Contestație act administrativ fiscal. Decizia 567/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.567/CA/2009 -
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare declarată de contestatoarea -""SRL cu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimațiiINSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Oambele cu sediul în O, nr.1, jud. B împotriva deciziei nr.132/CA din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr.-, având ca obiect -contestație act administrativ fiscal(contestație în anulare) -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru contestatoarea -""SRL O - consilier juridic, în baza delegației nr.57/04.11.2009, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru, achitată prin chitanța AD nr.- BH/03.09.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza se află la al doilea termen de judecată în această fază procesuală, după care:
Reprezentantul contestatoarei învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra contestației în anulare formulate.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra contestației de față.
Reprezentantul contestatoarei susține contestația în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris, solicită admiterea acesteia și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului și anulării dispoziției emise de Primarul Municipiului O, constatând că societatea nu datorează nici un fel de impozit pe spectacol pentru perioada 01.01.2005 - 30.06.2007, în calitate de discotecă, societatea fiind cafe bar. În esență învederează instanței că, instanța de recurs a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și astfel a respins recursul formulat de reclamantă, în baza unor greșeli materiale grave, omițând a cerceta motivele de modificare și casare invocate în cauză. Mai arată și că, natura activității practicată de reclamantă, este una de baruri și alte activități de deservire a băuturilor, natura activității reclamantei fiind în mod greșit asimilată discotecilor, reclamanta considerând că nu datorează impozit pe spectacol în calitate de discotecă, ea având activitatea de cafe bar, folosind muzica doar pentru a crea atmosferă. Totodată, instanța de fond a evitat să se pronunțe și să ia în considerare susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile HG nr.44/2004, deoarece nu intră în caracteristicile prevăzute de art.178 din Normele Metodologice HG 44/2004 în ceea ce privește definiția discotecii, aceasta fiind definită ca o activitate artistică și distractivă, desfășurată într-o incintă prevăzută cu instalații electronice speciale de lumini și de redare muzică. Instanța de recurs consideră că, prevederea dată de art.178 din Normele de aplicare a Codului d e procedură fiscală - HG nr.44/2004, pentru definirea discotecii ca fiind activitate cumulativ distractivă și artistică, nu presupune automat și o condiție cumulată atâta timp cât nu este precizată în art.257 din Codul d e procedură fiscală. Astfel apreciază că, o dispoziție, o decizie de impunere și un raport de inspecție fiscală care au la bază o interpretare greșită a unor norme care mai mult au fost bazate pe informații media și care stabilesc o bază de impunere fiscală în baza unor legi abrogate, sunt nule de drept și drept consecință se impune admiterea contestației în anulare cu modificarea hotărârii pronunțate de instanța de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
Deliberând:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.132/CA din 12 martie 2009, Curtea de Apel Oradeaa respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - "" SRL, împotriva sentinței nr.491 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totul, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizia instanța de recurs a reținut că, în sarcina societății recurente, prin decizia de impunere nr-- din 15 mai 2007, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală din 15 mai 2007, s-a stabilit un impozit pe spectacole datorat suplimentar în sumă de 18.315 lei din care 13.396 impozit, 4804 lei dobânzi și majorări de întârziere și 112 lei penalități de întârziere.
Inspectorii de specialitate din cadrul intimatei pârâte, au constatat prin nota de constatare din data de 3 februarie 2007, ca urmare a deplasării la punctul de lucru al recurentei, situat în O, nr.2-4, că în incinta punctului de lucru există instalații speciale de lumini și de redare/audiție muzicală și că în incintă se dansează. În aceeași incintă s-a stabilit că anterior perioadei reținute în acte fiscale, recurenta a organizat activitate de discotecă, însă după data de 1 ianuarie 2005, aceasta nu a mai depus la organele fiscale, declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe spectacol datorat pentru activitatea de discotecă desfășurată.
Recurenta, atât în fața instanței de fond cât și prin motivele de recurs a arătat că, specificul activității desfășurate în incinta respectivă este de cafe - bar și nu discotecă, situație în care nu poate fi obligată la plata impozitului pe spectacole, în calitate de discotecă, ci eventual a impozitului pe spectacol, prevăzut de art.274 alin.1 lit."b" din Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de 5 % din suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor.
