Contestație act administrativ fiscal. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
Decizia NR. 493 /CA/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, P-ța -, nr 3-5, județul S M, în contradictoriu cu: intimatul reclamant- taxi SRL S Mcu sediul în S M, str. -, nr. 81, județul S M, intimatul pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M și intimatul intervenient cu domiciliul în SMs tr. -, nr.12B,. 1, jud. S M, împotriva sentinței nr. 366/CA din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare cu având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului intervenient,av. în baza împuternicirii avocațiale nr.616/14.10.2009 depusă la dosar lipsă fiind recurentul, intimatul reclamant și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată după care:
Reprezentantul intimatului intervenient solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 366/CA/2009 Tribunalul Satu Marea respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de către pârâtă.
A admis cererea formulată de reclamantul- TAXI SRLîn contradictoriu cu pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Sși DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în consecință:
A obligat pe pârâtele să restituie suma de 9733,85 reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi legale de la data plății și până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul aflat la fila 6 din dosar rezultă că reclamanta a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, împrejurare față de care instanța constată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța reține că prin chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr.-/14.12.2007 și seria - nr.-/11.12.07 reclamanta a achitat suma totală de 3.392 lei.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit iar cuantumul său se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzute în anexele speciale ale legii. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Instanța constată că sunt nefondate apărările pârâtei în sensul că nu ne aflăm în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, sau că nu ne aflăm în prezența unui regim discriminatoriu motivat prin faptul că obligația de plată a taxei de primă înmatriculare revine pentru toate autoturismele indiferent de țara de proveniență.
În ce privește prima afirmație este evident că pentru autoturismele importate se aplică taxa de primă înmatriculare, iar pentru cele naționale nu, orice susținere contrară fiind nedovedită.
Sub cel de al doilea aspect referitor la faptul că tuturor autoturismelor importate le este aplicabilă taxa, indiferent de țara de proveniență, astfel că nu există un regim discriminatoriu, se constată că nu s-a afirmat o astfel de împrejurare de către reclamant care a invocat un regim discriminatoriu în raport cu produsele naționale aflate într-o situație similară.
Sub aspectul celor invocate în raport de prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare care prevede posibilitatea restituirii diferenței între taxa de primă înmatriculare și cea de poluare, se constată că nu sunt relevante din moment ce taxa a fost încasată în temeiul unei dispoziții pe care ulterior însuși legiuitorul a înțeles să o modifice iar ordonanța privind taxa de poluare nu retroactivează, întrucât legea civilă potrivit art. 15 alin 2 din Constituție și art. 1 din codul civil dispune numai pentru viitor.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum, de 3.392 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea disp. art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care apreciază cererea ca fiind întemeiată și pe cale de consecință va obliga pe pârâtă să restituie reclamantei suma achitată cu titlu de taxa specială pentru autoturisme.
Împotriva acestei hotărâria declarat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, întemeiat pe prevederile articolului 304 punct 9 și 304 ind.1 cod procedură civilă, ale articolului 20 punct 1 din Legea 554/2004, prin care a solicitat admiterea excepției de netimbrare a cererii de intervenție în interes propriu formulată de, admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de articolul 7 din Legea 554/2004, pe fond admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea a fost introdusă de - TAXI SRL și a fost timbrată cu 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, s-a formulat o cerere de chemare în judecată a altei persoane respectiv, dar din documentele dosarului nu rezultă că acesta ar fi achitat taxa de timbru.
Referitor la excepția neîndeplnirii procedurii prealabile prevăzută de articolul 7 din 554/2004, arată că, intervenientul în interes propriu nu a formulat o astfel de cerere și nici nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice A Municipiului S pentru a solicita revocarea în tot sau în parte a actului vătămător.
Instanța de fond nu i-a comunicat o precizare de acțiune, sau cererea de chemare în judecată a altei persoane, fiind încălcate prevederile articolului 86 coroborat cu articolul 114 ind.1 din cod procedură civilă, respectiv ale articolului 50, coroborat cu articolul 82 cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Excepția de netimbrare a cererii de intervenție este neîntemeiată deoarece intervenientul în interes propriu nu formulat o cerere de intervenție conform dispozițiile articolul 49 și următ. cod procedură civilă, acesta a dobândit calitatea de intervenient în interes propriu printr-o intervenție forțată, respectiv prin cererea formulată de reclamantă în temeiul articolului 57 cod procedură civilă, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 10 din Legea 146/1997.
În ceea ce privește procedura prealabilă, reclamanta - TAXI SRL, proprietara autoturismului pentru care s-a achitat de către intimatul taxa de primă înmatriculare, s-a adresat recurentei în vederea restituirii acestei taxe așa cum reiese din înscrisul de la fila 4, primind răspunsul potrivit căruia cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât dispozițiile legale care reglementează această taxă nu au fost abrogate. Conform dispozițiile articolul 2 alin.2 și articolul 7 alin.5 din Legea contenciosului administrativ este asimilat actului administrativ și refuzul nejustificat de a soluționa cererea, iar în această situație nu e nevoie de procedură prealabilă. În speță refuzul recurentei de restitui o taxă încasată nelegal, conform normelor europene și cu privire la care instanțele de judecată au pronunțat deja nenumărate hotărâri judecătorești prin care au constatat nelegalitatea perceperii acestei taxe, cu obligarea organului fiscal la restituirea ei, constituie un refuz nejustificat în sensul precizat de dispozițiile Legii 554/2004.
Este adevărat că intervenientul în interes propriu și care a achitat această taxă, nu s-a adresat personal cu cererea pentru restituirea acestei taxe, însă intervenția în interes propriu nu poate fi respinsă ca prematură pe acest considerent, deoarece prin chemarea în judecată a lui, acesta a dobândit calitatea de intervenient în interes propriu printr- intervenție forțată și nu prin voința proprie. Mai mult, formularea de către intervenient în nume personal a unei cereri de restituire a taxei de către pârâtă, ar fi pur formală, având în vedere răspunsul pe care aceasta l-a dat intimatei - TAXI SRL și din care rezultă foarte clar poziția recurentei pârâte cu privire la acest aspect.
Totodată, la fel ca și în cazul intervenției reglementate de dispozițiile articolului 49 cod procedură civilă și intervenientul chemat în judecată, în baza dispozițiilor articolului 57 cod procedură civilă, va lua procedura în starea în care se află în momentul formulării cererii de chemare în judecată a acestuia, chiar dacă dispozițiile legale care reglementează această intervenție forțată nu prevăd expres acest lucru.
Susținerea recurentei în ceea ce privește necomunicarea de către instanța de fond a cererii de chemare în judecată a altei persoane este nefondată, deoarece din dovada de citare a pârâtelor, fila 25,26 dosar fond rezultă că acestea au fost citate și li s-a comunicat un exemplar din cererea de chemare în judecată a altei persoane.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constată că motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate și în baza articolului 312 alineat 1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.
Față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. aceasta va fi obligată să plătească părții intimate suma de 1190 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat de recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, P-ța -, nr 3-5, județul S M, în contradictoriu cu: intimatul reclamant- TAXI SRL S Mcu sediul în S M, str. -, nr. 81, județul S M, intimatul pârâtADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Scu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M și intimatul intervenient cu domiciliul în SMs tr. -, nr.12B,. 1, jud. S M, împotriva sentinței nr. 366/CA din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec. în concept/29.10.2009
Jud fond.
Dact.G/29.10.2009
4 com/
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona