Contestație act administrativ fiscal. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.311/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente iar în reprezentarea fiind pârâtei intimate se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu cheltui de judecată reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, din 16.01.2008, reclamanta - SRL Cac hemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze Decizia nr. 2/18.06.2007 și să admită contestația formulată împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală (dispoziție ce conține Raportul de inspecție fiscală nr. 1946/2007 și anexele sale), act administrativ fiscal prin care s-a dispus înregistrarea sumelor stabilite ca diferențe la taxa pe valoare adăugată și impozitul pe profit; de asemenea, a solicitat anularea în parte dispoziției cu privire la înregistrarea sumelor stabilite ca diferențe.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod greșit, organele de inspecție fiscală au stabilit că și-a exercitat dreptul de deducere a TVA-ului, în baza unor facturi fiscale emise de furnizori din alte județe, furnizori care nu existau în baza de date a Registrului de comerț.
S-a susținut, totodată, că în mod nelegal, aceleași organe fiscale au stabilit că toate facturile fiscale au fost emise de furnizori fictivi și înregistrate direct pe cheltuieli ( ca piese de schimb și prestări servicii). În acest ultim sens,reclamanta a susținut că facturile fiscale în discuție nu au fost fictive deoarece materiile prime și piesele de schimb achiziționate au fost efectiv cumpărate și incluse în situații de lucrări, acceptate și însușite de beneficiarii societății.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 22 alin.5 lit.a, art.29 pct.b lit.b, din Legea contabilității, art. 30 din Legea nr. 345/2002, art. 155 pct.8 lit.a, art. 151/2 pct.2 din Legea nr. 571/2003.
La termenul de judecată din data de 18.06.2008 reclamanta a completat acțiunea, solicitând suspendarea actului administrativ fiscal atacat.
În motivarea acestui capăt de cerere, reclamanta a susținut că se impune suspendarea actului administrativ fiscal pentru a se preveni o pagubă iminentă, întrucât sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 1946/2007 constituind debite cuprinse în cazierul fiscal, societatea nu poate participa la licitații publice în vederea realizării obiectului său de activitate.
Reclamanta a mai arătat, în dovedirea capătului de cerere respectiv, că, în același timp, se află și în imposibilitatea de a achita debitele recunoscute, prin derularea activității comerciale a societății, deoarece creanțele sunt plătite în ordinea în care au fost înscrise la Administrația Financiară.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.14 și 15 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
S-a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală nr.1946/22.05.2007, au fost stabilite în sarcina societății reclamante obligații în cuantum de 247.697 lei, fiind emisă Decizia de impunere nr. 232/22.05.2007, precum și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală. Pârâta a mai susținut că, pe calea procedurii prealabile administrative, cele două contestații au fost menținute prin emiterea Deciziei nr. 37/31.07.2007, respectiv a Deciziei nr. 2, fiind respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva actelor respective.
În atare situație, s-a arătat de către pârâtă că nu se impune suspendarea executării actului administrativ fiscal, cât timp Decizia nr. 2 nu a anulat dispoziția prin care s-au stabilit măsurile în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală.
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. OG. Nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea raportului de expertiză judiciară contabilă și completările ulterioare ale acestui raport.
Prin sentința civilă nr-311/08.04.2009 pronunțată în dosar nr-Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin Decizia nr. 2, privind soluționarea contestației formulate de reclamantă, înregistrată la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, sub nr. 24831/18.06.2007,organul fiscal competent cu atribuții jurisdicționale a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală nr. 1946/22.05.2007.
Analizând motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal, organul fiscal jurisdicțional a stabilit că, în ce privește taxa pe valoarea adăugată, reclamanta nu avea dreptul la deducerea TVA întrucât toate facturile fiscale, pentru care au existat suspiciuni cu privire la realitatea și legalitatea tranzacțiilor provin de la persoane juridice fictive,care nu sunt înregistrate la Registrul Comerțului sau de la persoane juridice care nu au emis facturile înregistrate în contabilitatea societății comerciale reclamante.
Referitor la impozitul pe profit s-a stabilit că societatea comercială reclamantă nu avea dreptul la deducerea cheltuielilor înregistrate în baza unor facturi fiscale,care proveneau de la persoane juridice fictive sau de la persoane juridice,care nu achiziționat piese de schimb și servicii și,pe cale de consecință,nu au emis facturile fiscale înregistrate în contabilitatea reclamantei.
calea procedurii administrativ fiscale,reclamanta a invocat, pe de o parte, încălcarea de către organele de inspecție fiscală a dispozițiilor Legii nr.345/2002 deoarece facturile de achiziție a pieselor de schimb au cuprins toate elementele prevăzute de lege iar,pe de altă parte,necesitatea achiziționării pieselor de schimb din alte județe întrucât nu puteau fi cumpărate,pe raza județului C- Aceleași argumente au fost invocate și în ce privește modul de calcul al impozitului pe profit.
La rândul său expertul judiciar contabil, a reținut ca stare de fapt, împrejurarea că organul fiscal,în urma verificărilor făcute,prin sondaj,a constatat existența unor situații,în care societatea comercială reclamantă și-a exercitat dreptul de a deduce TVA-ul,în baza unor facturi fiscale emise de furnizori din alte județe,pentru achiziționarea de piese de schimb și servicii,furnizori care nu figurau în bazele de date ale Registrelor Comerțului sau figurau pe raza județului respectiv,dar nu aveau în gestiune facturile fiscale în discuție, ceea ce a condus la concluzia acestuia, că facturile respective sunt nelegale fiind emise de agenți economici fictivi,inexistenți și,deci persoane juridice neimpozabile și neînregistrate ca plătitori de TVA.
Coroborând disp.art.22 din Legea nr. 345/2002 republicată privind taxa pe valoarea adăugată,act normativ abrogat de Legea Nr.571/2003 privind Codul Fiscal,cu disp.art.145 din acest ultim act normativ,expertul judiciar contabil reține că doar facturile F -/xl.2003 și F -/4.12.2003,fac obiectul prevederilor art.22 alin.5,lit. a din Legea Nr.345/2002,temeiul legal al actului de control în discuție.
În atare situație, expertul judiciar contabil a opinat că persoana impozabilă-în speță, reclamanta -va face dovada dreptului de deducere a taxei cu factura,ce trebuie să îndeplinească condițiile minime prevăzute de dispozițiile legale invocate,condiții îndeplinite de facturile fiscale,care au făcut obiectul controlului.
În același timp,în argumentarea acestei opinii și pentru a înlătura susținerile pârâtei că facturile fiscale în discuție sunt fictive a invocat Directiva CE privind TVA-UL și jurisprudența dreptului comunitar în materia taxei pe valoare adăugată. Or, s-a arătat că potrivit acestor norme de drept comunitar,dreptul de a deduce TVA, plătită în amonte al unei persoane impozabile care desfășoară asemenea operațiuni nu poate fi afectat de faptul că în lanțul din care face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecvența este viciată de fraudă în materie de fraudă,fără ca persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta.
Tribunalul a considerat că opinia expertului nu poate fi însușită atâta timp cât facturile fiscale în discuție sunt fictive neavând relevanță faptul că acestea cuprind elementele minime prevăzute de lege. Totodată,în cauză,nu are relevanță nici legislația europeană invocată deoarece la data controlului România nu era stat membru al UE și,deci,nu-i erau opozabile reglementările legale comunitare.
În ce privește impozitul pe profit,expertul contabil a susținut și, în acest caz,faptul că facturile fiscale supuse controlului de către pârâtă conțin elementele obligatorii prevăzute de lege fiind, astfel, corect întocmite iar în situația în care organele de control fiscal apreciau că elementele de cheltuială nu erau reale trebuiau să procedeze la estimarea costurilor aferente veniturilor înregistrate.
Tribunalul a considerat că și această opinie a expertului judiciar contabil nu este întemeiată.
Prima instanță a observat,însă,că în speță nu sunt aplicabile nici prevederile art.65 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală și nici Normele de aplicare ale Codului d e procedură fiscală, respectiv faptul că pârâtei îi revenea obligația de a proceda la estimarea bazei de impunere atâta timp cât pe fiecare document contabil supus controlului au fost identificate cuantumul cheltuielilor înregistrate,dar care potrivit legii, aveau caracter nedeductibil.
În ce privește capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ fiscal, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 24.09.2009.
Ca urmare, Tribunalul, față de aceste considerente de fapt și de drept, a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta" " L arătând că, așa cum rezultă din probele administrate la dosarul cauzei și din raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză efectuate de către expert contabil, calculul privind TVA - ul a fost corect făcut de către contabilii societății reclamante. Iar deducerea TVA-ului din facturile înregistrate în contabilitate a respectat întocmai prevederile legale.
Atâta timp cât facturile conțin toate elementele obligatorii cerute de lege, agentul economic acționând de bună credință prin activitatea de aprovizionare cu materii prime, piese de schimb sau beneficiind de servicii de la prestatori sau furnizorii înscriși în facturile primite, impozitul pe profit a fost corect determinat. Impozitul calculat și declarat de societatea contestatoare are la bază calculul economic, care diferență între veniturile realizate și costurile ce au concurat la realizarea acestor venituri, sens în care impozitul menționat în dispoziția atacată nu are identificat noua bază impozabilă determinată ca diferență între veniturile realizate și costurile aferente realizării acestor venituri. Organele de control comit o gravă eroare în sensul că nu menționează modul în care au calculat impozitul și nu respectă legea, în sensul că acesta trebuia calculat prin estimarea costurilor cu elemente de cost similare ale agentului economic verificat sau a altor societăți comerciale cu activități similare. Orice ce alt mod de calcul ar fi reflectat o bază impozabilă reală, nu simpla eliminare a tuturor valorilor a facturilor din discuție așa cum s-a procedat în dispoziția atacată.
Referitor la majorările, dobânzile de întârziere precum și penalitățile de întârziere acestea au fost calculate având la bază valori calculate tară nici un temei legal, în sensul că diferențele la TVA și impozit pe profit au fost stabilite de către organele de control ca bază de calcul pentru majorări, dobânzi și penalități, deși însăși acestea sunt eronat stabilite și la calculul lor nu s-a avut în vedere nici o normă legală.
Singura valoare privind TVA-ul din facturile de achiziții corect dedusă este cea reflectată în contabilitatea societății petente, fiind calculată cu respectarea legii, în aceeași situație aflându-se și impozitul pe profit calculat pe baze reale declarat de agentul economic, majorările, dobânzile și penalitățile nefiind eligibile, deoarece însăși sumele pentru care au fost calculate fiind lipsite de temei legal.
Astfel, în Dispoziția și Raportul de inspecție fiscală atacate se încalcă disp. art. 146 din Legea 571/2003 și art. 24 alin. 1 din Legea 345/2002 coroborate cu art. 155 din Legea 571/2003 si art. 29 din Legea 345/2002, în sensul că organele de inspecție fiscală nu probează prin actul de control lipsa condițiilor minimale la facturile analizate pentru care s-a stabilit baza suplimentară de 327.668 lei. Mai mult potrivit art. 167 - 172 din Directiva TVA și a Jurisprudenței Dreptului Comunitar, dreptul de a deduce TVA nu poate fii afectat de faptul că lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecventa este viciată de fraudă în materie de TVA, fără ca persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta.
Așa cum rezultă din probele aflate la dosar, pârâta DGFP C-S, a efectuat un control de specialitate la sediul societății noastre, încheind Raportul de Inspecție fiscală nr. 1946/2007 și anexele sale iar în urma contestației noastre a emis Decizia nr.2/13.08.2007, prin care s-a apreciat că - SRL a derulat afaceri comerciale cu diverse societății comerciale, înregistrând în contabilitate acte (facturi) care nu întrunesc cerințele legale pentru a fi considerate documente justificative.
Decizia nr.2 de impunere a fost atacată conform procedurilor legale în Instanța de fond la Tribunalul C-S, care prin sentința - Hotărârea civilă nr.311/08.04.2009, respinge acțiunea formulată de reclamantă - SRL, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
În conformitate cu art. 304, pct.9 proc.civ. consideră că Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece:
Hotărârea instanței de fond nu a luat în considerare concluziile Raportului de Expertiză Contabilă - Judiciară și completările ulterioare ale acestui raport, interpretând în mod eronat, Raportul de Expertiză Contabilă - Judiciară și la pagina 4, alin 1 din Hotărâre, Instanța de fond stipulează:" La rândul său expertul judiciar contabil, a reținut ca stare de fapt împrejurarea că organul fiscal, în urma verificărilor făcute, prin sondaj, a constatat existența unor situații, în care societatea comercială reclamanta și-a exercitat dreptul de a deduce TVA-ul, în baza unor facturi fiscale emise de furnizori din alte județe pentru achiziționarea de piese de schimb și servicii, furnizori care nu figurau în bazele de date ale Registrelor Comerțului sau figurau pe raza județului respectiv, dar nu aveau în gestiune facturile fiscale în discuție, ceea ce a condus la concluzia acestuia, că facturile respective sunt nelegale fiind emise de agenți economici fictivi, inexistenți și, deci persoane juridice neimpozabile și neînregistrate ca plătitori de TVA. "
Fapt cu totul nereal și neadevărat, niciuna din concluziile expertului judiciar contabil din Raportul de expertiză cât și din completările ulterioare a acestui raport nu fac asemenea afirmații.
Aprecierile instanței de fond sunt contrare concluziilor expertizei contabil judiciare, raportului suplimentar de expertiză contabil judiciară și a legislației în materie, referitoare la existența obligației de plată în sarcina recurentei.
Hotărârea instanței de fond nu face nici o referire la faptul că reclamanta respectă întru totul prevederile legii contabilității, Legea nr. 82/1991 modificată și completată), reclamanta a înregistrat în evidența contabilă facturile emise pentru marfa cumpărată ( materiale, piese de schimb, prestări servicii) aceste documente având în conținut toate elementele prin care s-a identificat operațiunea, părțile operațiunii și valoarea. Dovadă este că însăși organul de control a identificat expeditorii mărfii, dar a susținut că aceștia la momentul controlului nu ar figura în baza lui de date, ceea ce excede însă raportului juridic delictual în care este implicată reclamanta, iar în condițiile în care pârâta nu face referiri cu profesionalism și exactitatea cerută în materie financiar - contabil și la alte documente care se întocmesc pentru fiecare operațiune patrimonială ( procesul verbal sau notă de recepție a mărfii, notă de cântar, etc.)a căror existență fac dovada îndeplinirii efective a operațiunii, înseamnă că alte considerente, străine de aplicarea Legii 82/1991 s-au aflat la baza constatărilor din Raportul de Inspecție Fiscală nr. 1946/2007 și a Deciziei nr. 2 din 13.08.2007.
Pârâta, nu a făcut nici o dovadă în sensul cerut de art.1169 Civil,din care să rezulte că societatea - SRL ar fi înregistrat în evidența sa contabilă operațiuni fictive cu scopul de a încasa TVA sau diminuarea impozitului pe profit. Caracterul legal și justificativ al documentelor înregistrate în contabilitatea - SRL a fost dovedit prin Raportul suplimentar de expertiză contabilă judiciară cu referire strict la legislația în materie.
Răspunderea pentru neregularitățile apărute în diversele etape ale circuitului economic la care s-a tăcut referire, aparține numai participantului care a derulat respectivele operațiuni, conform prevederilor legale în materie.
Hotărârea instanței de fond nu ia în considerare prevederile Legii nr.26/1990, Legii 241/2005, Legii 87/1994 prin care se constată că - SRL, nu avea competența legală în vederea identificării domiciliului fiscal al agenților economici, furnizorii cuprinși în facturile fiscale din Anexa 1 - la Raportul de Inspecție Fiscală.
Pârâta C-S a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate arătând că reclamanta a formulat contestație atât împotriva Deciziei de impunere nr. 232/22.05.2007 cât și împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală nr. 1946/22.05.2007.
Contestația împotriva Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscala a fost suspendată, prin Decizia nr.1 până la soluționarea primei contestații și anume cea formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 232/22.05.2007.
După ce s-a soluționat contestația nr.1 împotriva Deciziei de impunere nr.232/22.05.2007, prin emiterea Deciziei nr. 37/31.07.2007, a fost reluată procedura de soluționare a celei de-a doua contestații și a fost pronunțată în acest sens Decizia nr. 2.
Atât prima contestație cât și cea de-a doua contestație formulate de reclamantă, au fost soluționate prin emiterea Deciziei nr. 37/31.07,2007, respectiv a Deciziei nr. 2 prin care aceste contestații au fost respinse ca neîntemeiate.
Astfel, Decizia nr. 2 emisă de DGFP C-S nu anulează dispoziția prin care s-au stabilit măsurile în urma întocmirii Raportului de inspecție fiscală, astfel cum se exprimă reclamanta, ci prin această decizie se respinge contestația formulată de reclamantă împotriva acestei dispoziției de măsuri.
De asemenea în cauza dedusă judecații a arătat că nu este utilă expertiza, întrucât cauza nu are ca obiect anularea unor obligații la bugetul general consolidat, stabilite de organul fiscal.
Mai mult, reclamanta prin acțiunea introdusă a solicitat suspendarea unui act administrativ, cerere formulată în temeiul art.14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Se mai arată că în mod greșit își întemeiază cererea de suspendare atât pe dispozițiile art. 14 cât și pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004, cele două dispoziții legale referindu-se la situații juridice diferite.
In speță a fost soluționată procedura prealabilă administrativă.
A nu executa actele administrative echivalează cu a nu respecta legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o excepție.
Din modul în care este formulat textul art.14 alin.1 din Legea nr.544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, rezultă că suspendarea nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
Așadar, prima condiție care trebuie îndeplinită este aceea ca motivele suspendării să fie bine justificate, ceea ce înseamnă că ele trebuie să apară la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat.
O alta condiție, care se cere "îndeplinita în legătură cu prima, este aceea că prin măsura suspendării să se evite producerea unei pagube iminente. Este necesar ca reclamanta să fie amenințată, prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă și deci ireparabilă.
Reclamanta trebuie sa justifice îndeplinirea condiției de mai sus precizată prin prezentarea de dovezi legate de starea de fapt, de diligentele depuse, efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa sociala.
Atât cazul bine justificat cât și paguba iminentă trebuie să fie indicate în concret și probate cu înscrisuri de către reclamantă.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect anularea actelor administrativ fiscale prin care pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a refuzat reclamantei " " deducerea taxei pe valoarea adăugată și a și a cheltuielilor din impozitul pe profit aferent perioadei 2003-2004.
Motivul refuzului pârâtei de a accepta deducerea taxei pe valoarea adăugată s-a datorat împrejurării că reclamanta a dedus taxa pe valoarea adăugată de pe facturi emise de societăți care nu au putut fi identificate sau de pe facturi a căror emitere nu a fost confirmată de societățile menționate în facturile respective.
În această privință, Curtea amintește că potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. V din 15 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 732 din 30 octombrie 2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, "taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxa pe valoarea adăugată".
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretarea dată de aceasta fiind incidentă în prezentul litigiu.
În raport cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține - în condițiile în care reclamanta a invocat ca temei pentru deducerea taxei pe valoare adăugată și a cheltuielilor din impozitul pe profit o serie de facturi nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxa pe valoarea adăugată - reclamanta nu poate beneficia de deducerea acestor sume.
Din acest punct de vedere este irelevant că organele fiscale nu au dovedit că reclamanta ar fi înregistrat în contabilitate operațiuni fictive, întrucât refuzul deducerii taxei pe valoare adăugată nu este condiționat de o astfel de probă.
În aceste condiții, față de starea de fapt reținută și față de conținutul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. V din 15 ianuarie 2007, Curtea reține că aprecierile expertului contabil nu pot fi luate în considerare.
Totodată, legislația comunitară invocată de reclamantă, nu este incidentă în speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, întrucât în perioada supusă controlului și în care reclamanta a dedus taxa pe valoare adăugată din litigiu România nu era statele membre al Uniunii Europene, nefiind aplicabile aceste reglementări decât pentru perioade ulterioare datei de 1.01.2007.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C-S este temeinică și legală, recursul formulat de formulat de reclamanta " " împotriva sentinței civile nr.311/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de " " împotriva sentinței civile nr.311/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. RP - 15.01.2010
TehnoredM. 15.01 2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
