Contestație act administrativ fiscal. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 671/2009
Ședința publică din data de 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare,pentru pronunțare, recursul declarat reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2216 din 10.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
În data de 11 februarie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, transmise pe fax, concluzii scrise din partea recurentei prin care solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În data de 16 februarie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, transmise pe fax, concluzii scrise din partea intimatei prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 februarie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2216 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei în contradictoriu cuDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEpentru anularea Deciziei nr.112/25.07.2008 și altele.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin cererea sa, reclamanta Lac hemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S pentru a se dispune anularea totală a Deciziei nr.112 din data de 28 iulie 2008 precum și a actelor administrative subsecvente, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că societatea reclamantă a achiziționat mai multe vehicule uzate din E, cu scutire de TVA pe care ulterior le- vândut fără să anunțe autoritatea vamală despre schimbarea utilizării acestor bunuri.
În schimb, atât achiziția cât și vânzarea au fost înregistrate în evidențele contabile, iar în perioada în care au fost efectuate importurile societatea avea de recuperat și în această perioadă a fost verificată de organul fiscal, pentru a beneficia de recuperarea taxei.
Cu ocazia controlului, organul vamal a susținut că înainte de a vinde bunurile societatea petentă avea obligația să anunțe despre schimbarea utilizării acestor bunuri importate, în regim de exonerare de la plata în vamă a TVA.
Or, în opinia reclamantei, în mod greșit s-a stabilit în sarcina sa obligația la plata suplimentară de TVA în sumă totală de 54.345 lei, deoarece nu există nici o interdicție de înstrăinare a bunurilor importate cu exonerarea plății în vamă a A, nu există nici o prevedere care să stabilească vreun termen până la care societatea să nu poată înstrăina aceste bunuri așa după cum nu există nici o prevedere care să oblige vânzătorii să obțină acordul prealabil pentru vânzarea bunurilor importate.
Acțiunea reclamantei nu este întemeiată.
În mod corect s-a susținut prin întâmpinare că obiectul controlului exercitat inopinat de către organele vamale, a reprezentat verificarea ulterioară a operațiunii de import efectuat de către SC SRL Z, import pentru care societatea a beneficiat de exonerarea taxei pe valoare adăugată în vamă.
Urmare acestui control, organele vamale au constatat că, societatea nu a respectat condițiile cerute pentru beneficia de facilități vamale acordate societății respectiv a exonerării taxei pe valoare adăugată calculată la baza de impozitare aferentă bunului importat, determinată potrivit art.139 din Legea nr.571/2003.
În urma investigațiilor efectuate s-a constat că, bunurile care fac obiectul acestor declarații vamale de import, au fost vândute de către SC SRL Z fără înștiințarea prealabilă a autorităților vamale privind schimbarea destinației bunurilor importate, în vederea aplicării regimului vamal corespunzător noii utilizări.
Prin vânzarea bunurilor destinate desfășurării de activități productive, bunurile importate în regim de exonerare de la plata în vamă a TVA -ului, societatea supusă controlului nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare de a desfășura activități productive, respectiv activități producătoare de bunuri cât și activități prestatore de servicii, încălcând prevederile art.71 din Legea nr.141/1997 și 105 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României.
Conform art.71 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizării."
Față de aceste aspecte, sunt incidente dispozițiile art.144 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, care prevede că datoria vamală ia naștere - printre altele - și în cazul utilizării mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale.
Având în vedere că societatea a schimbat utilizarea bunurilor importate pentru care a beneficiat de scutire la plată a A- ului fără ca în prealabil să înștiințeze autoritatea vamală corespunzător noii utilizări, în mod corect organele vamale au procedat la recalcularea obligațiilor vamale de import respectiv a taxei pe valoare adăugată.
Și este firesc să fie așa din moment ce motivul pentru care s-au acordat facilitățile fiscale la import ( scutire de A ) a încetat iar bunurile importate au fost destinate comercializării, operațiune care este întotdeauna purtătoare de
Mai concret, în speță, cu ocazia vânzării celor patru autovehicule importate ( cu scutire de A) societatea reclamantă era obligată să includă în preț și să evidențieze în mod distinct A -ul, să-l vireze în contul anume destinat de administrația financiară, urmând bineînțeles să îl recupereze odată cu încasarea prețului. Pe baza aceluiași mecanism, cumpărătorul bunului, poate recupera A- ul fie de la administrația financiară, dacă bunul este destinat pentru investiții și dezvoltarea propriei activități, fie de la terțul cumpărător, prin preț, dacă este destinat comercializării, sau, dimpotrivă urmează a-l suporta dacă bunul este destinat consumului sau propriu.
Cu alte cuvinte, taxa pe valoare adăugată ( care, la înființarea sa, a înlocuit taxa pe circulația mărfurilor) nu este altceva decât un impozit indirect pe consum, ce evident, este suportat în cele din urmă de consumator, indiferent de numărul de operațiuni comerciale ce intervin în transmiterea bunului de la producător la consumator.
Dacă în cauza dedusă judecății am considera că societatea reclamantă a fost scutită în mod definitiv de plata cu ocazia importului, atunci cu ocazia comercializării celor patru autovehicule ( destinate inițial dezvoltării propriei activități.), cota de calculată și încasată de la cumpărător, nu ar însemna altceva decât o îmbogățire fără justă cauză în detrimentul bugetului consolidat al statului.
De altfel, însăși reclamanta arată prin cererea introductivă de instanță că potrivit art.157( 3) din Codul Fiscal, exonerarea de la plată, în vamă a nu echivalează cu o scutire de A, însă o interpretează greșit în sensul că, este doar o măsură de simplificare a plății taxei, importatorii având obligația să evidențieze taxa aferentă bunurilor importate- atât ca cât și ca ".
În opinia instanței este vorba desigur în acest caz despre o scutire de plată în vamă a A, - situație fiscală care se evidențiază printr-o dublă operațiune contabilă( atât la activ cât și la pasiv)- nicidecum despre o scutire definitivă sau o plată simplificată a Ai ar această măsură durează atâta vreme cât subzistă motivul pentru care s-a acordat scutirea.
În momentul în care acest motiv a încetat iar bunul este supus comercializării, administrația fiscală, din oficiu, sau la sesizarea autorității vamale competente, este în drept să constate și să pretindă înregistrarea importatorului, ca plătitor de TVA, aferentă bunurilor înstrăinate.
Așa fiind, în mod corect, cu ocazia controlului efectuat în 24 aprilie 2008, inspectorii vamali au constatat, prin Procesul verbal de Control nr. 2613-2615; 2647/ 24.04.2008 că bunurile în cauză a fost înstrăinate și au stabilit obligația de plată suplimentară de TVA, în sumă totală de 53.345 lei, cu penalități aferente, în sarcina reclamantei, pentru cele 4 vehicole importate în anii 2004-2006, cu scutire de în vamă, pe baza certificatelor exoneratoare obținute la acea vreme.
Drept urmare, tribunalul, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei L, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S pentru anularea Deciziei nr.112/25.07.2008 și a actelor administrative subsecvente, decizie prin care s-a respins contestația formulată de aceeași reclamantă pe care administrativ - jurisdicțional împotriva actelor de control și impunere, cu referire la plata sumei totale de 64.325 lei din care 54.345 lei A- suplimentar și 9980 lei majorări de întârziere.
Reclamanta SRL Zaf ormulat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând în principal admiterea recursului și casarea sentinței arătând că soluționarea cauzei s-a realizat doar în contradictoriu cu pârâta DGFP S, iar în subsidiar a solicitat modificarea în întregime a sentinței arătând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar unele motive sunt contradictorii și străine pricinii instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, existând motivele de recurs prev. de art.304 pct.7,8 și 9.pr.civ.
Recurenta a învederat că instanța în mod greșit a reținut că ar fi beneficiat de facilități vamale și că bunurile au fost vândute fiind schimbată destinația utilizării mărfii fără înștiințarea organului vamal pentru aplicarea regimului vamal corespunzător, întrucât în momentul importurilor societatea a efectuat un import definitiv pentru introducerea bunurilor în liberă circulație deci nu era necesară comunicarea schimbării destinației deoarece regimul vamal nu s-a modificat.
Importurile s-au efectuat în regimul de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu certificatele nr.60/16.11.2004 respectiv 202/17.10.2006 emise de pârâta DGFP S în baza art.157 alin.3 din Legea nr.571/2003 și cu aplicarea normelor privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a TVA aprobate prin ordinul nr.1219/12 august 2004.
de plata în vamă a TVA prevăzută la art.157 alin.3 lit.a din Codul fiscal nu este o scutire de taxă ci numai o măsură de simplificare a plății taxei deoarece organele vamale înscriu taxa în declarația vamală de import iar persoanele care au obținut certificatul de exonerare înregistrată taxa pe valoarea adăugată aferentă importului în decontul de TVA atât ca taxă dedusă cât și ca taxă colectată conform prevederilor pct.64 din HG nr.44/2004.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice S prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefundat arătând că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. întrucât prima instanță a reținut în mod corect că recurenta se face vinovată de încălcarea dispozițiilor art.71 din Legea nr.141/1997 și art.105 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României.
Prin vânzarea bunurilor destinate desfășurării de activități productive,m bunurile importate în regim de exonerare de la plata în vamă a TVA-ului societatea nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare de a desfășura activități productive încălcând astfel prevederile art.71 din Legea nr.141/1997 și art.105 din Legea nr.86/2006.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs indicate de recurentă și prin raportare la dispozițiile art.304 și art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanta SRL Zas olicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și anularea totală a actelor administrativ jurisdicționale respectiv a deciziei nr.112 din 28 iulie 2008 emisă de DGFP S, deciziile pentru regularizarea situațiilor privind obligațiile suplimentare, procesele verbale de control și procesul verbal pentru calcularea majorărilor de întârziere.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea împrejurării că societatea a achiziționat în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2006 mai multe vehicule uzate cu scutirea plății de TVA în vamă achizițiile fiind înregistrate în evidențele contabile conform punctului 81 alin.2 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.44/2004 toate autovehiculele fiind vândute la finele anului 2007 iar susținerile organului vamal referitoare la obligația comunicării schimbării utilizării acestor bunuri nu sunt reale în raport cu prevederile art.157 alin.3 din Legea nr.571/2003.
DGFP S prin decizia nr.112 din 25 iulie 2008 contestată în actuala procedură a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea SRL reținând că organele de control au reținut corect incidența dispozițiilor art.71 din Legea nr.141/1997 și art.105 din Legea nr.86/2006 în raport de care au devenit aplicabile prevederile art.144 din Legea br.141/1997 privind Codul vamal al României.
Analiza probatoriului administrat a îndreptățit prima instanță să rețină în mod corect că actele îndeplinite cu ocazia controlului exercitat inopinat de către organele vamale au fost corecte aplicându-se judicios dispozițiile art.139 din Legea nr.571/2003.
Bunurile în discuție au fost importate în vederea desfășurării activității de transport, activitate pentru care societatea reclamantă este autorizată astfel că prin vânzarea bunurilor destinate desfășurării activității productive s-a modificat regimul de exonerare.
Interpretarea dispozițiilor art.71 din Legea nr.141/1997 potrivit cărora importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, in cazul in care, ulterior declarației vamale, schimba utilizarea mărfii, sunt obligați sa înștiințeze înainte autoritatea vamala, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări au fost interpretate în mod corect atât de organele de control cât și de către instanța investită cu soluționarea contestației reținându-se în mod corect că subsecvent schimbării utilizării mărfii, beneficiarul importului respectiv importatorul au obligația înștiințării autorităților vamale în vederea aplicării regimului tarifar adecvat.
Datoria vamala ia naștere si in următoarele cazuri: neexecutarea unor obligații care rezulta din păstrarea mărfurilor in depozit temporar necesar, pentru care se datorează drepturi de import; neîndeplinirea uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate; utilizarea mărfurilor in alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale. Datoria vamala se naște in momentul in care s-au produs situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) si c) potrivit dispozițiilor art.144 din Legea nr.141/1997 privind codul vamal al României, dispoziții legale care în mod corect au fost apreciate ca devenind incidente.
Titularii punerii în liberă circulație a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze în prealabil autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări în conformitate cu prevederile art.105 din Legea nr.86/2006.
Interpretarea prevederilor art.157 din Legea nr.571/2003 invocată de recurentă în susținerea poziției sale procesuale nu poate fi primită alin.2 al textului legal relevând minis că excepția vizează doar importurile scutite de taxa pe valoarea adăugată iar alin.3 stabilește expres care sunt condițiile de exonerare între care enumeră și importul de mijloace de transport destinate realizării de activități productive, scopul instituirii acestor măsuri derogatorii fiind acordarea de facilități doar pentru destinația indicată în cuprinsul textului.
Enumerarea situațiilor în care datoria vamală ia naștere potrivit dispozițiilor art.144 din Legea nr.141/1997 cuprinde și situația în care au fost acordate exceptări ori dispozițiile art.157 din Legea nr.571/2003 nu pot fi interpretate decât prin corelare cu dispozițiile legale enunțate anterior.
Recursul promovat apare în raport de considerentele enunțate a fi nefondat astfel că reținând că motivele consemnate în motivarea hotărârii atacate sunt redate în mod corect acestea sprijină hotărârea care s-a pronunțat nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii, iar instanța a determinat în mod corect starea de fapt și a interpretat judicios actul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată a fost rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a dispozițiilor legale constatând că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. iar Curtea nu a identificat motive de recurs de ordine publică, va respinge recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SRL împotriva sentinței civile nr.2216 din 10.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./25.02.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
