Contestație act administrativ fiscal. Sentința 652/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 652/2008
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
GREFIER: ---
La ordine fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B, având ca și obiect anulare act administrativ.
La data de 10 octombrie 2008 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantei.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 3 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.266 din 31 nai 2008 a Tribunalului Bistrița N, s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ-fiscal intentată și ulterior precizată, formulată de reclamanta " ". împotriva pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, în favoarea Curții de APEL CLUJ - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în fața căreia s-a trimis întreg dosarul cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 18.224/2007 (Anexa 1), Raportul de inspecție fiscală nr. 18.223/2007 (Anexa 2), precum și Somația nr. 22230/2007 (Anexa 3) întocmite de reprezentanții pârâtei. De asemenea, a solicitat ca până la soluționarea definitivă a cauzei să se dispună suspendarea executării actului administrativ contestat, conform art. 14 alin. 1, coroborat cu art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 216 alin. 1-5 Cod procedură fiscală.
Pârâta Administrația Fondului de Mediu, legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în contencios formulată de " " ca fiind neîntemeiată (în ceea ce privește anularea actelor administrative emise de ) și ca inadmisibilă (în ceea ce privește anularea somației nr. 22230/2007).
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă în sensul că solicită anularea actului de constatare ca neîntemeiat și nejustificat, precum și anularea deciziei nr. 64/2007 întocmită de către reprezentanții pârâtei, decizie prin care i s-a respins contestația nr. 1170/16 noiembrie 2007, înregistrată legal la sub nr. 19585/20.11.2007.
Aceeași reclamantă a mai depus la dosar și Precizarea de acțiune, prin care solicită să îi fie admisă contestația (acțiunea), așa cum a fost formulată și precizată, în sensul anulării actului de constatare, ca neîntemeiat și nejustificat, precum și a deciziei nr. 64/20.12.2007, întocmită de către reprezentanții pârâtei, decizie prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei totale de 127.517 lei.
Prin această precizare de acțiune, reclamanta susține că este nefondată excepția lipsei de competență materială și teritorială a Tribunalului Bistrița -N - Secția Contencios administrativ de a soluționa în fond acțiunea, excepție invocată de către pârâta B, însă în ședința de judecată din 13 mai 2008, reclamanta, prin reprezentantul său, a arătat că în fapt pârâta nu a invocat excepția lipsei competenței materiale prin întâmpinare, dar în finalul deciziei nr.64/20.12.2007 se arată că decizia poate fi atacată la Curtea de APEL CLUJ.
În ședința de judecată din 13 mai 2008, instanța a ridicat, din oficiu, excepția de necompetență materială a Tribunalului Bistrița -N reținându-se că potrivit art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii, care, conform art. 210 din aceeași ordonanță se soluționează de organul competent prin decizie sau dispoziție, după caz, decizie care la rândul său poate fi atacată, potrivit art. 218 din ordonanță de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, potrivit art. 212, la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Cum în cauză, decizia nr. 64 din 20.12.2007 și celelalte acte atacate de reclamant sunt emise de către o autoritate publică centrală, respectiv Administrația Fondului de Mediu, competența materială de soluționare a acțiunii precizate formulată de reclamanta " " revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel și cum reclamantul a optat, conform art. 10 alin.3 din Legea nr. 554/2004, pentru instanța de la domiciliul său, aceasta este Curtea de APEL CLUJ. De altfel și în finalul Deciziei nr. 64/20.12.2007, este menționat că decizia este definitivă în sistemul căilor de atac și poate fi atacată, în termen de 6 luni de zile de la data primirii acesteia de către " ", la Curtea de APEL CLUJ.
În acest sens, Tribunalul Bistrița - N și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL CLUJ.
În fața Curții, prin notele de ședință depuse de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ.
Astfel, s-a arătat că potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantă are ca obiect anularea unui act administrativ emis de pârâtă și care privește obligații de plată la bugetul Fondului pentru mediu în sumă de 127.517 lei, consideră competent a se pronunța asupra legalității actelor anterior menționate Tribunalul Bistrița N.
S-a apreciat că doar în situația în care ar fi fost îndreptată împotriva unor acte administrative ce nu privesc contribuții, competența ar fi putut fi determinată în funcție de organul emitent și, în acel caz, ar fi fost competentă secția de contencios administrativ a Curții de APEL CLUJ. În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casatie si Justiție.
Curtea a respins excepția necompetenței materiale, având în vedere textul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia itigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Această normă atribuie competența Curții de Apel pentru itigiile privindactele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,precum șicele care privesctaxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestoramai mari de 500.000 de leise soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Se stabilește astfel un criteriu principal, emitentul actului, curțile de apel soluționând toate litigiile privind actele autorităților publice centrale (inclusiv cele fiscale), precum și un criteriu valoric secundar, subsidiar, pentru alte acte decât cele ale autorităților publice centrale. Dacă se avea în vedere o partajare valorică indiferent de criteriul emitentului actului, se făcea o mențiune expresă. Criteriul secundar se referă numai la actele fiscale care ar fi revenit în competența după emitent tribunalelor, însă datorită valorii mari au fost atribuite curților de apel.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat următoarele:
1. Referitor la regimul juridic al creanței la Fondul pentru mediu, sub imperiul Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, Administrația Fondului pentru Mediu, potrivit legii, desfășoară activități de declarare, stabilire, verificare, colectare și control și executare silită pentru sumele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu (art. 12(2) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu). Pentru recuperarea creanțelor la Fondul pentru mediu, indiferent de momentul la care acestea au luat naștere, sunt incidente dispozițiile OUG nr. 196/2005(care prevăd aplicabilitatea Codului d e procedură fiscală), norme de procedură de imediată aplicare, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut raportul de drept pe care ele se fundamentează. OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu nu distinge în raport de momentul în care a luat naștere raportul de drept fiscal.
În realizarea interesului public care a generat însăși înființarea Administrației Fondului pentru Mediu se impune existența unui sistem unitar și simplificat la nivelul întregului buget general consolidat al statului care să asigur, recuperarea debitelor. S-a apreciat că, în considerarea acestui interes de ordin publică dispozițiile OUG nr. 196/2005 se aplică și la efectele nerealizate ar raporturilor de drept fiscal născute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ (executării silite a creanțelor născute anterior intrării în vigoare a OUG nr. 196/2000). În sensul aplicabilității legii ulterioare cu privire la creanțe anterioare, puse în executare după intrarea în vigoare a legii, s-a exprimat constant literatura de specialitate și practica judecătorească, inclusiv a instanței supreme.
În ceea ce privește regimul de creanțe bugetare a obligațiilor la Fondul pentru mediu, precum și executarea acestora, inclusiv aplicarea dobânzilor și a penalitărilor pentru plata cu intârziere, în funcție de perioada în care au luat naștere respectivele drepturi de creanță și obligațiile fiscale corelative, sunt aplicabile următoarele acte normative: OG.nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, OG nr.61/2002 privind executarea creanțelor bugetare și OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. Astfel: a) Pentru perioada de până la 31 dec.2002 sunt aplicabile prevederile Legii nr.72/1996 privind finanțele publice și ale OG nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare. Potrivit prevederilor art.1 al.(2) și ale art.2 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările ulterioare, Fondul pentru mediu este constituit integral din venituri proprii și se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile legale, inclusiv actele normative care reglementează finanțele publice, respectiv Legea nr.72/1996.
Conform art.1 alineatele (1), (2) și (3) din Legea nr.72/1996 privind finanțele publice, respectivul act normativ "stabilește normele privind formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale si ale instituțiilor publice." Constituirea, repartizarea și utilizarea acestor resurse financiare ale statului, denumite în textul legii și resurse financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice și fizice.