De asemenea, recurenta a arătat că activitatea desfășurată de aceasta nu poate fi încadrată în categoria discotecilor, deoarece activitatea pe care a desfășurat-o a fost doar una distractivă și nu artistică, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de artr.178 din HG nr.44/2004.
Aceste susțineri ale recurentei nu au putut fi reținute favorabil, motivele de recurs invocate în această privință fiind nefondate.
Astfel, conform prevederilor art.273 Cod fiscal, orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție sportivă sau altă activitate distractivă în România, are obligația de a plăti impozit pe spectacol.
Conform prevederilor art.171 din nr.HG44/2004 privitoare la normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, persoanele fizice și persoanele juridice care organizează manifestări artistice, competiții sportive sau orice altă activitate distractivă, cu caracter permanent sau ocazional, datorează impozitul pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și abonamentelor sau după caz, în sumă fixă în funcție de suprafața incintei în cazul videotecilor și discotecilor.
Legiuitorul în cuprinsul prevederilor art.274 Cod fiscal a stabilit regula de bază privitoare la calculul impozitului procentual din vânzarea biletelor de intrare și abonamentelor, iar în cuprinsul prevederilor art.275 Cod fiscal, excepțiile în privința discotecilor și videotecilor. Pentru prima categorie, legiuitorul a prevăzut obligativitatea tipăririi, înregistrării și încasării biletelor de intrare și abonamentelor, dar pentru cea de a doua categorie (excepțiile) s-a menționat expres că nu este necesară tipărirea și încasarea acestora.
Nu a putut fi reținută favorabil susținerea recurentei în sensul că pentru activitatea distractivă organizată periodic în incinta punctului de lucru, poate fi obligată cel mult la plata impozitului pe spectacole în cuantumul prevăzut de art.274 lit.b din Codul fiscal, deoarece pentru desfășurarea activității artistice de la art.274 lit.b era obligatoriu să existe bilete de intrare și abonamente, ori recurenta a precizat expres că pentru activitatea desfășurată nu a procedat la tipărirea biletelor de intrare ori/și abonamente, iar activitatea desfășurată de aceasta, calificată drept una distractivă și nu artistică, nu se încadrează în procedura legală care prevede activitate artistică.
mai mult, pe lângă că nu s-a procedat la tipărirea și încasarea biletelor în incinta punctului de lucru, s-a contestat existența unor instalații speciale de lumini și de redare/audiție muzicală, precum și faptul că persoanele aflate în incintă dansau, aspecte care conduc la concluzia că, activitatea distractivă desfășurată de recurentă se încadrează la excepțiile prevăzute de art.275 Cod fiscal, respectiv la discotecă.
Conform prevederilor art.275 alin.1 Cod fiscal, în cazul unei manifestări artisticesaual unei activități distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței incintei respective. Pentru desfășurarea acestor manifestări artistice sau activități distractive ce se desfășoară în cele 2 categorii de incinte nu este necesară tipărirea și încasarea biletelor ori abonamentelor.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut obligația plății impozitului pe spectacole în cazul unei discoteci, indiferent dacă se desfășoară activități distractive sau manifestări artistice.
Nu a putut fi primită susținerea recurentei în sensul că, activitatea desfășurată de aceasta nu se încadrează în noțiunea de discotecă, deoarece nu s-au desfășurat activități și, artistice și distractive, deoarece legiuitorul în cuprinsul normei legale nu a prevăzut existența cumulativă a celor două activități pentru plata impozitului, ci a prevăzut că se datorează impozit pentru desfășurarea oricărei activități din cele două (artistic și distractiv).
Prevederea în cuprinsul definiției discotecii de la art.178 din nr.HG44/2004 a sintagmei "și" între artistic și distractiv, nu înseamnă că s-a prevăzut pentru calificarea incintei ca discotecă, obligativitatea desfășurării cumulative a celor două activități, atât a unor activități artistice, cât și a celor distractive, atâta vreme cât în cuprinsul art.275 Cod fiscal nu se prevede această condiție cumulativă, iar prin normele de aplicare date în aplicarea acestei prevederi cuprinse în nr.HG44/2004 nu se poate modifica legea și nici nu se pot stabili condiții noi față de cele prevăzute în lege.
De asemenea, nici diferențierile existente în prevederile anterioare în privința impozitului pe spectacole cuprinse în Legea nr.147/198, abrogată prin nr.OUG36/2002, ori în normele de aplicare a acestei legi, nu pot fi reținute favorabil, deoarece aceste prevederi invocate sunt abrogate, existând în prezent alte reglementări în vigoare, modalitatea în care în vechea legislație s-a înțeles a se clarifica impozitul pe spectacole neputând fi reținută pentru clarificarea unor aspecte ce au avut loc ulterior abrogării lor.
Nici diferențierea făcută de legiuitor în cuprinsul nr.HG769/1999 între utilizatorii operelor muzicale în scop ambiental și cei ce utilizează aceste opere în scop lucrativ și autorizația deținută de recurentă în temeiul acestor prevederi nu pot fi reținute favorabil pentru recurentă, deoarece această diferențiere nu are legătură cu impozitarea fiscală a activității desfășurate de recurentă, normele legale fiscale incidente nefăcând vreo trimitere pentru calificarea categoriei de activitate desfășurată la aceste norme.
De altfel și în privința acestor norme cuprinse în nr.HG769/1999, legiuitorul a făcut diferențierea între cele utilizate cu plata unor bilete de acces sau consumații și cele utilizate fără acestea, iar recurenta a arătat că publicul ce se afla în incinta sa nu plătește bilete.
Prin urmare, s-a reținut că, în mod corect și legal a reținut prima instanță că, pentru activitatea distractivă organizată de recurentă, aceasta are obligația plății impozitului pe spectacole ca și discotecă, atâta vreme cât în incinta spațiului există aparatura specială prevăzută de legiuitor și s-a constatat că, în cadrul acestor activități se dansează. Sub acest aspect legiuitorul a prevăzut că se datorează impozit indiferent cum este denumită activitatea, artistică ori distractivă, desfășurată, ori de felul cum este aceasta organizată cu sau fără disc - jockey. Această activitate a fost desfășurată constant de societate, periodic, fapt constatat și ca urmare a materialelor publicitare pe care aceasta le-a efectuat, consemnate în mass -media locală, cât și prin hotărârile judecătorești irevocabile anterioare ce au stabilit că recurenta desfășura această activitate.
Cât privește motivele de recurs invocate în privința calculării dobânzilor și penalităților de întârziere în baza unor legi abrogate, s-a reținut că și acestea sunt nefondate. Situația juridică a recurentei din această cauză nu este identică sub acest aspect cu cea reținută în decizia nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, invocată, deoarece, în acest caz organele fiscale nu au procedat la calcularea accesoriilor în baza unor legi abrogate, cum în mod judicios a reținut prima instanță. Astfel, dobânzile au fost calculate în procentele prevăzute de actele normative în vigoare pentru perioada în care ele s-au perceput, respectiv în nr.HG784/2005 și nr.HG67/2004, iar menționarea eronată alături de acestea și a nr.HG1513/2002 nu duce la nelegalitatea calculării accesoriilor, iar penalitățile și majorările de întârziere calculate sunt cele prevăzute în Codul d e procedură fiscală, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr.210/2005 de aprobare a nr.OG20/2005, care completează nr.OG92/2003.
Menționarea în cuprinsul actelor administrative și a nr.OG26/2001 nu are relevanță, atâta vreme cât calcularea accesoriilor nu a avut loc în temeiul acestui act normativ.
În consecință, s-a reținut că în mod corect a reținut prima instanță că inserarea în cuprinsul actelor fiscale și a unor acte normative abrogate, ori caduce alături de cele incidente cauzei și în vigoare pentru perioada vizată, nu duce la nulitatea acestor acte administrative.
Nu au putut fi reținute nici motivele de recurs privitoare la nulitatea actelor fiscale datorită neîntocmirii notei de constatare pentru cel de-al doilea control inopinat efectuat la punctul de lucru al societății din noaptea de 9.02.2007, deoarece lipsa acestei de-a doua note de constatare nu afectează valabilitatea și legalitatea primei note de constatare, care a constatat starea de fapt și nici al raportului de inspecție fiscală în ansamblul său, atâta vreme cât această cea de-a doua notă nu a fost singurul act ce a stat la baza întocmirii raportului.
Cât privește modalitatea de estimare a frecvenței desfășurării activităților distractive, se reține că în raport de numărul de activități organizate de societate, prezentate de mass - media locală și frecvența acestora, respectiv 3 - 9/ lună, calcularea impozitului datorat la o estimare medie de o activitate pe săptămână, respectiv 4/lună este rezonabilă, nerealizându-se o impunere excesivă în sarcina recurentei.
De asemenea, în mod judicios a reținut prima instanță că, susținerile recurentei reclamante privitoare la calcularea nelegală a impozitului datorat până la data de 30.06.2007, nu pot fi reținute, atâta vreme cât impozitul se calculează trimestrial, iar în situația nedesfășurării până la finele trimestrului a activității, urmează ca la solicitarea contribuabilului să se realizeze o regularizare a impozitului datorat.
Drept urmare, pentru aceste considerente, instanța de recurs constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate, a dispus respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare, contestatoarea -""SRL, solicitând instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, modificarea hotărârii atacate, în sensul desființării ei, cu consecința anulării dispoziției nr.3795/28 iunie 2007 emisă de Primarul Municipiului O, a deciziei de impunere nr.- din 15 mai 2007 și a raportului de inspecție fiscală din 15 mai 2007, constatând că societatea reclamantă nu datorează nici un fel de impozit pe spectacol pe perioada 01.01.2005 - 30 iunie 2007, în calitate de discotecă, reclamanta fiind cafe - bar.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea arată că, instanța de recurs a interpretat greșit actul dedus judecății, respingând recursul în baza unor greșeli materiale grave și omițând să cerceteze multe din motivele de modificare și casare.
Mai arată că, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit al acestuia, respectiv faptul că activitatea desfășurată de societate este de cafe - bar și nu discotecă, situație în care nu datorează impozit pe spectacol, în calitate de discotecă.
Apreciază că nu îi sunt aplicabile prevederile art.178 alin.1 din HG nr.44/2004 privitor la definiția discotecii, nedatorând impozit pe spectacol, calculat pe baza suprafeței incintei, ci eventual în baza art.274 lit."b" Cod fiscal și 173 lit."b" din HG nr.44/2004.
Cu privire la natura activității desfășurate de societate arată că ea este de cafe - bar, înscrisă la 5630 și alte activități de servire a băuturilor, fiind în mod eronat asimilată discotecilor. Consideră că, nu datorează acest impozit, în conformitate cu prevederile art.275 Cod fiscal, ci impozit în conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură fiscală,pentru situația prevăzută la lit."b", respectiv oricare altă manifestare decât cea enumerată la lit."a" și pentru care cota de impozit este de 5% din suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor, situație prevăzută la art.173 lit."b" din HG nr.44/2004. Consideră că, este evident și logic că activitatea unui cafe - bar nu poate avea profilul unei discoteci, respectiv a unei activități distractive și de spectacol cu caracter permanent, ci doar ocazional, situație în care nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege.
Chiar și în nota de constatare întocmită la 3 februarie 2007, se precizează doar că există instalații speciale de lumini și redare / audiție muzicală și că se dansează, iar în raportul de inspecție fiscală se precizează că activitatea de discotecă nu are caracter permanent.
Arată că nu contestă că, societatea ar datora impozit pe spectacol, ci faptul că nu se datorează, în calitate de discotecă. Consideră că prin aplicarea greșită a legii, instanța de fond nu a luat în considerare susținerile sale și a reținut ca legale actele administrative ce au stabilit în sarcina sa impozitul.
Activitatea desfășurată de societate nu se încadrează în definiția discotecii prevăzută de art.178 din HG nr.44/2004, simplul fapt că în incintă există muzică la calculator și că ocazional câteva persoane dansează, nu echivalează cu organizarea unei manifestări artistice, în sensul profesional și tehnic.
Societatea organizează în incinta localului, în care se servește cafele și băuturi alcoolice, doar activități distractive și nu artistice.
Pentru a fi discotecă, activitatea trebuie să fie, atât artistică, cât și distractivă.
Distincția cea mai clară între discotecă și cafe - bar este dată de diferența dintre utilizarea muzicii în mod ambiental ( distractiv) și muzica utilizată în mod lucrativ (spectacol) dată de legiuitor prin HG nr.769/1999 și decizia nr.365/10.10.2006 a Oficiului pentru Drepturile de autor. Activitatea economică a societății este de cafe - bar în cadrul căruia folosesc muzică doar în mod ambiental, pentru desfășurarea ei nefiind necesară utilizarea operelor muzicale în sens lucrativ, nu se folosesc artiști, nu se organizează concerte, ori dansuri în sine, publicul nu plătește bilete sau consumații într-un anumit cuantum, în loc de bilete și nu se organizează activități promoționale.
