Contestație act administrativ fiscal. Decizia 732/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-.
DECIZIA CIVILĂ NR. 732
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătrru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 500 din 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, restituire taxă.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente și reclamanta intimată personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică pârâtei recurente întâmpinarea depusă la dosar și nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare pentru motive de nelegalitate
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală conform art. 312 punctul 1.pr.civ. fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad în dosar nr-, reclamanta a cerut anularea actului administrativ fiscal nr. 938/p/ad/14.02.2008 și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încasate ilegal, în cuantum total de 2.903 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății.
A cerut, de asemenea, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată doar în caz că se opune admiterii acțiunii.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturism nou marca Mercedes Benz și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 2.903 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal.
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul și de jurisprudență relevanță a Curții de Justiție Europeană a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea înregistrată la 25.01.2008, cerer4ea fiind respinsă prin adresa emisă de aceasta nr. 938/p/ad/14.02.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 117 Cod procedură fiscală.
Prin această taxă, afirmă reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că reclamanta nu atacă acte administrative emise de către aceasta ci o taxă care este stabilită prin lege.
A mai invocat și excepția de inadmisibilitate, întrucât actul administrative menționat de reclamantă nu reprezintă act administrativ fiscal, astfel cum sunt definite de art. 41 Cod procedură fiscală, ci doar o adresă explicativă, în sensul că nu există nici o decizie administrativă sau alt act administrativ, în temeiul căreia s-a plătit taxa specială.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 (1) punctul 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 (1) litera a din Tratatul
Prin sentința civilă nr. nr. 500/15.04.2008, Tribunalul Arada admis acțiunea reclamantei.
Instanța a respins cererea de suspendare a judecății, întrucât suspendarea judecării cauzei se poate dispune conform art. 244 (1) punctul 1 Cod procedură civilă, numai dacă existența sau inexistența unui drept de carte ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedură excede normelor de procedură civilă internă.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației Finanțelor Publice A,m având în vedere că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar în cererea ce privește restituirea taxei speciale, se întemeiază pe dispozițiile art. 21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului ME. nr. 1899/2004, dat în aplicarea art. 177 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap. 1 punctul 2 din Anexa la Ordinul. nr. 1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din nr.OG 92/2003m, care este pârâta conform aliniatului 1 din acest articol.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul reclamantei constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Pe fond, instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 aliniatul 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din aliniatul 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul aceste taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141aliniatul 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențial rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și acest stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Reclamanta a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismului nou cumpărat din România, nu este posibilă fără plata taxei.
Obligația de plată a taxei de natură legală și condiționarea înmatriculării, de dovada la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 aliniatul 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141- 2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective. prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Referitor la capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal cu nr. 938/p/ad/14.02.2008, instanța a constatat că în cauză nu este vorba despre un act administrativ așa cum este definit la art. 2 litera c din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o simplă adresă de răspuns față de solicitarea reclamantei, astfel că nefiind vorba despre un act administrativ a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se arată că prin sentința menționată, instanța de fond "a admis în parte acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta împotriva pârâtei și în consecință: A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 2.903 lei actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule -. A respins capătul de cerere pentru anularea actului administrativ fiscal cu nr. 938/p/ad/14.-02.2008 emis de pârâtă, fără cheltuieli de judecată".
În esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
Pârâta în principal solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 24 aliniatul 1 punctul 1 din Codul d e procedură civilă.
Consideră că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement, semnalează iminenta producerii următoarelor posibile situații:
- pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale. indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
- în mod similar, și în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiată a acestor cereri de restituire de către instanța națională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunțarea în speță a sau măcar a punerii în discuție a excepției prematurității cererilor de restituire, iar ar soluționa procedura de infringement în sensul admiterii sesizării Comisiei și constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, se pune problema inadmisibilității formulării, ulterior pronunțării hotărârii a unor noi cereri de restituire formulate de către aceiași particulari, prin invocarea și admiterea excepției puterii de lucru judecat.
În al doilea rând critică sentința atacată pentru nelegalitate, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, având în vedere natura litigiului, a doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice
Se arată că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă. În aceste condiții consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești.
În ce privește fondul cauzei, consideră hotărârea primei instanței este netemeinică și nelegală.
La dosar s-a depus întâmpinare de către reclamanta intimată, prin care solicită ca în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) Cod procedură civilă, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării se precizează că în ceea ce privește suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 aliniatul 1 punctul 1 Cod procedură civilă.
Se mai arată că se face referire la dispozițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, conform căruia "În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
1. Examinarea cererii de suspendare a judecății:
Cu privire la cererea de suspendare a judecății formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, Curtea observă că aceasta a fost justificată, în esență, pe două considerente, respectiv:
1 pe declanșarea de către Comisia Europeană a unei proceduri de "infringement", adică de încălcare a dreptului comunitar de către Statul Român, prin instituirea taxei de primă înmatriculare a autovehiculelor și
2. pe necesitatea sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene, pentru a solicita acesteia, în baza art. 234 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
1.1 Cu privire la cererea de suspendare determinată de derularea procedurii prevăzute de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în fața Comisiei europene, instanța observă că procedura de "infringement", declanșată de către Comisie împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare nu este o judecată în sensul art. 244 Cod de Procedură Civilă, nefiind sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene la momentul soluționării prezentei cauze, derulându-se în prezent negocieri între Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la modificarea legislației fiscale
Potrivit art. 244 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, (1) instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți";
Or, procedura prevăzută de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este, în mod integral, o procedură judiciară, ci una administrativă, în care nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate în prezenta cauză.
În consecință, judecata la care se face referire în cererea pârâtei nu are legătură cu obiectul pricinii, de vreme ce - la sesizarea Comisiei, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu va examina conformitatea cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a dispozițiilor art. 2141din Codul Fiscal român, astfel cum erau în vigoare în anul 2007, când reclamanta a plătit taxa contestată.
Curtea remarcă, totodată, că această procedură se poate finaliza și prin acceptarea de către Comisia Europeană a modificărilor legislative propuse de Statul Român pentru viitor în domeniul taxei de primă înmatriculare, modificare care nu are efecte pentru trecut, respectiv fără a se solicita Statului Român să restituie taxele percepute anterior acestor negocieri.
Acceptarea acestei modificări de către Comisie poate determina o decizie a acestei instituții de a nu sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene, situație în care nu se poate reține existența unei judecăți de care atârnă dreptul reclamantei la restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
De aceea, fiind vorba de două proceduri paralele, cu efecte diferite, sesizarea eventuală a Curții de Justiție a Comunităților Europene în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu împiedică sesizarea instanțelor naționale cu privire la cererea de restituire a taxelor percepute de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
Curtea subliniază, de asemenea, că și în cazul în care va fi sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene de către Comisia Europeană, instanța supremă a Uniunii Europene nu va putea decât să constate că Statul Român a încălcat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare, dar nu va dispune obligarea Statului Român la restituirea taxelor respective, pentru că nu acesta este obiectul procedurii deinfringement, ci constatarea încălcării dreptului comunitar de către România.
Curtea precizează, sub acest aspect, că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și că nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat - în hotărârea dată la 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du Pcheur SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte: (cunoscută ca hotărârea " III") - că"-în cazul în care repararea prejudiciului ar fi condiționată de cerința unei constatări prealabile de către Caî ncălcării dreptului comunitar imputabilă unui stat membru, aceasta ar fi contrară principiului eficacității dreptului comunitar, din moment ce o astfel de condiție ar exclude orice drept la despăgubire atâta timp cât încălcarea prezumată nu a făcut obiectul unei acțiuni introduse de către Comisie în temeiul articolului 169 din tratat și nici al unei hotărâri pronunțate de către Or,drepturile de care beneficiază persoanele particulare, care decurg din dispozițiile comunitare având un efect direct în ordinea juridică internă din statele membre,nu pot depinde de modul în care Comisia apreciază oportunitatea de a acționa în temeiul articolului 169 din tratat împotriva unui stat membru și nici de pronunțarea de către Cau nei eventuale hotărâri de încălcare a dreptului comunitar(în acest sens, Hotărârea din 14 decembrie 1982, 314/81, 315/81, 316/81 și 83/82,. p. 4337, considerentul 16)".
Pentru aceste motive, Curtea va respinge cererea de suspendare a judecății întemeiată pe considerentul declanșării procedurii de "infringement", ca nefondată.
1.2 Cu privire la cererea de suspendare determinată de necesitatea sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene, pentru a solicita acesteia, în baza art. 234 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea precizează că, potrivit art. 234 (fostul articol 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană:
"Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la:
interpretarea prezentului tratat;
validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Comunității și de;
interpretarea statutelor organismelor înființate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În soluționarea cererii de suspendare a judecății pentru a solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene o interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în raport cu legislația română în materia taxei de primă înmatriculare a autoturismelor, Curtea subliniază că sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene trebuie să țină seama de opinia exprimată chiar de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în această privință, prin hotărârea din 6 octombrie 1982, dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, hotărâre prin care instanța de contencios european de la Luxemburg a stabilit condițiile și limitele "teoriei actului clar", astfel cum este cunoscută în literatura de specialitate.
Astfel, în hotărârea dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că"din relația dintre alineatele (2) și (3) ale articolului 177 rezultă că instanțele vizate de alineatul (3) se bucură de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte instanțe naționale pentru a evalua dacă este necesară o decizie asupra unui aspect de drept comunitar pentru a pronunța o hotărâre.Prin urmare, aceste instanțe naționale nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului comunitaradresată în fața acestora în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinentă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, el nu ar putea avea nici o influență asupra soluționării litigiului.
În paragrafele nr. 13, 14 și 16 din aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a precizat că"în Hotărârea din 27 martie 1963 (în cauzele conexate 28 până la 30/1962, Da, p. 75) Curtea a declarat că "deși articolul 177 alineatul (3) obligă fără nici o restricție instanțele naționale ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern să trimită Curții orice întrebare privind interpretarea adresată în fața acestora, autoritatea interpretării date de C în temeiul articolului 177 poate, cu toate acestea, să priveze această obligație de cauza sa și să o golească astfel de conținut; este cazul, în special, atunci când întrebarea adresată este identică din punct de vedere material cu o întrebare care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare într-o cauză similară".
14Același efect, în ceea ce privește limitele obligației formulate de articolul 177 alineatul (3), poate rezulta dintr-o jurisprudență consacrată a Curții care a rezolvat aspectul de drept respectiv, indiferent de natura procedurilor care au dus la această jurisprudență, chiar în absența unei identități a întrebărilor în litigiu.
16În cele din urmă,aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile privind modul de rezolvare a întrebării adresate. Înainte de a concluziona că este vorba de o astfel de situație, instanța națională trebuie să fie convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de evident și instanțelor naționale ale celorlalte membre și Curții de Justiție. Doar în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, instanța națională se poate abține să mai trimită această întrebare Curții de Justiție și poate să o rezolve pe propria răspundere."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a concluzionat, în paragraful nr. 21 din această hotărâre, că "articolul 177 alineatul (3) trebuie să fie interpretat în sensul căo instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar,să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Având în vedere așa numita "teorie a actului clar", stabilită în hotărârea citată anterior - conform căreia nu este necesară sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazurile în care jurisprudența sa anterioară este clară în privința chestiunii care necesită interpretarea - Curtea apreciază că în prezenta cauză nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, dată fiind jurisprudența sa anterioară, prin care a interpretat art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și în raport cu legislațiile altor membre ale Uniunii Europene privind taxele de primă înmatriculare a autovehiculelor.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu a oferit nici un argument în sensul că această jurisprudență nu este aplicabilă și că ar fi necesară o nouă interpretare dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea reține că pârâta nu a produs nici un argument în sensul combaterii aplicării acestei jurisprudențe în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge cererea de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, ca nefondată.
2. Examinarea recursului:
Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
2.1 Analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea observă că aceasta a fost invocată pe considerentul că taxa contestată a fost instituită de Statul Român, iar nu de către pârâtă.
Astfel, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas usținut că însăși instanța de fond a reținut existența unei baze legale pentru calculul taxei de primă înmatriculare, iar emitentul acestei baze legale este Statul Român, iar nu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Curtea observă că, într-adevăr, taxa de primă înmatriculare contestată de reclamantă este stabilită de Statul Român prin art. 2141Codul fiscal.
Pe de altă parte, este necontestat faptul că taxa respectivă a fost plătită de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, această instituție având, astfel, competența legală de a încasa și calcula această taxă.
În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu este întemeiată, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
2.2 Analizarea excepției privind necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar:
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, recurenta a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.
În privința acestei excepții, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
2.3 Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că reclamanta a achiziționat în data de 21.11.2007 un autoturism marca Mercedes Benz, model C 200 CDI, fabricat în 2007 (autoturism nou), în valoare de 39.270 euro, pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare de 2903 RON.
Curtea subliniază, în primul rând că, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană - care protejează exclusiv bunurile originare din Uniunea Europeană sau aflate în liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene - reclamanta trebuie să dovedească faptul că a achiziționat un bun originar dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
În acest sens, nu este suficient să se rețină că societatea care a produs autoturismul are naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, ci că acel bun a fost într-adevăr originar din Uniunea Europeană.
Însă chiar și în ipoteza în care se dovedește că autovehiculul din speță este produs în Uniunea Europeană, Curtea constată că discriminarea de natură fiscală nu a fost probată în speță.
În acest sens, Curtea precizează că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Curtea subliniază că art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu impune statelor membre ale Uniunii Europene - deci nici României - reducerea sarcinilor fiscale sau menținerea acestora la un anumit nivel, ci împiedică aplicarea lor discriminatorie, adică diferențiată, în funcție de proveniența lor de pe piața națională sau din alte membre ale Uniunii Europene.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Dacă în cazul autoturismelor second hand - care au mai fost înmatriculate anterior în alte - taxa stabilită de Codul fiscal poate genera o discriminare prin aplicarea sa exclusiv autoturismelor second hand care provin din afara României, favorizând achiziționarea de autoturisme second hand înmatriculate deja în România anterior datei de 1.01.2007 - data instituirii acestei taxe și, în același timp, data aderării României la Uniunea Europeană - în cazul autoturismelor noi se impune verificarea existenței unei posibile discriminări ținând seama de faptul că aceste autovehicule, în toate ipotezele, nu au mai fost înmatriculate anterior.
Aceste autoturisme se află, așadar, în toate ipotezele, la prima înmatriculare în circulație.
Așadar, indiferent dacă autoturismul respectiv este fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa se datorează în același cuantum, în funcție de caracteristicile tehnice ale acelui autovehicul.
Nemaifiind înmatriculat anterior, nu se poate reține existența unei discriminări de impozitare.
În prezenta cauză, instanța remarcă faptul că autoturismului achiziționat de reclamantă, un autoturism marca Mercedes Benz, model C 200 CDI, fabricat în 2007 (autoturism nou) - fiind la prima înmatriculare - i se aplica o taxă în același cuantum, indiferent dacă ar fi fost produs în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Taxa de primă înmatriculare a fost stabilită nu în funcție de locul de producere a autoturismului, ci în funcție de caracteristicile tehnice ale acestuia.
De aceea, Curtea consideră că taxa de primă înmatriculare impusă în cazul autoturismelor noi nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamantă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 500/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea doamnei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății.
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 500/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Respinge acțiunea reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER,
- -
Red./30.06.2008
Tehndact /2 ex./2.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătrru Răzvan, Mircea Ionel Chiu
