Contestație act administrativ fiscal. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 03.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.521
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " LEASING " T, împotriva sentinței civile nr.88/CA/26.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, BIROUL VAMAL T, DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și cu chemata în garanție - intimată "CA - SI " T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - intimată T, consilier juridic, pentru pârâții - intimați Biroul Vamal T, Direcția Regională Vamală T și Autoritatea Națională a Vămilor B se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 20.03.2009, întâmpinare din partea pârâtei - intimate T, un exemplar comunicându-se reprezentantei pârâților - intimați 2-4.
Reprezentații pârâților - intimați depun la dosar delegații de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - intimate T solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților - intimați Biroul Vamal T, Direcția Regională Vamală T și Autoritatea Națională a Vămilor B pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.5634 din 23.11.2006, reclamanta " LEASING " A T, a chemat în judecată în calitate de pârâți T, T, T și B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea actului constatator nr.534/07.04.2006 întocmit de - - Biroul vamal T; - anularea deciziei nr. 227/102/23.05.2006 pronunțată de T și să constate stinsă datoria vamală reținută în sarcina societății reclamante, iar pe cale de consecință să dispună exonerarea societății de la plata sumei de 143.714 RON stabilită prin actele contestate.
La termenul din 16 aprilie 2007 fost depusă de către reclamantă cerere de chemare în garanție a "CA - SI " T, copia plângerii penale formulată împotriva chematei în garanție cu dovada înregistrării ei la Parchetul de pe lângă Biroul Teritorial Timiș la data de 31.01.2007 și Note de ședință, în care invocă în apărare dispozițiile art.73 (1) din Codul vamal, conform căruia în cazul operațiunilor de leasing liberul de vamă se acordă fie după transferul dreptului de proprietate la utilizator, fie după restituirea bunului către finanțator, datoria vamală fiind exigibilă doar după acest moment. În speță se susține că liberul de vamă urma să fie acordat la încheierea operațiunii de leasing și plata drepturilor de import, adică 13.12.2005 iar dispariția bunului a avut loc anterior acestei date, deci înainte de acordarea liberului de vamă.
Prin sentința civilă nr.295/CA/2008, Tribunalul Timișa respins acțiunea și cererea de chemare în garanție, motivat de faptul că bunul a dispărut și nu a fost distrus, în speță nefiind cazul de plată a drepturilor vamale, întrucât la momentul acordării liberului de vamă, reclamanta era exonerată de la plata acestora, obligația plății drepturilor vamale născându-se doar la momentul expirării termenului acordat de autoritatea vamală pentru încheierea regimului de leasing.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta " LEASING", iar Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, motivat de faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție.
Cauza a fost reînregistrată la ribunalul Timiș sub nr-.
Prin sentința civilă nr.88/CA din 26.01.2009 Tribunalul Timișa respins atât acțiunea reclamantei cât și cererea de chemare în garanție.
În motivarea sentinței se reține că la data de 11.11.2002, reclamanta a deschis la Biroul Vamal Too perațiune de import temporar în regim de leasing, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz. Se arată că în urma perfectării contractului de leasing, autoritatea vamală a acordat termen de încheiere a operațiunii data de 13.12.2005, urmând ca până la acest termen reclamanta să prezinte autorității vamale documentele necesare finalizării operațiunii și să facă dovada transferului de proprietate de la locator la utilizator.
Se menționează că față de faptul că în termenul stabilit de către autoritatea vamală, reclamanta nu a solicitat încheierea operațiunii de leasing și plata drepturilor vamale de import, sau acordarea unui alt regim vamal bunurilor care făceau obiectul regimului de leasing, Biroul Vamal Taî ntocmit actul de impunere pentru încasarea drepturilor vamale datorate.
Împotriva actului constatator nr.534/2006 emis de către Biroul Vamal T reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin decizia nr- de către
Se arată că în acord cu dispozițiile art.3 lit. u) din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României prin liber de vamă se înțelege "actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;"
Se învederează în considerentele sentinței că în concluziile sale reclamanta invocă dispozițiile legale cu referire la dispariția bunului înainte de data pentru care a fost acordat liberului de vamă, însă aceste dispoziții se referă la cazul bunului distrus anterior acordării liberului de vamă, așa cum prevăd.
Se arată că în cazul achiziționării bunurilor importate în sistem de leasing, conform termenului convenit de părți, în baza contractului de leasing, cumpărătorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea bunului din momentul vânzării, în baza declarației vamale de import definitiv. În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de opțiune privind prelungirea contractului sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit, autoritățile vamale vor încasa taxele vamale aferente valorii inițiale a bunului în valută, transformată în lei, la cursul de schimb în vigoare la data constatării. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a respins-o având în vedere ca acțiunea de față are ca obiect anulare acte administrative emise de o autoritate publică și anume act constatator emis de către T și decizie emisă de către trimis, deci se soluționează în conformitate cu prevederile legii contenciosului administrativ.
Se învederează în considerentele sentinței că potrivit Legii nr.554/2004 singura cerere de chemare în garanție admisibilă este cea prevăzută de art.16 din Legea nr.554/2004 și anume funcționarul public poate chema în garanție superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.
Împotriva acestei sentințe a fost formulat recurs reclamanta care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii formulate.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică față de faptul că nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a deciziei nr.221/98/17.05.2006 pronunțată de T cu încălcarea prevederilor legale referitoare la forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației.
Menționează că instanța de fond a respins acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă, fără a analiza fondul acestei cereri deși decizia pronunțată de instanța de casare era clară cu privire la acest aspect. Arată că instanța de fond nu a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de chemare în garanție astfel încât nu s-a dat posibilitate părților să-și exprime punctul de vedere cu privire la această excepție.
Precizează că, deși a învederat instanței de fond că prin decizia nr.227/102/23.05.2006 Tar espins contestația prealabilă fără a motiva soluția, limitându-se la a constata că "nu a făcut dovada transferului de la locator la utilizator până la data întocmirii actului constatator", însă apreciază că "prin acest mod de abordare a problemei petenta a încălcat prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.287/2005", însă că Legea nr.287/2005 are ca obiect aprobarea nr.OUG79/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, apreciind că în baza acestor dispoziții legale nu puteau fi obligați la plata de drepturi vamale de import, instanța nepronunțându-se cu privire la aceste critici aduse actului administrativ amintit.
Mai arată că, potrivit contractului de leasing utilizatorul are obligația de a suporta, în afara ratelor, și taxele și comisioanele vamale, art.4.5. Mai mult, art.10 din nr.OUG51/1997 cu modificările și completările ulterioare privind operațiunile de leasing și societățile de leasing instituie în sarcina utilizatorului obligația să suporte cheltuielile ce decurg din contractul de leasing și să-și asume totalitatea obligațiilor care decurg din contract.
Legal citată, intimata - pârâtă Taf ormulat întâmpinare, în acord cu prevederile art.308 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate.
În considerentele întâmpinării se arată că afirmațiile recurentei sunt neîntemeiate, instanța de fond în mod corect a procedat la respingerea cererii de chemare în judecată motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art.3 lit. u) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal prin liber de vamă se înțelege "actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate".
Astfel, deși reclamanta invocă dispozițiile legale referitoare la dispariția bunului înainte de data pentru care a fost acordat liberul de vamă, aceste prevederi se referă la cazul bunului distrus anterior acordării liberului de vamă.
Mai arată că în conformitate cu prevederile art.25 din nr.OG51/1997 "bunurile mobile care sunt importate în scopul utilizării în sistem de leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata taxelor vamale".
În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de opțiune privind prelungirea contractului sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit, autoritățile vamale vor încasa taxele vamale aferente valorii inițiale a bunului în valută,transformată în lei la cursul de schimb în vigoare la data constatării.
Privitor la excepția de nulitate absolută a deciziei emisă de către T în procedura prealabilă administrativă, arată că deși recurenta se prevalează de faptul că, "au fost încălcate prevederile art.181 din nr.OG92/2003" susținerile sunt neîntemeiate câtă vreme în textul articolului menționat nu se prevede expres că nemenționarea termenului de atacare a deciziei atrage nulitatea acesteia.
Examinând recursul de față, prin raportare la motivele invocate și cele prevăzute de art.304 și urm. Cod procedură civilă, văzând și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Cu privire la situația de fapt, Curtea constată ca la data de 11.11.2002, recurenta a deschis la Biroul Vamal Too perațiune de import temporar în regim de leasing, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz.
În urma perfectării contractului de leasing, autoritatea vamală a acordat termen de încheiere a operațiunii data de 13.12.2005, urmând ca până la acest termen reclamanta - recurentă să își îndeplinească obligația legală în sensul de a prezenta autorității vamale documentele necesare finalizării operațiunii și să facă dovada transferului de proprietate de la locator la utilizator.
Recurenta nu a solicitat în termenul stabilit de către autoritatea vamală încheierea operațiunii de leasing și plata drepturilor vamale de import, sau acordarea unui alt regim vamal bunurilor care făceau obiectul regimului de leasing, astfel ca Biroul Vamal Taî ntocmit actul de impunere pentru încasarea drepturilor vamale datorate.
În ceea ce privește motivul indicat de către recurentă în sensul că în decizia atacată nu s-a menționat termenul în care poate fi exercitată calea de atac a contestației, Curtea constată că absența acestei mențiuni poate atrage sancțiunea nulității relative a actului emis iar nu cea a nulității absolute, textul art. 181 din nr.OG92/2003 neprevăzând sancțiunea nulității absolute pentru situația în care se omite mențiunea din decizia emisă a termenului de exercitare a căii de atac.
Astfel fiind, pentru ca nulitatea relativă să conducă la anularea actului este necesar să se dovedească vătămarea suferită de către reclamantă cât și împrejurarea că această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului încheiat cu nerespectarea respectivei formalități.
Curtea apreciază că neprecizarea termenului de exercitare a contestației împotriva deciziei atacate nu a vătămat reclamanta - recurentă, care a uzat de aceasta cale de atac, a exercitat acțiunea în fața instanței unde a avut posibilitatea să își facă toate apărările necesare.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că prima instanța nu a analizat toate criticile formulate de către recurentă în privința deciziei atacate, Curtea constată că prima instanța a motivat soluția pronunțată făcând trimitere la textele de lege incidente în cauză.
Curtea constată că în speța de față se aplică prevederile Legii nr.141/1997 (abrogata prin Legea nr.86/2006 intrată în vigoare în iunie 2006), față de împrejurarea ca în cauză se atacă acte administrative emise anterior intrării în vigoare a noii legi.
Astfel fiind, Curtea constată că potrivit art.165 din Legea nr.141/1997 datoria vamală se stinge prin distrugerea mărfurilor din dispoziția autorității vamale sau abandonarea acestora în favoarea statului; distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forței majore sau cazului fortuit;
Conform articolului menționat alineatul 2 stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin.(1) lit. g) - i) operează numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă.
Liberul de vamă este actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate. Astfel fiind, în cazul de față nu sunt aplicabile prevederile art.165 mai sus menționate.
Totodată trebuie avute în vedere și prevederile art.25 din nr.OG51/1997 conform cărora " Bunurile mobile care sunt importate în scopul utilizării în sistem de leasing se încadrează în regimul bunurilor admise temporar la import, fără plata taxelor vamale".
Din dispozițiile legale de mai sus rezultă că reclamanta - recurentă este obligată să achite taxele vamale stabilite de organul vamal.
Potrivit art.6.3.6. din contractul de leasing perfectat de către recurenta - reclamantă acesta încetează dacă obiectul de leasing este distrus sau pierdut în orice alt mod, iar la anunțarea furtului, societatea de leasing trebuia să procedeze la încheierea operațiunii de leasing și plata drepturilor vamale de import sau acordarea unui alt regim vamal bunurilor care făceau obiectul regimului de leasing.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare de către prima instanța a cererii de chemare în garanție, Curtea constată că în speța de față ce are ca obiect anulare act administrativ, cererea de chemare în garanție a reclamantei față de o altă societate nu poate fi admisă având în vedere că raportul juridic este între reclamantă și o autoritate publică și are caracter administrativ individual. Prin urmare, soluția pronunțată de către instanța de fond este legală și motivată prin raportare la dispozițiile legale invocate.
Critica recurentei în sensul că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă fără să pună în discuție aceasta excepție este neîntemeiată. Astfel fiind, Curtea constată că prima instanța nu a soluționat cererea pe calea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție ci doar a reținut în motivarea sentinței aspectele mai sus menționate, în sensul că raportul dintre reclamantă și pârâtă are caracter strict personal, fiind vorba despre o cale de atac exercitată de către reclamantă împotriva unui act administrativ cu caracter individual.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat.
Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei împotriva sentinței civile nr.88/CA/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/04.05.09/TEHNORED:/04.05.09/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
