Contestație act administrativ fiscal. Decizia 874/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.874
Ședința publică din 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 451/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestația act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamantului intimat - și o cerere din partea recurentei prin care se arată că reprezentantul instituției este în imposibilitate de a se prezenta, întrucât este delegat într-un alt dosar aflat pe rolul altei instanțe.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de pârâta recurentă, având în vedere că punctul de vedere al acesteia este exprimat în cererea de recurs, și văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. Reșița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrative fiscale emise în momentul achitării taxei de primă înmatriculare și obligarea acesteia la restituirea sumei de 13421,43 lei, conform chitanței seria - 3A nr.-/28.06.2007, reactualizată la zi în funcție de rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că taxa de primă înmatriculare auto a fost introdusă la 01.01.2007. în data de 20.03. CE a declanșat procedura de încălcare a Tratatului, trimițând autorităților române o scrisoare de notificare oficială. CE a apreciat că taxa contravine art. 90 din Tratatul de Aderare și jurisprudenței CJCE. Principalele neajunsuri ale legislației sunt taxarea discriminatorie între mașinile la mâna a doua vândute de cetățenii români și cei din alte state membre UE, precum și faptul că nivelul taxei depășește valoarea reziduală sau de piață a mașinii, în cazul celor foarte vechi.
Acest bir mascat sub pretext ecologist a fost, de fapt, o taxă fiscală ilegal aplicată, așa cum a statuat UE încă de la introducerea ei.
Mai arată reclamantul că taxa este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte de lege inaplicabile în dreptul intern. Potrivit art. 148 al 2 și 4 din Constituție, România are obligația de a aplica, cu prioritate, dreptul comunitar, în speță art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Prevederile art. 214 ind.1-214 ind.3 fiscal sunt contrare prevederilor art. 148 al 2 din Constituție, fiind abrogate implicit din momentul aderării României la UE. Ca urmare a efectului direct al art. 90 paragr.1 din Tratat, instanța este datoare să constate că art. 214 ind.1-214 ind.3 fiscal nu mai pot fi considerate ca fiind în vigoare după aderarea României la UE.
Se impune concluzia că taxa de primă înmatriculare a fost încasată ilegal, că este o plată nedatorată, fiind plătită în mod forțat, ca singură modalitate de a putea pune în circulație mașina.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a DGFP- a Municipiului Reșița, reținând că adresa emisă de pârâtă nu este un act administrativ fiscal, ci un simplu răspuns emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut de OG nr. 767/2000.
Natura juridică a adresei este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal(art. 43.pr.fiscală).
În condițiile în care nu există un act administrativ fiscal, acțiunea reclamantului este inadmisibilă.
Mai susține pârâta că nu este îndeplinită procedura prealabilă, pentru a putea fi soluționată acțiunea reclamantului ca o acțiune în contencios administrativ.
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 pct.1 lit. f din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi considerat litigiul ca fiind unul de contencios administrativ. Însuși reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1092 și art. 992-997.civ.
Prin sentința civilă nr.451/08.04.2008, Tribunalul C- a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a C-S-Administrația Finanțelor Publice Reșița, invocate de pârâta C-S-Administrația Finanțelor Publice Reșița, a admis acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta C-S-Administrația Finanțelor Publice Reșița, a anulat actul administrativ fiscal de calculare a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, emis de pârâtă în data de 27.06.2007 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 13.421,43 lei, achitată cu chitanța seria - nr. - din data de 28.07.2007, actualizată conform ratei inflației la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum 44 lei, reținând că:
Administrația Finanțelor Publice Reșița a emis actul de calculare a taxei speciale pentru autoturisme de la fila 9 din dosar, stabilind că acesta are o obligație fiscală în cuantum de 3798,44 euro sau 13421,43 lei, pentru putea a înmatricula autoturismul marca Skoda tipul 1,9, capacitate cilindrică 1896 cmc, norma de poluare euro 2, an de fabricație 1999.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei stabilite de Reșița, eliberându-i-se, în acest sens, chitanța seria - nr. - din data de 28.07.2007, înmatricularea în circulație autovehiculului fiind condiționată de achitarea acestei taxe.
