Contestație act administrativ fiscal. Sentința 62/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--24.09.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR. 62
Ședința Publică din 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL L împotriva pârâtelor Comisia Centrală Fiscală și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă consilier juridic, pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se prezintă consilier juridic, lipsă pârâta Comisia Centrală Fiscală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei depune la dosar un înscris în care prezintă punctul său de vedere cu privire la disjungerea cauzei față de precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul din 28.01.2009 și solicită disjungerea cauzei.
Reprezentanta pârâului Ministerul Economiei și Finanțelor arată că lasă la aprecierea instanței disjungerea cauzei privind precizarea de acțiune depusă de reclamantă pentru termenul din 28.01.2009.
Curtea constată că precizarea de acțiune depusă la dosar de reclamantă pentru termenul de judecată din 28.01.2009 nu schimbă cadrul procesual pentru a fi necesară disjungerea acestei precizări de acțiune de acțiunea introductivă a reclamantei.
Reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA în soluționarea cauzei, arătând că art. 10 al.1 teza a II - a din Legea nr. 554/2004 nu i-a în considerare valoarea patrimonială în cazul actelor administrative emise sau încheiate de autoritățile centrale.
De asemenea solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii și a excepției lipsei calități procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală Fiscală, invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, deoarece aceste excepții nu au fost invocate de pârâta Comisia Centrală Fiscală.
Reprezentanta reclamantei solicită, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în reprezentarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită admiterea excepțiilor necompetenței materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală Fiscală.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii arată că nu o mai susține deoarece reclamanta prin precizarea de acțiune a contestat adrese emise de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reprezentanta pârâtului solicită, pe fond, respingerea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 24.09.2008, reclamanta - SRL Lac hemat în judecată pe pârâtele: Comisia Fiscală Centrală constituită la nivelul Ministerului Economiei si Finanțelor și pe Ministerului Economiei și Finanțelor, in a cărui subordine se află Comisia Fiscala Centrala, și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că pârâta nu a soluționat in termenul prevăzut de lege cererea formulata de reclamantă.
Reclamanta a mai solicitat instanței să oblige Comisia Fiscala Centrala constituita la nivelul Ministerului Economiei si Finanțelor conform Ordinului nr. 1318/2008 al ministrului economiei si finanțelor sa soluționeze cererea formulata de reclamantă din data de 30.05.2008, referitoare la competenta Comisiei Fiscale Centrale de a se pronunța asupra "situațiilor in care aplicarea taxării inverse implica dificultăți de încadrare a bunurilor sau serviciilor respective in prevederile art. 160 din Codul Fiscal", in conformitate cu pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare si cu problema de natura fiscala a admisibilității obligării acesteia la plata unui pe care nu l-a încasat niciodată.
De asemenea reclamanta a mai solicitat ca instanța să constate că prin nesoluționarea în termenul legal al cererii parata i-a cauzat un prejudiciu care este egal cu majorările si penalitățile la plata cărora este obligată de către Direcția Generala a Finanțelor T și care se aplica la cuantumul sumei aflate in litigiu, adică 79.762 lei și a sumelor corespunzătoare reprezentând majorări de întârziere aferente acestei sume, (aprox. 8.990 lei), precum si suma de 136.812 lei si a sumelor corespunzătoare reprezentând majorări de întârziere aferente acestei sume, in condițiile legii (aprox. 4.706 lei).
