Contestație act administrativ fiscal. Decizia 553/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 553/CA
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
Pe rol judecarea plângerii formulate de autoritatea contractantă Municipiul I, reprezentat de Primar, împotriva Deciziei nr. 4157/424C7/3870 din data de 10.09.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă reprezentanții părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra plângerii de contencios administrativ de față;
Prin decizia nr. 4157/424C7/3870/10 septembrie 2008 s-a decis:
În temeiul art. 278 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, admite contestația formulată de, în contradictoriu cu Municipiul I, prin Primăria Municipiului I, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 69268/15.08.2008 pentru lotul 3 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii pentru respectivul lot.
Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 3, cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și documentației de atribuire, în termen de cel mult treisprezece zile de la primirea prezentei decizii. Ulterior reevaluării ofertelor, rezultatul procedurii va fi comunicat ofertanților în termenul legal.
Prezenta decizie este executorie și obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 280 alin. (1) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006.
A reținut organul administrativ jurisdicțional că procedura de atribuire aplicată de Primăria Municipiului I pentru atribuirea contractului de furnizare "mobilier " este licitația deschisă. Conform anunțului de participare nr. 45271/ 05.03.2008, rectificat prin anunțul de participare nr. 45591/ 07.03.2008, publicat în Sistemul Electronic de Publice, precum și fișei de date a achiziției, data limită de depunere a ofertelor a fost 05.05.2008, ora 10:00, iar deschiderea acestora a fost programată pentru aceeași dată, ora 13:00. S-a prevăzut posibilitatea atribuirii pe loturi, valoarea estimată fiind de 5.042.017 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire este "prețul cel mai scăzut".
Pentru lotul 3 "stâlpișori și sfere metalice", până la termenul limită stabilit au fost depuse cinci oferte.
Ulterior evaluării ofertelor și comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 69281/ 15.08.2008, pentru motivele evocate anterior, a depus la Consiliu contestația de față.
În procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, au fost consemnate următoarele prețuri, fără TVA, pentru lotul 3:
- - 425.000 lei;
- - 155.585 lei;
- - 33.100 lei;
- Grup - 190.850 lei;
- Apel Industries L - 204.250 lei.
În raportul procedurii de atribuire nr. 69268/15.08.2008, au fost declarate admisibile patru oferte și a fost stabilită câștigătoare oferta la prețul de 33.100 lei, fără TVA.
În anexa nr. 1 la referatul nr. 18550/27.02.2008 pentru alegerea procedurii de achiziție și în nota de fundamentare nr. 21207/06.03.2008 pentru "stâlpișori pentru delimitarea carosabilului de trotuar" s-a prevăzut un preț estimativ/. de 200 euro și o valoare estimată de 60.000 euro, iar pentru "sfere metalice pentru delimitarea carosabilului de trotuar" s-a prevăzut 1000 euro/. și o valoare estimată de 50.000 euro.
Potrivit art. 202 alin. (1) "În cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.
(2) Autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare justificările primite de la ofertant, în condițiile alin. (1), îndeosebi cele care se referă la:
a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, aferent metodelor de execuție utilizate, procesului de producție sau serviciilor prestate;
b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor;
c) originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini;
d) respectarea dispozițiilor privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor."
Raportat la dispozițiile legale enunțate, în cazul de față, autoritatea contractantă avea obligația de a solicita ofertantului detalii și precizări cu privire la prețul din ofertă (art. 202 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006), care urmau a fi verificate dacă justifică prețul scăzut, anterior declarării câștigătoare a ofertei Dacă în urma verificărilor efectuate, comisia de evaluare constata că prețul este neobișnuit de scăzut raportat la ceea ce urmează a fi furnizat, oferta urma a fi respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 925/ 2006.
Potrivit art. 95 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, propunerea tehnică și propunerea financiară se constituie ca parte integrantă a contractului, produsele ofertate și prețurile din ofertă fiind obligatorii în executarea contractului.
În ceea ce privește oferta desemnată câștigătoare, Consiliul constată că prețul ofertat de aceasta este de 33.100 lei, fiind de aproximativ cinci ori mai mic decât prețul ofertei de pe locul 2 (155.585 lei), de aproximativ șapte ori mai mic decât cel de pe locul 3 (204.250 lei), și de aproape zece ori mai mic decât valoarea estimată de autoritatea contractantă pentru produsele incluse în lotul 3. Cu toate aceste diferențe evidente și semnificative între prețurile ofertate, autoritatea contractantă nu a solicitat justificări ale prețului propus de, precizând în punctul de vedere transmis Consiliului că "nu au existat suspiciuni asupra prețului neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a se achiziționa".
Relativ la prezentarea mostrelor, așa cum arată și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, aceasta nu a fost o cerință impusă prin fișa de date a achiziției sau caietul de sarcini, astfel că neprezentarea mostrelor sau prezentarea lor cu întârziere nu putea determina respingerea ofertelor.
În considerarea celor prezentate, dat fiind că autoritatea contractantă a încălcat obligația prevăzută de art. 202 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 de a solicita detalii și precizări cu privire la prețul ofertat, în temeiul art. 278 alin. (2) din ordonanță, Consiliul va admite contestația formulată de și va anula raportul procedurii de atribuire nr. 69268/15.08.2008 pentru lotul 3 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii pentru respectivul lot.
Va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul 3, cu respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și documentației de atribuire, în termen de cel mult treisprezece zile de la primirea prezentei decizii. Ulterior reevaluării ofertelor, rezultatul procedurii va fi comunicat ofertanților în termenul legal.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere autoritatea contractantă Municipiul I, prin primar, considerând-o nelegală și netemeinică, interpretarea dată art. 202 alin. 1 din nr.OUG 34/2006 aflându-se în contradicție cu principiile logice de drept, întrucât obligația sa de solicitare a unor detalii sau precizări de la ofertantul al cărui preț era neobișnuit de scăzut, opera doar înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte.
În cauză însă, oferta L, corespundea cerințelor caietului de sarcini, și în același timp prevedea un preț de 5 ori mai mic decât estimase autoritatea contractantă, astfel că erau îndeplinite cumulativ toate principiile de atribuire a contractelor de achiziție publică, în mod special cel al utilizării eficiente a fondurilor. În acest context, consideră că nu i se putea imputa faptul că estimările sale de preț, calculate în raport de pretențiile cele mai mari de pe piață, ar fi fost de 10 ori mai mari decât oferta în litigiu, și acest fapt nu i- trezit nici suspiciune, atât timp cât condițiile din caietul de sarcini erau respectate.
Solicită așadar admiterea plângerii, în fond respingerea contestației ca nefondată, urmând a se dispune continuarea procedurii de atribuire a contractului de furnizare " " lotul 3.
intimată B M, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea plângerii formulate în cauză, întrucât oferta acceptată de autorizația contractantă petenta sfida orice logică, valoarea bunurilor achiziționate neputând respecta criteriile minime ale caietului de sarcini din moment ce prețul era în realitate de 20 de ori mai mic, dacă s-ar fi raportat la prețurile cele mai mari de pe piață, astfel cum se susține în plângere.
Mai mult, ulterior licitației, intimata s-a izbit de refuzul autorității contractante de a-i prezenta mostrele societății câștigătoare, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că acestea nu aveau cum să corespundă cerințelor caietului de sarcini.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată plângerea formulată în cauză ca fiind nefondată, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, corect organul jurisdicțional a constatat neîndeplinirea în cauză, de autoritatea contractantă, a obligației de a solicita "detalii și precizări" asupra ofertei al cărei preț era de 5 ori mai mic decât cel aflat pe locul 2 și aproape de 10 ori mai mic decât cel pe care ea însăși îl estimase, obligație prevăzută expres în art. 202 alin. 1 din nr.OUG 34/2006 ca operând "în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte".
Din economia textului rezultă că legiuitorul a instituit o obligație de suspiciune pentru autoritățile contractante, în astfel de situații, dezideratul obținerii unui preț scăzut neputând opera în detrimentul achiziționării unor produse de calitate corespunzătoare. Ori diferența absolut evidentă a ofertei pe care declarat- câștigătoare, era de natură a o conduce la sporirea diligențelor de identificare a caracteristicilor reale ale produselor ce urmau a fi achiziționate, cu atât mai mult cu cât astfel de diligențe erau prevăzute expres de legiuitor în astfel de ipoteze, situație în care corect a fost obligată de organul jurisdicțional a proceda la reevaluarea ofertelor aferente lotului 3, după obținerea tuturor informațiilor privitoare la caracteristicile calitative ale bunurilor, conform art. 278 alin. 2 din OUG 34/2006.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la respingerea plângerii formulate de autoritatea contractantă Municipiul I, cu menținerea ca legală și temeinică a deciziei 4157/424 C-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul introdus de autoritatea contractantă Municipiul I împotriva deciziei nr. 4157/424 C7/3870 din 10.09.2008 a B, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02.ex.
09.01.2009
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Leocadia