Contestație act administrativ fiscal. Decizia 844/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.844
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, împotriva sentinței civile nr.437/10.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " ", având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 26.05.2009 întâmpinare din partea reclamantei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - intimate solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 decembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale nr. 89747/ad/18.06.2008 și nr.-/ad/30.07.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3.860 lei, respectiv 3.616 lei, achitată la Trezoreria A, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
Prin sentința civilă nr.437/10.03.2009 Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta " " și a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 3.860 lei, respectiv 3.626 lei, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei și până la restituirea efectivă.
În motivarea sentinței s-a reținut că cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a nr.OUG50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OG 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Instanța a dat eficiență prevederilor constituționale consacrate în art.15 alin.2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Se menționează că nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismele în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art.14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01 iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva. Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin nr.OUG50/2008, achitate de contribuabil.
Se arată că întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Invocând jurisprudența Curții de Justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Se menționează că aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art.214 (3) și art.117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Se arată că reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, în primul rând, critică sentința pentru nelegalitate, devenind astfel incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Arată că înțelege să invoce excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are două teze. Teza 1 se referă la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a II - a se referă la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele două condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. Art. 2 pct.1 lit. f) trebuie interpretat prin raportare la art.1 alin.1 din Legea nr.554, potrivit cu care "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri".
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art.90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Instanța a considerat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).
Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la, semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:
Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculării a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Tot pe fondul cauzei, solicită instanței să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Rezultă așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, se solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
De asemenea, cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4, pct.9, art.3041și art.312 Cod procedură civilă, art.11 din nr.OUG50/2008, Normele Metodologice la care face referire nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A, alin. 1- 17, art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În considerentele întâmpinării se arată cu privire la excepția de inadmisibilitate că taxa achitată este instituită de dispozițiile art.2141- 2144Cod fiscal fiind obligatorie și condiționând înmatricularea autoturismelor de plata anticipată; cuantumul taxei este stabilit în concret conform unui sistem de calcul existent pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și Economiei; iar prin răspunsurile din cadrul proceduri prealabile s-a respins solicitarea de restituire a taxei achitate.
Rezultă că argumentul recurentei în sensul inexistenței unui act administrativ în lipsa existenței sale în forma materială nu poate fi primit deoarece, chiar și în lipsa unui titlu de creanță, obligația de plată a unei creanțe fiscale, este suficientă pentru existența unui act administrativ.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A, consideră criticabil acest punct de vedere, întrucât este organul fiscal care a perceput, în mod nelegal, taxa specială instituită de prevederile art.2141- 2143Cod procedură fiscală, și mai mult, a emis răspunsurile din cadrul procedurii prealabile prin care a respins solicitarea sa de restituire a taxei achitate.
În ceea ce privește afirmația recurenței în sensul că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești, acestea contravin efectului direct și principiului supremației dreptului comunitar.
Se mai arată că nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Menționează că nu este întemeiată nici cerea recurentei de a se respinge acțiunea ca rămasă fără obiect în ceea ce privește diferența de taxă care ar urma să fie restituită de organul fiscal în baza art.11 din nr.OUG50/2008. Astfel, apreciază că dispozițiile nr.OUG50/2008, nu sunt incidente în prezenta cauză.
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - 3A nr. - din 28.09.2007 eliberată de Trezoreria A, atestă achitarea de către reclamantă, în beneficiul Aas umei de 3.616 lei, respectiv 3860 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul AUDI A4, an de fabricație 2005, respectiv pentru autoturismul PEUGEOT, an fabricație 2004 iar ulterior, la data de 27.05.2008, reclamanta a înregistrat cererea de restituire a acestor sume, pârâta A răspunzând în mod negativ solicitării reclamantei.
Curtea observă că refuzul pârâtei - recurente de a soluționa în mod favorabil solicitarea reclamantei - intimate materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a refuza cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă.
Or, o astfel de conduită întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Curtea constată că reclamanta a formulat și contestație împotriva răspunsului primit de la pârâta A, sub nr.89747/ad/18.06.2008, înregistrată la sediul acesteia la data de 30.06.2008, contestatei la care reclamanta nu a primit nici un răspuns.
Totodată Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a A este neîntemeiată, având în vedere că prin raportare la prevederile art.214 ind. 2 din Codul Fiscal și art.31 ind.2 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de primă înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente în condițiile reglementate de Codul d e procedură fiscală în articolul 124, aceasta este legală numai în acest fel putând fi reparat integral prejudiciul suferit de către reclamanta -intimată.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Constatând culpa procesuală a recurentei - pârâte în declanșarea litigiului, fata de prevederile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta - recurentă la plata către reclamanta - intimată a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de recurentă.
Respinge recursul declarat de pârâta A în contradictoriu cu reclamanta împotriva sentinței civile nr.437/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 04.06.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/17.06.09/TEHNORED:/17.06.09/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad /Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