În motivarea cererii reclamanta arată că s-a adresat, la data de 30.05.2008, cu o cerere Comisiei Fiscale Centrale, prin care solicita acesteia să decidă dacă este posibil ca subscrisa sa fie obligata la plata unui pe care nu l-a încasat niciodată si care este in opinia Comisiei Fiscale Centrale modalitatea legala de rezolvarea a acestei probleme, astfel încât reclamanta sa nu fie obligata la plata unui pe care nu l-a avut niciodată in patrimoniu. A mai solicitat ca pârâta să decidă daca, in aplicarea prevederilor cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, în care se statuează că: "Orice situații in care aplicarea taxării inverse implica dificultăți de încadrare a bunurilor sau serviciilor respective in prevederile art. 160 din Codul Fiscal, vor fi soluționate de Comisia Centrala Fiscala", organul de control emitent al actelor atacate avea obligația sa respecte această cerință imperativă a legii, care nu distinge nici un fel de excepție de la aceasta - "orice situații" și să supună aceasta situație spre soluționare Comisiei Fiscale Centrale, astfel încât aceasta instituție sa hotărască daca masurile de simplificare prevăzute la art. 160 Cod fiscal au fost sau nu corect aplicate.
Văzând că in termenul legal cererea sa nu a fost soluționata, la data de 19.08.2008 reclamanta a revenit cu solicitarea sa și a adresat o nouă cerere Comisiei Fiscale Centrale, la care nici pana la aceasta data nu am primit nici un răspuns.
Menționează că la reclamanta are în prezent pe rolul Tribunalului Timiș dosarul cu nr-, in contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Structura de Administrare Fiscală, Activitatea de Inspecție Fiscală, la care a solicitat deja amânarea la doua termene, motivând in mod obiectiv necesitatea obținerii unui răspuns din partea Comisiei Fiscale Centrale, de care depinde soluționarea excepției de prematuritate formulata de către subscrisa in această cauză.
Reclamanta își întemeiază în drept cererea pe prevederile art. 1, alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Legea nr.554/2004 - Privind contenciosul administrativ.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției necompetentei materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, in soluționarea prezentei cauze si declinarea acesteia in favoarea Tribunalului Timiș, secția de Contencios Administrativ; în subsidiar - admiterea excepției inadmisibilității acțiunii; iar, pe fondul cauzei solicită respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor arată că art. 10 din Legea nr. 554/2004, privind Contenciosul Administrativ stabilește ca fiind instanța competentă Tribunalul, Secția de Contencios Administrativ: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, raportat la faptul ca reclamanta a formulat-o ca fiind o acțiunea in constatare si nu o acțiune in realizarea unui drept. Consideră ca aceasta nu are posibilitatea pe calea acțiunii formulate sa ceara ca instanța sa constate că accesoriile care au curs de la data stabilirii debitului, s-ar datora Comisiei Fiscale Centrai pentru nesoluționarea cererii in termenul legal.
Aceste accesorii au curs in temeiul prevederilor Codului d e procedura fiscala, ca urmare a stabilirii debitului inițial iar in cazul emiterii unei decizii favorabile reclamantei de către comisie, acestea s-ar stinge in baza titlului executoriu ce reprezintă sentința civila ce va fi pronunțata în dosarul de fond nr-. al Tribunalului Timiș.
Consideră că nu poate fi obligat Ministerul Economiei si Finanțelor la plata unui prejudiciu egal cu accesoriile ce au curs pana in prezent. În cazul in care soluția finala ce va fi data de instanța de fond in dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, va fi de admitere a cererii de chemare în judecată, consideră pârâtul că ar fi in situația unei sume ce nu i s-ar cuveni reclamantei, deoarece aceasta oricum ar fi exonerată de plata acestor accesorii.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în temeiul nr. 1318/2008, la art. 5 se prevede procedura de sesizare a comisiei: "Sesizarea comisiei -
(1) Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor selectează problematica care este de competenta comisiei si o propun spre dezbatere, in vederea adoptării unor soluții unitare, înaintând propunerea secretariatului tehnic.
Comisia de proceduri fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala poate sesiza comisia atunci când constata ca problematica cu care a fost investita intră in sfera de aplicare a Codului fiscal.
Documentația necesara sesizării comisiei se înaintează de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor, respectiv de Comisia de proceduri fiscale, către Secretariatul tehnic din cadrul Direcției de reglementari in domeniul nefiscal. "
Astfel, reclamanta personal nu putea sa sesizeze Comisia, acest atribut aparținând exclusiv Direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului economiei si finanțelor, aceste direcții fiind si cele care selectează problematica ce necesita adoptarea unor soluții unitare.
