Contestație act administrativ fiscal. Sentința 55/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR.55/F-
Ședința publică din 09 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Fabiola Ion Grigorescu
- --- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, cererea de revizuire formulată de revizuienta SC SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui, nr.88, -.2, jud.V, împotriva sentinței nr.30/F-C din 27 februarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuienta reprezentată de avocat și intimata reprezentată de consilier juridic.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea de revizuire este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei potrivit chitanței nr.8408/09.04.2008 (fila 9 din dosar) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul revizuientei solicită proba cu doi martori în dovedirea cererii de revizuire, respectiv faptul că a existat un motiv mai presus de voința părților, în înțelesul dispozițiilor art.322 pct.8 Cod procedură civilă, ce a împiedicat-o să ajungă la instanță în data de 27 februarie 2008.
Reprezentantul intimatei precizează că nu este de acord cu proba cu martori solicitată de revizuientă, având în vedere că în acea zi el a fost prezent la instanță, deși s-a deplasat către instanță tot din aceeași localitate ca și revizuienta.
Apărătorul revizuientei apreciază că audierea martorilor este singura probă ce poate fi administrată pentru a dovedi împrejurarea ce a împiedicat-o în ziua de 27 februarie 2008 să ajungă la timp, la instanță. Faptul că a depus la dosar chitanța prin care a achitat taxa judiciară de timbru, dovedește că a ajuns ulterior terminării ședinței de judecată.
Instanța respinge proba cu martori ca neconcludentă soluționării cauzei, având în vedere faptul că prin sentința nr.30/F-C instanța a analizat și s-a pronunțat asupra fondului cauzei și nu pe excepție. Motivul pentru care apărătorul revizuientei a fost împiedicat să ajungă la instanță la data de 27 februarie 2008, respectiv ambuteiajul rutier, nu este un motiv mai presus de voința părților în sensul dispozițiilor art.322 pct.8 Cod procedură civilă.
De asemenea, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Avocat având cuvântul pentru revizuienta SC SRL, susține oral motivele cererii de revizuire așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea ei și rejudecarea cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula și administra pe fond, dovezile și apărările ce se impuneau. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicită respingerea cererii de revizuire, apreciind că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale prevăzute de art.322 pct.8 Cod procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 10.03.2008, revizuienta SC SRL Rm.V a chemat în judecată pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea sentinței nr.30/F-C/27.01.2008 a Curții de APEL PITEȘTI, pronunțată în Dosarul nr-.
Motivarea în drept a cererii s-a făcut pe temeiul art.322 pct.8 Cod pr.civilă, în sensul că apărătorul ales a fost împiedicat să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Astfel, în data de 27.02.2008, când a avut loc primul termen de judecată pentru soluționarea acțiunii în contencios administrativ - fiscal promovată de revizuientă împotriva deciziei nr.326/16.11.2007 emisă de F.B, mașina în care se afla apărătorul acesteia - - a fost blocată în trafic, într-un ambuteiaj, timp de aproximativ o oră, nemaiputând ajunge în timp util la dezbateri.
Prin urmare, împrejurarea de fapt relatată este una mai presus de voința părții, în înțelesul pct.8 al art.322 Cod pr.civilă, revizuienta fiind în imposibilitate să-și facă apărarea corespunzătoare.
Curtea a dispus atașarea dosarului nr- în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită.
Examinând, cererea prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile acesteia, curtea reține că aceasta este nefondată, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, potrivit art.322 pct.8 Cod pr.civilă, se poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive, dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
În speță, cauza ce a produs împiedicarea și posibilitatea încunoștiințării despre împrejurarea ivită l-a constituit, susține revizuienta, un ambuteiaj produs în trafic, la intrarea în Municipiul Pitești dinspre Rm.V, ce a condus la ajungerea avocatului său după închiderea dezbaterilor, dovadă depunerea prin serviciul registratură a taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Or, ambuteiajul intervenit în trafic nu constituie un fapt imprevizibil, mai ales în condițiile actuale, motiv pentru care orice om diligent trebuie să se îngrijească și să ia măsuri necesare preîntâmpinării oricărei întârzieri.
De altfel, revizuienta a precizat că staționarea a durat aproximativ o oră, concluzionându-se că, având în vedere ora trecută pe citație pentru judecata cauzei, ora 10,00, timpul era rezonabil pentru asigurarea prezenței în instanță.
Ca atare, nu se poate revizui o hotărâre pe un asemenea motiv, care ar duce la revizuiri nesfârșite a hotărârilor judecătorești și, implicit, la atingeri ale principiului stabilității acestora.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază ca nefiind incident motivul prevăzut de art.322 pct.8 Cod pr.civilă, urmând a respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de revizuiere formulată de SC SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui, nr.88, -.2, jud.V, împotriva sentinței nr.30/F-C din 27 februarie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în B,-, sector 5.
Definitivă
Cu recurs în termen de 15 zile de la comuniare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/ 4 ex.
14.04.2008
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Fabiola Ion Grigorescu