Contestație act administrativ fiscal. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 786

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Vasile judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 108/ din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata contestatoare - "" B avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Întrebat fiind apărătorul intimatei, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatei, față de motivele în fapt și în drept invocate pe larg în întâmpinare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta - B în contradiuctoriu cu pârâta Bas olicitat anularea Deciziei nr.44 din 19.03.2007 emisă de aceasta precum și a actelor susecvente.

In fapt reclamanta susține că prin cererea înregistrată sub nr. -/25.04.2005 completată cu cererea nr.-/24.05.2005 a solicitat compensarea sumei de 4.427,217.000 lei impozit pe profit pe trim.2005 și suma de 4.469.614.888 lei reprezentând impozit pe profit pe anul 2004, cu aceeași sumă cu titlu de TVA de rambursat la data de 31.03.2005.

Ulterior a revenit la acea cerere cu o altă înregistrată sub nr.-/24.05.2005 arătând că suma cu titlu de TVA de rambursat este în prezent de 10.959.529.888 lei.

Intrucât printr-o notă de compensare emisă de ârâtă s-a dispus compensarea sumei de 9.784.815.481 și restituirea sumei de 643.987.569 lei, adiționându-se și sume pe care reclamanta nu le solicitase la compensare, contrar art.110 Cod proc.fiscală, reclamanta a atacat pe cale administrativ jurisdicțion ală această soluție.

Pe această cale a solicitat și modificarea actelor fiscale emise cu titlu de dobânzi și penalități și restituirea acestora.

Prin decizia nr.114/2005, Baa dmis în parte acea contestație în sensul desființării parțiale a deciziei de restituire pentru suma de 20.181 lei lei și respingerii pentru suma de 6 lei.

Pe cale de consecință ausține reclamanta că a solicitat restituirea sumelor compensate prin decizia parțial desființată, promovând acțiune în contencios administrativ. Această acțiune i-a fost admisă prin sentința civilă nr.19/CA/2006 și Decizia nr.378/R/2006 a Curții de APEL GALAȚI.

Ignorând hotărârea judecătorească pârâta prin Nota de compensare 66722/24.01.2007, compensează suma de plată cu exact aceleași sume contestate și pentru care instanța a hotărât că nu erau datgorate.

In consecință s-au compensat sumele care trebuiau restituite cu sumele cu titlu de penalități și dob ânzi nedatorate, sume deduse și reținite din TVA de restituit.

In urma contestațiilor formulate, pârâta prin decizia nr. 44/ 19.03.2007 a apreciat netemeinicia acestora, motiv pentru care le-a și respins.

A motivat pârâta că - Bad epus la. a Municipiului B decontul de taxa pe valoarea adăugată pentru lun a martie 2005 sub nr.80900/25.04.2005, în care la rubrica nr.27 " sumei negativ ea T VA la sf.perioadei de raportare" a fost înscrisă suma de 9.096.831 lei ROL (909.683 lei RON) pentru care nu a solicitat rambursarea, lăsând opțiunea "NU", ca în data de 25.04.2005, sub nr.-, societatea comerfcială a depus o cerere către a Municipiului B, prin care a solicitat compensarea sumei de 4.427.217.000 lei ROL (442.722 lei RON) reprezentând impozit pe profit aferent trim. 2005 și a sumei de 4.669.614.888 lei ROL (466.961 lei ) reprezentând impozit pe profit aferent anului 2004 cu TVA de rambursat la data de 31.03.2005 în suma de 9.096.831 lei ROL (909.683 lei RON) care nu fusese bifat cu opțiunea "DA" în decontul lunii martie 2005 ca, fără a mai aștepta un răspuns la solicitarea din cererea înain tată organului fiscal, B - B, prin Decontul de TVA pentru luna aprilie 2005 depus sub nr.-/24.05.2005, la rubrica nr.27 a reportat soldul sumei negative din decontul perioadei precedente, de 10.959.529.888 lei ROL ( 1.095.953 lei RON) și solicitând, acum, această sumă la rambursare prin înscrierea opțiunii "DA" dar, în același timp, depun ând și adresa nr.-/24.05.2005 prin care a solicitat, de această dată, compensarea TVA, în suma de 10.959.529.888 lei ROL (095.953 lei RON) cu impozitul pe profit aferent anului 2004 de 4,427.217.000 lei ROL (442.722 lei RON) și trim.2005 de 4.669.614.888 lei ROL (466.961 ledi RON) și, ca în baza acestei solicitări organele de in specție fiscală din cadrul B au întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.30240/21.06.2005 prin care au stabilit că soldul sumei negative de TVA asupra căruia societatea are drept de rambursare este de 10.428.803.050 lei ROL (1.042.880 lei RON).

De asemenea, se reține că a Municipiului B constatând că B - Bas olicitat rambursarea sumei negative a taxei pe valoarea adăugată numai prin decontul de TVA lunii aprilie 2005, prin bifarea căsuței corespunzătoare, acesta fiind în acest fel și cerere de rambursare și deoarece impozitul pe profit datorat penetru anul fiscal 2004 și trim.2005 a rămas neachitat pentru perioada 25.04.2005-24.05.2005 a emis deciziile referitoare la obligațiile deplata accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul curent nr.1 și nr.2/25.05.2005 și nr.8/30.04.2005, prin care,în mod corect și legal, a calculat pentru perioada 25.04.2005-24.05.2005 accesorii aferente impozitului pe profit ăn suma totală de 16.697 lei RON, din care: 14.503 lei RON cu titlu de dobânzi și 2.194 lei RON cu titlu de penalități de întârziere.

In cauza, faptul că societatea comercială a depus la organul fiscal o cerere prin care a solicitat compensarea unor obligații ce le avea către bugetul general consolidat al statgului cu o creanță ce o avea asupra aceluiași buget geeral consolidat al statului, dar fără a-și exprima voința în mod corelativ și pri decontul cu suma negativă cu opțiune de rambursare pentru luna martie 2005, prin bifarea în mod corespunzător a căsuței privind solicitarea la rambursare a soldului sumei negatgive a TVA, nu o îndreptățește pe aceasta la stingerea obligațiilor ce le datora de la data depunerii cererii, respectiv data de 25.04.2005.

Mai mult, dacă contestatoarea consideră că cererea depusă la organul fiscal în data de 25.04.2005, înregistrată sub nr.-, îndeplinește codițiile fiscale pentru compensare, nu ar fi trebuit ca în decontul cu suma negativă de TVA depus ulterior pentru lun a aprilie 2005 să preia soldul sumei negative de TVA din decontul lunii prec edente. Or, prin preluarea în decontul lunii aprilie 2005 soldului sumei negative de TVA din decon tul lunii precedebte, cu bifarea corespun zătoare a căsuței privind solicitarea la rambursare a soldului sumei respective de TVA, și astfel, depunerea concomitentă la organul fiscal a unei noi cereri de compensare a obligațiilor fiscale cu titlu de impozit pe profit din creanța ce o avea asupra bugetului general consolidat al statului pentru suma solicitată la rambursare pentru luna aprilie 2005 și nu pentru cea din luna martie 2005, rezultă că B - B și-a însușit procedura de rambursare a soldului sumei negative de TVA aferent lunii aprilie 2005, în condițiile legii.

Astfel, dacă contestatoarea aprecia ca fiind legală cererea de compensare depusă sub nr.-/25.04.2005, chiar fără să bifeze căsuța corespun zătoare pentru rambursarea soldului sumei negativ e de TVA la luna martie 2005, ar fi trebuit ca în decontul pentru luna aprilie 2005 să nu preia soldul sumei netaive de TVA din decontul lunii precedente, iar împotriva refuzului de soluționare a unei cereri să urmeze procedura în materie, după caz.

Legal citată, pârâta față de susținerile reclamantei a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiatîă a contestației formulate, menținându-și același punct de vedere exprimat prin decizia nr.44/19.03.2007 și a cărei anulare s-a solicitat.

Reclamanta, în dovedirea susținerilor sale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiza cotabilă având ca obiective: stabilirea valorii penalităților și majorărilor de întârziere calculate accesoriu de organul de control după depunerea cererii de rambursare TVA; valoarea de restituit și sumele restituite (63).

Prin concluziile raportului de expertiză efectuat expertul desembat cu efec tuarea expertizei solicitate, consideră că valoarea corectă a penalităților și majorărilor de întârziere calculat accesoriu de organul de control după depunerea cererii de rambursare TVA a fost corect stabilită de pârâtă prin deciziile nr.1/25.05.2005; nr.2/25.05.2005 și nr.8/30.04.2005 în sumă totală de 16.697 lei din care 14.503 lei cu titlu de dobânzi și 2194 lei cu titlu de penalizări de întârziere.

Cât privește valoarea sumelor de restituit, expertul contabil o determină ca fiind de 3.484 lei ca urmare a desființării deciziilor nr. 7/30.04.2005; nr.1/31.12.2004; nr.2/31.12.2004; nr.3/31.12.2004; nr.4 și nr. 5/ 31.12.2004 referitoare la obligațiile deplată accesorii aferente obligațiilor fiscale di anul precedent admise de pârâtă precum și ca diferență dintre valoarea de 209.187 lei suma dispusă de către instanță a se restitui și valoarea stabilită de pârâtă cu titlu de accesorii aferente plății cu întârziere a impozitului pe profit (20.187 lei - 16.697 lei).

Față de concluziile raportului de expertiză, pârâta a înțeles să formujleze obiecțiuni susținând că restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv decizia atacată și actele ce au stat la baza emiterii acesteia, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză și având în vedere dispozițiile Legii nr.571/2003 cu toate modificările și completările ulterioare constată că acțiun ea formulată este întemeiată în parte.

În ceea ce privește decizia atacată,astfel cum concluzionează și expertul contabil prin raportul de expertiză efectuat este legal și temeinică, valoarea penalităților și a majorărilor de întârziere calculate accesoriu de organul de control fiind corectă. Pentru acest motiv tribunalul va dispune menținerea deciziei emise de pârâtă.

Având însă în vedere că din actele expertizate, expertul a constatat că între suma de 20.187 lei suma dispusă a se restitui prin decizia nr.378/R/24 oct.2006 a Curții de APEL GALAȚI și valoarea stabilită prin decizia contestată - 16.692 lei există o diferență de 3.484 lei tribunalul va dispune obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, așa cum de altfel prin cererea introductivă a și solicitat reclamanta. Aceasta cu atât mai mult cu cât în prezent aceste sume sunt deținute pe nedrept de către pârâtă.

Pentru aceste considerente tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul că a respins contestația și a menținut decizia atacată și a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3484 lei.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenta a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, instanța acordând mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă.

Astfel, prin cererea introductivă, reclamanta "" Baf ormulat acțiune împotriva Deciziei nr.44/19.03.2007 emisă de B și a actelor administrativ fiscale subsecvente, solicitând admiterea acțiunii, anularea deciziei și actelor subsecvente, fără a solicita și restituirea de sume.

Instanța de judecată este legată de obiectul cererii cu care a fost investită de reclamant, fiind obligată să respecte principiul disponibilizării părții.

Din actele dosarului rezultă că raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit în mod corect că decizia contestată este legală și temeinică, valoarea penalităților și a majorărilor calculate accesoriu de organul de control fiind corectă.

Prin același raport de expertiză s-a mai stabilit, deși nu făcea obiectul cererii, că între suma de 20.187 lei, dispusă a se restitui prin Decizia nr.378/R/24.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, și valoarea stabilită prin decizia contestată (16.692 lei) exista o diferență de 3.484 lei, sumă ce trebuie restituită intimatei-reclamante.

Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, s-a arătat că restituirea sumelor de la bugetul de stat nu a făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant.

Prin dispozitivul Deciziei nr.44/19.03.2007, B, s-a pronunțat numai asupra obligațiilor de plată cu titlu de accesorii aferente impozitului pe profit în sumă totală de 16.697 lei, pe care reclamanta le datorează bugetului general consolidat al statului, iar această decizie a fost menținută de Tribunalul Brăila, ca fiind temeinică și legală.

De altfel, procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, este reglementată prin art.117(1) din nr.OG92/2003, privind Codul d e procedura fiscală, republicată în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, care constituie lege specială în materie.

Potrivit practicii judecătorești în materie, instanța de contencios administrativ exercita controlul de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse prin decizia emisă de organul fiscal în cadrul procedurii administrative prealabile și verifica dacă decizia respectivă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor de procedură citate mai sus.

Cum prin cererea introductivă intimata-reclamanta a solicitat numai anularea Deciziei nr.44/2007 emisă de B, rezultă că instanța de fond a Tribunalului Brăila, dispunând restituirea unei sume de la bugetul de stat, a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând și principiul disponibilității părții cu privire la obiectul cererii.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, prin acțiunea introductivă reclamanta solicitând restituirea sumelor compensate prin decizia parțial desființată.

Cum în urma expertizării actelor s-a constatat că între suma de 20.187 lei dispusă a se restitui prin decizia nr.378/R/2006 a Curții de APEL GALAȚI și valoarea stabilită prin decizia contestată există o diferență de 3.484 lei, în mod corect s-a dispus restituirea acestei sume.

Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 108/ din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.VS/13.01.2009

Tehno ZE/13.01.2009

ex.2 Fond:

Președinte:Dorina Vasile
Judecători:Dorina Vasile, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 786/2008. Curtea de Apel Galati