Pentru termenul de judecată din data de 12.11.2008, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar completare la întâmpinare prin care a solicitat și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale Fiscale, chemată în judecată în nume propriu.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Pârâtul arată că în fapt prin acțiunea formulata reclamanta a solicitat ca instanța de judecata să constate că atât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Comisia Centrală Fiscală, nu a soluționat in termenul legal cererea acesteia, ca atare sa fie obligata aceasta comisie sa răspundă petiției reclamantei, si de asemenea să se constate ca prin nesoluționarea in termenul legal al cererii i-a a fost adus un prejudiciu reclamantei in cuantum de 8.990 lei, reprezentând accesorii pentru suma in litigiu in cuantum de 79.762 lei si respectiv 4.706 lei, pentru suma in litigiu in cuantum de 136.812 lei.
Pârâta arată că în conformitate art. 1 nr. 1318/2008: "Scopul înființări Comisiei pentru aplicarea unitara a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, si a actelor normative care reglementau taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit, accizele, impunerea unor venituri realizate din România de persoane si juridice nerezidente, impozitul pe venit, înainte de intrarea in vigoare a Codului fiscal, se constituie Comisia fiscala centrala la nivelul Ministerului Economiei si Finanțelor, denumita in continuare comisie".
Astfel în calitate de pârât poate sta doar Ministerul Economiei și Finanțelor, comisia fiind constituită la nivelul acestei instituții.
Reclamanta a depus pentru termenul de judecată din 28.01.2009 precizare de acțiune prin care a solicitat instanței să anuleze precizările cuprinse in adresele cu nr. -/02.10.2008 si -/12.01.2009 ale Ministerului Economiei si Finanțelor, Direcția de legislație in domeniul TVA, ca fiind netemeinice si nelegale; să recunoască dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, in care se statuează că: "Orice situații in care aplicarea taxării inverse implică dificultăți de încadrare a bunurilor sau serviciilor respective in prevederile art. 160 din Codul Fiscal, vor fi soluționate de Comisia Centrala Fiscala", în ceea ce privește constatările cuprinse in Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala cu nr. de înregistrare 975/19.12.2007 si in Raportul de inspecție fiscala cu nr. 4592 încheiat la data de 19.12.2007, precum si a anexelor la acestea.
În motivarea precizării de acțiune reclamanta arătat că în baza Ordinului de serviciu nr. 2066 emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Structura de Administrare Fiscala, Activitatea de Inspecție Fiscala, reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale pentru verificarea, rambursării si a disciplinei financiar - contabile.
Urmare a acestei inspecții a fost întocmită Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala cu nr. de înregistrare 975/19.12.2007, prin care a fost stabilita suplimentar de plata in suma de 79.762 lei si obligații fiscale accesorii acesteia, in suma de aproximativ 8.990 lei, precum si suma de 136.812 lei si obligații fiscale accesorii acesteia, in suma de aproximativ 4.706 lei.
Reclamanta nu a fost de acord cu prevederile Deciziei de impunere formulând in acest sens, Contestație împotriva acestui act administrativ si atacând in instanța acest act administrativ.
Totodată, la data de 30.05.2008, reclamanta s-a adresat cu o cerere Comisiei Fiscale Centrale si deoarece nu am primit nici un răspuns in termenul legal, a acționat-o in judecată, împreună cu Ministerul Economiei si Finanțelor, in a cărei subordine se afla, soluționarea acesteia făcând obiectul prezentului dosar.
Arată că a emis către diverși beneficiari ai pe care le comercializează facturile evidențiate in Anexa nr. 14a si in anexa nr. 14b la Raportul de inspecție fiscala cu nr. 4592, încheiat la data de 19.12.2007, facturi pentru care a aplicat masurile de simplificare prevăzute in art. 160 Cod fiscal, neîncasând de la beneficiarii finali ai acestor construcții (hale) contravaloarea -ului.
Organul de control a considerat ca halele livrate de către ea nu se încadrează in categoria bunurilor pentru care se aplica masurile de simplificare, in sensul ca nu se evidențiază in facturile emise, daca si furnizorul si beneficiarul sunt plătitoare de
Reclamanta consideră ca organul de control s-a antepronunțat când a întocmit Raportul de inspecție fiscala cu nr. 4592, încheiat la data de 19.12.2007 si Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala cu nr. de înregistrare 975/19.12.2007, deoarece avea obligația de a face aplicarea prevederilor cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Organul de control, emitent al actelor de control nu a respectat aceasta cerința imperativa a legii, care nu distinge nici un fel de excepție de la aceasta - "orice situații" - aceasta cu atât mai mult cu cat, in mod firesc, subscrisa a învederat, așa cum este menționat si la pag 17 Raportului de inspecție fiscala cu nr. 4592, încheiat la data de 19.12.2007, ca nu este de acord cu interpretarea data de organul de control asupra modului de aplicare a masurilor simplificate, ca obiectul de activitate al firmei îl constituie "construcția de hale", drept care își rezerva dreptul de a depune contestație in termenul legal.
Cerința nu a fost respectata nici referitor la "Declarația" administratorului subscrisei (Anexa nr. 27 la Raportul de inspecție fiscala cu nr. 4592, încheiat la data de 19.12.2007), in care acesta, in mod explicit a învederat ca: "Ne susținem in continuare punctul de vedere ca obiectul nostru de activitate este construcția de hale si prin urmare se supun masurilor de taxare simplificate pentru taxare inversa ".
Chiar aceasta declarație impunea obligativitatea organului de control, emitent al actelor atacate de a face aplicarea neîntârziata a dispozițiilor imperative cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, respectiv de a nu se pronunța asupra acestei cauze, in condițiile in care se ivesc dificultăți de încadrare a bunurilor respective in prevederile art. 160 din Codul Fiscal.
In ceea ce privește răspunsul primit de către reclamantă prin adresele cu nr. -/02.10.2008 si -/12.01.2009 ale Ministerului Economiei si Finanțelor, Direcția de legislație in domeniul TVA, aceasta solicită instanței să anuleze precizările cuprinse in ambele adrese.
Astfel arată că în adresa nr. -/02.10.2008 se face afirmația că: "sesizarea acesteia (a Comisiei Fiscale Centrale) trebuie sa intervină întotdeauna înainte de emiterea unui act administrativ fiscal. "
Aceasta afirmație nu mai este valabila nici la data la care a fost efectuat controlul si nici in prezent, deoarece prevederea cuprinsa in art. 6 înființarea si funcționarea Comisiei fiscale centrale, alin. (6) a Codului fiscal, in care se arata ca: "Soluția fiscala individuala anticipata este actul administrativ fiscal emis de Comisia Centrala Fiscala in vederea soluționării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare. " a fost abrogata de pct. 1 al art. I din Legea nr. 210 din 4 iulie 2005. publicata in Monitorul Oficial nr. 580 din 5 iulie 2005.
În mod greșit, in adresa nr. -/12.01.2009 se arata că:" - in conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din nr. 1318/2008 privind constituirea si atribuțiile Comisiei fiscale centrale, direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor selectează problematica care este de competenta comisiei si o propun spre dezbatere, in vederea adoptării unor soluții unitare, înaintând propunerea secretariatului tehnic.
Conform art. 5 alin, (3) din ordin, documentația necesara sesizării comisiei se înaintează de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor", astfel reclamanta solicită instanței să constate că răspunsul primit are ca temei legal nr. 1318/2008, text legal care nu era in vigoare la data efectuării controlului, când era in vigoare nr. 877 din 22.06.2005 privind constituirea si atribuțiile Comisiei Fiscale Centrale, când sesizarea Comisiei nu era atributul exclusiv a direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor.
