiscal "impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, [], din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile []".
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 lit. c) din Codul fiscal "Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: [] c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă [].
Totodată norma metodologică de aplicare a art. 21 alin. 4 lit. c) Cod fiscal, stabilește că, "cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune [] inclusiv TVA aferentă, [], pentru care s-au încheiat contracte de asigurare nu intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. 4 lit. c Cod fiscal".
Rezultă în mod evident că singura condiție stabilită de lege pentru recunoașterea caracterului deductibil fiscal al cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune este aceea de a se fi încheiat un contract de asigurare cu privire la acestea.
Ori în speță, astfel cum a fost dovedit, reclamanta a încheiat polițe de asigurare cu valabilitate pentru anii 2005 și 2006 privind atât clădirile, cât și întregul stoc de marfă existent în locațiile societății.
Ca urmare, stabilirea impozitului suplimentar și a TVA aferent, precum și a majorărilor de întârziere se apreciază că nu corespunde situației juridice în care se află reclamanta, motiv pentru care acțiunea a fost admisă conform dispozitivului prezentei hotărâri în temeiul art. 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative atacate, Tribunalul reținut următoarele:
În prezentul dosar reclamanta a formulat cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate cu același conținut ca și cel înregistrat în dosar nr- al Tribunalului Satu Mare.
Înainte de punerea în discuție a excepției de conexitate a celor două dosare, instanța a soluționat prin Încheierea nr. 316/CA/2008 cererea de suspendare, soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. Așa fiind, reluarea judecății asupra unei cereri identice este împiedicată de prevederile art. 166.proc.civ. raportat la art. 1201 Cod civil, interdicția având caracter imperativ.
În temeiul acestor considerente, Tribunalul a admis excepția autorității lucrului judecat pentru acest capăt de cerere.
În temeiul art. 274.proc.civ. instanța a încuviințat cheltuielile de judecată reprezentând taxe de timbru, restul cheltuielilor nefiind dovedite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, solicitând modificarea în întregime a acesteia, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâta arată că, soluția pronunțată de instanța de fond este eronată, netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu a analizat circumstanțele și împrejurările de fapt care au generat nașterea prezentului litigiu.
Astfel, din documentele existente la dosar, respectiv Contractele de asigurări încheiate de către petentă cu anumite societăți de asigurări, rezultă că acestea nu se referă la riscuri de natura celor constatate în actul de inspecție fiscală, respectiv minusuri în gestiune constatate la recepția mărfurilor și că pe poliția nr.- este înscrisă mențiunea "nu are daune în baza veche", deci nu a solicitat despăgubiri.
Mai arată că prevederile adresei nr.53422 din 15 noiembrie 2007 emisă de Cabinetul secretarului de stat din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor referitoare la Tratamentul Fiscal din punct de vedere al TVA al despăgubirilor încasate și al bunurilor constatate lipsă pe timpul transportului, nu sunt aplicabile în speță, întrucât societatea nu a încasat venituri din despăgubiri.
Din aspectele prezentate cu ocazia controlului, rezultă că, atât plusurile, cât și minusurile din gestiune se datorează în primul rând neconcordanței dintre documentele justificative ce însoțesc mărfurile (avize, facturi)cu cantitățile efective intrate în gestiune, sau pur și simplu din inversări de coduri de identificare ale acestor mărfuri. De asemenea, arată că petenta nu dă nici o explicație, de ce odată cu efectuarea recepțiilor se încarcă atât conturile de venituri ( cont 758 pentru constatările în plus la recepția sau transferurile de mărfuri), cât și conturile de cheltuieli ( cont 607 pentru mărfurile lipsă la recepția acelorași mărfuri și de ce o marfă menționată pe factura de aprovizionare, lipsește faptic și este considerată lipsă în gestiune, deși marfa nu a ajuns niciodată în acea gestiune, iar o marfă ce nu există pe documentele însoțitoare, se consideră plus în gestiune.
Reclamanta nu a dovedit că pierderile trecute pe cheltuieli, constatate de inspectorii fiscali, ar fi avut corespondență în veniturile încasate din despăgubiri.
În drept au fost invocate prevederile legale la care a făcut referire în motivare, art.304 pct.9, 304/1 Cod procedură civilă și at.20 pct.1 din Legea nr.554/2004.
Intimata n-a formulat întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității recursului, instanța constată că, în condițiile art.101(1) raportat la alin. ultim al aceluiași articol, a comunicării sentinței la 4 septembrie 20009 ( fila 136) și a expedieri recomandate a recursului la 21 septembrie 2009, conform ștampilei de pe plic ( fila 11), potrivit art.104 Cod procedură civilă, recursul este formulat în termenul legal, ultima zi fiind data de 21 septembrie 2009, când s-a predat la oficiul poștal.
În consecință, excepția tardivității recursului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Verificând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.304 raportat la art.304/1 și art.306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a reținut că singura condiție stabilită de lege pentru recunoașterea caracterului deductibil fiscal al cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune, este aceea a se fi încheiat un contract de asigurare cu privire la acestea, deși din conținutul art.21 alin.4 lit."c" din Codul fiscal, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:
- bunurile de natura stocurilor sau activelor corporale să fie lipsă din gestiune sau degradate;
- lipsa din gestiune sau degradarea să nu fie imputabilă;
- să se fi încheiat contracte de asigurare pentru riscurile respective(lipsă din gestiune sau degradare)
Or, din considerentele sentinței nu rezultă că instanța de fond ar fi verificat îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, nici neregulile reținute de inspectorii fiscali privind înregistrarea mărfii în documentele justificative și nici cele invocate de pârâtă privind contractele de asigurare, respectiv dacă riscurile pentru care au fost asigurate bunurile din litigiu corespund celor din textul de lege invocat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, considerente pentru care în baza art.312 Cod procedură civilă, curtea de apel urmează a admite ca fondat recursul, a casa sentința și a trimite cauza aceleași instanțe de fond pentru completarea probațiunii, eventual și cu o expertiză de specialitate.
La rejudecarea cauzei instanța de fond va avea în vedere și aspectele invocate de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE excepția tardivității recursului.
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M,--5, județul SMî mpotriva Sentința nr.74/CA/2009 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cuintimata - SRL,cu sediul procedural ales în S M,-/A, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
Jud. fond M-
Red. dec. S în concept - 22.02.2009
Tehnored. - 23.02.2010 - 4 exemplare
Emis/exped 2 comunic - predate la expediție - 23.02.2010
recurenta pâr S M, --5, intimata - SRL, cusediul procedural ales în S M,-/A,Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Băltărete Savina, Bocșe Elena
