Contestație act administrativ fiscal. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 497

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu judecător

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, împotriva sentinței nr.114/ din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta G prin consilier juridic C în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata ""

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen de judecată, motivat, după care;

Întrebat fiind reprezentantul recurentei precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei, pentru motivele în fapt și în drept invocate pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului, iar în rejudecare, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată de intimata ""

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, a solicitat anularea pct. 1, 2 și 3 din Decizia nr. 142/2 august 2007, emisă de D,G,F,P,

Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 114//15 aprilie 2008, admis în parte acțiunea, dispunând anularea pct. 1 și 2 din Decizia nr. 142/2.08.2007 și trimiterea spre soluționare și a acestor puncte către organul fiscal, respectiv

S-a reținut în motivarea sentinței, că reclamanta a fost supusă unui control fiscal, urmare căruia s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. - și Decizia nr. - din 3 aprilie 2007, prin care, a fost impusă suplimentar la suma de 153.535 lei reprezentând impozit pe veniturile din dobânzi,impozit pe profit stabilit suplimentar și majorări aferente.

Actele de inspecție fiscală fiind contestate de reclamantă, contestația a fost admisă în parte, respingându-se capătul de cerere privitor la suma de 8483 lei reprezentând impozit pe profit ca nedepus în termen și cel referito la suma de 37887 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și majorări, ca nemotivat.

Analizând materialul probator administrat, prima instanță a reținut că reclamanta, a contestat actele fiscale întocmite în integralitatea lor, astfel că și pentru suma de 8483 lei trebuia să se aibă în vedere faptul de a fi făcut parte din aceste acte administrative fiscale, fiind parte componentă a aceluiași tip de impozit.

Așa fiind, nu se putea reține că nu a fost contestat în termen, cum s-a înregistrat, în cauză fiind aplicabile disp. art. 132 Cod procedură civilă ce completează dispozițiile Codului d e procedură fiscală.

Tribunalul, a apreciat privitor la suma de 37887 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și majorări de întârziere aferente că, organul fiscal greșit a considerat ca nemotivată contestația reclamantei, deși potrivit dispozițiilor legale, era obligată să manifeste rol activ, solicitând completarea apărărilor făcute, prin depunere de acte, respectiv contracte de leasing, sponsorizare și împrumut bancar.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticându-l pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a dispozițiilor legale.

Se susține printr-un prim motiv de recurs că, instanța de fond, a încălcat disp. art. 177 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, precum și Ordinul nr. 519/27.09.2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din nr.OG92/2003, referitor la modul de soluționare a pct. 1 din Decizia nr.142/2.08.2007 pentru suma de 8483 lei reprezentând impozit pe profit.

Instanța trebuia să observe că termenul de contestare a fost depășit și că, toate completările făcute la contestația inițială, sunt în afara susținerilor făcute de reclamantă.

Reclamanta a contestat inițial numai suma de 18.918 lei, pentru ca, ulterior prin adresa nr. 382 să completeze contestația și cu privire la suma de 8.483 lei majorându-și pretenția la suma de 27.400 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate.

Hotărârea instanței de fond este greșită și asupra modului în care, a soluționat contestația referitoare la impozitul pe profit suplimentar și majorări de întârziere aferente în sumă de 37.887 lei, apreciind că, decizia nu este motivată convingător.

Din actele dosarului rezultă că prin adresele nr.8998/11.06.2007 și nr. 8998, 10177/27.06.2007 s-a adus la cunoștința reclamantei că, toate motivele de fapt invocate se referă la acte, documente care nu îndeplinesc însă, calitatea de document justificativ.

Cu toate acestea, reclamanta nu a depus eforturi pentru lămurirea situației de fapt, astfel încât, soluția corectă în cauză era aceea avută de organul de soluționare a contestației.

Recursul s-a declarat în termen legal.

Recursul este nefundat.

Referitor la motivul de recurs prin care s-a motivat nedepunerea în termen a contestației privitor la suma de 8.480 lei reprezentând impozit pe profit, critica recurentei urmează a fi înlăturată.

a precizat că suma respectivă face parte din totalul sumei reținute ca impozit pe profit, iar în acest sens este și adresa de comunicare către B, nr. 382/15.05.2007.

Faptul că inițial, reclamanta a contestat doar o parte din suma reținută cu acest titlu, iar ulterior a majorat câtimea acestei sume nu contravine dispozițiilor legale invocate de recurentă, contestația în sine fiind formulată în termen

Dispozițiile legale citate,respectiv nr.OG 92/2003 și Ordinul nr. 519/2005 se referă la calculul termenului de depunere a contestației, cu respectarea și a Codului d e procedură civilă, respectiv art. 132, care, statornicește faptul că, micșorarea sau mărirea cuantumului pretențiilor nu echivalează cu o modificare, de acțiune, în cauza de față, contestație.

Pct. 3.11 din Ordinul nr. 519/27.05.2005 al se referă la majorarea pretențiilor anterior depunerii contestației, iar nu în cadrul contestației, cum este cazul de față.

Cum s-a arătat suma la care s-a referit reclamanta, face parte din totalul sumei reținute ca datorate de organele de control și în fapt nu este vorba de o majorare a pretențiilor acesteia ci, de o întregire, o completare a contestației.

Astfel fiind, în mod corect, instanța de fond a apreciat că acțiunea este admisibilă sub acest aspect.

Prin motivele de recurs, s-a mai solicitat și respingerea contestației în raport de motivarea instanței cu privire la suma de 38.887 lei.

Prin decizia contestată s-a susținut că reclamanta nu și-a motivat nedatorarea sumei respective și reținute cu titlu de impozit pe profit suplimentar și majorări întârziere aferente acestui impozit, întrucât nu a depus documente justificative în acest sens, respectiv contracte de leasing, sponsorizare, împrumut cu dobândă, etc.

La dosarul de fond al cauzei, se află actele justificative pe care reclamanta și-a întemeiat apărarea și despre care s-a făcut vorbire și în adresa nr.10995/06.07.2007 înaintată și prin care se menționează că respectivele documente formează anexele la procesul verbal de control.

Așa fiind, concluzia instanței de fond că respectivele acte,nu au format obiect de preocupare pentru organele abilitate să soluționeze contestația, este corectă, dispunând în consecință rezolvarea acesteia și din acest punct de vedere.

Față de cele expuse, Curtea, văzând și art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, împotriva sentinței nr.114/ din 15 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

-

Red. /25.10.2008

Tehnored. 26.10.2008/2 Ex.

Fond: -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Galati