În interpretarea data in adresele cu nr. -/02.10.2008 si -/12.01.2009 ale Ministerului Economiei si Finanțelor, prevederile cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, in care se statuează ca "Orice situații in care aplicarea taxării inverse implica dificultăți de încadrare bunurilor sau serviciilor respective in prevederile art, 160 din Codul Fiscal, vor fi soluționate de Comisia Centrala Fiscala "devin fără nici un fel de aplicativitate practica, deoarece alin. (6) al art. 6 din Codul fiscal care arata ca "sesizarea Comisiei trebuie sa intervină întotdeauna. înainte de emiterea unui act administrativ fiscal", acest text fiind abrogat de pct. 1 al art. I din Legea nr. 210 din 4; iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 580 din 5 iulie 2005, si in plus de afirma ca numai " direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finanțelor selectează problematica care este de competenta comisiei si o propun spre dezbatere".
Dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile cuprinse in TITLUL VI - Taxa pe valoarea adăugata, pct. 82, alin. (11) din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, Comisia Fiscala Centrala refuza fără temei sa-l aplice in cazul acesteia.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA,instanța constată că reclamanta a solicitat instanței să constate caractereul nelegal al refuzului Comisiei fiscale centrale din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor de a soluționare o cerere adresată de reclamantă, precum și la repararea prejudiciului pricinuit reclamantei prin acest refuz de soluționare în termenul legal.
Instanța constată, așadar, că este învestită cu soluționarea unui litigiu privind refuzul unei autorități centrale de soluționare a unei cereri a reclamantei.
În privința competenței instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 dispune că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
În raport cu aceste dispoziții legale, instanța constată că - în conmdițiile în care este învestită cu soluționarea unui litigiu privind refuzul unei autorități centrale de soluționare a unei cereri a reclamantei - Curtea de APEL TIMIȘOARA este competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, fiind lispti de relevanță faptul că interesul reclamantei în admiterea acestei acțiuni este legat de contestarea unui act administrativ fiscal care formează obiectul unui alt litigiu, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
În consecință, instanța va respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA, ca nefondată.
Cu privire la excepțiainadmisibilității acțiunii, instanța constată că Ministerul Economiei și Finanțelor a motivat această excepție pe considerentul că reclamanta a formulat acțiunea ca fiind una în constare, iar nu una n realizarea dreptului.
Instanța constată că în concluziile finale, Ministerul Economiei și Finanțelor a renunțat la susținerea acestei excepții raportat la faptul că reclamanta și-a modificat ulterior acțiunea, solicitând și anularea unor acte.
Instanța constată că, în raport cu modul de formulare a acțiunii inițiale, reclamanta a solicitat și repararea pagubei pricinuite de pretinsul refuz nelegal de soluționare a cererii de către Comisia fiscală centrală, cu obligarea acestei autorități la soluționarea cererii sale, astfel încât rezultă că natura juridică a acestei acțiuni este una în realizarea dreptului, indiferent de faptul că reclamanta a solicitat în prealabil să se constate că pârâta nu a soluționat în termenul legtal cererea reclamantei.
În consecină, instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei fiscale centrale, instanța constată că această excepție a fost motivată pe dispozițiile art. 1 din Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 1318 din 25 aprilie 2008, dispoziții din care Ministerul Economiei și Finanțelor a apreciat că pârâta Comisia fiscală centrală nu poate sta în judecată, întrucât Comisia fiscală centrală se constituie la nivelul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanța constată că această excepție vizează de fapt, capacitatea procesuală a Comisiei fiscale centrale de a sta în judecată în nume propriu, iar nu calitatea procesuală a acestei comisii.
În privința pretinsei lipse a calității procesuale pasive a Comisiei fiscale centrale, instanța observă că reclamanta a solicitat constatarea caracterului nelegal al refuzului Comisiei fiscale centrale de a răspunde unei cereri anterioare a reclamantei.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Comisiei fiscale centrale la a răspunde cererii sale formulate la data de 30.05.2008.