OG nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare arată: - art.l: "creanțele constând în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, potrivit legii, sunt creanțe bugetare care se execută potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe"; - art.2 arată modalitățile de realizare a creanțelor bugetare, inclusiv prin executare silită; - art.3 alin.(2) arată că procedura de executare silită poate fi făcută și de către alte organe, potrivit legii; - art.4, lit.b), teza a doua, include la categoria titlurilor de creanță și declarația fiscală care se depune la organul competent, potrivit legii; - art.13 prevede că, pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, debitorii datorează majorări de întârziere și penalități. b) Pentru perioada 1 ian.2003-31 dec.2003 sunt aplicabile prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare și ale OG nr.61/2002 privind executarea creanțelor bugetare. Conform prevederilor art.1 al.(2) lit.g) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, dispozițiile acestei legi se aplică și în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. În înțelesul aceleași legi, potrivit prevederilor punctelor 7) și 38) ale art.2, buget general consolidat este definit ca fiind "ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg", iar sistem bugetar este definit ca fiind "sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art.1 al.(2) și bugetele locale". Având în vedere cele de mai sus, bugetul Fondului pentru mediu este parte componentă a bugetului general consolidat, regimul veniturilor acestuia fiind prevăzut la art.76 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care arată că "Întocmirea și depunerea declarațiilor, stingerea obligațiilor bugetare, soluționarea contestațiilor, controlul fiscal, executarea creanțelor bugetare, precum și cele referitoare la evaziunea fiscală se supun legislației în domeniu". Pentru această perioadă, în ceea ce privește executarea creanțelor bugetare, este aplicabilă OG nr.61/2002 care reia în mare parte prevederile OG nr.11/1996. A se vedea: art.4 alin.(l) lit.b) - titlul de creanță, art.5 - autorități competente să gestioneze colectarea creanțelor bugetare, art.12 și urm. cu privire la accesoriile creanțelor bugetare, etc. c) începând cu data de 1 ian.2004 este aplicabilă OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, care prevede: - art.1 alin.(2) - sfera de aplicare: "prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat; - art.115 și urm. privind dobânzile și penalitățile de întârziere; - art.133 privind organele abilitate să efectueze procedura de executare silită, etc. d) De asemenea, art.3 alin.(l) din Legea nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările și completările ulterioare, arată că "unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administrația Fondului pentru Mediu", la alin.(2) lit.a) arătându-se că aceasta "urmărește alimentarea și gestionarea Fondului pentru mediu". Art.6 lit.r) din HG nr.1989/2004 pentru aprobarea -ului Administrației Fondului pentru Mediu și a structurii organizatorice a acesteia arată că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu, Administrația Fondului îndeplinește și activități privind executarea silită a datornicilor la Fond.
Potrivit HG nr. 1.989/2004: Art. 5 alin. (3) "În vederea. și în vederea organizării controlului privind plata contribuțiilor la Fond."; Art. 6 lit. 1) "urmărește colectarea veniturilor Fondului, reprezentand taxe și contribuții datorate de către plătitori, persoane juridice și persoane fizice, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 73/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare"; Art. 6 lit. o) "inițiază și desfășoară acțiuni legale în cazul neconformării contribuabililor, în îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată"; Art. 6 lit. r) "soluționează contestațiile care au ca obiect obligațiile de plată ale persoanelor juridice și fizice la Fond, conform prevederile legale".
Cât privește calculul accesoriilor (majorări și penalități de întârziere), s-a arătat faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice(în vigoare până la 31.12.2002): Art. 77(1)"Nerespectarea termenului de plată a sumelor datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale atrage obligația calculării și încasării majorărilor de întârziere prevăzute de lege.
Încasarea la bugetul de stat, la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetele fondurilor speciale a sumelor datorate și neachitate la termenele legale se face potrivit legislației privind urmărirea și executarea veniturilor bugetare."
De asemenea, OG nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare (în vigoare până la 31.12.2003) prevede: Art. 13-"Orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv".
La fel și OG nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare: Art. 12-"Pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor bugetare debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere."
În concluzie, contribuțiile către bugetul Fondului pentru mediu reprezintă venit public care se constituie și care se controlează potrivit legii, fiind aplicabil, în mod corespunzător, Codul d e procedură fiscală, care prevede. la cap. III, plata de majorări de întârziere. În acest context consideră utilă definiția creanței fiscale din Codul d e procedură fiscală: "Art. 21: Creanțele fiscale (1)Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. (2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale; ) dreptul la erceperea p. dobânzilor și penalităților de întârziere, în condițiile legii denumite creante fiscale accesorii."
Din această definiție rezultă și un alt aspect: creanța principală este însoțită, în mod obligatoriu de creanțe accesorii. Așadar, nu se poate pune problema plății cu întârziere a unor contribuții către bugetul general consolidat al statului, fără a plăti și majorări de întârziere, potrivit legii. Rezultă că, în mod legal, a stabilit în sarcina reclamantei, plata de accesorii, calculate potrivit actelor normative în vigoare pentru intervalul respectiv.
Din cele enunțate mai sus rezultă, fără putință de tăgadă, că are competență generală privind administrarea creanțelor datorate de contribuabili bugetului Fondului pentru mediu. nr.OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu și, anterior, Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu sunt acte normative care au stabilit obligații fiscale incluse in bugetul general consolidat al statului și care au acordat competența pentru emiterea de acte administrative fiscale pentru stabilirea, modificarea și stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Contribuția datorată în temeiul Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediul este o creanță bugetară. Interpretarea logică și sistematică a legii conduce, la această concluzie. Apreciază că, chiar dacă Legea nr. 73/2000 nu prevede în mod expres acest lucru, prin faptul că făcea trimitere la dispozițiile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice (art. 2 alin(l)), înseamnă că legiuitorul a înțeles să o includă în categoria resurselor financiare publice, respectiv bugetul general consolidat. Dispozițiile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice au fost abrogate prin art. 80 din Legea nr. 500/2002, care în art. 2 lit. g) prevede că acesta se aplică și bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Administrația Fondului pentru Mediu este o asemenea instituție finanțată integral din venituri proprii.
Legiuitorul a considerat că aparitia OUG nr. 196/2005 doar va clarifica regimul juridic al veniturilor la Fondul pentru mediu, așa cum clar rezultă din preambulul ordonantei, si nu că se va institui un regim juridic nou.
Spiritul legii este că, pentru plata cu întârziere a oricărei sume ce se face venit public (iar Fondul pentru mediu este un venit public, ce se constituie și se utilizează potrivit prevederilor legale) se datorează majorări de întârziere (dobânzi și penalități) și, spiritul legii trebuie avut în vedere în aceeași măsură ca și litera legii. Nu ar mai fi de înțeles rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit un termen scadent pentru plata contribuțiilor, de vreme ce tot nu este sancționată plata cu întârziere.
Cât privește susținerea reclamantei cum că ar fi fost controlată anterior pentru aceeași perioadă, cu privire la îndeplinirea obligațiilor legale de plată a contribuțiilor la Fondul pentru mediu, s-a precizat că, la stabilirea obligațiilor societatii catre Fondul pentru mediu, s-au respectat si prevederile art. 103 alin. 3 din nr.OG 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, care prevede Inspectia fiscala se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit, taxa, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat si pentru fiecare perioada supusa impozitarii . In acest sens, s-a subliniat faptul ca Administratia Fondului Dentru Mediu este singura institutie abilitata sa efectueze inspectie fiscala cu privire la obligatiile la Fondul pentru mediu. Nu exista nici o reglementare legala prin care sa se stabileasca in sarcina altei institutii a statului atributii cu privire la controlul obligatiilor la Fondul pentru mediu. Alte instituții au atribuții strict in ceea ce priveste constatarea contravențiilor și aplicarea sanctiunilor. A se vedea în acest sens art. 13 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (forma inițială și care a fost reluată, cu ușoare modificări determinate de renumerotarea articolelor, și în celelalte forme ale legii), care prevedea: Constatarea și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art 12 se fac de personalul serviciilor descentralizate ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și, după caz, ale Ministerului Finanțelor.
De asemenea, Garda de mediu poate verifica dacă societatea depune sau nu declarațiile periodice cu privire la obligațiile la Fondul pentru mediu, dar nu poate verifica corectitudinea întocmirii acestora și nici veridicitatea sumelor. Această competență revine exclusiv pârâtei, efectuându-se prin verificarea actelor contabile puse la dispoziție chiar de către contribuabil, în temeiul nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
De altfel, reclamanta invocă în apărare documente al Gărzii Nationale de Mediu (procese verbale de control) care nu i-au fost niciodată comunicate. aceste probe nu au putut fi observate de pârâtă, actiunea fiind comunicată fără anexe cu consecința directă a imposibilității combaterii de către pârâtă a acestei probe, motiv indubitabil de anulabilitate.
Chiar fără a observa aceste probe, s-a susținut cu certitudine că GARDA DE MEDIU nu a efectuat inspecție fiscală la reclamantă care să aibă ca obiect verificarea modului de întocmire a declaratiilor lunare și, mai ales, verificarea modului de calcul și virare a veniturilor fondului pentru mediu.
În ceea ce privește încadrarea de către pârâtă, cu ocazia efectuării inspecției fiscale, a sacoșelor, huselor, foliei etc. în categoria ambalaje, s-a precizat că potrivit art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 293/2002 privind aprobarea nr.OUG 93/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, se constituie venit la Fondul pentru mediu: cota de 3% din valoarea ambalajelor comercializate de producătorii și importatorii de ambalaje, cu excepția celor utilizate pentru medicamente, pentru perioada 07.06.2002-02.10.2003. Obligația calculării, declarării și virării sumelor către Administrația Fondului pentru Mediu revine producătorilor și importatorilor de ambalaje. În cazul colectării și reciclării deșeurilor de către producători și importatori, nu se va plăti această cotă decât pe diferența dintre cantitățile produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate.
În Anexa nr. 1 pct. 1 lit. d) din HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, ambalajul primar, denumit și ambalaj de vânzare, este definit ca fiind "ambalajul conceput și realizat pentru a îndeplini funcția de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator în punctul de achiziție".
Conform Anexei 1 pct. 1 lit. b) din HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, ambalajul este definit ca fiind - "orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. nereturnabil destinat acelorași scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj", iar începând cu data de 05.08.2004, ambalajul este definit ca fiind "orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator".
Tinând cont de prevederile legale mai sus menționate, luând în considerare obiectul de activitate al reclamantei și analizând funcțiile principale pe care le îndeplinesc produsele fabricate de aceasta (funcții de reținere și/sau protejare, manipulare a produselor), se constată că aceste produse, respectiv folie pentru ambalare, huse, sacoșe, pe care le comercializează către diverși operatori economici, se încadrează în categoria ambalajelor.
Pârâta consideră că a făcut încadrarea legală a foliei în categoria ambalaj, neavând posibilitatea diferențierii între diferitele grosimi ale acesteia. Legea un distinge în această privință. Prin urmare nici reclamanta un poate susține, cu temei, că foliile mai mici de 0.1 mm grosime nu ar fi ambalaj. De altfel, reclamanta afirmă că această încadrare a foliei mai mici de 0,1 mm ca ambalaj ar fi nelegală, dar nu înțelege să arate ce anume act normativ ar fi încălcat pârâta.
Făcând aplicabilitatea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemos, consideră că folia, indiferent de grosimea acesteia, este ambalaj în înțelesul legii.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită anularea nr. 22230/2007, s-a arăta că acest înscris constituie act de executare, putând fi contestat doar pe calea contestației la executare, drept pentru care a solicitat respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere.
Totodată, precizăm că reclamanta a formulat critici care pot duce cel mult la o anulare parțială a actelor atacate - doar sub aspectul accesoriilor și includerea în baza de calcul a foliei mai mici de 0.1 mm grosime, pentru restul sumele stabilite în sarcina sa nefiind contestate.
Prin concluziile scrise, reclamanta " " Laa rătat că pârâta cu ocazia controlului efectuat în codrul societătii a făcut unele interpretări pe care le considera nefondate ale definițiilor ambalajelor de mase plastice ex.: folie film, huse, folie cu destinatie pentru huse, diferite sortimente de folii cu grosimi mai mici de 0,1 mm produse care în opinia reclamantei nu ar fi trebuit considerate ambalaje și supuse contributiei de 3% ca fond de mediu. Pentru aceste produse consideră că atât taxa de mediu alături de penalitățile și de dobânzile calculate au fost stabilite în mod nejustificat în sarcina producătorului de mandatarii pârâtei cu nesocotirea și încălcarea prevederilor din HG României nr. 349 / 23 IV 2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor din ambalaje abrogată prin HG României nr. 621/ 20 iulie 2005. Produsele realizate de reclamantă de genul folie cu grosimea mai mică de 0,1 mm, a reprezentat produs finit produs ce a fost livrat ca atare unor beneficiari ca " "L Târgu - M sau "CONS PLAST " L C și altor beneficiari ai reclamantei ei însisi producători de ambalaje care au prelucrat ulterior folia cu grosimea mai mică de 0,1 mm, transformând-o în ambalaj. O situatie similară se regăsește și în livrările făcute de către reclamantă a foliei destinată unor beneficiari ca "" AZp entru a proteja cărămida A sau la." VEST" LBp entru protectia materialelor de constructii. S-a ajuns în situatia hilară și greu de explicat și de acceptat ca inspectorii M, să caute să găsească explicatii din interpretări proprii, neconforme cu legea, la nivelul anului 2007, pentru situatii economico -financiare petrecute în anii 2002 - 2003 și care nici ele nu erau suficient de clar reglementate legal atunci.
S-a mai precizat faptul ca aceasta distinctie pe care o face prin inspectorii ei in ceea ce priveste o diferenta de regim juridic raportat la grosimea foliei daca este mai sau mai mare de 0.1 mm nu există în nici un act normativ.
Pe de altă parte cu ocazia stabilirii rezultatelor in urma controlului efectuat de inspectorii pârâtei la sediul reclamantei, aceștia au retinut următoarele: "Pentru perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003 -." " Lac onstituit, declarat și virat parțial contribuția de 3% din valoarea de comercializare a ambalajelor deoarece a considerat că doar sacii și husele din polietilenă se încadrează în categoria ambalajelor și nu a constituit, declarat și virat contribuția de 3 % din valoarea de comercializare a foliilor cu grosimi mai mici de 0,1 mm, folii care în conformitate cu prevederile H nr. 349/ 2002, se încadrează în categoria ambalajelor, acestea fiind destinate reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor. În concluzie, baza de impunere privind obligațiile de plată la bugetul Fondului pentru mediu pentru perioada 07.06.2002 - 02.10.2003 s-a stabilit în conformitate cu Legea 293/2002 privind aprobarea OUG nr. 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu și ținând cont de definiția ambalajului din H nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și a fost calculată prin însumarea valorilor de comercializare a huselor, sacilor din polietilenă și a folii cu grosimi mai mici de 0,1 mm.". A se vedea rezultatele controlului și precizările din continutul intâmpinării formulate de pârâtă - pct. 3 pag. 5 alin. 7 și 8. Este evident că prin această metodă utilizată de pârâtă de însumare a valorilor de comercializare a huselor, sacilor din polietilenă și a foliilor din polietilenă cu grosimi mai mici de 0,1 mm ( cum însăși pârâta afirmă și recunoaște) au fost stabilite în sarcina reclamantei sume globale nediferentiate pe fiecare categorie de produs în parte si din acest punct de vedere acestea nu au un caracter cert si exigibil pentru a fi pretinse de pârâtă si implicit de a fi achitate de reclamanta - contestatoare.
Pe de alta parte in chiar continutul acestui act de constatare se gasesc contradictii deoarece la un prim aliniat se arata ca s-a virat doar pentru saci si huse contributia de 3%, iar mai târziu se arata ca baza de impunere a fost calculata la prin insumarea valorilor de comercializare a sacilor de polietilena, huselor si foliilor cu grosimi mai mici de 0,1 mm. Reiese cu evidenta ca cel putin in ceea ce priveste husele si sacii de polietilena se face o dubla plata.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Acțiunea este întemeiată și urmează a fi admisă.
Hotărârea Guvernului nr. 349 din 11.04.2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, definește în Anexa nr. 1 pct.1 lit. b ambalajul ca fiind orice produs indiferent din materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri în scopul reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator.
Hotărârea nr. 349/2002 a fost modificată de HG nr. 899/2004 (în vigoare de la 5 iulie 2004) care a definit ambalajul ca fiind: orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura acestuia, destinat reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator".
După cum se poate observa prin modificarea adusă de către HG nr.899/2004 s-a înlocuit un singur termen: verbul "a cuprinde" a fost înlocuit de verbul "a reține". Astfel, numai începând cu iulie 2004 ambalaje sunt toate produsele care pot doar să rețină bunul nemaifiind necesar condiția de a-l și cuprinde, cu alte cuvinte, pot avea calitatea de ambalaj.
Controlul fiscal a vizat în general perioada 07 iunie 2002 - 31 decembrie 2003, astfel încât înțelesul termenului ambalaj este stabilit conform Hotărârii Guvernului nr. 349/2002.
În accepțiunea HG nr. 349/2002 ambalajul este produsuldestinatunor anumite scopuri, respectiv reținerii, protejării, manipulării, distribuției și prezentării bunurilor. Din această perspectivă, critica reclamantei potrivit căreia dacă ar fi supusă plății cotei de 3% pentru folie care nu este ambalaj ar exista plată dublă deoarece cota este plătită și de clienții săi, care din folia cumpărată de la reclamantă confecționează saci și huse. Așadar, ambalajul este un bun prin destinația sa, nu prin natura sa, iar reclamanta vinde folia ca atare, în scop de a obține un câștig, fiindu-i perfect indiferent pentru ce scop aceasta se cumpără.
În lumina acestui principiu, distincția între foliile cu grosimi mai mici de 0,1 mm și cele cu o grosime mai mare, făcută de organul fiscal, este artificială și fără nici o bază legală, însă vine și ea să demonstreze că avea reprezentarea faptului că folia poate avea diverse întrebuințări, în funcție de (?!) grosime, criteriul atașat fiind însă arbitrar. foliei este însă stabilită nu de grosime, ci de voința cumpărătorului.
Față de cele de mai sus, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea și va anula Raportul de inspecție nr. 18223/05.11.2007, Decizia de impunere nr. 18223/05.11.2007, ambele emise de către pârâtă. Reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr. 64/2007 emisă tot de pârâtă, decizie prin care i s-a respins contestația împotriva actelor administrativ-fiscale. Acest petit este inutil, având în vedere că decizia nu conține decât dispoziția de respingere și nu poate afectaeo ipsoreclamanta.
Curtea va respinge, totodată, cererea de anulare a somației nr. 22.230/10.12.2007 emisă de pârâtă, care nu este act administrativ, ci un act pregătitor al executării, și, oricum, devine lipsit de efect prin anularea temeiului executării înseși.
În baza art. 274. pr. civ. va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, care nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL cu sediul în --556 jud.B N, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în B sector 6, nr.294 -orp A, și în consecință:
Anulează Raportul de inspecție nr. 18223/05.11.2007, Decizia de impunere nr. 18223/05.11.2007, ambele emise de către pârâtă.
Respinge cererea de anulare a somației nr. 22.230/10.12.2007 emisă de pârâtă.
Respinge cererea reclamantei de acordare cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
--- - ---
RED./MR/20.10.08/3 ex.
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus
