Contestație act administrativ fiscal. Decizia 861/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 861/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta - -, J-, nr.-, cu sediul în Târgu-M,-, împotriva sentinței nr.29/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părții prezente cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei s-au consemnat prin Încheierea ședinței publice din 14 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată pentru data de 21 octombrie 2008, apoi la 24 octombrie 2008 și la 27 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr.29/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta -""- în contradictoriu cu pârâții prin B, I și Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Administrare a Contribuabili.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.554/2004 actele pot fi atacate în instanța de contencios administrativ cu respectarea prevederilor art.7 alion.1, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională.
De asemenea dacă partea a optat pentru jurisdicția administrativă specială este obligată să notifice decizia de renunțare la această cale, ori în cauză lipsește o asemenea notificare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs -""- și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea contestației, urmând a se respinge excepția prematurității acțiunii.
În motivarea recursului s-a menționat că reclamanta avea dreptul de a beneficia de restituirea taxelor vamale achitate în vamă cu ocazia importului produsului "sulfat de potasiu", motiv pentru care a depus cereri de restituire. S-a menționat că în urma depunerii acestor cereri autoritatea vamală i-a comunicat "nota privind compensarea unor obligații vamale restante" nr.803/8.02.2007, cu referire la datoriile cuprinse în procesul verbal de control nr.6579/B/48/04.05.2006 întocmit de către Direcția Vamală
S-a arătat că reclamanta a depus în termen legal contestație împotriva notei de compensare având în vedere faptul că procesul verbal de control la care se face referire în nota de compensare a fost atacat în justiție. Executarea acestui proces verbal a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, până la soluționarea în fond a contestației, așa cum rezultă din sentința civilă nr.1059/2006 a Tribunalului Mureș, menținută prin decizia nr.831/2006 a Curții de Apel Tg-
Recurenta a menționat că Biroul Vamal a comunicat un răspuns negativ prin adresa nr.1632/23.03.2007, iar în consecință reclamanta a formulat acțiunea supusă analizei instanței.
Recurenta a apreciat că astfel s-a parcurs jurisdicția specială anterior formulării acțiunii.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Actul administrativ atacat de reclamantă este nota privind compensarea unor obligații vamale restante nr.803/8.02.2007 întocmită de către I- Biroul Vamal.
Prin acest act administrativ se compensează sumele solicitate de -""- cu titlu de facilități potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.332/2001 pentru un număr de 20 de operațiuni de import cu obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin procesul verbal de control nr.6579/B/48/04.05.2006 a ANAF.
Împotriva acestei note de compensare reclamanta a formulat contestație sub nr.3902 din 28.02.2007 la I, filele 72,73 dosar fond. Dosarul a fost înaintat către DGFP M pentru soluționare (fila 74 dosar fond), însă această instituție l-a trimis din nou către I (fila 80 dosar fond), apreciind că-i revine acesteia competența de soluționare.
Prin adresa nr.1632 din 23.03.2007 (fila 78 dosar fond), I - Biroul Vamal decide respingerea contestației, menționând că până la soluționarea în fond a contestației formulate împotriva procesului verbal nr.6579/B/48/04.05.2006 a ANAF, măsura de compensare este legală.
Chiar dacă formularea din adresa nr.1632/2007 a I- Biroul Vamal nu folosește expresia "respinge contestație", soluția de respingere este evidentă din cuprinsul acesteia.
Atât I-Biroul Vamal cât și prima instanță fac confuzie în ceea ce privește soluționarea contestației, considerând că în speță este vorba doar de anularea procesului verbal nr.6579/B/48/04.05.2006 a ANAF.
Prima instanță apreciază că nu se poate face o acțiune în justiție câtă vreme nu s-a parcurs jurisdicția specială sau nu s-a renunțat la aceasta.
Trebuie să facem distincție între căile de atac formulate împotriva procesului verbal nr. 6579/B/48/04.05.2006 a ANAF și căile de atac formulate împotriva notei de compensare.
Ceea ce ne interesează în speță sunt căile de atac formulate împotriva notei de compensare.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă la organele administrative, fiind în posesia unui răspuns negativ obținut prin decizia nr.1632/23.03.2007 a I-Biroul Vamal.
În această situație reclamanta se poate adresa instanței de judecată în vederea soluționării contestației. Aspectele legate de atacarea procesului verbal nr. 6579/B/48/04.05.2006 a ANAF interesează în cauza de față cu ocazia soluționării pe fond, deoarece unul dintre elementele compensării a fost stabilit prin acest proces verbal.
În consecință, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul deoarece procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare prima instanță va analiza calitățile procesuale pasive ale pârâtelor și pe fond va analiza existența elementelor compensării (debit și credit), ținând cont de hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la debitul stabilit prin procesul verbal nr. 6579/B/48/04.05.2006 a ANAF, precum și de orice alte înscrisuri care au legătură cu obiectul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de -""- cu sediul în Tg-.M str.-.- nr.300, județul M, împotriva sentinței nr.29/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
27.11.2008.
Jud.fond:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








