Contestație act administrativ fiscal. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.471
Ședința publică din 26.03.2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Cornelia Maria Dascălu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Autoritatea Națională a Vămilor B, împotriva sentinței civile nr.833/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, și la a doua strigare, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus întâmpinare și practică judiciară.
Văzând lipsa părților precum și faptul că în dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.833/05.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii. A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul, împotriva pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, și Autoritatea Națională a Vămilor A obligat pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-01.01.2007, actualizată cu rata inflației la data plății și să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului aceste sporuri. A respins acțiunea pentru plata diferențelor dintre sumele primite și cele care se cuveneau asupra primelor de 10 % din fondurile de salarii, a premiului anual al 13-lea salariu și a primelor de vacanță, acordată în perioada 01.01.2004-01.01.2007. A respins acțiunea cu privire la procentul de 25 % din salariu de bază pentru fiecare spor cerut.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.08.2008 și precizată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a cerut obligarea pârâtelor la acordarea și plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariu de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază actualizate cu indicele de inflație la data plății, pentru perioada 01.01.2004-01.01.2007 și obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre sumele primite și cele care se cuveneau asupra primelor de 10 % din fondul de salarii, premiul anual al 13-lea salariu, a primelor de vacanță, acordate în acest răstimp.
A cerut de asemenea, să fie obligate pârâtele la înscrierea în carnetul de muncă a acestor sporuri în conformitate cu Decretul nr.92/1976.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a avut calitatea de funcționar public în cadrul Autorității Naționale a Vămilor și în această calitate aveau dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâta nici după această dată nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamantul consideră că este îndreptățit la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor Bac erut respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâta arată că în perioada în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Autorității Naționale a Vămilor și a beneficiat de toate drepturile cuvenite în materia funcției publice și că dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (devenit ulterior art. 31) cu aplicabilitate de la 01.01.2004, au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006.
Pârâtele consideră că în condițiile în care nici Legea nr. 188/1999 republicată și nici actele normative în vigoare în materia salarizării funcționarilor publici nu reglementează modalitatea de acordare a suplimentului postului, respectiv a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, iar prin Legile bugetare nu au fost prevăzute termene pentru acordarea acestor suplimente, instituțiile publice fiind obligate să efectueze cheltuieli numai cu respectarea Legii 500/2002 privind finanțele publice, drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi acordate, iar în lipsa unei legi nici autoritatea administrativă nici instanțele de judecată nu pot acorda aceste sporuri care nu sunt cuantificate.
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâte pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât în soluționarea cauzei sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999 ca lege specială, iar aceasta nu prevede în cazul litigiilor privind drepturile salariale obligația îndeplinirii procedurii prealabile.
Din actele dosarului instanța a reținut că reclamantul a fost funcționar public în cadrul Autorității Naționale a Vămilor și a formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.01.2004-11.02.2007 nu a beneficiat de drepturile salariale la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca urmare instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, aceasta fiind îndreptățit la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța va acorda reclamantului daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la predarea efectivă.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamantă, instanța a respins acțiunea reclamantului pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Instanța a respins acțiunea reclamantului pentru plata diferenței dintre sumele primite și cele care se cuveneau pentru primele de 10 % din fondul de salarii, a premiului anual și a primelor de vacanță acordate în perioada 01.01.2004-31.12.2006, în condițiile în care nu se poate stabili cuantumul sporurilor.
Pentru considerente de fapt și de drept menționate și prevederile de art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtele să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-01.01.2007, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și a obligat pârâta să înscrie aceste sporuri în carnetele de muncă al reclamantului conform Decretului nr.92/1976.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul și pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Astfel, în motivarea recursului declarat de reclamant se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost formulată. Se arată că sentința civilă recurată este nelegală câtă vreme nu a stabilit și cuantumul de 25% pentru fiecare din salariul de bază și ca atare hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în aplicare. Se arată că, cuantumul solicitat este rezultatul practicii judiciare așa cum rezultă din hotărârile depuse la dosar. Potrivit art.117 din Legea nr.188/1999 republicată, prevederile acesteia se completează cu dispozițiile Codului muncii unde nu se stabilește nici un spor mai mic de 25%. În drept s-au invocat disp. art. 304 și 3041Cod procedură civilă și Legea nr.188/1999 republicată.
Prin recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T s-a solicitat în principal admiterea recursului și admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad, casarea sentinței recurate și stabilirea competenței în primă instanță în favoarea Curții de Apel Timișoara, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate și rejudecând cauza respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, iar în subsidiar pe fond, respingerea ca neîntemeiată.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad se arată că, de vreme ce raporturile de serviciu sunt stabilite de reclamant cu Autoritatea Națională a Vămilor B, care reprezintă o instituție ce funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, competența în cauză aparține Curții de Apel Timișoara.
Se mai arată în motivarea recursului faptul că hotărârea judecătorească este dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme nu a reținut obligativitatea efectuării procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei se arată că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei au fost suspendate pe perioada 2004-2006, iar aplicarea lor în prezent ar însemna de fapt aplicarea retroactivă a Legii nr.188/1999. Se mai arată că prin nr.OG6/2007 a fost reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici care nu face nici o referire la plata celor două suplimente, iar pe de altă parte, cuantificarea acestor suplimente nu este posibilă deoarece în cazul funcționarilor publici libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor nefiind posibilă o negociere individuală a acestor sporuri. În drept s-au invocat disp. art.304 pct.3 și 0 Cod procedură civilă, 3041și 312 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs analizând cu precădere conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă excepțiile de necompetență materială a Tribunalului Arad în soluționarea în primă instanță a acestei cauze, reține că excepția este neîntemeiată întrucât în speță reclamantul are calitatea de funcționar public și chiar dacă raportul de serviciu s-a legat cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B ce are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, instituția plătitoare a drepturilor salariale este Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, astfel încât, ținând cont de calitatea acesteia de instituție ce funcționează la nivel județean, competența în primă instanță aparține Tribunalului Arad conform art.10, alin.1 teza I coroborat cu alin.2 din Legea nr.554/2004. Recurenta are calitatea de ordonator de credite de superior instituției plătitoare a drepturilor salariale, motiv pentru care în mod corect acțiunea a fost formulată împotriva B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum urmează:
În privința drepturilor salariale pretinse de reclamant privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în mod corect prima instanță a procedat la respingerea excepției privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, întrucât potrivit disp. art. 911Legea 188/1999 sunt de competența instanțelor de contencios administrativ cauzele ce au cva obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimitere la instanța de contencios administrativ este o trimitere la aplicarea Legii nr.554/2004. Cu toate acestea prevederile art.7 din Lg.554/2004 nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ tipic la art.2 alin.1 lit.c Lg.554/2004, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prevederile. de art.7 Lg.554/2004, astfel încât în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T în perioada 01.01.2004-01.01.2007, calitate în care raportul de serviciu al acestuia intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamantului cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamantului potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței fiind stabilită la nivel național întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamantului referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004-01.01.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite. Ca o consecință a admiterii acestui petit, în mod corect prima instanță a obligat pârâtele și la înscrierea acestor sporuri în carnetul de muncă al reclamantului.
Referitor la petitul privind plata diferenței dintre sumele primite și cele care se cuveneau pentru primele de 10% din fondul de salarii, premiul anual și primele de vacanță în perioada 01.01.2004-01.01.2007, în mod corect prima instanță a procedat la respingerea acestuia în condițiile în care nu se poate stabili cuantumul sporurilor.
Instanța de recurs nu-și poate însuși nici argumentația reclamantului recurent potrivit căreia drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare reprezintă un drept de creanță, deci un bun în sensul art.1 Protocolul 1 din Convenție. Aceasta deoarece în jurisprudența constată a CEDO s-a reținut expres faptul că un drept de creanță este asimilat noțiunii de bun în sensul art.1 Protocolul 1 din Convenție numai dacă reclamantul avea o "speranță legitimă" să obțină recunoașterea acestui drept de creanță, speranță ce se întemeia spre exemplu pe existența unei practici judiciare constante la nivelul instanței supreme referitor la drepturile pretinse. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada unei atare practici, existând în fapt o practică neunitară la nivelul instanțelor cu competență absolută în raza lor teritorială, în ceea ce privește aplicarea și interpretarea disp. art.31 alin.1 litera c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Autoritatea Națională a Vămilor B, împotriva sentinței civile nr. 833/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER --- -
GREFIER
- -
Red./14.04.2009
Tehnored./16.04.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător.
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Cornelia Maria Dascălu