Sub acest aspect, instanța reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de constatare a caracterului nelegal al refuzului Comisiei fiscale centrale de a răspunde la o cerere anterioară a reclamantei, precum și de a obliga Comisia fiscală centrală să emită răspunsul solicitat de reclamantă.
În consecință, Curtea apreciază că pârâta Comisia fiscală centrală are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, deoarece este instituția publică sesizată de reclamantă și care a refuzat să răspundă acesteia.
Cât privește incapacitatea Comisiei fiscale centrale de a sta în judecată în nume propriu, instanța subliniază că, potrivit art. 41 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere". În raport cu acest text legal, este lipsit de relevanță faptul că pârâta Comisia fiscală centrală nu are personalitate juridică, deoarece poate sta în judecată în calitate de pârâtă, în condițiile în care are organe proprii de conducere.
În consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei fiscale centrale.
Examinând fondul cauzei,în fapt, instanța constată că reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale pentru verificarea rambursării și a disciplinei financiar-contabile. Urmare a acestei inspecții, a fost întocmită Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală cu nr. de înregistrare 975/19.12.2007, prin care a fost stabilită suplimentar de plată în sumă de 79.762 lei și obligații fiscale accesorii acesteia, în sumă de aproximativ 8.990 lei, precum și suma de 136.812 lei, și obligații fiscale accesorii acesteia, în sumă de aproximativ 4.706 lei.
Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, care nu a fost soluționată până la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
Totodată, reclamanta a sesizat Comisia fiscală centrală la data de 30.05.2008, solicitând acesteia să decidă dacă este posibil ca reclamanta să fie obligată la plata unui pe care nu l-a încasat niciodată și care este, în opinia Comisiei Fiscale Centrale, modalitatea legală de rezolvare a acestei probleme, astfel încât reclamanta să nu fie obligată la plata unui pe care nu l-a avut niciodată în patrimoniu.
De asemenea, reclamanta a solicitat Comisiei fiscale centrale să decidă dacă, în aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VI, pct. 82, alin. (11) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, organul de control emitent al actelor atacate avea obligația să supună aceasta situație spre soluționare Comisiei Fiscale Centrale, astfel încât aceasta instituție să hotărască dacă măsurile de simplificare prevazute la art. 160 Cod fiscal au fost sau nu corect aplicate în cauză.
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 1 din Codul fiscal, "Ministerul Finanțelor Publice înființează o Comisie fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod".
Potrivit art. 6 alin. 4 din Codul fiscal, "deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice".
Atribuțiile Comisiei fiscale centrale au fost reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 877 din 22 iunie 2005, privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale, care a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 571 din 4 iulie 2005.
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 877/2005 a fost abrogat în temeiul art. 13 din Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 1318 din 25 aprilie 2008, privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2008.
Instanța constată, așadar, că la data de 30.05.2008 - când reclamanta a sesizat Comisia fiscală centrală - era în vigoare Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 1318/2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2008.
În privința modului de sesizare a Comisiei fiscale centrale, acesta este reglementat de art. 5 din Ordinul nr. 1318/2008, care are următorul conținut:
(1) "Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor selectează problematica care este de competența comisiei și o propun spre dezbatere, în vederea adoptării unor soluții unitare, înaintând propunerea secretariatului tehnic.
(2) Comisia de proceduri fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală poate sesiza comisia atunci când constată că problematica cu care a fost învestită intră în sfera de aplicare a Codului fiscal.
(3) Documentația necesară sesizării comisiei se înaintează de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv de Comisia de proceduri fiscale, către Secretariatul tehnic din cadrul Direcției de reglementări în domeniul nefiscal".
