Contestație act administrativ fiscal. Decizia 834/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 01.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.834
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.09.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.493/28.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă T, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratură instanței, la data de 10.09.2008, concluzii scrise din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente T pune concluzii de admitere a ambelor recursuri și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 2530/30/13.03.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T, T, și Ministerul Finanțelor Publice B, obligarea acestora la plata sumei de 3438 lei reprezentând plata taxei de primă înmatriculare plătită prin chitanța nr. -/17.10.2007 arătând ca a fost în mod nelegal obligat la plata acestei taxe care contravine art. 148 al.2 și 4 din Constituția României și art.90 din Tratatul Comunității Europene precum și Legii nr.343/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Tai nvocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii în contencios pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii odată cu prematuritatea acțiunii în contencios data de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzută de nr.OG92/2003. A mai invocat totodată tardivitatea cererii de restituire prin raportare la art. 207 al.1 Cod procedură fiscală precum și inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea taxei speciale raportat la prevederile art. 117 Cod procedură fiscală.
Astfel se arată că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată taxa specială, în condițiile art. 205 și următoarele din nr.OG92/2003 ci a formulat doar o cerere de restituire care nu poate fi asimilată contestației împotriva actului administrativ fiscal.
În cazul în care instanța ar considera că cererea de restituire a taxei poate fi apreciată ca o contestație împotriva actului administrativ de impunere se solicita a se constata prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
Tot pe cale de excepție în privința tardivității formulării cererii se arată ca au fost încălcate dispozițiile art.207 al.1 Cod procedură fiscală potrivit cărora contestația se depune în 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii ori în fapt reclamantul a plătit taxa la 17.10.2007 iar cererea de restituire a fost înregistrată la 20.02.2008.
Referitor la inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei speciale se arată că aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 117 al.1 Cod procedură fiscală care reglementează cazurile legale de restituire a sumelor solicitate de la bugetul de stat.
Pe fondul cauzei se arată că acțiunea este nefondată întrucât reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantumul indicat, taxa prevăzută de art. 214 ind.1-214 ind.3 Cod fiscal coroborate cu art. 311și 312din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. Aceste dispoziții legale nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană întrucât în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
În speță, art. 90 al.1 din Tratatul interzice măsuri protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte membre comunitare. Ori taxa de primă înmatriculare nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România indiferent de proveniența lor geografică sau națională inclusiv autoturismelor noi din producția națională a României.
Ca atare nu este vorba despre o taxă specială de reînmatriculare în România ci de o taxa specială de primă înmatriculare în România aspect ce conferă acesteia un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din Tratatul
Pârâta T în nume propriu și în reprezentarea prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat lipsa calității procesual pasive arătând că cele două instituții nu au calitate procesual pasivă câtă vreme taxa de primă înmatriculare a fost achitată la.
S-a invocat de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii administrative obligatorii prevăzută de nr.OG92/2003 iar pe fondul cauzei s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât prevederile Codului fiscal nu contravin art. 90 din Tratatul și mai mult decât atât prevederile din Tratat nu au aplicabilitate asupra prevederilor Legii nr.571/2003 față de dispozițiile art.11 al.3 din Constituția României potrivit cărora în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.
De asemenea, s-a solicitat suspendarea soluționării cauzei în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă motivat de faptul că s-a soluționat procedura de infringement iar România nu a fost sancționată de pentru taxa de primă înmatriculare nefiind obligată să o anuleze ci doar să găsească o nouă modalitate de instituire și formula de calcul în vederea diminuării cuantumului final al acesteia.
La dosar s-au depus următoarele: chitanța nr. -/17.10.2007, adresa -/27.02.2008 a T, împuternicire avocațială, întâmpinări, delegație copia cărții de identitate și certificatul de înmatriculare al vehiculului pentru care se solicita restituirea taxei de înmatriculare, copia sentinței civile nr. 2563/07.11.2007 a Tribunalului Arad și copia cererii de restituire a taxei înregistrată la. T sub nr. 6938/20.02.2008.
Prin sentința civilă nr.493/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T, T și Ministerul Finanțelor Publice B și au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 3438 lei achitată cu chitanța seria - nr. -/17.10.2007, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la modificarea formulei de calcul în urma căreia se va ajusta taxa de primă înmatriculare pentru fiecare tip de autoturism este de observat că pârâții și-au fundamentat aceasta cerere pe considerentul finalizării procedurii de infringement, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România a normelor comunitare în vigoare iar în urma epuizării procedurii România nu a fost sancționată nefiind obligată să anuleze taxa de primă înmatriculare ci doar să găsească o nouă modalitate de instituire și o nouă formulă de calcul în vederea diminuării cuantumului final.
Instanța a apreciat că potrivit art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă instanța poate suspenda judecata dacă dezlegarea pricinii atârna în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, ori procedura de infringement nu este o judecată în sensul art. 244 Cod procedură civilă întrucât nu este sesizată iar în cadrul acestei proceduri nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate.
Faptul că în urma finalizării acestei proceduri România nu a fost sancționată nefiind obligată să anuleze taxa de primă înmatriculare ci doar să o modifice nu poate justifica suspendarea prezentei cauze în condițiile în care modificarea legislativă ulterioară în privința taxei de primă înmatriculare nu se circumscrie noțiunii de "judecată" la care face referire art. 244 pct.1 Cod procedură civilă și care de altfel nu va produce efecte pentru trecut ci numai pentru viitor, astfel încât instanța apreciază că cererea pârâtei nu are legătura cu obiectul pricinii, fiind respinsă cererea de suspendare astfel formulată.
Analizând excepția lipsei calității procesual pasive a T și a Ministerului Economiei și Finanțelor B invocate de acești pârâți prin întâmpinare, instanța a reținut că această excepție este neîntemeiată având în vedere că deși taxa a fost achitată la Trezoreria Municipiului T, cererea de restituire a acestei sume a fost înregistrată la pârâta T sub nr. 6938/20.02.2008 iar adresa de răspuns a fost emisă de - T - T iar taxa de primă înmatriculare face parte dintre taxele speciale datorate la bugetul de stat conform art. 214 ind. 2 din Codul fiscal și art. 31 ind. 2 al.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal iar conform art. 7 pct. 6 Cod fiscal prin autoritate fiscală competentă se înțelege organul fiscal din cadrul și serviciile de specialitate ale autorităților administrației publice locale după caz care au responsabilități fiscale.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 205 din nr.OG92/2003 coroborat cu art. 7 din Legea nr.554/2004 instanța a reținut că o asemenea excepție este neîntemeiată în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamant cu chitanța seria - nr. -/17.10.2007 emisa de T pentru suma de 3438 lei iar la data de 20.02.2008 reclamantul a înregistrat o cerere de restituire a acestei taxe. Susținerea pârâților în sensul că o asemenea cerere de restituire nu poate fi asimilata contestației împotriva actului administrativ fiscal nu poate fi reținută de către instanță întrucât este de observat că reclamantul a achitat taxa conform procedurii prevăzute în Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor în România nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Ori, în aceste condiții instanța reține că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismului iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin raportare la dispozițiile art. 205 al.1 din nr.OG92/2003 cu raportare la art. 7 al.1 Legea nr.554/2004 nu-l poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe, cerere înregistrată de reclamant la. T la data de 20.02.2008.
Tot referitor la procedura prealabilă obligatorie, pârâta Tai nvocat prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzută de Titlul IX din nr.OG92/2003 apreciind că procedura prealabila nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației formulate.
Raportat la aceste susțineri instanța a observat că pârâta Tar ăspuns cererii reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare prin adresa nr. 73692/27.02.2008 (14 dosar) prin care a respins cererea de restituire arătând că taxa specială a fost stabilită în mod legal și nu poate fi restituită. Ori, în condițiile în care aprecia că cererea privind restituirea taxei de primă înmatriculare echivalează cu o contestație în sensul art. 205 din nr.OG92/2003 avea obligația să înainteze aceasta cerere organelor abilitate pentru soluționarea contestației și nu să procedeze la emiterea răspunsului materializat în adresa 73692/27.02.2008. Deci, pârâta T s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu dar a emis și adresa de răspuns prin care a refuzat restituirea taxei respective fără a invoca lipsa competenței legale în emiterea acestui act și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență. Prin urmare instanța a apreciat că procedura prealabilă la care face referire art. 205 al.1 din nr.OG92/2003 cu raportare la art. 7 al.1 din Legea nr.554/2004 a fost îndeplinită de reclamant prin depunerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare și a fost finalizată de către pârâta T prin emiterea adresei de răspuns nr. 73692/27.02.2008.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de restituire a taxei speciale pe considerentul că au fost încălcate prevederile art. 207 al.1 Cod procedură fiscală potrivit cărora contestația se va depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii instanța a respins o asemenea excepție reținând că prin adresa de răspuns nr. 73692/27.02.2008 pârâta T nu a respins cererea reclamantului ca tardiv formulată ci a reținut aspecte de fond legate de legalitatea dispozițiilor Codului fiscal privind plata taxei de primă înmatriculare. În urma emiterii răspunsului la data de 27.02.2008 reclamantul a înregistrat prezenta acțiune la data de 12.03.2008 cu respectarea astfel a prevederilor art. 11 al.1 lit. b) Legea nr.554/2004 și art. 218 nr.OG92/2003.
Pârâta Tam ai invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea taxei de primă înmatriculare arătând că nu se încadrează în cazurile de restituire prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală ci se contesta însăși prevederile legale care instituite taxa specială de primă înmatriculare iar aceasta excepție este apreciată de instanță ca fiind strâns legată de analiza pe fond a cererii principale astfel încât urmează a fi analizată împreună.
Pe fondul cauzei instanța reține că prin chitanța seria - nr. -/17.10.2007 reclamantul a achitat suma de 3438 lei cu titlu de taxă specială auto la prima înmatriculare. Chestiunea invocată de reclamant în motivarea cererii de restituire a acestei taxe a constat în aceea că dispozițiile Codului fiscal cuprinse la art. 2141- 2143contravin dispozițiilor art.90 al.1 din Tratatul Potrivit acestei din urmă dispoziții nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art. 90 din Tratat se refera la o discriminare determinata de o diferență între impozitele aplicate produselor altor membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilita de art. 214 ind. 1 Cod fiscal nu se percepe în cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar se percepe în cazul înmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al decât România. Ori, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Se mai observă că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 01.01.2007 când Statul Român a aderat la și au intrat în vigoare dispozițiile art.214 ind. 1 Cod fiscal și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 01.01.2007 și în consecință instanța constată că art. 90 din Tratatul este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză. Dispozițiile art.214 ind. 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu dispozițiile art.90 din Tratatul motiv pentru care se impune soluția motivării de la aplicarea art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu obligarea pârâților la restituirea acestei taxe.
Susținerea pârâtei T în sensul că prezenta cerere este inadmisibilă întrucât nu se regăsește printre motivele de restituire enumerate în art. 117 Cod procedură fiscală ci contestă însăși prevederile legale care instituie taxa specială de primă înmatriculare nu pot fi reținute de instanță ca motiv pentru respingerea acțiunii în condițiile în care instanța națională este primul judecător comunitar și este abilitată să analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art. 148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătoreasca este obligată să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont și de principiul efectului direct a art. 90 al.1 din Tratatul pentru ordinea juridică internă a României.
Mai este de observat astfel, conform practicii constante a (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978) că "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Ca atare față de practica constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, tribunalul reține că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la însăși înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții naționale contrare.
Nu pot fi reținute nici susținerile pârâților T și B în sensul că prevederile art. 90 din Tratatul nu sunt opozabile prevederilor Constituției României, art. 11 al.3 și art. 137 al.1 care precizează că "În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției "(art. 11 al.3) iar potrivit art. 137 al.1 formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate de lege. Pârâții invocă astfel faptul că art. 90 din Tratat nu are aplicativitate asupra prevederilor Codului fiscal, nefiind opozabil în România cât timp nu a avut loc revizuirea legii fundamentale.
Față de aceste susțineri instanța a reținut că a reținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea COSTA/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale.
Astfel s-a decis ca "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice.
Prin crearea unei Comunități cu durată nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare.
Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."
În consecință pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate și văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr.554/2004 instanța a admis acțiunea reclamantului obligând pârâții la restituirea sumei de 3438 lei achitata cu chitanța seria - nr. -/17.10.2007.
Împotriva sentinței civile nr.493/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T și Direcția Generală a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în totalitate a sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Recurenta Taa rătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, dispunând în mod nelegal restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare către reclamant. Se arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, fără a ține seama de faptul că Comunitatea Europeană, în procedura de infringement prevăzută de art.226 din Tratat, nu a sancționat România pentru taxa de primă înmatriculare, opinind pentru "reașezarea" sau mai concret recalcularea, modalității de calcul al acestei taxe, care în realitate este o taxă de poluare, pe care toate statele membre ale o percep în interiorul statului respectiv.
Astfel, instanța de fond, față de constatările, avea obligația, ca o dată cu apariția actului normativ de aplicare a taxei de poluare nr.OUG50/2008, de a suspenda soluționarea cauzei dedusă judecății până la intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008, respectiv, 01.07.2008, în baza art.244 pct.1 Cod procedură civilă, întrucât așa cum rezultă din adresa nr.-/30.05.2008 emisă de - cabinet vicepreședinte, procedura de restituire, urmează a fi elaborată și aprobată prin hotărâre a Guvernului, cererile de restituire, urmând a fi soluționate potrivit acestei proceduri, deoarece începând cu data de 01.07.2008 se vor aplica normele metodologice date în aplicarea ordonanței de urgență, cererile contribuabililor putând fi soluționate numai după această dată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, la data de 18.10.2007, a unui autoturism second hand (autoturismul fiind fabricat în 2000), achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost respinsă anterior de Administrația Finanțelor Publice
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, Curtea amintește că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Curtea remarcă faptul că reclamantul nu a solicitat anularea unui act emis de pârâte, astfel încât nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea observă, totodată, că, anterior sesizării instanței, reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare autorităților fiscale, acesta refuzând restituirea, astfel încât acestea au avut cunoștință despre cererea acestuia, această excepție nefiind întemeiată.
Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de restituire, Curtea apreciază că este nefondată, aceasta fiind justificată pe dispozițiile art. 207 Cod de Procedură Fiscală, care reglementează procedura contestației.
Or, reclamantul nu a formulat o contestație împotriva unui act administrativ fiscal, ci o cerere de restituire a unei taxe despre care pretinde că a fost plătită nelegal.
În aceste condiții, Curtea apreciază că nu se poate reține tardivitatea cererii reclamantului.
Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice Tas usținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate " produselor altor membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2)Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4)Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.
În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.
De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursurile formulate de Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T urmând a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 493/CA/28.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - LIBER
GREFIER,
- -
RED:/23.09.08
TEHNORED:/25.09.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Răzvan Pătru, Claudia
