Contestație act administrativ fiscal. Decizia 723/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 723/
Ședința publică din 30 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de reclamanta Com, cu sediul în Târgu M,-/A,.16, județul M, împotriva sentinței civile nr. 36 din 18 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta-recurentă prin av., lipsă fiind pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
De asemenea, se constată că pârâta-intimată a depus prin serviciul registratură, întâmpinare la data de 5 august 2008.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentei declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul recurentei a susținut recursul solicitând admiterea lui, modificarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei cu finalitatea admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, făcând trimitere la motivele expuse detaliat în scris care au fost susținute și oral.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 36/18.01.2008 a Tribunalului Mureș, dos. nr-, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta " COM" în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei nr. 12/2006/20.07.2007, emisă de pârâtă. În motivele acțiunii se arată că în mod greșit a fost respinsă de la rambursarea plății TVA privind suma de 5.099 lei privind utilizarea în interesul reclamantei a autoturismului de serviciu. Astfel, reclamanta apreciază, în motivele acțiunii, că deși i s-au cerut documente suplimentare pentru dovedirea acestui fapt, totuși art. 145 alin. 3 Cod fiscal, invocat în actele administrativ fiscale de către pârâtă, nu se prevede cenzurarea cantității sau calității operațiunilor taxabile, ci legiuitorul a pus ca simplă condiție ca bunurile și serviciile achiziționate să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile. Or, pretinde reclamanta, organul fiscal nu a făcut dovada că autoturismul ar fi fost achiziționat de reclamantă în alt scop decât acela al desfășurării normale a activității, iar faptul dacă este sau nu rentabilă activitatea societății, nu poate avea influență asupra dreptului de rambursare a TVA - ului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, se arată în continuare în hotărârea atacată, pârâta solicită respingerea acțiunii introductive de instanță și menținerea actelor administrativ fiscale atacate. Din motivele întâmpinării, instanța de fond reține că pârâta a susținut că reclamanta nu a aplicat corect dispozițiile art. 145 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, în sensul în care, având în vedere opțiunea reclamantei de a cere rambursarea TVA, era nevoie ca aceasta să dovedească actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricărei cereri adresată organului fiscal potrivit art. 64 alin. 1 din nr.OG 92/2003. Or, reclamanta, susține în aceleași motive pârâta, nu a prezentat documente din care să rezulte că autoturismul, combustibilii și piesele de schimb au fost utilizate în vederea desfășurării activității economice a firmei, respectiv în folosul operațiunilor sale taxabile pe care le realizează, cum ar fi documente constând în note de recepție, bonuri de consum, foi de parcurs, fișe ale activității zilnice ăn vederea determinării consumului specific de carburanți sau al pieselor auto în scopuri care au legătură cu activitatea firmei.
Din actele administrativ fiscale, reține instanța de fond, rezultă că reclamanta a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN la data de 25.05.2006 conform chitanței MS -/25.05.2006. pentru această perioadă, verificată, taxa pe valoare adăugată de recuperat provine în proporție de 66% din investiția concretizată în achiziționarea acestui autoturism. Însă, din actele verificate de organele de control fiscal nu a rezultat că autoturismul a fost achiziționat pentru a fi utilizat în interesul activității desfășurate de reclamantă. Ulterior, acest autoturism a fost înstrăinat unei persoane fizice, conform facturii MS -/04.07.2006 la o valoarea mai mică decât cea de achiziționare, respectiv suma de 16.340,97 lei față de 25.158 lei, după care reclamanta din nou a achiziționat, același autoturism, cu suma de 17.021,85 lei, deci mai mare decât prețul de vânzare de 16.340,97 lei. Cu atât mai mult cu cât în perioada de referință, reclamanta nu a efectuat operațiuni impozabile, nu s-a făcut dovada că acest autoturism a fost folosit pentru activitatea economică a reclamantei. În aceeași ordine de idei, pentru suma de 908 lei, înscrisă în bonurile fiscale emise de aparate de marcat electronice fiscale eliberate de către unități specializate în desfacerea combustibilului auto, acestea nu erau ștampilate și nu era înscrisă denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului. De asemenea, și pentru piesele auto achiziționate, emise de "AUTO COMPLEX" pentru piesele de schimb achiziționate, aceste operațiuni contabile nu pot duce la recuperarea TVA-ului din moment ce în perioada relevantă reclamanta nu a avut a realizat venituri din operațiuni impozabile și nici nu a făcut dovada cu documente justificative că a utilizat autoturismul în acest scop.
În ce privește documentele depuse de reclamantă, în cursul procesului, și anume ordine de deplasare efectuate cu autoturismul achiziționat, instanța le-a respins, argumentând că ele nu se încadrează în prevederile art. 145 alin. 4 din Legea nr. 571/2003, în sensul în care pentru dreptul de deducere trebuia ca bunurile să fie utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere și persoana supusă impozitării să dețină o factură fiscală sau alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoare adăugată aferentă bunurilor achiziționate.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta " COM" solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să dispună casarea sentinței atacate, admiterea acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, deducerea TVA în sumă totală de 5.099 lei. În motivele de recurs, reclamanta consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond nu a analizat corespunzător actele administrativ fiscale atacate, nici probele administrate și nu a ținut cont de apărările formulate de reclamantă. În primul rând, se arată că este contradictorie afirmația potrivit căreia, pe de-o parte, se reține că recurenta nu a avut venituri din operațiuni impozabile, dar totuși organul de control fiscal acceptă la rambursare suma de 1.073 lei, astfel că societatea, în fapt, a avut activitate. În ce privește achiziționarea carburantului, este greșită, în opinia recurentei, susținerea instanței de fond conform căreia era nevoie de documente justificative reprezentând achiziționarea de carburant, în fapt, aceste documente uzuale, sunt necesare pentru angajații recurentei în fața angajatorului, în ideea ca angajații să demonstreze cheltuielile făcute în achiziționarea combustibilului; or, autoturismul a fost folosit exclusiv de administratorul societății, astfel că, opinează recurenta, nu ar fi fost nevoie de documente justificative; mai mult, recurenta pretinde că a prezentat documente, respectiv ordine de deplasare în interesul firmei, dar care nu au fost luate în considerare de instanța de fond.
La dosar a depus întâmpinare pârâta - intimată, care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. În motivele întâmpinării, în raport cu argumentele recurentei, se aduc aceleași apărări ca cele prezentate în fața instanței de fond și care au fost prezentate mai sus.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în conformitate cu principiul devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Activitatea principală a recurentei, conform actelor constitutive, este cea de "comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun".
Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, fapt necombătut prin probe de recurenta - reclamantă, în perioada 2004 - iunie 2006, perioadă supusă controlului, recurenta nu a desfășurat activitate potrivit obiectului său de activitate, cu excepția lunii aprilie când a înregistrat un venit modic, pentru care a colectat TVA în sumă de 182 lei, și anume "prestări servicii", activitate care nu intră în specificul activității principale a societății recurente ( 35).
Un alt fapt, care nu a putut fi contestat de recurentă, este acela al achiziționării în trimestrul I al anului 2006 unui autoturism marca Volkswagen, conform declarației vamale cu nr. 24214/26.05.2006 pentru care recurenta a dedus taxa pe valoare adăugată în sumă de 4.077 lei, autoturism ce la foarte puțin timp a fost vândut, respectiv la două luni de la data achiziționării, unei persoane fizice cu o sumă mult mai mică decât cea plătită inițial cu ocazia achiziționării, după care, iar la puțin timp, a reachiziționat autoturismul în cauză cu o sumă mai mare decât aceea cu care l-a vândut persoanei fizice.
Regula deductibilității este prevăzută în Codul fiscal. Art. 145 alin. 3, în forma redactării de la data controlului fiscal, acest act normativ prevedea următoarele: "Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană are dreptul să deducă: a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă; b) taxa pe valoare adăugată pentru bunurile importate".
Din aceste dispoziții rezultă că prima achiziționare a autoturismului se încadrează la art. 145 alin. 3 lit. b), iar cea de a doua achiziționare a aceluiași autoturism, la câteva luni distanță, după ce fusese vândut unei terțe persoane fizice, se încadrează la dispozițiile art. 145 alin. 3 lit. a) Cod fiscal.
Însă, condiția deductibilității pentru ambele situații este ca bunul astfel achiziționat să fie destinat utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale societății recurente.
În acest sens, ceea ce este important, în cauza de față, este de a determina dacă bunul achiziționat, respectiv autoturismul, a fost destinat în folosul operațiunilor taxabile ale recurentei în perioada relevantă, respectiv anul 2006.
Art. 127 alin. 2 Cod fiscal (iarăși, în forma redactată pentru perioada avută în vedere de către organele de control fiscal) prevedeau că " activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate". În cazul recurentei, așa cum s-a precizat mai sus, activitatea principală a recurentei constă în "comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun".
În ce privește taxa pe valoarea adăugată, aceleași norme, în raport cu perioada supusă controlului fiscal, Codul fiscal prevedea la art. 134 alin. 3 că "Faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii".
Din toate textele mai sus - amintite, rezultă cu claritate că pentru deductibilitatea TVA este necesar ca recurenta să fi desfășurat activitatea economică principală, conform obiectului de activitate înscris în actele constitutive, iar bunurile pentru care se cere deducerea TVA să fi fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile, adică acelea pentru care se plătesc impozite și, chiar, TVA-ul datorat pentru livrare de bunuri, prestări de servicii etc.
Or, așa cum s-a precizat mai sus, societatea recurentă nu a prestat nicio activitate încă din anul 2004 - cu o singură excepție, care însă nu intră în obiectul de activitate principal și nici nu are relevanță pentru anul 2006, perioadă în care au avut loc operațiunile de cumpărare - vânzare - recumpărare a autoturismului -, așa încât în cazul de față operează o prezumție simplă, așa cum este ea definită la art. 1199 Cod civil, și anume că dacă recurenta - reclamantă nu a desfășurat activitate, nu a avut cum să aibă "operațiuni taxabile", astfel că nu este îndeplinită condiția esențială și imperativă a art. 145 alin. 3 Cod fiscal, și anume ca bunul achiziționat să fi fost utilizat în folosul acestor operațiuni inexistente. Or, recurenta nu a răsturnat această prezumție simplă, în sensul în care să fi dovedit că ar fi avut activitate și, implicit, operațiuni economice care să fi fost supuse taxării potrivit regulilor fiscale. Dimpotrivă, se poate susține contrariul, că operațiunile de cumpărare și recumpărare a autoturismului, într-o perioadă în care recurenta nu desfășura nicio activitate economică, a fost făcută cu intenția clară de a aduce fraudă bugetului de stat, prin intenția de a obține ilicit deducerea taxei pe valoarea adăugată.
mutandis,pentru combustibilul și piesele auto achiziționate, argumentele sunt aceleași: din moment ce recurenta în perioada supusă controlului nu a desfășurat operațiuni care să fi fost supuse taxării, nu este îndeplinită aceeași condiție imperativă a art. 145 alin. 3 Cod fiscal.
Faptul că, ulterior, reclamanta - recurentă a prezentat instanței de fond ordine de deplasare, nu are nicio relevanță, întrucât, chiar dacă aceste ordine de deplasare ar fi reale, ele nu justifică în niciun fel faptul că recurenta nu a avut nicio activitate pe perioada supusă controlului fiscal.
În fine, aserțiunea recurentei, potrivit căreia este contradictoriu faptul că pentru o sumă de bani organul fiscal a acceptat deducerea, nu însă și pentru restul de sumă, iarăși nu poate fi primită de instanță. Astfel, faptul că organul fiscal a acceptat deducerea parțială nu are influență asupra condiției principale prevăzute de art. 145 alin. 3 Cod fiscal, esențială în analiza de drept și de fapt a cauzei, constituind, eventual, o culpă a organului fiscal că a acceptat deducerea unei părți din suma solicitată, deși recurenta nu a avut operațiuni taxabile în perioada supusă controlului fiscal.
Pe cale de consecință, instanța va dispune respingerea recursului formulat de recurenta " COM" ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Com, cu sediul în Târgu M,-/A,.16, județul M, împotriva sentinței civile nr. 36 pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./13.11.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
