Contestație act administrativ fiscal. Sentința 630/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVIL NR.630/CA

Ședința public din data de 11 decembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

Grefier - - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulat de reclamanta - " " - cu sediul în com. de Deal, jud. T, în contradictoriu cu pârâții - - DIRECȚIA GENERAL DE A - cu sediul în B, sect.5,- și T - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCAL - cu sediul în T,- Bis, jud. T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința public din data de 10 decembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședinț din acea dat, încheiere ce face parte integrant din prezenta hotrâre.

Curtea având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu disp. art. 260 alin. 1 Cod procedur civil, a amânat pronunțarea la data de 11 decembrie 2009, dat la care a pronunțat urmtoarea hotrâre:

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de faț:

Examinând actele și lucrrile dosarului, se constat:

Prin cererea adresat instanței la data de 05.06.2009, reclamanta a chemat în judecat pe pârâții - DIRECȚIA GENERAL DE A și T - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCAL și a solicitat ca prin hotrârea ce se va pronunța s se dispun anularea în parte a Deciziei nr.423/17.12.2008 emis de Direcția General de soluționare a contestațiilor din cadrul, cu privire la punctul 3 din dispozitivul acesteia și anularea în parte a deciziei de impunere nr.71/30.04.2008 emis de T, cu privire la impozitul pe profit aferent anului 2007 și s se constate c nu datoreaz faț de bugetul de stat consolidat obligații fiscale suplimentare de plat în cuantum total de 48.686 lei, reprezentând: 44.453 lei impozite pe profit pentru anul 2007 și 4.233 lei majorri de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea acțiunii reclamanta arat în esenț c actele atacate sunt nelegale, întrucât, pe anul 2007 s-a calculat în sarcina sa un impozit pe profit în sum de 44.453 lei ca urmare a stabilirii unor venituri neînregistrate în sum de 275.587 lei, neacceptrii la deducere a cheltuielilor în sum de 8.332 lei și diminurii cheltuielilor nedeductibile cu suma de 6.085 lei.

Or, în ceea ce privește veniturile neînregistrate în sum de 253.278 lei, aferente tratamentelor aviochimice, fitosanitare, lucrri agricole (fertilizat, arat, discuit), realizate pentru înființarea culturilor agricole, acestea reprezint în fapt cheltuieli ale societții aferente unor prestri servicii efectuate de terți în vederea realizrii acestor lucrri reprezentând cheltuieli aferente contului 331 ce se reflect ulterior în veniturile aferente contului 711.

În atare condiții, consider c a apreciat corect aceste sume ca fiind cheltuieli deductibile rezultate din prestri servicii și le-a înregistrat în contul 628 "Cheltuieli cu prestrile de servicii efectuate de terți ".

În ceea ce privește suma de 8.332 lei reprezentând cheltuiala deductibil rezultat din amortizarea calculat pentru autoturismul BMW, în mod incorect au apreciat pârâții c este nedeductibil din punct de vedere fiscal, aceste cheltuieli nefiind cheltuieli de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismului, ci reprezint o cheltuial de amortizare, în conformitate cu prevederile alin. 6 ale art. 24 din Codul fiscal, optând pentru determinarea regimului de amortizare, pentru amortizarea liniar și a calculat amortizarea prin aplicarea cotei de amortizare liniar la valoarea de intrare a mijlocului fix, începând cu luna urmtoare celei în care a fost pus în funcțiune mijlocul fix.

Și suma de 48.686 lei reprezentând impozit pe profit pe anul 2007 respins la contestație conform punctului 3 din dispozitivul deciziei de soluționare a contestației sale, aceasta nu este datorat, deoarece la calculul impozitului pe profit aferent anului 2007 trebuie recuperat mai întâi pierderea fiscal în sum de 542.917 lei rmas de recuperat din anii anteriori, urmând ca apoi s se determine profitul impozabil aferent acestui an, care ar fi fost pierdere fiscal, ceea ce înseamn c nu datoreaz impozit pe profit.

La termenul din 10.12.2009 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii, având în vedere cuantumului sumei la care se refer actele contestate.

Excepția este întemeiat și va fi admis.

Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritțile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de pân la 5 miliarde lei, se soluționeaz, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritțile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționeaz, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dac prin lege special nu se prevede altfel".

Cum în cauz, actul administrativ contestat privește un impozit pe profit în cuantum de pân la 500.000 lei, instanța competent este tribunalul, instanț în favoarea creia, în aplicarea și a dispozițiilor art.137, art.158 (3) și art.159 (2) se declin competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOT R ȘTE

Admite excepția necompetenței materiale în judecarea cauzei a instanței.

Declin competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ formulat de reclamanta - " " - cu sediul în com. de Deal, jud. T, în contradictoriu cu pârâții - - DIRECȚIA GENERAL DE A - cu sediul în B, sect.5,- și T - ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCAL - cu sediul în T,- Bis, jud. T în favoarea Tribunalului Constanța - Secția comercial și contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțat în ședinț public, astzi 11 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red.hot./05.01.2010

Dact.AN/06.01.2010/5 ex.

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 630/2009. Curtea de Apel Constanta