Contestație act administrativ fiscal. Decizia 64/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. - -
DECIZIA Nr. 64/CA/2010 - R
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Olimpia- JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc
- - judecător
- grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat derecurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M, împotriva Sentinței nr. 368/CA/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cuintimatul reclamant O prin administrator G,cu sediul în O, str. -, -. 8, jud. SM-anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21.01.2010 când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 28.01.2010.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 368/CA/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei O L în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M și-n consecință s-a dispus modificarea în parte a Deciziei nr. 11/20.02.2008 emisă de pârâtă în soluționarea contestației, în sensul admiterii contestației reclamantei pentru suma de 36.713 lei reprezentând impozit pe dividende în sumă de 25.953 lei, 493 lei majorări de întârziere aferente și 10.267 lei reprezentând TVA deductibil.
S-a dispus anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 808/19.11.2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și Raportul de Inspecție fiscală nr. 74046/13.11.2007 cu privire la suma de 25953 lei reprezentând impozit pe dividende, 493 lei majorări de întârziere aferente și 10.267 lei reprezentând TVA deductibil.
Au fost menținute restul dispozițiilor actelor atacate.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că organele de control din cadrul pârâtei au efectuat inspecția fiscală la societatea reclamantă SC OLv erificând calcularea, înregistrarea, virarea și declararea cuantumurilor și la termenele legale a obligațiilor datorate bugetului de stat. Rezultatul controlului a fost consemnat în Raportul de Inspecție Fiscală încheiat la data de 13.11.2007 și înregistrat la unitatea pârâtă sub nr.74046/14.11.2007(filele 42-76), în baza lui fiind emisă Decizia de impunere nr.808/19.11.2007(filele 34-39 de la dosar).
Prin Decizia de impunere suscitată s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale, contestate de către reclamantă. Astfel, aceasta a contestat obligații fiscale în sumă de 72.186 lei reprezentând 9818 lei impozit pe profit suplimentar, 187 lei majorări de întârziere aferente, 35.735 lei TVA suplimentar, 25.953 lei impozit pe dividende și 493 lei majorări de întârziere aferente.
Prin Decizia nr.11/20.02.2008 (filele14-24 de la dosar), pârâta PSMa respins contestația formulată de către reclamantă, cu motivația că, constatările făcute de către organul de control sunt corecte, reclamanta neaducând argumente viabile în susținerile făcute.
În cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate, care a verificat realitatea și legalitatea obligațiilor fiscale pe care trebuie să le achite bugetului de stat reclamanta.
În urma verificărilor și analizării actelor contabile, expertul a statuat că valoarea investițiilor efectuate de către reclamantă, generate de achiziția și consumul materialelor de construcții, precum și lucrările executate pentru construirea unui sediu de firmă, cheltuieli în sumă de - lei sunt deductibile fiscal, invocând în susținerile făcute dispozițiile art.155 Cod fiscal.
În ceea ce privește plățile făcute de către administratorul reclamantei, numitul G, pentru achizițiile de materiale de construcții și prestări de servicii, și asimilate de către organul de control drept dividende, expertul a considerat ca nedatorat impozitul pe dividende și majorările aferente.
Totodată, s-a apreciat că A aferentă cheltuielilor cu achiziția de materiale încorporate în imobilul din -O, în valoare de 10.267 lei este deductibilă fiscal, făcându-se din nou trimitere la prevederile art.155 Cod fiscal.
S-a stabilit că suma totală de 25160 lei reprezentând impozit pe profit în valoare de 24973 lei și majorări aferente în sumă de 187 lei este corect stabilită, deoarece atât contravaloarea materialelor cât și prestările de serviciu încorporate în imobilul din localitatea -O str. -, nu pot afecta conturile de cheltuieli, acestea mărind de fapt valoarea de inventar a imobilului. Pe cale de consecință, reclamanta trebuia să includă în conturile de imobilizări în curs, cheltuielile cu amortizarea de materiale și prestările de serviciu efectuate cu clădirea în cauză, fără a afecta profitul impozabil și implicit impozitul pe profit.
Concluzionând, expertiza a stabilit că valoarea totală nedatorată de către SC O L se compune din 25953 lei impozit pe dividende, 493 lei majorări aferente, și 10267 lei reprezentând A deductibil, în total suma de 36713 lei.
Instanța de fond a considerat că obiecțiunile formulate la expertiza efectuată (la care s-au răspuns), și reiterate sunt nefondate și neîntemeiate, și denotă faptul că pârâta stăruie în soluționarea litigiului în maniera dorită de ea.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art.218 alin.2 Cod de procedură fiscală, raportat la art.18 din Legea nr.554/2004, instanța de fond a admis acțiunea astfel cum a fost precizată în urma efectuării expertizei și a modificat parte actele administrativ fiscale atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen pârâta DGFP S M, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată.
În motivarea recursului se arată că în anul 2007 societatea reclamantă a dedus TVA aferentă unor cheltuieli efectuate în scopul achiziționării unor materiale de construcții și efectuarea unor prestări servicii aferente unei clădiri, cheltuieli care nu au fost admise la deducere, deoarece clădirea nu era în patrimoniul societății și autorizația e construcție era emisă pe numele fiicei asociatului și nu pe numele societății,deci, nu sunt cheltuieli aferente veniturilor.
Conform dispozițiilor art. 145 alin. 2 litera a din Legea 571/2003, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul desfășurării unor operațiuni taxabile.
Cu privire la TVA stabilită suplimentar, aferentă achizițiilor de piese de schimb, instalație de gaz, închirieri utilaje, contestatorul nu aduce argumente de fapt și de drept în motivarea acțiunii, din economia aspectelor precizate în acțiune, rezultând faptul că nu o contestă, situație în care recurenta arată că nu formulează apărări de fond, nefiind contestată această sumă.
Referitor la suma de 25.953 lei reprezentând impozit pe dividende stabilit suplimentar, recurentul arată că, societatea a achitat furnizorii și prestatorii unor bunuri și servicii de care a beneficiat indirect asociatul societății, prin fiica acestuia, pentru a construi o clădire proprietate personală, situație în care organul de control fiscal a considerat că suma de 162.204 lei a fost achitată de către societate în favoarea asociatului, ca dividende, și a impozitat-o ca atare.
Reclamanta, în calitate de promitent cumpărător, s-a obligat să achiziționeze de la promitentul vânzător, fiica asociatului G, o parte dintr-un imobil în termen de 12 luni de la data finalizării construcției acestuia. În promisiunea de vânzare-cumpărare s-a prevăzut totodată obligația promitentului-cumpărător de a suporta o parte din cheltuielile de edificare a construcției, cheltuieli care urmau a fi scăzute din prețul final stabilit pentru vânzarea acesteia.
Recurentul arată că promitentul-vânzător era minor la data încheierii acestei promisiuni de vânzare-cumpărare și nu a fost reprezentată de un curator.
Conform disp. art. 7 pct. 21 din Legea 571/2003, părțile promisiunii de vânzare-cumpărare sunt persoane afiliate, plățile făcute de către administratorul societății reclamante pentru achizițiile de materiale de construcții și prestările de servicii aferente construirii acestui imobil s-au făcut de către acesta ca asociat al societății, iar faptul că imobilul construit nu aparține acestui asociat ci fiicei acestuia, nu înseamnă că plățile s-au făcut în favoarea altei persoane care nu are calitatea de asociat în societate.
În drept se invocă dispozițiile art. 7 pct. 12 paragraful 2 și pct. 21 lit. b din Legea 571/2003.
Contractul de comodat prin care comodantul asistată de curator, predă în folosință gratuită comodatarului O, o parte a imobilului construit, a intrat în vigoare la data de 08.11.2008, deci, acest contract se referă la cheltuieli viitoare și nu la cheltuielile efectuate anterior încheierii lui.
Referitor la raportul de expertiză contabilă depus la dosar, recurentul arată că este nul, nefiind efectuat de către un expert fiscal și nefiind respectate dispozițiile art. 208 Cod procedură civilă privind înștiințarea părților.
Prin concluziile scrise formulate de către intimată se solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât apreciază că operațiunile derulate de această societate sunt deductibile fiscal. În susținerea deductibilității acestor operațiuni, societatea intimată a invocat două contracte încheiate între proprietarul terenului, respectiv titularul autorizației de construire și societate: promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la 23.05.2007 prin care această societate s-a obligat să achiziționeze de la, în termen de 12 luni de la data finalizării construcției, o parte din imobil, stabilindu-se totodată obligația promitentului cumpărător de a suporta o parte din cheltuielile de edificare, cheltuieli care urmează a fi scăzute din prețul final de vânzare și contractul de comodat nr. 4381/08.11.2007. Prin promisiunea de vânzare-cumpărare s-a stabilit că toate operațiunile pentru amenajarea spațiului conform destinației de sediu social să fie efectuate de către societatea intimată pe cheltuiala sa proprie, fără să fie scăzute din prețul final de vânzare. Totodată societatea intimată primește în folosință imobilul începând cu data finalizării acestuia și până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Argumentele folosite de recurentă sunt lipsite de eficiență juridică, deoarece pentru încheierea în mod valabil a promisiunii de vânzare-cumpărare nu este necesară forma autentică. vânzător avea la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare 16 ani, având astfel capacitate de exercițiu restrânsă, iar sancțiunea lipsei curatorului este nulitatea relativă a actului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că este întemeiat recursul declarat de către pârâtă.
Referitor la cheltuielile efectuate de către intimat în anul 2007 în scopul achiziționării unor materiale de construcții și achitarea unor lucrări de construcții pentru un imobil construit în O-, instanța de recurs constată că, în mod legal aceste cheltuieli nu au fost admise la deducere, întrucât aceste cheltuieli, suportate de către societatea intimată, nu sunt cheltuieli aferente veniturilor și, prin urmare, în mod corect organul fiscal nu a acceptat la deducere TVA aferentă acestor cheltuieli. Imobilul construit pe- nu este în patrimoniul societății intimate, astfel cum rezultă atât din autorizația de construire emisă pe numele, cât și din promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între în calitate de promitent-vânzător și O, în calitate de promitent-cumpărător, prin care promitentul vânzător se obligă să vândă o parte din imobilul proprietatea acestuia în curs de construire situat în O,- B (fila 11 și 28).
Conform dispozițiilor art. 145 alin. 2 lit. a din Legea 571/2003, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile. În speță, întrucât cheltuielile suportate de societate pentru construirea imobilului ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare nu este proprietatea acesteia, instanța constată că nu sunt aplicabile dispozițiile legale invocate anterior.
Faptul că societatea intimată urma să cumpere o parte din acest imobil, după finalizarea acestuia, că s-a obligat prin promisiunea de vânzare-cumpărare să suporte o parte din cheltuielile de construire, respectiv că la data de 08.11.2007 s-a încheiat un contract de comodat între în calitate de comodant și societatea reclamantă în calitate de comodatar, prin care comodantul predă în folosință gratuită comodatarului o parte din imobilul construit pe str. -, nu au relevanță în cauză, deoarece societatea intimată nu a făcut dovada că imobilul construit era în proprietatea acesteia la momentul la care a efectuat cheltuielile pentru care a urmărit deducerea TVA, iar dispozițiile fiscale sunt precise în ceea ce privește condițiile în care cheltuielile aferente achizițiilor și TVA aferentă acestor cheltuieli sunt deductibile, situație în care instanța de recurs nu va mai analiza legalitatea acestor înscrisuri prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de către recurent în motivele de recurs.
Referitor la TVA respinsă la rambursare aferentă unor cheltuieli făcute de către societatea intimată cu achiziționarea de anvelope, filtre, frigider, televizor, lunetă, instanța de recurs constată că aceste cheltuieli nu au legătură cu obiectul de activitate al societății (construcții de clădiri și lucrări de geniu), deoarece societatea intimată nu deține autovehicule sau utilaje, iar pentru utilajele pe care administratorul a afirmat că le-a închiriat, societatea nu deține contracte de închiriere.
Prin urmare, prima instanță în mod greșit a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat decizia de impunere cu privire la suma de 10267 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar.
Referitor la impozitul pe dividende, instanța de recurs constată că intimata a achitat furnizorilor și prestatorilor de servicii suma de - lei, reprezentând materiale de construcții și contravaloarea lucrărilor de construcții, aferente imobilului construit pe str. -, imobil care, așa cum arătat mai sus, nu era în proprietatea acesteia.
Plățile făcute de către administratorul G în acest sens, au fost făcute de către acesta ca asociat al firmei, calitate în care deține 50 % din capitalul social și întrucât, pe numele căreia a fost emisă autorizația de construcție este persoană afiliată conform art. 7 pct. 21 lit. a din Legea 571/2003 cu asociatul societății intimate, G, fiind fiica acestuia, aceasta este persoană afiliată și cu societatea intimată conform dispozițiilor art. 7 pct. 21 lit. b din Legea 571/2003.
Astfel, dispozițiile art. 7 pct. 21 lit. a și b prevăd că: a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt soț/soție sau rude până la gradul al III-lea inclusiv. între persoanele afiliate, prețul la care se transferă bunurile corporale sau necorporale ori se prestează servicii reprezintă preț de transfer; b) o persoană fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deține, în mod direct sau indirect, inclusiv deținerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deținute la persoana juridică ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 pct. 12 din aceeași Lege, prin dividend se înțelege o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, iar dacă suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui acționar sau asociat este efectuată în scopul personal al acestuia, atunci suma respectivă este tratată ca dividend. În consecință, organele de control fiscal, în mod corect au considerat că suma de - lei a fost achitată de către societate în favoarea asociatului G și reprezintă dividende și, în mod legal au calculat impozitul aferent acestei sume.
Față de aceste aspecte, instanța de recurs constată că prima instanță, în mod nelegal a anulat decizia de impunere și cu privire la suma de 25953 lei reprezentând impozit pe dividende și accesoriile aferente.
Prima instanță și-a întemeiat soluția exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, concluzii pe care instanța de recurs le constată neîntemeiate, față de dispozițiile legale aplicabile în speță, respectiv art. 7 și art. 145 din legea 571/2003, astfel că, instanța de recurs va înlătura această probă ca nefiind concludentă cauzei. Prin urmare, instanța de recurs nu va mai analiza motivele de nulitate a raportului de expertiză invocate în motivele de recurs.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304, pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de către pârâtă, va modifica în tot hotărârea atacată și va respinge acțiunea formulată de către reclamanta O
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat derecurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S M, împotriva Sentinței nr. 368/CA din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul reclamant O prin administrator G, cu sediul în O, str. -, -. 8, jud. S M, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta O în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red. hot.; ____. 02. 2010
Jud. fond:
Dact. I; ____. 02. 2010; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
-recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, jud. S
-intimatul reclamant O prin administrator G,cu sediul în O, str. -, -. 8, jud. S
- două comunicări emise la ___. 02. 2010; predate la expediție la ___. 02. 2010
Președinte:Filimon Marcela OlimpiaJudecători:Filimon Marcela Olimpia, Marinescu Simona, Sotoc
