Contestație act administrativ fiscal. Decizia 81/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.81/CA/2010 -
Ședința publică din 04.02.2010
PREȘEDINTE: Marinecu Simona JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtăDirecția Generală A Finanțelor Publice S- cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în localitatea,-, județul S M, împotriva Sentinței nr.507/CA/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare în data de 18.01.2010, prin serviciul registratură al instanței iar reprezentanta intimatei a depus în data de 18.01.2010 o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, prin serviciul registratură al instanței, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 Cod procedură civilă, după care:
Instanțarespinge cererea de amânare formulată de către reprezentanta intimatei reclamante apreciind-o ca fiind neîntemeiată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.507/CA din 20 octombrie 2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în,-, județul S M, împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5, județul S M în sensul că a anulat ca nelegale actele administrative fiscale nr.50328/01.06.2009 și nr.56063/16.06.2009 emise de pârâtă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2637,07 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale pentru autovehicule prevăzute de art.214 indice 1 Cod fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă, precum și să plătească reclamantului suma de 743,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru UE pentru care a achitat suma de 5.464,07 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prevăzută de art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal, conform chitanței seria - nr.- din 30.01.2008 (fila 7).
După intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008, reclamantului i-a fost restituită o parte din taxa plătită și, față de nerestituirea integrală a cuantumului acestei taxe considerate nelegale de reclamant, acesta a solicitat organului fiscal restituirea diferenței de taxă achitată, cerere respinsă prin răspunsul comunicat în data de 01.06.2009 cu nr.50328(fila 5).
Contestația formulată de reclamant împotriva acestui refuz a fost respinsă prin răspunsul comunicat sub nr.56063/16.06.2009 de către pârâtă (fila 3).
Reținând această stare de fapt, instanța a apreciat că refuzul astfel exprimat al pârâtei, care constituie în fapt o manifestare unilaterală de voință a organului fiscal competent ce privește drepturi și obligații fiscale, are natura juridică a unui act administrativ fiscal în înțelesul art.41 Cod de procedură fiscală care poate fi cercetat sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ, întrucât constituie un act administrativ așa cum este definit de art.2 lit. c din Legea nr.554/2004.
Astfel, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul dintre părți.
Cu privire la fondul cererii reclamantului, instanța a constatat că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.214 indice 1 - art.214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct.31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.1861/2006, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se instituie asupra tuturor autoturismelor înaintea primei lor înmatriculări în România, atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate aduse din import.
Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Scopul acestei reglementări comunitare, așa cum se reține din jurisprudența CJCE, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne și care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Cum în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în țară, dar se datorează o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare pentru care se solicită reînmatricularea în România, este evident că prin instituirea acestei taxe legiuitorul român a încălcat dispozițiile art.90 din TCE, prin crearea unui regim fiscal discriminatoriu între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Prin Legea nr.157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, efectele acestei aderări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătoreascăgarantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Reținând principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin jurisprudența sa, a consacrat și consecințele practice ale acestui principiu, respectiv că: aplicarea normelor dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul intern nu trebuie condiționată de declararea unei legi ca neconstituțională; instanțele naționale nu vor putea aplica măsuri legislative interne care sunt în contradicție cu dreptul comunitar, chiar dacă acestea sunt adoptate după aderarea la UE; instanțele naționale trebuie să aplice dreptul comunitar în totalitate și prin urmare sunt obligate să înlăture dispozițiile interne contrare acestuia (cauza Costa/ENEL, cauza Simmenthal/Ministerul Finanțelor din Italia).
Așadar, în conformitate cu prevederile constituționale precitate precum și cu jurisprudența CJCE, judecătorul național este obligat să aplice în mod direct normele dreptului comunitar, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, constatând că normele interne, respectiv art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor Tratatului CE, și reținând aplicabilitatea prioritară și directă a normelor comunitare, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârâtă în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează taxa specială de primă înmatriculare sunt nelegale, motiv pentru care s-a impus anularea acestora și obligarea pârâtei la restituirea integrală a acestei taxe.
În ce privește susținerea pârâtei în sensul că prin art.11 din OUG nr.50/2008 s-a instituit temeiul legal pentru restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, instanța a apreciat că pârâta nu poate invoca aceste prevederi legale pentru respingerea cererii reclamantului, în condițiile în care nu există un temei pentru ca pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autovehiculului în România, cunoscut fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, art.137, art.274 Cod de procedură civilă și a textelor de lege anterior invocate instanța a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, a anulat ca nelegale actele administrativ fiscale emise de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la restituirea către reclamant a sumei de 2.637,07 lei reprezentând diferența nerestituită a taxei speciale prev.de art.214 indice 1 Codul fiscal, cu dobânda legală, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă cât și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu avocat, conform dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că, în fapt, reclamantul în cursul anului 2008 achiziționat din Germania un autoturism second - hand, înmatriculat în țara de origine, care pentru a înmatricula mașina în cauză a achitat legal taxa specială în cuantum de 5464,07 lei, calculată conform Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Menționează faptul că, Trezoreria din subordinea Administrației Finanțelor Publice a municipiului SMa încasat suma de bani plătită de către reclamantul ,în temeiul Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României, iar chitanța eliberată de către aceasta, nu este un act administrativ-fiscal, ci un simplu document care atestă încasarea unor sume de bani de la contribuabil.