Consiliul local nu poate erija într-un supraorganism care să aprecieze și să hotărască ce activitate se desfășoară și să o impoziteze. Apreciază că, nu poate fi obligat să depună declarația pe impozit pe spectacol, deoarece nu îndeplinește cumulativ activitate artistică și discotecă și nu are condiții pentru discotecă, nefiind amenajat un ring de special, nu au achiziționate aparaturi și instalații speciale. Consideră că, nu poate fi reținută nici decizia nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, deoarece ea privește o altă perioadă în care societatea avea depusă declarația pentru desfășurarea de activități - discotecă, dar din 1.01.1005 nu s-au mai depus aceste declarații, deoarece nu mai desfășoară această activitate.
Deciziile atacate sunt nelegale și datorită faptului că procedează la calcularea de dobânzi și penalități de întârziere, în baza unor legi abrogate, respectiv HG nr.1513/2002 abrogată prin HG nr.67/2004, OG nr.26/2001, privind modificarea Legii nr.11/1996, devenită caducă prin OG nr.69/2002. Apreciază că, în mod greșit s-a reținut că este doar o simplă eroare materială, atâta vreme cât el a fost făcut în cuantumul prevăzut în actele normative din perioada controlată.
Sub acest aspect prima instanță nu a avut în vedere considerentele deciziei nr.74/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, care într-o speță similară a anulat dobânzile și penalitățile stabilite în baza unor legi abrogate.
Prin urmare, consideră că aceste accesorii calculate, în baza unor legi abrogate, sunt lovite de nulitate. Arată de asemenea că, și raportul de inspecție fiscală este lovit de nulitate, deoarece ce de-a doua notă de constatare din 9 februarie 2007 nu există, neputând fi reținută ca temei al stabilirii obligației.
Consideră că nu poate fi reținută susținerea instanței că, impozitul se calculează trimestrial, atâta vreme cât este posibil să nu se desfășoare activitate tot trimestrial.
Impozitul pe spectacol să plătește lunar, până la data de 15, inclusiv a lunii următoare celei în care se organizează spectacolul, la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor sau ale municipiilor, după caz, în a căror rază de competență se desfășoară spectacolele și nicidecum trimestrial în avans.
în drept au fost invocate prevederile art.304 pct.8,9 Cod procedură civilă, HG nr.44/2004, legea nr.571/2003, decizia nr.365/2006 și HG nr.706/1999.
Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare în cauză.
Verificând decizia contestată prin prisma motivelor invocate se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea a invocat, în speță, faptul că instanța de recurs a respins recursul în baza unor greșeli materiale grave și nu a analizat toate motivele de recurs.
În accepțiunea textului legal enunțat,greșeala materială se constituie într-o eroare de fapt,esențială și involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care ar avea drept consecință darea unei hotărâri greșite. Aceste caractere ale greșelii exclud teza admisibilității unei contestații care vizează greșeli de judecată.
Din considerentele contestației în anulare rezultă că recurenta contestatoare invocă greșeli de interpretare a unor dispoziții legale și a probelor administrate, care echivalează cu greșeli de judecată, și care nu pot fi analizate și îndreptate pe calea contestației în anulare.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra faptului că recurenta a considerat că informațiile de pe internet nu sunt valabile și a omis să cerceteze dacă aceste informații sunt valabile nu poate fi reținută deoarece această problemă nu a fost formulată ca un motiv de casare ci doar ca un argument în susținerea motivului de recurs referitor la nulitatea raportului de inspecție fiscală și la realitatea celor consemnate în el.
Art.318 Cod procedură civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent,iar nu argumentele de fapt și de drept indicate de parte,care,oricât de larg ar fi dezvoltate sunt subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare,pentru a răspunde prin considerente comune,fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat,chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentei.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că motivele invocate în contestație sunt neîntemeiate, urmând,în baza art.320 Cod procedură civilă,să respingă contestația în anulare ca nefondată.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece nu au fost solicitate de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatăcontestația în anulare declarată de contestatoare -""SRL împotriva deciziei nr.132/CA/R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Fără cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept,25.11.2009
Jud. recurs VF./BO./TI
Tehnoredact.--
5 ex./25.11.2009
3 com._________
1.-""SRLcu sediul în O,-, jud. B,
2.INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O
3. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Oambele cu sediul în O, nr.1, jud. B
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
