Contestație act administrativ fiscal. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 731
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 140/CA/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat, lipsă pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantei intimate și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise și chitanță privind achitarea onorariului avocațial în sumă de 1200 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 18.03.2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, anularea taxei speciale auto de primă înmatriculare pe care a achitat-o și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamant cu chitanța seria - nr. - din data de 30.08.2007, în cuantum de 3.667,00 lei, taxa prelevată ilegal; obligarea pârâtei la achitarea folosului nerealizat, respectiv dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Reclamantul a învederat că a achiziționat un autoturism second-hand marca Wolkswagen (nr. de identificare -). Pentru a înmatricula acest autoturism în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3.667,00 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art. 214. fiscal. La data de 13.03.2008, respectiv 19.03.2008, a solicitat Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T restituirea sumei plătite, întrucât taxa perceputa este ilegala în raport cu dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul CE și de jurisprudența Curții de Justiție Europeană. Întrucât în termenul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004 cererea nu a fost soluționată, a fost nevoit să introducă prezenta acțiune în temeiul art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004. S-au învederat dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, Jurisprudența Curții de Justiție Europeana în cauza Weigel (2004), arătându-se că, prelevarea "taxei de primă înmatriculare" este nelegală ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Astfel dispozițiilor din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, reclamantul arătând că deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, exista o diferență de tratament ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
La data de 12.01.2009 pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței de contencios administrativ în principal, pe cale de excepție admiterea excepției inadmisibilității acțiunii față de prevederile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 3.667 lei achitata de contribuabil la data de 30.08.2007, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; solicitând respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiata pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză; respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plații și până la data restituirii efective, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală; respingerea cererii privind obligarea T la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 140/4.02.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepțiile invocate de pârâta T; a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, având ca obiect restituire taxă înmatriculare; a dispus anularea chitanței seria - nr. - din 30.08.2007 emisă de T și a obligat pârâta P T să restituie reclamantului suma de 3.667 lei reprezentând taxă de înmatriculare, cu dobândă legală începând cu data plății (30.08.2007) și până la restituirea efectivă a sumei; fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii față de prev. nr.OUG 50/2008, excepție invocată de către pârâtă, întrucât nr.OUG 50/2008 a intrat în vigoare ulterior efectuării plății cu titlu de taxă primă înmatriculare de către reclamant (30.08.2007).
În ceea ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere din acțiunea reclamantului privind plata dobânzilor bancare, excepție invocată de către pârâtă, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Mai mult, reclamantul are temei de drept în solicitarea unor astfel de dobânzii, respectiv disp. art. 1088. civil.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a observat că în cauză este de necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 214 ind. 1 Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T prin adresa nr. 80171/16.07.2008.
Potrivit art.2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Instanța de fond a reținut că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a pârâtei Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T, instanța de fond a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Instanța de fond a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța de fond a reținut că în privința autoturismele second-hand importate, caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât: taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru; valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă.
Valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Instanța de fond a constatat nelegalitatea și netemeinicia chitanței seria - nr. - din 30.08.2007 emisă de T și obligă pârâta R T să restituie reclamantului suma de 3.667 lei reprezentând taxă de înmatriculare, cu dobândă legală începând cu data plății (30.08.2007) și până la restituirea efectivă a sumei, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141 din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 214 ind. 1 din Codul fiscal român în prezenta cauză și a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca efect al apariției nr.OUG 50/2008 și în subsidiar modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii în parte și obligării pârâtei T la restituirea diferenței între suma achitată de către reclamant și suma ce reprezintă taxa pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008, solicitând totodată și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la data restituiri efective.
În motivarea recursului, recurenta Administrația Finanțelor Publice Taa rătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, nu mai poate fi promovată o astfel de acțiune, fiind inadmisibilă raportat la procedura de restituire prevăzută de actul normativ menționat.
Mai arată recurenta că reclamantului i se cuvine eventual doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Curtea consideră neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât acțiunea ar fi inadmisibilă sau eventual reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei, întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal, dispoziții constatate deja ca fiind inaplicabile speței, ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene. Așadar nu se poate reține că suma încasată nu ar fi purtătoare de dobânzi, cum greșit susține pârâta.
Prin urmare, constatând neîntemeiat recursul pârâtei, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă T împotriva sentinței civile nr. 140/CA/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. //Tehnored. /09.06.2009
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