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acesteia, totodată avându-se în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de M de autoturisme vechi cu un grad ridicat de poluare.
Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second hand la scurt timp după introducerea în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungara, Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica Polona, Republica, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată precizează faptul că, alin.2) al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene precizează faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare dispozițiile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același context trebuie menționat și faptul că, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Precizează de asemenea că, 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
În altă ordine de idei, regimul juridic al "taxei auto" este reglementat prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României. În această situație, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are competența, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunțe dacă un act normativ este sau nu constituțional, este Curtea Constituțională.
De asemenea, când se constată că legislația națională a unui stat membru încalcă reglementări ale legislației comunitare, asupra acestui fapt se pronunță Curtea Europeană de Justiție, conform unor proceduri speciale, cum ar fi de exemplu, procedura de infringement. Menționează, de asemenea, că în cazul Ungariei și al Poloniei, Curtea le-a obligat doar la restituirea diferenței dintre taxa instituită de aceste state și cea impusă de Comisia Europeană. În această ordine de idei, este evident că taxa este în acord cu Comisia Europeană.
Învederează că, prin nr.OUG50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008. În acest sens, precizează că, la art.11 din nr.OUG50/2008 se instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind "taxa de poluare pentru autovehicule". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între " taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" și "taxa de poluare pentru autovehicule" este reglementată la Cap. VI, SECȚIUNEA l, art.6 din anexa la HG nr.686/2008.
În concluzie, legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007-30.06.2008, și nu restituirea integrală a taxei.
Prin urmare, având în vedere că taxa de înmatriculare a fost percepută în temeiul legislației în vigoare, a județului S M nu poate da curs favorabil cererii petentului, de restituire a întregii sume de 5.464,07 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare autoturisme.
Referitor la susținerea petentului că, "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" este ilegală, menționează că potrivit jurisprudenței, art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.
Astfel, atât tratatul menționat anterior, cât și unele acte adoptate de instituții și organe din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unor taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al unor astfel de taxe de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre, referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoare adăugată - baza unitară de stabilire care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și pe jocurile de noroc, accize și taxe de timbru, și în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Menționează că această Directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.
Consideră că, taxa de primă înmatriculare nu este în contradicție cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, atâta timp astfel cum s-a precizat, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani (precum este și cazul unui autoturism marca de exemplu, care este achiziționat dintr-un stat membru comunitar, și care urmează a fi înmatriculat pentru prima dată în România ), se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Susținerile reclamantului cu privire la faptul că, taxa specială nu a fost percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare, reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, și astfel s-ar crea un regim fiscal discriminatoriu, taxa nemaifiind percepută cu ocazia vânzării ulterioare a autoturismelor deja înmatriculate, sunt neîntemeiate și nedovedite. Evident că, pentru autovehiculele înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe, întrucât în situația mai sus menționată nu au fost în vigoare dispozițiile art. 214^1 - 214^3 din Codul fiscal, fiind în vigoare alte dispoziții legale, iar conform principiului de drept al neretroactivității legii, consacrat de art.15 al.2 din Constituție, rezultă că, dispozițiile legale ale taxei de primă înmatriculare nu pot fi aplicate unor situații anterioare intrării acesteia în vigoare și în consecință nu poate fi comparată situația regimului fiscal al taxei de primă înmatriculare cu situația anterioară intrării în vigoare a acesteia.
Totodată, menționează faptul că, la o nouă înmatriculare a autoturismelor care deja au fost înmatriculate în România, taxa se va percepe.
Subliniază faptul că, nu există un act administrativ fiscal de impunere, prin care s-a solicitat achitarea taxei speciale de înmatriculare.
În privința cheltuielilor de judecată, solicitate de reprezentantul reclamantului, în fond și în recurs (reprezentând onorariu avocațional), solicită ca la acordarea acestora să se aibă în vedere aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile legale la care s-a făcut referire în recursul declarat.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în temeiul art.304/1 și 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel apreciază că este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins în baza art.312, 316 Cod procedură civilă.
Astfel, în conformitate cuart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
Cât privește motivele de recurs privitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, se reține că sunt nefondate, deoarece suma de 743,3 lei acordată, este compusă din taxa de timbru și timbru judiciar achitate de reclamant și suma de 700 lei onorariu avocațial, sumă care, în raport de valoarea pricinii și munca depusă de apărătorul ales, nu este nepotrivit de M, în speță nefiind incidente prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, prevederi invocate de recurentă.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S
Cheltuielile de judecată solicitate de reprezentanta intimatului în recurs nu au fost acordate de către instanță, deoarece acestea nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingeca nefondat recursul declarat recurenta pârâtă Direcția Generală A Finanțelor Publice S, cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în localitatea,-, județul S M, împotriva sentinței nr.507/CA/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red.înch.
Judec.fond.
Tehnored./18.02.2010/4 ex.
Emis 2 comunicări - predate la expediție
1.recurenta pârâtă Direcția Generală A Finanțelor Publice S - cu sediul în S M, P-ța -, nr. 3-5, județul S M,
2.intimata reclamantă, domiciliată în localitatea,-, județul S
Președinte:Marinecu SimonaJudecători:Marinecu Simona, Sotoc Daniela, Filimon Marcela
