Contestație act administrativ fiscal. Sentința 742/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 742/2008
Ședința publică de la 27 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta - LEASING TRANSILVANIA SA, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII C-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 26.11.2008 s-a depus la dosar, de către reprezentanta reclamantei concluzii scrise, cu anexe.
La data de 27.11.2008, pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N, au depus la dosar concluzii scrise.
Se constată de asemenea, faptul că prin încheierea de ședință din data de 20.11.2008 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - Transilvania C înregistrată la Curtea de APEL CLUJ în data de 09 iunie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele:
1. Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, în continuare ANAF,
2. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în continuare DGFP C,
3. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N, în continuare C-N, s-a solicitat:
Anularea Deciziei de impunere nr. 37 din 16 2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Control Fiscal privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală ca urmare a inspecției fiscale generale în vederea verificării modului de calcul, înregistrate, declarare și virare a obligațiilor față de buget general consolidat, precum și constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. 3891 din 16 2007 în ce privește următoarele:
- TVA în sumă de 419.182 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente în sumă de 190.219 RON și penalități de întârziere în sumă de 11.086 RON aferente TVA dedusă de către SOCIETATE pentru achizițiile de bunuri și servicii destinate în exclusivitate realizării de servicii de subânscrieri a unor spații în perioada martie 2004 - mai 2007,
- stornarea facturilor emise de - Leasing Transilvania C în perioada martie 2004 - mai 2007 aferente serviciilor de subînscriere a bunurilor imobile pentru care organele fiscale au considerat că SOCIETATEA nu și-a exprimat opțiunea de taxare,
- modul de determinare a pro-ratei de către Societate pentru perioada 2003-2004.
II. Anularea Deciziei nr. 1 din 10 martie 2008 privind soluționarea contestației depusă de Societate emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C - Serviciul soluționare contestații. În legătură cu TVA în sumă de 419.182 RON, dobânzi aferente în sumă de 190.219 RON și penalități de întârziere în sumă de 11.086 RON aferente achizițiilor de bunuri și servicii pentru contractelor de subînchiriere a bunurilor imobile pentru perioada martie 2004 - mai 2007.
III. Anularea Deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2008 privind soluționarea contestației depusă de Societate emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C - Serviciul soluționare contestații, în legătură cu TVA în sumă de 37.636 RON, dobânzi aferente în sumă de 36.920 RON și penalități de întârziere în sumă de 4.824 RON aferente modului de determinare a pro-ratei pentru anii 2002, 2003 și 2004.
IV. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ( inclusiv onorariu de avocat, onorarii consultanță de specialitate, etc. ) ce vor fi dovedite, precum și la restituirea sumelor de mai sus achitate către bugetul statutului dosar.
Restituirea diferenței de TVA de rambursat reținut în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 3891 din 16 2007 și a Deciziei nr. 37 din 16 2007, după cum urmează:
- 419.182 lei taxă valoare adăugată,
- 190.219 lei majorări de întârziere/dobânzi
- 11.086 lei penalități de întârziere, aferente operațiunilor de subânscriere a bunurilor imobile prevăzute la punctul 1 Titlul III din Raportul de inspecție fiscală nr. 3891 din 20 2007, precum și 37.636 taxa valoare adăugată; 36.920 lei majorări de întârziere/dobânzi; 4.824 lei penalități de întârziere aferente pro-ratei determinate prin includerea la numărător și la numitor a veniturilor obținute din dobânzi pentru contractele de leasing.
Prin precizările suplimentare cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, pe care Societatea l-a precizat în cadrul Precizărilor înregistrate de Curtea de APEL CLUJ la data de 21 octombrie 2008 în dosarul nr- și anume cu privire la pct. 3 al acestui document, reclamanta Societatea Comercială - Leasing Transilvania a solicitat:
Anularea:
1. Deciziei nr. 1 din 10.01.2008 privind soluționarea contestației depusă de Societate emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C - Serviciul soluționare contestații, în legătură cu TVA în sumă de 419.182 RON, dobânzi aferente în suma de 190.219 RON și penalități de întârziere în sumă de 11.086 RON aferente achizițiilor de bunuri și servicii pentru contractele de subînchiriere a bunurilor imobile pentru perioada martie 2004 - mai 2007.
2. Deciziei nr. 1 din 10.01.2008 privind soluționarea contestației depusă de Societate emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C - Serviciul soluționare contestații, în legătură cu: TVA în sumă de 8.377 RON, majorări aferente în suma de 7.968 RON și penalități aferente în suma de 1.005 RON aferente modului de determinare a pro-ratei pentru anul 2003; TVA în sumă de 1.746 RON, majorări aferente în sumă de 1.279 RON și penalități aferente în sumă de 104 RON, aferente modului de determinare a pro-ratei pentru anul 2004.
3. Deciziei nr. 1/05.02.2008 privind soluționarea contestației depusă de către Societatea - Leasing Transilvania emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii C - Activitatea de control fiscal împotriva Dispoziției nr. 37/16.11.2007 prin care s-a dispus Societății măsura stornării facturilor pentru perioada martie 2004 - mai 2007 aferente serviciilor de subînchiriere a bunurilor imobile pentru care organele fiscale au considerat că Societatea nu și-a exprimat opțiunea de taxare.
4. Deciziei de impunere nr. 251 din 19.11.2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală Administrație Financiară pentru Contribuabili Mijlocii C - Activitatea de inspecție fiscală privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în ceea ce privește: TVA în suma de 419.182 RON, dobânzi/majorări de întârziere aferente în suma de 190.219 RON și penalități de întârziere în sumă de 11.086 RON aferente TVA dedusă de către Societate pentru achizițiile de bunuri și servicii destinate în exclusivitate realizării de servicii de subînchirierea unor spații în perioada martie 2004 - mai 2007; modul de determinare a pro-ratei de către Societate pentru anii 2003 și 2004.
5. Dispoziției nr. 37 din 16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. C - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Control Fiscal privind masurile stabilite de organele fiscale ca urmare a inspecției fiscale generale în vederea verificării modului de calcul, înregistrare, declarare și virare a obligațiilor față de bugetul general consolidat, precum și a constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. 3891 din 16.11.2007 în ceea ce privește stornarea facturilor emise de - Leasing Transilvania C în perioada martie 2004 - mai 2007 aferente serviciilor de subînchiriere a bunurilor imobile pentru care organele fiscale au considerat că Societatea nu și-a exprimat opțiunea de taxare.
II. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ( inclusiv onorariu de avocat, onorarii consultanță de specialitate, etc. ) ce vor fi dovedite, precum și la restituirea sumelor de mai sus achitate către bugetul statutului dosar.
III. Restituirea diferenței de TVA de rambursat reținut în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 3891 din 16 2007 și a Deciziei nr. 37 din 16 2007, după cum urmează:
- 419.182 lei taxă valoare adăugată,
- 190.219 lei majorări de întârziere/dobânzi
- 11.086 lei penalități de întârziere, aferente operațiunilor de subânscriere a bunurilor imobile prevăzute la punctul 1 Titlul III din Raportul de inspecție fiscală nr. 3891 din 20 2007, precum și 8.3 77 RON taxa pe valoarea adăugată; 7.968 RON majorări de întârziere/dobânzi; 1.005 RON penalități de întârziere aferente modului de determinare a pro-ratei pentru anul 2003;
- 1.746 RON taxa pe valoarea adăugată; 1.279 RON majorări de întârziere/dobânzi; 104 RON penalități de întârziere; aferente modului de determinare a pro-ratei pentru anul 2004.
Precizările de mai sus au fost necesare urmare a unei erori materiale survenite în momentul întocmirii cererii de chemare in judecată.
Referitor la cazul nr. 396/1998 invocată de Societate s-a susținut că acest caz prezentat vizează aceeași stare de fapt cu cea care face obiectul Deciziei de impunere nr. 251/18.11.2007 contestată de Societate precum și a Deciziei nr. 1/10.01.2008. din următoarele considerente:
Cu toate că:
a) cazul nr. 396/1998 se referă la modificarea legislației fiscale a statului și
b) deși în cazul de față modificarea legislației fiscale nu a vizat eliminarea posibilității de a opta pentru taxarea operațiunilor de închiriere de bunuri imobile, esența acestui caz constă în faptul că, un drept dobândit la un moment dat, în cazul de față dreptul de a opta pentru regimul de taxare conform prevederilor legale în vigoare în perioada martie 2004 - decembrie 2006,!!!! poate fi anulat/eliminat de modificarea prevederilor legale ulterior afectării de achiziții de către contribuabili în scopul efectuării operațiunilor pentru care se prevedea opțiunea de taxare.
Într-adevăr cazul nr. 396/1998 prevede că dreptul de deducere legal exercitat pentru achizițiile aferente operațiunilor de închiriere nu poate fi anulat de modificarea prevederilor legale ulterior afectării achizițiilor de către contribuabil în scopul efectuării operațiunilor pentru care anterior se prevedea dreptul de optare pentru taxare. Cu toate acestea Societății i-a fost refuzat dreptul de deducere a TVA aferent acestor operațiuni deși și-a depus notificarea sub imperiul prevederilor legale în vigoare în perioada martie 2004 - decembrie 2006, fapt care ar fi trebuit să-i permită exercitarea dreptului de deducere în condițiile legale.
Prin urmare s-a considerat că Societatea și-a exercitat în mod corect dreptul de deducere a TVA aferentă acestor operațiuni deoarece a depus notificarea sub imperiul prevederilor legale în vigoare în perioada martie 2004 - decembrie 2006 când Societatea avea dreptul să opteze ulterior pentru taxarea operațiunilor ce ar fi fost în mod normal scutite de taxa fără drept de deducere.
În consecință, Cazul nr. 396/1998 prezentat de Societate și adus în fața Curții Supreme de Justiție Europeană (Camera a șasea) este similar cu cel în care se află - Leasing Transilvania SA
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a învederat instanței că a chemat în calitate de pârât și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscală având în vedere că în conformitate cu structura organizatorică a ministerului Agenția Națională de Administrare Fiscală este instituția în subordinea căreia își desfășoară activitatea direcțiile generale ale finanțelor publice.
Prin urmare, s-a solicitat respingerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Prin Decizia nr. 1 din data de 05.02.2008 privind contestația depusă de către - Leasing Transilvania pentru Contribuabili Mijlocii C sub nr. 4405/13.12.2007 împotriva Dispoziției nr. 37/16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de - Leasing Transilvania pentru Contribuabili Mijlocii C sub nr. 4405/13.12.2007 împotriva Dispoziției nr. 37/16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, această Decizie putând fi atacată la Tribunalul Cluj în termen de șase luni de la data comunicări.
În motivarea acestei Decizi, s-a arătat că, întrucât Dispoziția de măsuri nr. 37/16.11.2007 prin care s-a dispus societății măsura stornării, pentru perioada martie 2004 - mai 2007, facturilor emise în mod eronat cu TVA și emiterea de facturi corecte fără TVA, reprezintă conform pct. 5.2. din 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG92/2003/R un alt act administrativ fiscal, întocmit de organul fiscal, ce poate fi atacat în condițiile legii, iar soluționarea contestației îndreptată împotriva unui titlu de creanță reprezentând un "alt act administrativ fiscal", aflat sub incidența art. 209 alin. 2 lit. a din OG92/2003/R, potrivit căruia " Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente ", pentru acest capăt de cerere competența de soluționare revine organului fiscal emitent al actului atacat, respectiv Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii
Prin Dispoziția 37/16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală s-a dispus societății măsura stornării pentru perioada martie 2004 mai 2007 facturilor emise în mod eronat cu TVA pentru operațiunile de închiriere de bunuri imobile fără a-si manifesta opțiunea pentru taxarea acestor operațiuni prin depunerea la organul fiscal teritorial a Notificării privind opțiunea de aplicare a regimului de taxare și emiterea de facturi corecte fără TVA. Măsurile au fost dispuse în temeiul prevederilor art. 105 alin. 9 din OG92/2003 republicată și a pct. 102.7 din OG1059/2004.
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei și având în vedere motivațiile invocate de contestatoare în raport cu actele normative în vigoare, s-a reținut următoarele: din motivările cuprinse în Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 16.11.2007 și în Dispoziția de măsuri nr. 37/16.11.2007, a rezultat faptul că în perioada martie 2004 - mai 2007 - Leasing Transilvania a realizat venituri din operațiunea de închiriere de bunuri imobile aferente unor spații pentru care societatea avea la rândul său contracte de închiriere cu diferiți furnizori.
În perioada mai sus menționată - Leasing Transilvania a facturat către beneficiari în mod eronat aceste operațiuni de închiriere de bunuri imobile înscriind taxa pe valoarea adăugată pe facturile emise către locatari fără a-și manifesta opțiunea pentru taxarea acestora operațiuni prin depunerea la organul fiscal teritorial a notificări privind opțiunea de aplicarea regimului de taxare cum este prevăzut la art. 141, alin. 3 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, precum și la pct. 42, alin. 3 din HG 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003.
" de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul Fiscal sunt obligatorii cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. 2 lit. k din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. 3 din Codul Fiscal prevede dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare, de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozitabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA a facturat în mod eronat cu taxă pe valoare adăugată livrări de bunuri și/sau prestări servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activității economice sau un sediu permanent ori în lipsa acestuia, domiciliul sau reședința obișnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au dreptul de deducerea taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită, aceștia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată și emiterea unei noi facturi fără TVA. "
Prin Decizia nr. 1 din data de 10.01.2008 de soluționarea contestației depusă de - LEASING TRANSILVANIA C, pentru Contribuabili Mijlocii C-N nr. 4405/13.12.2007 și remisă C sub nr. 94610/20.12.2007, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulata de - LEASING TRANSILVANIA C, pentru suma de 640.966 lei, compusă din: 429.305 lei (419.182+8.377+1.746) reprezentând stabilită suplimentar și 211.661 lei reprezentând majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 199.466 lei (190.219+7.968+ 1.279), respectiv penalități de întârziere în sumă de 12.195 lei (11.086+806+303) și s-a solicitat transmiterea dosarului contestației, pentru capătul de cerere privind contestarea dispoziției nr. 37/16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, spre competenta soluționare Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N, în conformitate cu cele precizate prin prezenta.
În motivare s-a arătat că, Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Caf ost sesizată de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N, prin adresa nr. 94610/20.12.2007, asupra contestației formulată de - LEASING TRANSILVANIA C, împotriva Dispoziției nr. 37/16.11.200, privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală și Deciziei de impunere 251/19.11.2007, prin care au fost stabilite în sarcina societății obligații fiscale suplimentare la TVA în sumă de 473.772 lei, precum și majorări și penalități de întârziere aferente în suma totală de 263.412 lei.
Întrucât Dispoziția nr. 37/16.11.2007 menționată mai sus, prin care s-a dispus societății măsura stornării, pe perioada martie 2004 - mai 2007 facturilor emise în mod eronat cu TVA și emiterea de facturi corecte fără TVA reprezentând conform pct. 5.2 din nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din nr.OG 9/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală, un alt act administrativ fiscal întocmit de organul fiscal în cadrul măsurilor luate pentru recuperarea creanțelor bugetare, constituind un titlu de creanță ce poate fi atacat în condițiile legii, și deoarece potrivit pct. 5.2 din nr. 519/2005 "Alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziția de măsuri, notele de compensare, înștiințări de plată,[.] etc." iar conform pct. 5.1 din același act normativ 5.1. Actele administrative fiscale care intră în competența de soluționare a organelor specializate. sunt cele prevăzute expres și limitativ de lege, soluționarea contestației îndreptate împotriva unui titlu de creanță reprezentând un alt act administrativ fiscal, intră sub incidența art. 209 (2), lit. a) din nr.OG 92/2003 republicată, potrivit căruia: " (2) Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente. "
Referitor la TVA în sumă de 419.182 lei și majorările respectiv penalitățile de întârziere aferente în sumă de 190.219 lei și 11.086 lei, contestatoarea aduce următoarele argumente:
- nu este de acord cu susținerile inspectorilor fiscali, care arată că, pe perioada martie 2004 - mai 2007, societatea a realizat venituri din operațiuni de închiriere bunuri imobile, care potrivit art. 141 (2), lit. k) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completării ulterioare, sunt scutite de TVA, fără drept de deducere, întrucât operațiunile derulate de societate privind bunurile imobile, au la bază contracte de subînchiriere, ori articolul invocat de echipa de control, menționează strict doar 4 operațiuni - "arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile" care au la bază dreptul de proprietate asupra imobilului
- voința legiuitorului nu poate fi extinsă și asupra operațiunii de subînchiriere, aceasta reprezentând în opinia societății " o operațiune cu o natură juridică mult diferită ", care nu se circumscrie sferei de aplicare a art. 141 (2), lit. k) din Legea nr. 571/1003
- s-a mai arătat că, la data de 18.05.2007, petenta a depus notificare privind opțiunea de aplicare a regimului de taxare al operațiunilor prevăzute de art. l (2), lit. k) din Legea nr. 571/2003, conform legislației aplicabile la momentul încheieri contractelor respective, moment la care neexistând obligativitatea notificării acestei opțiuni anterior încheierii contractelor, notificarea depusă la data de 18.05.2007, ar fi valabilă, potrivit prevederilor pct. 42 din nr.HG 44/2004 și nr.HG 1861/2006.
Cu privire la TVA în sumă de 8.377 lei și 1.746 lei, majorările de întârziere aferente în sumă de 7.968 lei și 1.279 lei și penalitățile de întârziere aferente în sumă 1.005 lei 754+251 și 104 lei 52+52 petenta a susținut:
- echipa de inspecție fiscală a calculat procente diferite de pro-rata pe anii 2002, 2003, 2004, față de cele calculate de societate, inspectorii fiscali arătând că în anii 2003 și 2004, - LEASING TRANSILVANIA a cuprins eronat în calculul pro-ratei, la numărător și la numitor, sume înregistrate în contul 766.01 " Venituri dobânzi contracte leasing ", operațiuni care în opinia echipei de control, nu s-a cuprins în baza de impozitare a TVA, conform art. 18 (3), lit. c) din Legea nr. 345/2002 republicată și art. 137 (3), lit. c) din Legea nr. 571 /2003 cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea cauzei, petenta invocă dispozițiile art. 61(4) din Legea nr. 571/2003, care stipulează excluderea din calculul pro-ratei a veniturilor financiare, prevazute în Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, aprobat prin nr.HG 704/1993, "dacă acestea nu provin din activitatea profesională specifică cu caracter financiar efectuată de unități care desfășoară activități financiar-bancare. "
Contestatoarea a arătat că în cazul societăților de leasing (care desfășoară activități financiar-bancare), veniturile din dobanzi sunt accesorii activității profesionale specifice cu caracter financiar, considerand că acestea nu se exclud din calculul pro-ratei, - LEASING TRANSILVANIA, calculând corect procentele de pro-rata corespunzatoare anilor 2003 și 2004.
În concluzie, societatea a solicitat recalcularea obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. 251/19.11.2007.
Prin Decizia de impunere nr.251/19.11.2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a fost stabilit în sarcina - LEASING TRANSILVANIA, un debit suplimentar la TVA în sumă de 473.772 lei, precum și dobânzi și penalități de întârziere aferente în sumă totală de 263.412 lei, sume din care petenta contestă TVA în sumă de 429.305 lei (419.182+8.377+1.746) și accesorii aferente în sumă de 211.661 lei, calculate până la data de 30.06.2007, reprezentand dobânzi și majorări de întârziere în sumă de 199.466 lei (190.219+7.968+ 1.279), respectiv penalități de întârziere în sumă de 12.195 lei (11.086+806+303).
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei și având în vedere motivațiile invocate de contestatoare, în raport de actele normative în vigoare, s-a reținut următoarele:
Referitor la debitele de TVA în sumă de 429.305 lei (419.182+8.377+1.746), acestea vor fi analizate separat, după cum urmează:
1.) Cu privire la debitul suplimentar de TVA în sumă de 419.182 lei s-a reținut că, din verificările efectuate, cuprinse în Decizia de impunere nr.251/19.11.2007 atacată, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 16.11.2007, s-a constatat că în perioada martie 2004 - mai 2007, societatea a realizat venituri din închiriere bunuri imobile către diferite societăți emițând pe numele acestora în mod eronat facturi cu TVA fără să opteze pentru taxarea acestor operațiuni, prin depunerea la organul fiscal teritorial a notificării privind taxarea operațiunilor menționate, așa cum prevede art. 141(3) din Legea nr.571/2003 și pct. 42(3) din nr.HG 44/2003.
Societatea a optat pentru taxarea operațiunilor de închiriere bunuri imobile, doar cu data de 18.05.2007, când depune la.Contribuabili Mijlocii C-N din cadrul C, notificare privind opțiunea de taxare a închirierilor de bunuri imobile, înregistrată sub nr. 576/18.05.2007, conform art. 141 (3) din Legea nr. 571/2003 și pct. 38 din nr.HG 1861/2006 cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, pentru perioada martie 2004 - mai 2007, echipa de inspecție fiscală a stabilit o diferență la TVA deductibilă în suma totală de 419.182 lei- reprezentand TVA dedusa eronat de societate pentru achiziții de bunuri și servicii destinate în exclusivitate realizării de operațiuni scutite de TVA - fără drept de deducere - respectiv închiriere de bunuri imobile (Anexa 4 la Raportul de inspecție fiscală - Situația întocmită de agentul economic cu privire la TVA nedeductibilă).
Totodată, pentru aceste operațiuni, agentul economic avea obligația întocmirii de jurnale de cumpărări separate, TVA aferentă acestora fiind în, totalitate nedeductibil conform prevederilor art. 147(4) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completări ulterioare, petenta având de altfel obligația ca, începând cu 01.01.2007, să înscrie într-o coloană distinctă în jurnalul pentru cumpărări aceste achiziții, fără a putea deduce TVA aferentă acestora.
Pentru diferența stabilită suplimentar în sumă de 419.182 lei, s-au calculat majorării dobânzi de întârziere în sumă de 190.219 lei și penalități de întârziere în sumă de 11.086 lei (6.167+4.919), accesorii calculate până la data de 30.06.2007 (Anexa 3 la Raport).
De asemenea, pct. 42, alin. (3) din nr.HG 44/2004, aplicabil perioadei martie 2004 decembrie 2006, precizează: "(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art. 141 alin.(2) lit. k) din Codul fiscal. Opțiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice și se aplică de la data înscrisă în notificare [.]."
Având în vedere cele arătate, în raport de documentele dosarului și de prevederile legale citate, rezultă că întrucât legiuitorul prevede pentru operațiunile de închiriere bunuri imobile, prevăzute la art. 141 (2), lit. k) din Codul fiscal, dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare, și deoarece pentru operațiunile de închiriere facturate de furnizori cu TVA, pe numele petentei, în perioada martie 2004-mai 2007, aceasta nu a putut prezenta notificari depuse de furnizori. pentru taxarea acestor operațiuni. s-a constatat că societatea nu are dreptul de deducere a TVA pentru suma de 419.182 lei. din aceste facturi (Anexa 3 la Raportul de inspecție fiscală).
Un alt aspect contestat de petenta este cel al "obligativității momentului depuneri notificării privind opțiunea de taxare", privitor la care s-a reținut că, până la data de 31.12.2006, opțiunea se aplică de la data înscrisă în notificare, conform prevederilor pct. 42(3) din nr.HG 44/2004 citate și explicitate mai sus, ori societatea nu a depus notificare atata timp cat erau în vigoare aceste dispozitii legale, ci numai dupa intrarea în vigoare a modificarilor aduse de nr.HG 1861/2006, care precizează expres ca opțiunea de aplicare a regimului de taxare se exercită de la data depunerii notificării sau de la o dată ulterioară notificare.
Nu sunt relevante nici modificarile care vor intra în vigoare cu data de 01.01.2008, invocate de petenta în contestația depusă, atâta timp cât nu sunt incidente speței de față.
De asemenea, concluzia petentei, potrivit careia "chiar dacă a considerat că și operațiunile de subînchiriere se circumscriu sferei de aplicare a art. 141, alin. 2, lit. k) iar opțiunea de aplicare a regimului de taxare ar trebui notificată, conform legislației aplicabile la momentul încheierii contractelor din lista menționată, nu există obligativitatea notificării acestei opțiuni anterior încheierii contractelor, în acest sens fiind valabilă notificarea depusă la data de 18.05.2007", este eronată, întrucât legislația aplicabilă în ceea ce privește opțiunea de taxare este cea în vigoare pentru perioada verificată, și nu cea în vigoare la momentul încheierii contractelor de închiriere.
Având în vedere cele arătate, s-a reținut că organele de inspecție fiscală, în mod corect și legal au stabilit în sarcina petentei, diferența de TVA suplimentar în sumă de 419.182 lei, drept pentru care contestația, s-a respins ca neîntemeiată, pentru acest capat de cerere.
Pe cale de consecință, având în vedere soluția de respingere pentru capatul de cerere privitor la TVA în sumă de 419.182 lei și principiul de drept, potrivit căruia "accesoriul urmează principalul", contestația depusă de societate, s-a respins ca neîntemeiată, și pentru obligațiile de plată accesorii reprezentând majorări și penalități de întârziere în sumă de 190.219 lei, respectiv 11.086 lei, calculate până la data de 30.06.2007.
Referitor la sumele de 8.377 lei și 1.746 lei reprezentând diferențe de TVA rezultate din modul de determinare a pro-ratei pe anii 2003 și 2004, petenta invoca faptul că unul din motivele care au generat diferențe în urma recalculării pro-ratei definitive pe anii 2002, 2003 și 2004 este excluderea de către echipa de control, la calculul pro-ratei, a veniturilor înregistrate în contul 766.01 "Venituri din dobânzi contracte leasing".
Societatea a contestat doar diferențele de TVA rezultate din recalcularea pro-ratei pe anii 2003 și 2004.
Organele de inspecție fiscală au considerat că pentru perioada verificată, veniturile din dobânzi sunt operațiuni care nu se cuprind în baza de impozitare a TVA, conform art. 18(3), lit. c) din Legea nr. 345/2002 republicată, respectiv art. 137(3), lit. c) din Legea nr. 571/ 2003 cu modificările și completările ulterioare, din acest motiv nefiind operațiuni taxabile sau scutite de TVA, fiind excluse de la calculul pro-ratei atât la numărător, cât și la numitor.
În drept, speței în cauză îi sunt aplicabile dispozitiile art. 18(3), lit. c) din Legea nr. 345/2002 republicată (începând cu 01.06.2002), reluate întocmai de art.137(3), lit. c) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare (pentru anii 2003 2004), care precizează: Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operațiuni de leasing.
De asemenea, potrivit art. 147(7) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obținute din operațiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvențiile legate direct de prețul ecestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obținute din operațiuni care nu dau drept de deducere, în calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocațiile, subvențiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanțării de activități scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activității principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliți în străinătate, astfel cum sunt definiți la art. 151 alin. (2) pentru care beneficiarii au obligația plății taxei pe valoarea adăugată.
Verificând documentele dosarului, în raport de susținerile organelor de inspecție fiscală și de dispozițiile legale enunțate, referitor la calculul pro-ratei pe anii 2003 și 2004, s-a constatat faptul că pe lângă calculul eronat al pro-ratei definitive prin includerea atât la numărător cât și la numitor a sumelor înregistrate în contul 766.01 "Venituri din dobânzi contracte leasing", operațiuni care nu se cuprind în baza de impozitare a TVA, conform dispozițiilor legale citate mai sus, societatea a cuprins în mod eronat, pe anul 2003, în calculul pro-ratei, la numarator, unde se trec veniturile din operațiuni care dau drept de deducere, și sumele înregistrate în contul 704.04 "Venituri din comisioane-asigurari", sume reprezentând de fapt, operațiuni scutite de TVA, fără drept de deducere.
În ce privește anul 2004, petenta a cuprins în mod eronat la calculul pro-ratei definitive atât la numărător cât și la numitor, veniturile din dobânzi contracte leasing, incluzând totodată în mod eronat în calculul pro-ratei definitive, numai sumele înregistrate în rulajul cumulat al lunii 2004, nu și realizările cumulate pentru întregul an fiscal, aspecte la care petenta nu mai face referire în contestația depusă, lăsând a înțelege că diferențele de TVA suplimentar stabilite pe anii 2003 și 2004, provin numai din neincluderea la calculul pro-ratei a veniturilor din dobânzi.
Prin urmare, s-a constatat că în mod corect și legal, organele de inspecție fiscală, au stabilit în sarcina petentei, diferențele suplimentare de TVA în sumă de 8.377 lei și 1.746 lei, rezultate din modul defectuos de determinare de către societate, a pro-ratei pe anii 2003 și 2004, drept pentru care, contestația petentei s-a respins ca neîntemeiată, și pentru aceste capete de cerere.
Pe cale de consecinta, avand în vedere soluția de respingere pentru capetele de cerere reprezentând diferențe suplimentare de TVA în sumă de 8.377 lei și 1.746 lei, conform principiului de drept "accesoriul urmează principalul", contestația s-a respins ca neîntemeiată și pentru obligațiile de plată accesorii reprezentând majorări/dobânzi și penalități de întârziere aferente în sumă de 9.247 lei (7.968+1.279), respectiv 1.109 lei (806+303), calculate până la data de 30.06.2007.
Prin întâmpinare pârâtele au invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală motivat pe aceea că autoritățile publice emitente ale actelor contestate sunt DGFP C și C- Pe fond, s-a arătat că Decizia nr. 1/10.01.2008 emisă de DGFP C este legală și temeinică în ceea ce privește debitul suplimentar de TVA în sumă de 419.182 lei și accesoriile acesteia reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.
Cât privește sumele de 8.377 lei și 1746 lei precum și accesoriile acestora reprezentând diferențe TVA rezultate din modul de determinare a pro-ratei pe anii 2003-2004, s-a solicitat să se constate că acestea au fost stabilite în mod legal cu respectarea legislației aplicabile pentru anii 2003 și 2004 ( 101-103 vol.1).
Cât privește suma de 92.218 lei s-a susținut că acțiunea reclamantei este inadmisibilă și s-a solicitat respingerea contestației acesteia ca atare.
Cât privește precizarea reclamantei referitoare și la contestarea Deciziei nr. 1/05.02.2008 emisă de pârâta C-N, Curtea a constat că această pârâtă s-a rezumat doar a depune actele care au stat la baza emiterii acesteia ( 232 vol. 2) exprimând aceeași poziție procesuală și cu prilejul depunerii concluziilor scrise ( 559-560 vol.3).
Analizând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, Curtea constată următoarele:
Obiectul principal al prezentei cauze de contencios administrativ fiscal așa cum rezultă din acțiunea introductivă ulterior completată și precizată este reprezentat de contestarea a două acte administrative emise de organele de soluționare a contestațiilor în aplicarea dispozițiilor art. 205 și urm. pr.fisc.
Așa cum rezultă din prevederile art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală cu modificările și completările ulterioareeciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care are denumirea marginală corelare terminologică norma de trimitere conținută de o lege anterioară acesteia cu care trimite generic la instanța de contencios administrativ se interpretează că face trimitere la dispozițiile corespunzătoare ale acestei legi.
Așa fiind cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ fiscal este determinat de prevederile Legii nr. 554/2004 din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul poate fi persona vătămată, în regulă generală contribuabilul, iar pârâții pot fi în principiu autoritatea fiscală emitentă a actului administrativ fiscal în înțelesul arz. 41 din Codul d e procedură fiscală și organul de soluționare a contestațiilor în înțelesul prevăzut la art. 209.pr.fisc.
Așa fiind, în cauză nu s-a justificat în ce măsură ANAF ar putea fi gura în calitate de pârât în cauză de vreme ce nici actele administrativ fiscale contestate și nici cele două decizii de soluționare a contestațiilor ce fac obiectul prezentei acțiunii nu au fost emise de această entitate.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 14.pr.civ. corelat cu art. 13 și art. 161din Legea ne. 554/2004 cu aplic. art. 218 alin. 2.pr.fisc. se va admite excepția lipsei calității procesuale a ANAF și ca atare se va respinge acțiunea față de această pârâtă.
2. Cât privește contestarea Deciziei nr. 1/10.01.2008 emisă de pârâta DGFP C, Curtea reține următoarele:
Prin această decizie organul fiscal a soluționat contestația administrativă a reclamantei îndreptată împotriva decizie de impunere nr. 251/19.11.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 16.11.2007.
Așa cum rezultă din conținutul acestei decizii unită cu argumentația reclamantei cuprinsă atât în contestația administrativă cât și ulterior în acțiunea de contencios fiscal problema de drept asupra căreia urmează să statueze instanța este aceea de a se determina care este regimul juridic fiscal al operațiunilor constând în închiriere de bunuri imobile.
Din corelarea dispozițiilor art. 126 alin. 4 lit.c), art. 141 alin. 2 lit.k), art. 141 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal rezultă că operațiunile constând în închirierea de bunuri imobile, sunt operațiuni impozabile, scutite de TVA, fără drept de deducere, pentru care nu se datorează (colectează) TVA și nu este permisă deducerea TVA, cu excepția situației persoana impozabilă optează pentru taxarea acestora.
Asupra regimului excepției mai sus menționate care se activează atunci când persoana impozabilă optează pentru taxarea operațiunilor există divergență de interpretare și aplicare a normelor de drept secundar adoptate de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale reglementate de Codul fiscal.
Mai precis, este important de știut dacă în perioada de referință a speței martie 2004-decembrie 2006 era necesară obligativitatea notificării opțiunii de taxare către organul fiscal și în ipoteza afirmativă de la ce moment produce efecte aceasta.
Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 571/2003 precitate corelate cu prevederile HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 aplicabile pe perioada de referință a speței mai sus evidențiate, rezultă că obligativitatea notificării opțiunii privind exercitarea dreptului de opțiune privind taxarea operațiunilor menționate la art. 141 alin. 2 lit.k) din Legea nr. 571/2003 putea fi efectuată și la o dată ulterioară începerii facturării cu TVA a operațiunilor respective.
Din economia dispozițiilor art. 42 alin. 3 din HG nr. 44/2003 aplicabil în perioada de referință a speței reiese că opțiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut de norme iar efectele ce rezultă din dreptul de opțiune se aplică de la data înscrisă în notificare. Prin urmare, momentul de la care se poate exercita efectiv dreptul de opțiune cu toate efectele ce decurg în plan fiscal era condiționat de depunerea unei notificări ce să conțină data la care contribuabilul a înțeles să-și exercite efectiv acest drept. Altfel spus, contribuabilul avea dreptul ca în concret să-și exercite dreptul de opțiune și anterior notificării de vreme ce notificarea putea fi depusă și ulterior dacă unica condiție era aceea de a se prevedea în cuprinsul notificării data aplicării dreptului de opțiune.
Nu poate fi luată în considerarea apărarea organului fiscal conform căreia dreptul de opțiune producea efecte doar de la data depunerii notificării ori de la o dată ulterioară deoarece această interpretare se regăsește abia în dispozițiile art. 38 alin. 1 și 3 din HG nr. 1861/2006 care sunt aplicabile abia de la data de 1 ianuarie 2007 și care astfel nu pot retroactiva.
Așadar, complet[rile aduse la Normele de aplicare ale Titlului VI din Codul fiscal pentru anul 2007 nu pot avea efect retroactiv, concluzia fiind aceea că atât timp cât conform normelor legale incidente în perioada martie 2004 - decembrie 2006 reclamanta avea dreptul să opteze și ulterior pentru taxarea operațiunilor ce ar fi fost în mod normal scutite de taxă fără drept de deducere, fără ca acest drept să-i poată fi răpit pentru această perioadă de o legislație ulterioară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea din 8 iunie 2001 în cazul nr. 396/1998. Astfel Curtea de Justiție concluzionează că în interpretarea art. 17 din Directiva a șasea a Consiliului nr. 77/388/ din 17 mai 1977 privind armonizarea legilor statelor membre cu privire la taxele pe cifra afaceri - Sistemul comun al TVA:baza uniformă de calcul trebuie interpretată în sensul că dreptul unei persoane impozabile de a-și deduce TVA-ul plătit pentru bunuri sau servicii care i-au fost furnizate în vederea realizării anumitor operațiuni de închiriere se păstrează în situația în care un amendament legislativ emis ulterior furnizării bunurilor sau serviciilor respective dar care precede începerea unor astfel de operațiuni privează respectiva persoană impozabilă de dreptul de a renunța la scutirea acestuia, chiar dacă TVA a fost calculat sub rezerva unei revizuiri ulterioare.
Din această perspectivă, interpretarea organului fiscal conform căreia,din interpretarea prevederilor legalecitate la pag.4- 5 din Decizia nr. 1/10.01.2008 ( 107-108 vol. 1),rezultă că pentru operațiunile scutite de TVA, fără drept de deducere, legiuitorul prevededreptul persoanelor impozabile de a opta pentru taxarea acestor operațiuni, prin notificare depusă la organele fiscale teritoriale, aplicabilă de la data înscrisă în notificare pentru perioada 2004-decembrie 2006este corectă și legală, însă aplicarea normelor la speță nu corespunde acestei interpretări ci interpretării pe care organul fiscal o dă dispozițiilor legale care sunt aplicabile după data de 1 ianuarie 2007, respectiv pentru operațiuni care exced perioadei de referință a speței.
Așa fiind, Curtea constată că reclamanta nu a facturat eronat cu TVA operațiuni scutite de TVA care să fie necesar a fi stornate și ca atare societatea reclamantă are dreptul de deducere a TVA pentru suma de 419.182 lei. Totodată, având în vedere acest raționament și accesoriile calculate de organul financiar prin raportul de inspecție și ulterior menționate în decizia de impunere nr. 251/2007 au aceeași soartă, nefiind astfel datorate bugetului de stat.
Cât privește sumele de 8.377 lei și 1.746 lei reprezentând diferențe de TVA rezultate din modul de determinare a pro-ratei pe anii 2003 și 2004, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală pro-rata ar fi trebuit să fie 87,67% pentru anul 2003 în loc de 90,79% cât a calculat reclamanta iar pentru anul 2004 ar fi trebuit să fie 87,87% în loc de 88,72% conform calcului efectuat de reclamantă.
Concluzia organelor de inspecție fiscală a fost aceea că reclamanta nu a calculat corect pro-rata definitivă pentru perioada fiscală aferentă anilor 2003 și 2004, invocând faptul că veniturile din dobânzi sunt operațiuni care nu se cuprind în baza de impozitare a TVA, fiind excluse de la calculul pro-ratei atât la numărător, cât și la numitor.
Curtea constată că operațiunile de leasing ce constituie obiectul principal de activitate al reclamantei sunt taxabile din punct de vedere al TVA și astfel dă dreptul la deducere a TVA aferent achizițiilor efectuate și astfel reclamanta are dreptul să includă veniturile din dobânzi de leasing în calculul pro-ratei atât la numitor cât și la numărător. În acest sens, dispozițiile art. 61 alin. 4 din HG nr. 348/2002 corelate cu cele ale art. 147 alin. 7 din Legea nr. 571/2003 deși cuprind norme speciale privind modalitatea de determinare a pro-rata pentru societățile cu regim mixt de impozitare și nu disting între veniturile incluse în baza de impozitare și cele excluse din baza de impozitare, atât timp cât operațiunea este calificată ca fiind taxabilă, totuși fac distincție între operațiunile care dau dreptul la deducere și cele care nu dau dreptul la deducere a TVA.
Cum operațiunile de leasing sunt operațiuni taxabile cu drept de deducere conform art. 22 alin. 4 din Legea nr. 345/2002 corelat cu prevederile art. 61 alin. 4 și 6 din HG nr. 598/2002 pentru aprobarea aplicării acestei legi, în vigoare în anul 2003, reclamantei i se poate recunoaște dreptul de a deduce TVA și corelativ dreptul de a include operațiunea respectivă atât la numărător cât și la numitor pentru calculul pro-ratei aferent anului 2003.
Așa fiind, Curtea constată că la calculul pro-ratei aferent anului 2003 reclamanta a aplicat întocmai dispozițiile legale care reglementează regimul juridic specific activităților desfășurate de persoana impozabilă.
În ceea ce privește calculul pro-ratei aferent anului 2004 dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute la art. 147 alin. 7 din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).
Analizând conținutul acestui text de lege cu referire la datele speței Curtea constată că veniturile obținute de reclamantă din operațiunile de leasing nu pot fi calificate ca făcând parte din categoria de venituri financiare accesorii activității principale excluse din calculul pro-rata.
Și este așa deoarece obiectul de activitate al reclamantei este de natură financiară, aspect care este de altfel constatat și în raportul de inspecție fiscală nr. 3891 din 20 2007 unde la obiect principal de activitate organul fiscal a menționat că este reprezentat de activități de creditare pe bază de contract (leasing financiar- 18 vol.1).
Așa fiind, Curtea reține că la calculul pro -ratei aferentă anului 2004 reclamantei trebuie să i se recunoască și includerea veniturilor obținute din dobânzi acestea, raportat la cele mai sus evocate, neputându-se socoti că sunt venituri financiare accesorii activității principale, de vreme ce activitatea principală a societății reclamantei constă în efectuarea de operațiuni de leasing financiar care presupun obținerea de dobânzi ca efect al operațiunilor de credit ce sunt incluse în operațiunea complexă a acestui tip de operațiuni de leasing.
Așa fiind, determinarea și calculul pro-ratei a fost corect efectuată de reclamantă pe anii 2003 și 2004 încât Curtea constată că sumele de bani cu titlu de taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar respectiv 8.377 lei și 1.746 lei împreună cu accesoriile acestora dobânzi/majorări de întârziere și penalități nu sunt legal datorate.
Față de cele ce preced, Curtea constată că Decizia nr. 1/10.01.2008 emisă de pârâta DGFP C în ceea ce privește soluționarea contestației formulată de petenta reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 251 din 19.11.2007 emisă C-N este nelegală. Astfel, în care în temeiul art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală rap. la art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 Curtea urmează a admite acțiunea de contencios administrativ fiscal și a anula această Decizie împreună cu dispoziția de impunere precitată și drept urmare în temeiul acelorași dispoziții legale Curtea va constata că reclamanta nu datorează sumele de bani stabilite prin aceste acte administrative fiscale încât va exonera reclamanta de plata sumei de 429.305 lei, reprezentând 419.182 lei TVA suplimentar, 8.377 lei și 1.746 lei TVA suplimentar pentru perioada martie 2004 - mai 2007 și 211.661 lei reprezentând: 190.219 lei, 11.086 lei și 9.247 lei precum și 1.109 lei majorări și penalități de întârziere aferente, precum și suma de 1.109 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente modului de determinare a pro-ratei, reprezentând 1.005 lei pentru anul 2003 și 104 lei pentru anul 2004.
3. În ceea ce privește acțiunea precizată de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 1 din 05.02.2008, Curtea constată că deși formal această acțiunea a fost înregistrată explicit cu acest conținut abia la data de 21 octombrie 2008 ( 208 vol. 2) deși actul administrativ a fost comunicat la data de 11.02.2008 ( 212 vol. 2), Curtea constată că această decizie a fost emisă de un alt organ de soluționare a contestațiilor sesizat atipic prin disjungerea unei părți din contestația inițială a reclamantei.
Astfel, conform celor statuate în cuprinsul Deciziei nr. 1/10.01.2008 DGFP Cad ispus prin pct.-ul doi al dispozitivului acesteia disjungerea contestației reclamantei în ceea ce privește Dispoziția nr. 37/16.11.2007 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală ( 159-161 vol. 1) și trimiterea dosarului contestației privind acest capăt al contestației spre competentă soluționare AFPCM C-
Pentru a statua astfel pârâta DGFP Car eținut în esență că nu este competentă a statua asupra contestației reclamantei ce vizează dispoziția nr. 37/2007 deoarece aceasta reprezintă un alt act administrativ fiscal întocmit de organul fiscal în cadrul măsurilor luate pentru recuperarea creanțelor potrivit pct.5.2 din Ordinul nr. 519/2005 și că soluționarea contestației ce privește un astfel de act aparține organului fiscal emitent (alin. 2 al dispoziției de la pct. 5.2 din Ordinul nr. 519/2005).
Învestit astfel organul emitent al dispoziției nr. 37/2007 respectiv AFPCM C-N a soluționat contestația reclamantei îndreptată împotriva dispoziției nr. 37/2007 prin Decizia nr. 1/05.02.2008 ( 213-217 vol. 2).
Dat fiind faptul că încă de la data sesizării inițiale a Curții reclamanta a contestat în substanță dispoziția nr. 37/2007 cerând expres și explicit anularea acesteia Curtea va reține că decizia nr. 1/2008 emisă de AFPCM C-N a fost implicit atacată iar scriptul înregistrat la data de 21 octombrie 2008 nu face altceva decât să înlăture această omisiune materială, neputând fi calificat ca o modificare ori întregire de acțiune sau o sesizare independentă de acțiunea introductivă, așa încât se constată că acțiunea a fost înregistrată în termen legal.
Cât privește fondul acestei acțiuni Curtea constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 37 din 16.11.2007 ( 259-161 vol. 2) emisă de AFPCM C-N s-a constat că în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. 5891 din 16.11.2007 reclamanta a facturat eronat operațiuni de închirieri de bunuri imobile înscriind taxa pe valoare adăugată pe facturile emise către locatari fără a-și manifesta opțiunea pentru taxarea acestor operațiuni penin depunerea la organul fiscal teritorial a notificării privind opțiunea de aplicare a regimului de taxare.
În cuprinsul raportului echipa fiscală a dispus între altele, obligația în sarcina agentului economic supus inspecției de a storna facturile emise în mod eronat cu TVA și să emită facturi corecte, fără TVA, într-un termen de 15 zile sens în care s-a emis această dispoziție de măsuri.
În fapt, dispoziția nr. 37/2007 este actul administrativ fiscal prin care s-a concretizat măsura propusă de inspecția de control, raportul de control fiscal nefiind opozabil sub aspectul caracterului executoriu al măsurilor propuse pentru contribuabilul verificat.
Decizia nr. 1/05,02,2008 emisă de AFPCM C-N, menține dispoziția ne. 37/2007 privind luarea măsurii de obligare a reclamantei de stornare a facturilor și implicit de a se emite facturi noi fără TVA pentru operațiunile desfășurate în perioada martie 2004-decembrie 2006.
Or, premisa de la care pleacă organul fiscal emitent al celor două acte administrative este aceea că inspecția fiscală a constatat corect starea de fapt și că sumele de bani calculate de organele fiscale sunt legal datorate și astfel concluzia ce s-ar impune este de a se remedia aceste aspecte, prin plata sumelor de bani stabilite suplimentar împreună cu accesoriile acestora și corelativ prin stornarea facturilor și emiterea altora noi conform celor propuse în raportul de inspecție fiscală.
Numai că în precedent Cas tatuat că sumele de bani stabilite suplimentar cu titlu de TVA pe perioada martie 2004 - decembrie 2006 nu sunt datorate de reclamantă aceasta emițând legal facturile cu TVA și că nu se impune astfel stornarea acestora.
Din această perspectivă, măsura administrativ-fiscală propusă în raportul de inspecție, pusă în executare și dispusă prin dispoziția nr. 37/2007 și menținută prin respingerea contestației prin Decizia nr. 1/05.02.2008 nu se justifică.
Așa fiind, potrivit principiului conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, Curtea găsește întemeiată și acțiunea precizată a reclamantei vizând anularea celor două acte administrative fiscale analizate în precedent, sens în care în temeiul art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 corelat cu art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, va admite acțiunea și va dispune anularea atât a Deciziei nr. 1/05.02.2008 cât și dispoziției nr. 37/2007.
4. Întrucât ambele pârâte emitente ale actelor administrativ fiscale anulate de C au căzut în pretenții având în vedere și dispozițiile art. 274 corelat cu art. 277 pr.civ. vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 17.755,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru ( 16 vol.1), timbru mobil judiciar aplicat pe vers-oul acțiunii introductive ( 1 vol.1), în cuantumul legal datorat, și onorariu avocațial ( 558 vol. 3).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în B,-, sector 5, și ca o consecință respinge acțiunea de contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta - LEASING TRANSILVANIA C cu sediul social în-, etaj 1, C-N față de pârâtă.
2. Admite acțiunea de contencios administrativ fiscal așa cum a fost precizată și completată și ca o consecință:
a) Anulează decizia nr. 1 din 10.01.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C-N, P-ța - nr. 19, jud. C, și Decizia de impunere nr. 251 din 19.11.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii cu sediul în C-N, P-ța -, nr. 19, jud. C și exonerează reclamanta de plata sumei de 429.305 lei, reprezentând 419.182 lei TVA suplimentar, 8.377 lei și 1.746 lei TVA suplimentar pentru perioada martie 2004 - mai 2007 și 211.661 lei reprezentând: 190.219 lei, 11.086 lei și 9.247 lei precum și 1.109 lei majorări și penalități de întârziere aferente, precum și suma de 1.109 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente modului de determinare a pro-ratei, reprezentând 1.005 lei pentru anul 2003 și 104 lei pentru anul 2004.
b) Anulează Decizia nr. 1 din 05.02.2008, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N și Dispoziția nr. 37 din 16.11.2007, emisă de Activitatea de Control Fiscal din cadrul acestei pârâte.
3. Obligă pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii C-N să plătească suma de 17.755,40 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED.
DACT. /
7EX./19.12.2008.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
