Contestație act administrativ fiscal. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 52/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Apostu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, împotriva încheierii din 23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat în baza împuternicirii pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatei depune la dosar un set de înscrisuri pe care le comunică și reprezentantului recurentei.
Reprezentantul recurentei arată că a formulat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Brăila la data de 23.09.2009 prin care s-a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de către reclamanta - SRL B și s-a dispus suspendarea executării actelor administrative, emise de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.
Astfel, un prim motiv de recurs constă în faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere faptul că reclamanta a cerut doar suspendarea executării creanțelor stabilite, ori instanța a admis cererea și a dispus suspendarea executării actelor administrative.
Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că s-a reținut în cauză ca fiind îndeplinite cerințele art.14 /1 din Legea nr.554/2004, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, ceea ce se poate proba că există nici o tulburare a activității, care să-i producă vreo pagubă dovedită.
De asemenea, consideră că instanța trebuia să-i pună în vedere reclamantei să achite cauțiunea în cuantum de până la 20% din valoarea obiectului cererii, conf.art.215/2 Cod procedură fiscală și să facă dovada formulării contestației administrative la organul fiscal emitent în sensul art.14./1 din Legea nr.554/2004.
Având în vedre cele arătate mai sus precum și considerentele expuse pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului așa acum a fost formulat.
Apărătorul intimatei arată că prin încheierea de ședință ce a fost recurată, instanța de fond în mod corect a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului.
Astfel consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică, instanța a făcut o corectă aplicare a disp.art.14/1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Mai arată că nu poate fi o societate de rea credință, deoarece își desfășoară activitatea neîntrerupt de peste 6 ani, a pus la dispoziție de bună voie în vederea sechestrului asigurător un bun imobil pentru garantarea creanței stabilite în mod eronat, și deși operează suspendarea executării a achitat partea de creanță pe care o recunoaște.
Față de prevenirea pagubei iminente și cazul bine justificat, arată că recurenta i-a pus în situația de a nu-și putea desfășura activitatea, poprirea conturilor însoțită de sechestrul asigurător, conducând la falimentul iminent al societății.
Cu privire la motivul privind cauțiunea, consideră că este abilitatea instanței de judecată de a dispune plata uni cauțiuni cuprinsă între 0% și 20% din valoarea sumei contestate, putând fixa cauțiune 0%.
Pentru cele arătate mai sus și pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului și menținerea ca legală, și temeinică a încheierii de ședință din 23.09.2009. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului in contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, - Fructe SRL B, a solicitat anularea raportului de inspecție fiscală nr. 32328/29.10.2008, Decizia de impunere nr.32329/29.10.2008 și a înscrisurilor subsecvente acestora, respectiv Decizia de impunere nr.32331/20.10.2008 și nr.1/26.01.2009 emise de DGFP
Tribunalul Brăila la primul termen de judecată a fost investit și cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării actelor administrative fiscale, invocându-se art.215 pr. civ., art.14-15 din Legea nr.554/2004.
Prin încheierea din 23 septembrie 2009, Tribunalul a încuviințat cererea de suspendarea a executării actelor fiscale care au făcut obiectul contestației.
În motivarea cererii s-a reținut că în considerarea cazului bine justificat ca și condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, reclamanta este o societate ce are ca obiect cultivarea legumelor, rădăcinoaselor, pepenilor și tuberculilor precum și comercializarea de mărfuri, având încheiate contracte de leasing precum și o linie de creditare bancară, iar neplata acestor debite, ar crea incidente ce ar avea consecințe nefaste asupra societății.
In privința celei de-a doua condiții, a pagubei iminente, tribunalul a reținut că poprirea conturilor bancare și executarea silită începută ar conduce la desechilibre majore în derularea contractelor aflate în curs ceea ce ar aduce daune societății prin neplata mărfurilor livrate și implicit a contribuțiilor datorate la fondul de sănătate și bugetul de stat precum și plata angajaților săi.
Impotriva sentinței a declarat recurs DGFP B criticând-o pentru motive de nelegalitate fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a încălcat prevederile art.215 al.2 din OG 92/2003 Cod pr.fiscală, în sensul ca nu a stabilit pentru cererea de suspendare plata unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Din interpretarea textului citat rezultă posibilitatea instanței de a suspenda executarea, sub condiția plății unei cauțiuni, odată cu dovada formulării contestației administrative la organul fiscal emitent.
Un alt motiv de critica se refera la faptul că instanța a dispus suspendarea raportului de inspecție fiscală nr.32328/24.10.2008 deși acest act nu produce efecte juridice prin el însuși, care să stabilească să modifice sau să drepturi și obligații fiscale.
In fine, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art.14 din Legea 554/2004, deși trebuia să observe că în ce privește cazul bine justificat, actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate iar neexecutarea lui echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea actelor administrative constituie prin ea însăși o excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate, fapt stabilit și prin Decizia nr. 5191/27.10.2005 de ICCJ si Decizia nr.257/14.03.2006 a Curții Constituționale.
Referitor la paguba iminentă, în sensul art.2 lit.s din Legea 554/2004, aceasta trebuie sa fie previzibil cu evidenta sau după caz, să se producă o perturbare gravă a funcționarii unei autorități publice și a unui serviciu public.
Recursul s-a declarat în termen legal.
Recursul este fondat.
In examinarea recursului, Curtea va avea în vedere disp.art. 215 pct.2 pr. fiscală, care prevede că o instanță competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate1
Interpretarea textului nu lasă dreptul la echivoc, condiționând posibilitatea suspendării actului de obligația de a depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei discutate, fixat de instanța investită.
Suma contestată de reclamantă este de 546.860 lei, instanța de fond trebuie a lua în considerare aceasta sumă la fixarea cauțiunii.
Tribunalul a apreciat că nu se impune în cauză fixarea unei cauțiuni dat fiind că din înscrisurile aflate în dosar, rezultă că suma contestată este deja garantată prin instituirea măsurilor asigurătorii de către DGFP B, fapt consemnat în practicaua încheierii din 23 septembrie 2009.
Confuzia instanței este evidentă.
Recurenta a invocat un incident procedural ce face imposibil de discutat admisibilitatea cererii de suspendare, în conformitate cu art.214 pr. fiscală.
Așadar pentru a fi discutat fondul cererii de suspendare, art.215 pr. fisc. condiționează această chestiune de plata unei cauțiuni fixată de instanță, textul de lege având caracter imperativ sub acest aspect.
Motivarea instanței de fond în sensul că dată fiind instituirea măsurilor asiguratorii, plata cauțiunii nu se mai impune, este neavenită, întrucât măsurile asiguratorii țin de executarea propriu-zisă silită, și este luata ca măsură prudențială de organul de executare fiscală pentru evitarea înstrăinării sau degradării bunurilor agentului economic, care ar folosi pentru plata sumelor reținute prin controlul fiscal, daca s-ar dovedi că acestea ar fi datorate.
Față de cele expuse, Curtea văzând si art. 312. pr.civ., va admite recursul, va casa încheierea din 23 septembrie 2009 Tribunalului Brăila și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuția părților plata cauțiunii și va fixa cuantumul acesteia, urmând ca după aceea să fie discutată admisibilitatea cererii cu luarea în considerare și a celor susținute prin motivele de recurs, ca apărări ale DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, împotriva încheierii din 23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca fondat.
Casează (sentința ) încheierea din 23.09.2009 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - dr.- -
GREFIER
- -
Red./22.02.2010
Tehnored./26.02.2010/2ex.
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Ioan Apostu