În raport cu dispozițiile art. 5 alin. 1 și 2 din Ordinul nr. 1318/2008, instanța constată că pârâta Comisia fiscală centrală nu putea fi sesizată decât de Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor și de Comisia de proceduri fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Așadar, la data de 30.05.2008, fiind în vigoare Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 1318/2008, reclamanta nu putea sesiza Comisia fiscală centrală, art. 5 alin. 1 și 2 din Ordinul nr. 1318/2008 limitând categoria persoanelor ce pot sesiza această Comisie la Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor și la Comisia de proceduri fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Cât privește raportarea la dispozițiile în vigoare la data efectuării inspecției fiscale, instanța subliniază că a fost sesizată de reclamantă pentru a se pronunța asupra refuzului nelegal al Comisiei fiscale centrale de a soluționa cererea formulată de reclamantă la data de 30.05.2008, astfel încât caracterul eventual nelegal al refuzului nejustificat al Comisiei fiscale centrale de a soluționa această cerere se impune a fi verificat în funcție de dispozițiile legale în vigoare la momentul sesizării Comisiei fiscale centrale de către reclamanta.
Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță legislația în vigoare la data efectuării inspecției fiscale, întrucât Curtea de APEL TIMIȘOARA nu are competența de a evalua, în această cauză, legalitatea actelor emise în cadrul inspecției fiscale, această competență revenind instanței învestite cu soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 975/19.12.2007.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 și 2 din Ordinul nr. 1318/2008, instanța constată că pârâta Comisia fiscală centrală a refuzat în mod legal să dea curs solicitării reclamantei, dat fiind faptul că la acea dată nu putea fi sesizată de reclamantă în legătură cu modul de interpretare a dispozițiilor legale privind măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 Cod fiscal.
Instanța observă că reclamanta are un interes justificat față de modul în care organele fiscale interpretează dispozițiile legale referitoare la măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 Cod fiscal. În condițiile în care art. 3 din Codul fiscal reglementează principiul certitudinii impunerii fiscale - care impune autorităților publice elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale - instanța remarcă faptul că în prezenta cauză reclamanta a invocat tocmai lipsa de claritate a dispozițiilor legale aplicabile activităților economice efectuate de reclamantă. Examinarea previzibilității și a calității dispozițiilor legale aplicabile în cauză este însă de competența instanței învestite cu soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 975/19.12.2007, iar opinia eventual exprimată de Comisia fiscală centrală sau deciziile acestei autorități nu pot produce efecte juridice decât pentru viitor, având în vedere caracterul normativ al acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Date fiind aceste considerații, instanța constată că în mod legal a refuzat Comisia fiscală centrală să examineze cererea reclamantei, față de dispozițiile legale în vigoare la momentul la care a fost sesizată de reclamantă - 30.05.2008.
De asemenea, în raport de această soluție, este nefondată și cererea de anulare a răspunsurilor comunicate reclamantei de Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și cererea privind constatarea prejudiciului pricinuit reclamantei prin refuzul soluționării acestei cereri. În condițiile în care instanța a constatat caracterul legal al refuzului Comisiei fiscale centrale de a soluționa cererea reclamantei, nu se poate reține caracterul ilicit al acestui refuz și, în consecință, nici necesitatea reparării eventualului prejudiciu pricinuit reclamantei prin acest refuz.
Totodată, instanța constată că sursa acestui prejudiciu nu este refuzul emiterii răspunsului, în condițiile în care prejudiciul este determinat de întârzierea plății sumei datorate de reclamantă conform deciziei de impunere contestate de reclamantă în fața Tribunalului Timiș. Emiterea răspunsului de către Comisia fiscală centrală nu conducea la anularea acestui debit, anulare care se poate produce numai în urma admiterii contestației reclamantei
În consecință, instanța va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia fiscală centrală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Curții de APEL TIMIȘOARA.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei fiscale centrale.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul social în municipiul L,-, încăperea nr. 2, jud., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Comisia fiscală centrală, ambii cu sediul în mun. B,-, sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Se comunică:
- reclamantei - - SRL L,-, cam.2,
- pârâtei - Comisia Centrală Fiscală, B,- sector 5.
- pârâtului - Ministerul Economiei și Finanțelor, B,- sector 5.
Red. 16.03.2009
Tehnored. / 23.03.2009/ 5 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan
