Contestație act administrativ fiscal. Sentința 62/2010. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 62/2010

Ședința publică de la 11 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

Grefier - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - contestația formulată de către - PRESS SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect decizia nr.134/2008 emisă de DGFP

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 04.02.2010 s-au consemnat mersul dezbaterilor, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.3583 din 4 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și s-a declinat competența materiala de soluționare a acțiunii în contencios fiscal formulata de reclamanta - Press SRL T împotriva paratei Direcția Generala a Finanțelor Publice C cu sediul in C-N, în favoarea Curții de APEL CLUJ - secția comerciala si de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrata sub numărul de mai sus reclamanta - Press SRL a solicitat tribunalului în contradictoriu cu parata Direcția Generala a Finanțelor Publice C ca prin hotărârea ce o va pronunța sa anuleze decizia nr. 134/2008 emisa de parata, sa constate ca în mod eronat s-a reținut în sarcina reclamantei o diferența suplimentara de TVA de 288.270 lei aferenta unei baze de impozitare suplimentare de 1.517.211 lei cu consecința recalculării majorărilor de întârziere, sa constate ca in mod eronat s-a calculat în sarcina reclamantei o diferența de impozit pe profit de 247.002 lei cu consecința recalculării majorărilor de întârziere, anularea parțiala a deciziei de impunere nr. 367/2008 și a raportului de inspecție fiscala nr. 6081/ 10.07.2008 cu privire la sumele mai sus menționate, cu cheltuieli de judecata.

La termenul de judecata din data de 4.12.2009 tribunalul a invocat excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Cluj, excepție pe care a considerat-o întemeiata pentru următoarele considerente:

Reclamanta contesta actele administrativ fiscale sus indicate pentru suma totala de 940.970 lei din care 506.451 lei TVA si accesorii iar 434.519 lei impozit pe profit si accesorii.

Conform art. 10 din Legea 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având in vedere valoarea TVA-ului si a impozitului împreuna cu accesoriile lor contestata în speța (doar TVA plus accesorii depășește suma de 500.000 lei )rezulta ca în speța competenta de soluționare a prezentei cereri revine curții de apel in prima instanța.

In consecința în temeiul acestei prevederi legale si a art. 3 pct. 4, art. 15, 159 pct. 2.pr.civ tribunalul a admis excepția sus indicata si a declinat competenta materiala de soluționare a prezentului litigiu in favoarea Curții de APEL CLUJ.

Prin contestația formulată, reclamanta - PRESS SRL Tac hemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, solicitând să se anuleze Decizia nr. 134/23.09.2008 emisă de pârâtă ca netemeinică și nelegală; să se constate că în mod eronat s-au reținut în sarcina reclamantei diferență suplimentară de TVA în cuantum de 288.270 lei, aferentă unei baze de impozitare stabilită suplimentar în cuantum de 1.517.211, calculată în mod greșit, cu consecința recalculării majorărilor de întârziere; să se constate că în mod eronat s-au reținut în sarcina reclamantei o diferență suplimentară de impozit de profit în cuantum de 247.002 lei, cu consecința recalculării majorărilor de întârziere și în consecință să se dispună anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 367/1 0.07.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 6081/10.07.2008 și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestei decizii cu privire la sumele sus menționate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației reclamanta arată că, în fapt, - PRESS SRL a fost suspusă unei inspecții fiscale ca urmare a adresei nr. -/-/CJ/06.02.2008 emisă de Garda Financiară C și înregistrată la DGFP C sub nr. 6081/17.02.2008. Inspecția fiscală s-a derulat în perioada 03-05.04.2008, 27.06-07.07.2008. Concluziile inspecției fiscale au fost cuprinse în Raportul de inspecție fiscală nr. 6081/10.07.2008 (Anexa 1 - cuprinde toate actele din raportul susmenționat), în baza căruia pârâta a emis Decizia de impunere nr. 367/10.07.2008 privind obligațiile, fiscale suplimentare (Anexa 2).

Împotriva Deciziei de impunere nr. 367/10.07.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice C, a Raportului de inspecție fiscală nr. 6081/ 10.07.2008 și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestei decizii, subscrisa am formulat în termenul legal contestație, prin care am solicitat:

- desființarea parțială de Deciziei nr. 367/10.07.2008 a DGFP având în vedere că în mod eronat s-a reținut în sarcina reclamantei o diferență suplimentară de TVA în cuantum de 288.270 lei, aferentă unei baze de impozitare stabilită suplimentar în cuantum de 1.517.211, calculată în mod greșit, și în consecință recalcularea majorărilor de întârziere; în mod eronat s-a reținut în sarcina subscrisei o diferență suplimentară de impozit de profit în cuantum de 247.002 lei, și în consecință recalcularea majorărilor de întârziere; emiterea unei noi decizii, în cazul admiterii celor menționate mai sus.

Prin Decizia nr. 134/23.09.2008 emisă de DGFP C (Anexa 3), s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată de - PRESS SRL, pentru suma de 940.970 lei.

Față de faptul că în termenul de 45 zile prev. de art. 70 alin. 1.pr.fiscal subscrisa nu am primit nici un răspuns la contestația formulată, prin adresa înregistrată la DGFP C sub nr. 39727/04.12.2008 (Anexa 4), a solicitat informații cu privire la destinul contestației formulată în termenul legal de societate. Prin adresa nr. 39727/VIII/08.12.2008 (Anexa 5) i s-a comunicat că a fost emisă Decizia nr. 134/23.09.2008, care a fost comunicată subscrisei cu confirmare de primire, data comunicării fiind considerată 30.09.2009.

Față de faptul că reclamanta nu a primit decizia menționată și că semnătura de primire aparținea unui barman de la o altă societate comercială, care are sediul la aceeași adresă ca subscrisa, prin adresa înregistrată la DGFP C sub nr. 40618/11.12.2008 (Anexa 6) a solicitat recomunicarea Deciziei nr. 134/2008 a DGFP, arătând în acest sens că la adresa din T,-, jud. C, au sediul 3 societăți comerciale, respectiv - PRESS SRL, - REGAL SRL (societate care are ca obiect de activitate "") și -SS SRL, fiind posibil ca decizia să fi fost comunicată altei societăți decât reclamantei. Oricum, față de cele menționate anterior, la data introducerii prezentei se încadrează în termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește contestația formulată de subscrisa împotriva Deciziei de impunere nr. 367/10.07.2008 a DGFP C și a Raportului de inspecție fiscală aferent, cu toate actele subsecvente, trebuie să facem o precizare premergătoare, respectiv:

- societatea noastră a solicitat anularea parțială a Deciziei de impunere în ceea ce privește sumele contestate, astfel TVA stabilit suplimentar de plată, respectiv: 19.519 lei, reprezentând TVA aferentă prestărilor de servicii, reprezentând tipărit ziare și reviste de - SRL; 260.857 lei, reprezentând TVA rezultată din estimarea bazei de impunere pentru facturile lipsă; impozit pe profit stabilit suplimentar la plată, respectiv: 247.002 lei.

Pentru aceste considerente am solicitat anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 367/10.07.200, sumele sus-menționate reprezentând doar o parte din obligațiile stabilite suplimentar de plată în sarcina subscrisei.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a contestației reclamantei, respectiv Decizia nr. 134/23.09.2008 a DGFP, consideră că aceasta este nelegală și nefondată din prisma următoarelor considerente:

1. Reclamanta a arătat inițial că, față de faptul că nu organele de inspecție fiscală nu au întocmit un proces-verbal de preluare a actelor contabile, concluziile deciziei de impunere și ale raportului de inspecție fiscală sunt îndoielnice, neexistând o evidență a ceea ce reprezentanta societății noastre a predat și o siguranță a faptului că actele depuse au fost analizate în totalitatea lor. În declarația din data de 10.07.2008 (Anexa 21 fila 2) reprezentanta societății subliniat organelor de control că toate actele contabile au fost predate, fără ca persoanele abilitate cu primirea lor să încheie vreun proces-verbal cu privire la primirea lor, numărul sau felul acestora.

Din motivarea deciziei atacate reiese că:

- pentru perioada 2004 controlul s-a desfășurat la punctul de lucru al reclamantei;

- pentru perioada ianuarie 2005-august 2006 documentele au fost reținute la Poliția Mun. T, ceea ce ne face să ne întrebăm în ce modalitate au efectuat controlul organele fiscale (din actele anexate raportului de inspecție fiscală nu reiese că echipa de control s-ar fi deplasat la sediul poliției pentru a verifica actele contabile ale societății, neexistând de altfel nici un proces-verbal din care să rezulte că organele de cercetare penală ar fi predat organelor fiscale de control aceste acte pentru a putea efectua controlul). De asemenea, adresa de înaintare a notei de constatare seria - nr. -/ 06.02.2008 a Gărzii Financiare C, reiese că dosarul remis DGFP are 145 pagini, iar din nota de constatare rezultă că Garda e efectuat controlul la societate pentru perioada 2005-2006, concluziile acestei instituții cu privire la obligațiile fiscale de plată fiind total diferite de cele reținute în decizia de impunere;

- pentru perioada septembrie 2006-martie 2008, controlul s-a desfășurat la T, motivare a deciziei atacate fiind cel puțin ambiguă în ceea ce privește reținerea sau nu a actelor contabile ale societății pentru această perioadă. Astfel, deși se face trimitere, printre altele, la prevederile art. 56 alin. 3 din OUG nr.92/2003 republicată, potrivit cărora organul fiscal are dreptul să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente sau înscrisuri financiar-contabile, se menționează că "de comun acord cu contribuabilul nu au fost reținute (documentele contabile - ) țn scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii"!? În continuare, în decizia atacată se motivează că "la data completării declarației din care rezulta că au fost puse la dispoziție documentele (declarația administratorului din data de 10.07.2008 - Anexa 21 fila 2, la care am tăcut referire și anterior), și că acestea au fost restituite, contribuabilul a fost solicitat să ridice documentele originale de la T".

Prin urmare, se recunoaște implicit că reprezentanții subscrisei au predat organelor de control documente originale privind evidența financiar contabilă a societății. Cu toate acestea nu se arată dacă s-a întocmit un proces - verbal cu ocazia predării actelor și care este motivul pentru care acesta nu se regăsește printre actele anexe la raportul de inspecție fiscală. Aceasta deoarece un astfel de proces-verbal nu a fost încheiat niciodată.

Ori, potrivit art. 54.1 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, dovada reținerii documentelor o constituie "actul întocmit de organul fiscal n care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective precum și mențiunea că aceasta a fost reținută potrivit dispozițiilor legale de către organul fiscal. Actul se întocmește în două exemplare și va fi semnat de organul fiscal și de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului".

2. În ceea ce privește motivul de nulitate privind lipsa unor mențiuni obligatorii, prev. de art. 43 din OG 92/2003 republicată, consideră că Decizia de impunere nr. 367/10.07.2008 este nelegală raportat la lipsa elementelor prev. art. 43 alin. 2 lit. h, respectiv "ștampila organului fiscal emitent". Ori, actul administrativ fiscal contestat de subscrisa este Decizia de impunere nr. 367/10.07.2008, iar potrivit art. 41, art. 43 și art. 206 alin. 2 din OG nr. 92/2003 actualizată și a Anexei 2 lit. a din nr. 972/2006, modificat prin 1046/2007, "decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală reprezintă actul administrativ fiscal emis de organele de inspecție fiscală în aplicarea prevederilor legale privind stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată -".

În ceea ce privește acest act administrativ fiscal textul normativ prevede obligativitatea de a cuprinde numele și semnătura persoanelor împuternicite, precum și ștampila organului fiscal. Legiuitorul a prevăzut această obligativitate, deoarece cei care semnează actul administrativ fiscal realizează acest lucru în calitatea lor de împuterniciți ai organului fiscal, semnătura lor olografă fiind necesar a fi dublată de ștampila organului fiscal emitent al actului, aplicarea acesteia urmând a asigura astfel certificarea acestuia ca fiind emanați a voinței juridice a unui anumit organ administrativ fiscal. Lipsa ștampilei organului de control fiscal și implicit neobligativitatea acestuia ar putea crea premisele a numeroase abuzuri sau a incertitudini contribuabililor în ceea ce privește valabilitatea și certitudinea legalității actelor fiscale emise de autoritățile abilitate.

De asemenea, potrivit art. 46 OG nr. 92/2003 republicată, actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, "numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal". Consideră că obligativitatea menționării numelui, prenumelui și a calității persoanei împuternicite își găsește rațiunea în necesitatea garantării drepturilor contribuabililor, în sensul posibilității verificării pe calea controlului de legalitate a competenței acesteia în emiterea actului.

Ori, faptul că în Raportul de inspecție fiscală se precizează calitatea persoanelor care au întocmit inspecția fiscală, așa cum se arată în decizia atacată, considerăm că nu suplinește lipsa mențiunilor cu privire la calitatea tuturor persoanelor care au semnat decizia, deoarece actul administrativ fiscal care trebuie să cuprindă aceste elemente, sub sancțiunea nulității, este Decizia de impunere nr. 367/10.07.2008, din care nu reiese în ce calitate au semnat d-nele și acest act. Aceasta cu atât mai mult cu cât însăși pârâta, în motivarea deciziei atacate a arătat că celelalte persoane (d-nii și ) doar au avizat și aprobat actul administrativ fiscal. Ori, aceste ultime 2 persoane nu sunt cele aceleași cu persoanele care au tăcut inspecția fiscală și care au întocmit toate actele aferente acestui control, inclusiv decizia de impunere, prin urmare, nu pot fi considerate singure și în nume propriu împuternicite ale organului fiscal cu privire la acest act administrativ fiscal contestat.

3. În ceea ce privește impozitul pe profit în cuantum de 247.002 lei și TVA în cuantum de 288.270 lei, stabilite suplimentar de plată în sarcina subscrisei prin decizia de impunere, și față de motivarea respingerii contestației formulată de societate, arătăm următoarele:

În ceea ce privește TVA stabilită suplimentar în sarcina reclamantei, în sumă de 288.270 lei, prin Decizia nr. 134/2008 se arată că:

a) TVA în cuantum de 19.519 lei și impozit pe profit în sumă de 17.319 lei, aferente unor cheltuieli înregistrate în sumă de 102.729 lei, este legal reținută în sarcina societății, deoarece cheltuielile înregistrate reprezentând contravaloarea serviciilor cu tipărirea ziarelor și revistelor nelivrate nu sunt deductibile, prin urmare nici suma de 19.529 lei reprezentând TVA aferent nu se poate deduce.

Așa cum a arătat și în contestația formulată împotriva Deciziei nr. 367/2008, din facturile emise de - SRL (pe care le vom depune în cel mai scurt timp în probațiune), reiese în mod clar că s-a facturat un anumit număr de ziare, respectiv un anumit număr de suplimente. În ceea ce privește suplimentele, acestea se distribuiau gratuit împreună cu ziarele, ceea ce înseamnă că organele de control trebuiau să rețină acest aspect, și în consecință, în Anexa 3 la Raportul de inspecție fiscală să reflecte această realitate. Respectiv, această situație trebui a cuprinsă în coloana 9 ("nr. bucăți livrate"), numărul real a exemplarelor (ziar + revistă/supliment) fiind cel puțin dublu. Vom anexa în acest sens copii xerox ale primei pagini a Ziarului 21, din care se va putea observa că se distribuiau în mod gratuit, cu fiecare ziar vândut, și diferite suplimente.

De asemenea, un anumit număr de ziare era distribuit gratuit, fie cu titlu de protocol pentru diferite instituții sau clienți, fie în scopul aducerii la cunoștința publicului larg a publicațiilor firmei pentru creșterea vânzărilor. Pârâta menționează în decizia atacată că suma de 102.729 lei reprezentând contravaloarea serviciilor cu tipărirea ziarelor nu reprezintă o cheltuială deductibilă raportat la faptul că din totalul de 471.410 bucăți ziare și reviste, 243.491 exemplare nu a fost livrate, adică 51,65%. Însă, raportat la faptul că în anumite perioade de timp s-au tipărit și prin urmare s-au plătit și suplimente ce urmau a fi distribuite gratuit, că facturile către furnizori chioșcuri de ziare etc. cuprindeau ca obiecte ale vânzării doar ziarele (nu și suplimentele care se distribuiau gratuit și care, de altfel nu erau nici facturate - vom depune la dosarul cauzei o listă cuprinzând numărul de suplimente comandate spre tipărire, respectiv furnizate gratuit o dată cu ziarele ),că organele de control au analizat cheltuielile cu tipărirea ziarelor și suplimentelor doar din prisma facturilor de cumpărare, respectiva facturilor de furnizare, considerăm că soluția adoptată este nelegală.

Aceasta deoarece considerăm că fost încălcate prevederile art. 128 alin. 8 din Legea nr. 271/2003 republicată, potrivit cărora nu constituie livrare de bunuri în sensul alin 1. următoarele:

- lit. e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mosțre în cadrul campaniilor promoționale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;

- lit. f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum și alte destinații prevăzute de lege, în condițiile stabilite prin norme.

Pârâta menționează cu privire la apărarea subscrisei, că societatea nu deține nici un fel de document în care să fie reflectat numărul de ziare și de suplimente achiziționate. Ori, facturile de la au fost emise astfel încât cuprind numărul total de ziare și reviste tipărite și fumizate, fără a individuliza exact numărul fiecărora.

Considerăm că este bizară susținerea pârâtei conform căreia cheltuielile efectuate cu tipărirea ziarelor nelivrate nu constituie cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri!?, doar pentru că subscrisa nu am un contract scris de reclamă și publicitate (respectiv societatea noastră să încheie un contract cu - PRESS SRL pentru a ne face publicitate!!!). Un ziar prin sine însuși reprezintă un mijloc de reclamă și publicitate, promovarea lui urmând a se face tocmai prin tipărirea exemplarelor zilnice, săptămânale etc. și prin distribuirea acestora. Ori, cheltuielile cu tipărirea exemplarelor sunt făcute tocmai în vederea obținerii de venituri, în vederea promovării produsului (ziar) pentru a crește vânzările și astfel veniturile.

Față de soluția DGFP cu privire la sumele menționate anterior, considerăm că au fost încălcate prevederile art. 128 alin. 8 din Legea nr. 271/2003 republicată, potrivit cărora nu constituie livrare de bunuri în sensul alin 1. următoarele:

- lit. e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoționale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;

- lit. f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum și alte destinații prevăzute de lege, în condițiile stabilite prin norme.

b) În ceea ce privește suma de 156.513 lei reprezentând TVA de recuperat și cuantumul de 131.885 diferență de impozit de profit, calculate la suma de 823.751 lei, reprezentând venituri impozabile estimate, considerăm că deciziile atacate sunt vădit nelegale, din prisma următoarelor considerente:

Organele de control au procedat la estimarea unui număr de 339 facturi neînregistrare în contabilitatea societății, facturi care au rămas dintr-un total de 1350 facturi achiziționate de societate, din care 885 au fost înregistrate la societate, iar 126 au fost găsite la clienții subscrisei în urma controalelor încrucișate.

Pentru aceste 339 facturi lipsă, organele de control au procedat la estimarea valorii, metoda de calcul aplicată constând în calcularea valorii medii a facturilor pe fiecare bloc achiziționat, facturi identificate la clienții societății. Folosind această metodă de estimare organele de control au stabilit o valoarea totală estimată de 980.264 lei, din care venituri impozabile estimate în sumă de 823.751 lei, TVA de plată de 156.513 lei și 131.885 diferență de impozit de profit.

Consideră că organele de inspecție fiscală, prin modalitatea de estimare a acestor 339 facturi neînregistrate, au încălcat prevederile art. 67 din OG nr. 92/2003 actualizată, pe care de altfel le și citează în cuprinsul atacate, dar pe care le interpretează diferit, dispoziții legale potrivit cărora:

"(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevantă pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

(2) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal."

De asemenea, în aplicarea prevederilor legale sus-menționate, art. 65.2 din HG 1050/2004 instituie în sarcina organelor de inspecție fiscală obligația de a "identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare". În același sens menționăm și prevederile art. 49 din OG nr. 92/2003 actualizată, potrivit cărora probele administrate pentru determinarea stării de fapt fiscale trebuie coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.

Organul de control a estimat valoarea facturilor lipsă raportat în principal la valoarea medie a facturilor pe fiecare bloc, și în subsidiar, printre altele, la valoarea facturilor găsite în urma controlului încrucișat. Însă, și ca urmare a controlului încrucișat, pentru aceeași firmă de exemplu, nu s-a luat în considerare valoarea și altor facturi cu valori mai mici, emise poate în aceeași perioadă cu cele care au fost luate în considerare pentru estimare (de ex. pentru firma Bayem s-au emis de către subscrisa în luna ianuarie 2007 un număr de 4 facturi: 2 facturi de 5.000 lei - neînregistrate în contabilitate a firmei și fiind cuprinse într-un bloc de facturi lipsă, și 2 facturi de 500 lei, respectiv 400 lei, înregistrate în contabilitatea firmei. Ori, într-un asemenea exemplu, organul fiscal a luat în calcul pentru estimare doar facturile de 5.000 lei din blocul de facturi lipsă, situație în care considerăm că nu se poate vorbi de respectarea textului legal care prevede luarea în considerare a prețului de tranzacție sau al bunului impozabil, precum și documentele existente la dosarul societății care puteau fi relevante pentru impunere).

Consideră că pentru obținerea unor sume reale de impunere, și cu respectarea prevederilor art. 67 din OG nr. 92/2003 actualizată, organele de control trebuiau să estimeze valoarea facturilor neînregistrate fie lunar, fie trimestrial, luând în considerare toate facturile emise de societate în perioadele de timp alese pentru estimare, inclusiv cele înregistrate în actele contabile ale societății. Aceasta cu atât mai mult cu cât prețul real de piață nu se poate determina doar luându-se în considerare un număr limitat de facturi emise unui număr in fim de clienți. Ori, organele de control au luat în considerare pentru estimare doar cele 126 facturi găsite în urma verificărilor încrucișate, lăsând pe dinafară restul de 885 facturi înregistrate în actele fiscale ale societății.

Având în vedere aceste considerente, consideră că în mod eronat s-au stabilit în sarcina subscrisei obligații de plată a TVA și impozitului pe profit în cuantumul indicat în decizia de impunere, urmând a dispune desființarea acesteia cu privire la diferența suplimentară de TVA și diferența de impozit pe profit în cuantumurile indicate, stabilite în sarcina reclamantei.

Având în vedere principiulaccesorium sequitur principale,majorările de întârziere urmează a fi recalculate, acestea fiind accesorii debitului principal, constituit din diferențele stabilite de plată în sarcina reclamantei.

Pentru toate considerentele invocate mai sus, solicită să se dea curs favorabil contestației și să se dispună anularea Deciziei nr. 134/23.09.2008, cu consecința anulării parțiale a Deciziei de impunere nr. 367/10.07.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 6081/10.07.2008 și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestei decizii cu privire la sumele sus-menționate, luând în considerare cele expuse anterior.

În drept invocă dispozițiile Legii nr.571/2003 republicată, nr.OG nr.92/2003 actualizată, nr.HG1050/2004.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta DGFP Cas olicitat respingerea acțiunii de contencios fiscal ca neîntemeiată ( 215-218 vol. I dos. Tribunal).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

1. Prin Decizia nr. 134/23.09.2008 emisă de DGFP C ( 11-18 vol.II dos. Tribunal), s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată de reclamanta - PRESS SRL împotriva Deciziei nr. 367/10.07.2008, pentru suma de 940.970 lei, reprezentând: 288.270 lei taxă pe valoarea adăugată (TVA), 218.181 lei majorări de întârziere aferente TVA, 247.002 lei impozit pe profit și 187.517 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

Reclamanta critică atât formal cât și substanțial decizia sub aspectul motivelor redate în preambulul acestor considerente.

Curtea va analiza punctual aceste critici.

2. Sub aspectul criticii conform căreia organele de inspecție fiscală nu au întocmit procese-verbale de preluare a actelor contabile și că astfel, concluziile raportului de inspecție fiscală și ale deciziei de impunere sunt îndoielnice, Curtea reține că justificările organului de soluționare a contestațiilor, pârât în cauză, sunt întemeiate.

Din actele dosarului rezultă că inspecția fiscală a fost efectuată în baza și aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală (OG nr. 92/2003) cu modificările și completările ulterioare, fiind începută la data de 03.04.2008, menționată ca atare la poz. 3 în registrul unic de control, la punctul de lucru situat în T precizat ca atare în Raportul de inspecție fiscală la capitolul I lit. D) și G) activitatea de control fiind apoi continuată cu acordul contribuabilului la sediul T, fiind incidente dispozițiile art. 56 alin. 1-3 din Codul d e procedură fiscală.

La pag. 13 raportului de inspecție fiscală s-a consemnat de către organele de control că reprezentantul legal al contribuabilului a completat declarația pe proprie răspundere în care s-a menționat documentele care au fost puse la dispoziția echipei de control, completând apoi și nota explicativă la care a răspuns la întrebările puse de inspecție (Anexa nr. 21 și nr. 22- 23. 220 verso și 221-212 vol I dos. Tribunal.).

Este real că în declarație s-a consemnat pe formular tipizat că organelor de inspecție li s-au comunicat toate documentele și înscrisurile consemnate expres dar administratorul societății printr-o notă olografă a consemnat că documentele evidențiate în declarație nu au fost predate pe bază de proces-verbal de predare-primire, neștiind care dintre acestea au fost sau nu predate.

Din economia acestor înscrisuri rezultă că organul fiscal nu a reținut actele ori documentele financiar contabile în vederea împotriva înstrăinării ori distrugerii în sensul art. 56 alin. 3.pr.civ. nefiind consemnată nicio în acest sens.

Din starea de fapt expusă de reclamantă pare greu de crezut că deși nu s-a încheiat formal un proces-verbal reclamanta nu ar putea fi în măsură să identifice și să ridice actele originale predate pentru efectuarea controlului. Administratorul societății are responsabilități privind întocmirea și ținerea regulată și legală a contabilității societății comerciale incidente fiind astfel dispozițiile de ansamblu ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată în anul 2008. Astfel fiind, Curtea nu poate admite justificările reclamantei privind modalitatea efectivă de efectuare a controlului demarat de inspecția fiscală.

Așa fiind critica conform căreia concluziile raportului de inspecție fiscală și ale deciziei de impunere ar fi îndoielnice nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu-și poate justifica propria sa culpă procesuală (art. 108 alin. 4.pr.civ.).

3. În legătură cu criticile privind nulitatea deciziei de impunere raportat la lipsa unor mențiuni obligatorii în legătură cu Decizia de impunere, Curtea reține că, între altele, actul administrativ fiscal trebuie să conțină ca elemente obligatorii ștampila organului fiscal emitent și numele și prenumele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii (art. 43 alin. 2 lit. g și h din Codul d e procedură fiscală).

Din conținutul mențiunilor efectuate în cuprinsul deciziei de imputare contestată ( 32 vol. I dos. Tribunal) rezultă că aceasta cuprinde referiri la numele și prenumele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, respectiv se menționează explicit numele și prenumele, funcția și semnătura persoanelor care au întocmit actul administrativ -fiscal precum și numele, prenumele și funcția persoanelor împuternicite care au avizat și aprobat actul.

Așa fiind, Curtea reține că din această perspectivă decizia de impunere respectă dispozițiile art. 43.pr.fisc. precum și Ordinul MFP nr. 972/2006 privind aprobarea formularului analizat în speță.

Totodată, cu referire la absența ștampilei organului fiscal emitent, deși acest aspect este adevărat, Curtea notează că ștampila este elementul care servește la autentificarea semnăturilor și implicit a actului administrativ-fiscal și elimină eventuala incertitudine că actul nu ar fi fost emis de organul fiscal emitent și nu ar fi fost semnat legal de peroanele în drept.

Cu toate acestea, Curtea reține că lipsa ștampilei în sine nu atrage nulitatea actului administrativ fiscal fiind doar o condiție extrinsecă de formă având menirea mai sus evidențiată. Reclamanta nu a precizat însă care ar fi rațiunile, justificările pentru care lipsa ștampilei de pe actul administrativ -fiscal ar impieta supra valabilității actului, care ar fi temerile și cât de serioase ar fi acestea în legătură cu faptul că actul nu ar proveni formal și legal de la organul fiscal.

În lipsa unor atari susțineri care să fie probate ori justificate pertinent care să conducă la reținerea unei vătămări de drept material ori procesual, Curtea nu întrevede care ar fi motivul care ar determina nulitatea formală a actului administrativ-fiscal, prin lipsa ștampilei.

4. În legătură cu critica privind stabilirea impozitului pe profit în cuantum de 247.002 lei și a TVA în sumă de 288.270 lei, stabilite suplimentar la plată de organul fiscal, Curtea reține următoarele:

Curtea a observat că în legătură cu stabilirea acestor creanțe fiscale atât organul de inspecție fiscală cât și organul de soluționare a contestațiilor au furnizat explicații ample privind modalitate de stabilire a acestora.

Astfel cu referire la suma reținută a fi datorată suplimentar cu titlu de impozit pe profit s-a reținut justificat că pe perioada 2004-2008 reclamanta a avut încheiat un contract de prestări servicii privind tipărirea de ziare și reviste cu - SRL iar echipa de control a făcut o verificare a înregistrărilor în contabilitate pe contul 628Cheltuielile cu serviciile prestatea constat că reclamanta a facturat un număr mult mai mic de ziare și reviste decât numărul total al publicațiilor pentru care s-a înregistrat cheltuiala cu tipărirea acestora în contul contabil menționat astfel că pe baza documentelor financiar contabile și a celor de achiziție și livrare din perioada de referință a controlului acesta a calculat suma de 102.729 lei reprezentând contravaloarea publicațiilor nelivrate, stabilind corect că această cheltuială este nedeductibilă la calculul impozitului pe profit conform art. 21 din Codul fiscal. Totodată, Curtea reține că în mod corect s-a calculat și stabilit suma de 19.519 lei cu titlu de TVA nedeductibil raportat la dispozițiile art. 154 alin. 2 lit. a) di8n Codul fiscal.

Totodată, Curtea reține că argumentat, atât din punct de vedere tehnic cât și juridic, organul de inspecție fiscală a răspuns criticilor reclamantei privitoare la mențiunile din Anexa 3 la raportul de inspecție fiscală coloana nr. 9, referitor la efectele dispozițiilor art. 128 alin. 8 lit. e și f din Codul fiscal privind regimul publicațiilor distribuite gratuit în cadrul unor campanii promoționale sau de marketing deoarece nu a evidenția în contul 623cheltuieli de protocol reclamă și publicitate, respectiv în contul 6582Donații și subvenții acordate,contravaloare acestor servicii și s-a constat că reclamanta nici nu deține documente primare în acest sens.

Curtea constată că organul de soluționare a contestației a furnizat argumente pertinente privind maniera în care contestația pe cale administrativă a reclamantei nu a fost găsită întemeiată în partea referitoare la cele două sume contestate încât Curtea nu reține ca fiind pertinente nici în fapt și nici în drept criticile privind nulitatea parțială a deciziei de soluționare a contestației emisă de pârâtă.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 218 alin. 2.pr.fisc. corelate cu art. 19 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea de contencios fiscal promovată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de - PRESS SRL cu sediul în T-, jud. C, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C cu sediul în C-N P-ța - - nr.19 jud. C, având ca obiect contencios fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.U/Dact.

4 ex./04.03.2010

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: