Contestație act administrativ fiscal. Decizia 768/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.768/R-
Ședința publică din 12 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești,-, jud.A, asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.A și asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, precum și în numele și pentru BIROUL VAMAL PITEȘTI (DIRECȚIA JUDEȚEANĂ pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE A) cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței civile nr.276/CF din 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta - SRL este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei potrivit chitanței nr.-/10.09.2008 (fila 134 din dosar) și cu timbrul judiciar în valoare de 5 lei.
Recursurile declarate de pârâte sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 05 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.276/CF/9 mai 2008 Tribunalului Argeșa fost admisă în parte acțiunea formulată de - SRL, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor C - Biroul Vamal Pitești, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Pitești și Autoritatea Națională a Vămilor și a fost anulată în parte decizia nr.23/9.02.2007 și decizia nr.34/24.04.2007, dispunând exonerarea reclamantului de plata sumei de 176 lei majorări și menținerea obligației de plată pentru suma de 1010 lei.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 22.10.2007 - SRL a chemat în judecată Autoritatea Națională Vamală - Biroul Vamal Pitești ( C - BV Pitești), Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice A ( - A), solicitând să se dispună anulare deciziei nr.24 din 23.04.2007 emisă de cea de-a doua pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului verbal de control nr.5107 din 9.02.2007 încheiat de Biroul Vamal Pitești; sub motiv că, reclamanta a achiziționat un autoturism Renault, iar la 18.08.2006 a întocmit declarația vamală nr.81959 la Biroul Vamal Pitești, ocazie cu care a prezentat certificatul de circulația mărfurilor EUR 1 și dovada de origine preferențială a acestui autoturism, însă pârâta C - BV Pitești a stabilit că bunul respectiv nu este de origine preferențială, invocând actul emis de Vama Centrală, deși verificarea autenticității caracterului originar al bunului trebuia făcută de Centrala de verificare a originii din, str.- -.
Analizând acțiunea,tribunalula constatat că în luna august 2006 reclamanta a introdus în România un autoturism marca Renaul, pentru care a prezentat Certificatul EUR.1 în baza căruia a beneficiat de taxe vamale preferențiale, iar în urma controluluia posterioriorganele vamale germane au emis adresa nr.Z 4215F-1815/06-1/20.11.2006, din care rezultă că despre bunul arătat nu poate să confirme că este provenit din Comunitatea Europeană; că în temeiul acestui act BV Pitești a întocmit procesul verbal nr.5107 din 9.02.2007, prin care a stabilit că reclamanta nu beneficiază de regim vamal preferențial și, ca atare, obligațiile vamale trebuie recalculate, emițându-se decizia nr.23 din 9.02.2007, prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 814 lei taxă vamală și 142 lei majorări de întârziere, 14 lei comision vamal și 2 lei majorări de întârziere, 21 lei accize și 4 lei majorări de întârziere, 161 lei TVA și 28 lei majorări de întârziere, majorările fiind calculate pe perioada 18.08.2006 și până la 9.02.2007.
Totodată,tribunalula constat ă prin decizia nr.34 din 23.04.2007 emisă de DGFP Aaf ost respinsă contestația formulată de reclamant.
Verificând legalitatea acțiunii,tribunalula constatat că aceasta este întemeiată în parte, respectiv numai cu privire la majorările de întârziere și că nu este întemeiată pentru obligațiile vamale stabilite suplimentar.
Pentru aceasta,tribunalula constatat că certificatul EUR 1 -/2006, ce a stat la baza acordării tarifului vamal preferențial, a fost infirmat de organele vamale germane și până la proba contrară bunul respectiv nu are origine europeană.
Tribunalula mai constatat că, obligațiile suplimentare sunt datorate de la data expirării termenului de grație calculat în raport cu dispozițiile art.109 alin.2, în prezent art.111 alin.2 Cod pr.fiscală și că, în consecință, reclamanta nu datorează 176 lei cu titlu de majorări de întârziere.
La 3 iulie 2008, SRL a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate.
Se susține că, potrivit sentinței atacate, instanța nu contestă faptul că dovada de origine preferențială EUR.1. L -/2006 a fost eliberată cu respectarea procedurilor legale, în urma eliberării documentelor legale de către autoritățile competente și că certificatul obținut de societate pentru autoturism este valabil, fiind eliberat de către o autoritate competentă; și că, în realitate, greșeala a aparținut Biroului Vamal Pitești, care nu a analizat cu atenție documentele ce i s-au prezentat și nu a solicitat verificarea lor la vama care a eliberat certificatul, respectiv Vama.
II. La 27 iunie 2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând soluția pentru greșita interpretare și aplicare a Codului d e procedură fiscală, referitoare la calculul dobânzilor și penalităților.
Se susține că greșit instanța de fond a reținut că majorările de întârziere nu sunt datorate pe perioada: 18.08.2006 - data importului, 09.02.2007 - data emiterii deciziei nr.23/09.02.2007 privind obligațiile suplimentare, sub motiv că acestea ar fi datorate de la data expirării termenului de grație, calculat în raport de dispozițiile art.109 alin.2, în prezent art.111 alin.2 Cod pr.fiscală.
În realitate, arată recurenta, conform art.115(1) Cod pr.fiscală, "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere", art.116(1) din OG nr.92/2003, republicată: "Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv" (în ultima formă republicată art.120 alin.1).
III. La 4 iulie 2008, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și în numele și pentru Biroul Vamal Pitești (noua denumire fiind Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A) a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se susține că greșit instanța de fond a reținut că majorările de întârziere pentru obligațiile suplimentare sunt datorate de la data expirării termenului de grație, calculat în raport de dispozițiile art.109 alin.2, în prezent art.111 alin.2 Cod pr.fiscală.
În argumentarea acestei critici, recurenta arată că diferența de drepturi vamale de import a fost stabilită și determinată în sarcina - SRL în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 din Codul vamal al României aprobat prin Legea nr.86/2006:" cuantumul drepturilor vamale de import se determină pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale"și ale art.223 alin.1 lit.a și alin.2 din același act normativ potrivit cărora"datoria vamală la import ia naștere prin punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import"și"Datoria vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză"- dispoziții legale în vigoare la data punerii în liberă circulație a autoturismului marca Renault, precum și potrivit prevederilor art.214 alin.1 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, potrivit căruiavaloarea drepturilor de import aplicabile mărfurilor se determină pe baza regulilor de evaluare adecvate pentru respectivele mărfuri la data nașterii datoriei vamale;și ale art.201 alin.1 lit.a și alin.2 din același act normativ, potrivit căruiao datorie vamală la import poate să ia naștere când punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse dreptului de import și o datorie vamală se naște la momentul acceptării declarației vamale.
Referitor la majorările de întârziere aferente drepturilor vamale, recurenta susține că acestea sunt datorate de - SRL începând din ziua imediat următoare celei în care au fost îndeplinite formalitățile vamale pentru punerea în liberă circulație a unui autoturism marca Renault, avariat, formalități materializate în Declarația vamală în detaliu (EU 4) nr.I 81959/18.08.2006, adică de la data de 19.08.2006 și până la data plății, inclusiv; că, determinarea acestor accesorii de către Biroul Vamal Pitești a fost făcută cu respectarea art.116 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, ulterior modificată și completată, care stipulează că:"Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv";termenul de scadență fiind deci reglementat prin dispozițiile legale mai sus indicate și nicidecum prin prevederile art.111 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare.
Art.111 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare reținut de instanța de fond pentru a motiva încălcarea dispozițiile legale de către autoritatea vamală cu ocazia determinării majorărilor de întârziere aferente diferenței de drepturi vamale reglementează "termenele de plată".
Recursurile nu sunt fondate.
Nu este fondat recursul declarat de - SRL, încadrat corect de recurentă în motivul prevăzut de art.3041Cod pr.civilă.
Nu poate fi reținută critica recurentei deoarece Autoritatea Națională a Vămilor din România a înaintat certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 nr.L - din 9.08.2006, administrației vamale germane, mai exact Oficiului central de verificare a originii 211, D-48147 pentru a se verifica originea mărfii. Această din urmă autoritate a răspuns că nu poate să confirme faptul că autoturismul în discuție are origine europeană, deoarece exportatorul nu a solicitat eliberarea unui astfel de certificat, nici nu l-a semnat și nici nu a împuternicit în acest sens persoana care a semnat dovada de origine, motiv pentru care nu poate confirma că vehiculul din certificatul de circulație a mărfurilor este o marfă de proveniență în sensul Convenției dintre UE și România.
Curtea constată că această autoritate germană este cea competentă să confirme originea preferențială a autoturismului în discuție, căci autoritatea arătată este o autoritate centrală ce are competența arătată, așa cum rezultă și din denumirea ei. În consecință, nu poate fi reținută critica recurentei care susține că Autoritatea Națională Vamală ar fi trebuit să solicite a se face verificarea la Vama.
În concluzie, în lipsa confirmării de către autoritatea germană competentă a originii preferențiale a autoturismului în litigiu, critica recurentei este nefondată.
II. Nu este fondat nici recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și nici cel formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor (), precum și în numele și pentru Biroul Vamal Pitești (noua denumire fiind Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A), critici încadrate corect de recurente în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Având în vedere că toate aceste recurente vizează aceeași critică, anume greșita admitere a contestației cu privire la calculul penalităților de întârziere și a temeiului acestei soluții, respectiv art.111 alin.2 Cod pr.fiscală, acestea vor fi analizate împreună.
Nu poate fi reținută critica recurentelor care invocă textul art.115 și art.116 din Codul d e procedură fiscală, aplicabil la data emiterii deciziei. Aceste texte nu sunt incidente în cauză deoarece ele vizează sancțiunea neachitării în termen a obligațiilor de plată, respectiv plata dobânzilor și a penalităților de întârziere și faptul că acestea din urmă se calculează începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
Curtea constată că, legea nu reglementează în mod expres ipoteza în care datoria (vamală) a fost stabilită retroactiv, mai exact, ipoteza în care organul vamal, descoperind lipsa originii preferențiale a mărfii, stabilește datoria vamală datorată de importator, calculată de la data la care a fost întocmită declarația vamală și nu de la data comunicării datoriei vamale calculate în acest mod.
Nici textele invocate de recurenta, respectiv art.237 și art.223 alin.1 lit.a și alin.2 din Codul vamal aprobat prin Legea nr.86/2006, nu reglementează ipoteza arătată mai sus. Aceste din urmă texte reglementează ipoteza datoriilor vamale ce iau naștere la data acceptării declarației vamale și a punerii în circulație a mărfurilor, aceasta vizând situația în care datoria vamală ia naștere odată cu îndeplinirea condițiilor arătate. Așa cum se observă regulile arătate nu reglementează ipoteza stabilirii datoriei vamale după verificarea a posteriori a îndeplinirii condițiilor reglementate de Acordul European de Asociere între România și Comunitățile Europene.
În fine, nici textul art.214 alin.1 și art.201 alin.1 lit.a și alin.2 din Regulamentul CE nr.2913/92 de instituirea codului vamal comunitar, nu reglementează ipoteza arătată mai sus.
Curtea constată că, în lipsa unei reglementări exprese a ipotezei arătate, trebuie să se aplice, prin analogie, regula prevăzută de art.109 alin.2 lit.a din Codul fiscal, potrivit căruiapentru diferența de obligații fiscale accesorii termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestuia.Este adevărat că acest text reglementează termenele de plată, însă, prin el se traduce concepția legiuitorului cu privire la momentul de la care curg obligațiile accesorii.
În sensul acestui text datoriile fiscale accesorii nu se plătesc retroactiv, ci de la data comunicării acestora. Această regulă este rațională deoarece pentru a obliga pe debitorul creanței fiscale la o plată retroactivă, ar însemna să-i fie imputată o culpă. În speță, contestatorul nu este vinovat pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute în acordul de asociere arătat și nici recurentele nu au susținut o astfel de culpă.
În concluzie, se vor respinge și aceste recursuri ca nefondate.
Văzând și disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta - SRL cu sediul în Pitești,-, jud.A, de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.A și de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B,-, sector 1, precum și în numele și pentru BIROUL VAMAL PITEȘTI (DIRECȚIA JUDEȚEANĂ pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE A) cu sediul în Pitești,-, jud.A împotriva sentinței civile nr.276/CF din 9 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
23.09.2008
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola
