Contestație act administrativ fiscal. Sentința 480/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.480

Ședința publică din data de 06 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

Grefier: - -

S-a luat în examinarea cererea de suspendare a executării somației și a titlului executoriu nr. 300/2008 formulată de reclamanta - - N în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii înregistrată la Curtea de APEL CLUJ, sub dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă consilier juridic în în reprezentarea intereselor reclamantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de suspendare este timbrată cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la primul termen de judecată. Cererea de suspendare este legal timbrată iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se mai menționează că la data de 30.05.2008, prin fax reclamanta a înregistrat cerere privind strigarea cauzei pentru ora 1030.

Prezent la dezbateri, reprezentatul reclamantei depune în original, dovada consemnării cauțiunii la CEC prin recipisa de consemnare nr.-/2 din data de 04.06.2008, în sumă de 26.212 RON.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea cererii de suspendare.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare pentru motivele expuse pe larg prin acțiunea introductivă.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea de suspendarea înaintată de reclamanta ANî mpotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU s-a solicitat suspendarea efectelor actului fiscal somația și titlul executoriu nr.300/2008 emise de Administrația Fondului de Mediu B sub nr.7688/23 aprilie 2008 prin care reclamanta a fost somată și obligată la plata sumei de 98527 lei reprezentând contribuția pentru Fondul pentru mediu pentru perioada 1 august 2002 - 31 decembrie 2003, alături de suma de 163.602 lei reprezentând majorări de întârziere, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond ce face obiectul dosarului nr-.

În motivarea cererii contestatoarea arătat că atât somația cât și titlul executoriu sunt nefondate înțelegând să invoce mai multe motive de nulitate a actelor administrative atacate, iar în ceea ce privește cererea de suspendare în ședința publică de astăzi a precizat-o ca fiind în drept fundamentată pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004 apreciind ca fiind întrunite motivele prevăzute de art.14 respectiv acea a cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat care să determine măsura suspendării contestatoarea arată că din starea de fapt și de drept expresă rezultă argumente juridice aparent valabile în privința nelegalității și netemeiniciei actelor administrative contestate.

Totodată având în vedere cuantumul obligației suplimentare contestate, executarea licită prin blocarea conturilor societății reclamante ar duce în opinia sa, implicit la o pagubă iminentă cu consecințe deosebit de grave.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.15 din Legea nr.554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamanta pentru motivele prevăzute la art.14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat, situație care se regăsește în prezenta cauză.

Cerințele impuse de textul art.14 din aceeași lege vizează îndeplinirea cumulativă a două condiții a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Paguba iminentă vizează așa cum arată și textul art.2 lit.s din Legea nr.554/2004 "un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public". Paguba iminentă este, în acest caz, prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, suspendarea trebuind admisă, pentru identitatea de rațiune, și în cazul unui prejudiciu în derulare.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat "această sintagmă este definită potrivit art.2 lit.t din Legea nr.554/2004 ca fiind împrejurări legate de stări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

". Aceste împrejurări urmează a fi lăsate la aprecierea instanței, în care sens trebuie menționată și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea apreciază că art. 6 alin. 1 din Convenție conține un drept de "acces la instanță" - din care dreptul de acces este un aspect - ca un element al dreptului la un proces echitabil. Acest drept nu este unul absolut, putând face obiectul unor limitări care însă nu pot să restrângă sau reducă accesul persoanei în așa fel sau în așa măsură încât însăși esența dreptului este afectată. În plus, prin limitare trebuie să fie urmărit un scop legitim, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (între altele,împotriva Belgiei, hotărârea din 27 februarie 1980). Convenția intenționează garantarea unor drepturi care nu sunt teoretice și iluzorii, ci concrete și efective, scop care trebuie urmărit cu cea mai mare atenție în cazul accesului la instanță, având în vedere rolul proeminent deținut într-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil (împotriva Irlandei, hotărârea din 9 octombrie 1979).

În cauzaJanosevici împotriva Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002, relevantă pentru cazul de față, Curtea a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ fiscal.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, instanța consideră că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale în discuție este, per ansamblu, calea care prejudiciază cel mai puțin și induce un echilibru între varietatea de interese divergente.

Potrivit art. 185 din Codul d e procedură fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. Prin urmare, cauțiunea nu este una fixă, ci doar una plafonată maximal, instanța având libertatea să stabilească cuantumul acesteia, fără să o poată însă elimina complet. Față de împrejurările concrete ale speței, Curtea apreciază suficientă o cauțiune de 26.212 lei este suficientă, nivelul acesteia permițând autorității să compenseze eventualul prejudiciu generat de lipsa de folosință a sumelor urmărite.

Față de cele de mai sus, în baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța urmează să admită cererea, sa dispună suspendarea executării somației și a titlului executoriu nr.300/2000 emis de Administrația Fondului pentru Mediu sub nr.7688/23.04.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta A cu sediul în localitatea Z- jud. B- în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU cu sediul în B-, - A, sector 6.

Dispune suspendarea executării somației și a titlului executoriu nr.300/2000 emise de Administrația Fondului pentru Mediu B sub nr.7688/23.04.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - -

Red./

4 ex./10.06.2008

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 480/2008. Curtea de Apel Cluj