Ulterior înmatriculării, prin cererea înregistrată sub nr. 6433/11.02.2008 la DGFP C-S-Administrația Publică Reșița reclamantul a solicitat restituirea taxei, solicitare respinsă prin adresa nr. 6908/12.02.2008.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivată pe faptul că actul prin care s-a calculat cuantumul taxei este o simplă adresă de răspuns, de informare, iar nu un act administrativ fiscal și prin aceea că instanța ar depăși limitele puterii judecătorești, dacă ar admite cererea.
Instanța a apreciat că actul prin care pârâta a calculat cuantumul taxei speciale este un act administrativ fiscal, în sensul dispozițiilor art. 41.pr.fiscală, fiind un act emis de către un organ fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice Reșița, în aplicarea legislației care stabilește o obligație fiscală, respectiv în aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1-214 ind. 3 din Codul fiscal, care instituie obligația de achitare a taxei speciale cu ocazia primei înmatriculări în România.
Acest act nu este o simplă adresă de informare, ci un act prin care pârâta a considerat că autovehiculul se încadrează în categoria celor pentru care este obligatorie plata taxei speciale și a calculat cuantumul acesteia, în funcție de criteriile prevăzute de lege.
Întocmirea și eliberarea acestui act de calculare a cuantumului taxei este o condiție de încasare a taxei de către organul fiscal.
În aceste condiții nu se poate vorbi despre un simplu act fără valoare juridică, ce nu dă naștere unui raport juridic fiscal, ci de un real act administrativ fiscal.
Pe cale de consecință, instanța în baza dispozițiilor art. 137.pr.civ. a respins excepția inadmisibilității invocate de pârâtă.
În ce privește excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța a respins, în baza aceluiași temei de drept, având în vedere că pârâta este emitenta actului administrativ fiscal de calculare a cuantumului taxei speciale și, totodată, cea care a încasat taxa.
Pârâta a mai susținut că instanța a depășit limitele puterii judecătorești prin admiterea cererii deoarece numai Parlamentul sau Curtea Constituțională sunt îndrituite să aprecieze dacă legile interne contravin Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene.
Față de această apărare, instanța a reținut că dispozițiile art. 148 al 2 din Constituția României,prevăd următoarele: "ca urmare a aderării( la Uniunea Europeană), prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Așadar, potrivit normei constituționale, tratatele constitutive și celelalte reglementări comunitare obligatorii se aplică cu prioritate în dreptul intern, față de dispozițiile contrare ale legislației interne, au deci putere supralegislativă.
Ca urmare a principiilor supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia în ordinea juridică internă a României, instanța are competența de a constata dacă o normă internă contravine tratatelor constitutive sau celorlalte reglementări comunitare obligatorii și de a-i înlătura aplicabilitatea dacă apreciază că este contrară.
Procedând astfel, instanța nu depășește limitele puterii judecătorești ci acționează în sensul dispozițiilor constituționale și ale dreptului comunitar.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzic între statele membre restricționarea liberei circulații a mărfurilor prin impunerea de taxe vamale sau cu efect echivalent, prevăzând că " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Art. 214 ind. 2 din Codul fiscal impune obligația de plată a taxei speciale pentru autoturismele sau autovehiculele comerciale înmatriculate pentru prima oară în România.
Din analiza acestui text rezultă că taxa nu se datorează pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută numai autoturismelor înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Diferența de aplicare a taxei introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța consideră că art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat și urmează a le îndepărta aplicarea în cauza de față.
Pe cale de consecință, instanța concluzionează că taxa achitată de reclamant pentru reînmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și urmează a dispune admiterea acțiunii, anularea actului administrativ emis și restituirea taxei încasate.
În baza dispozițiilor art. 1082, 1084.civ. suma reprezentând contravaloarea taxei va fi actualizată conform ratei inflației la data plății efective, actualizarea reprezentând daune interese cuvenite reclamantului pentru pierderea suferită ca urmare a inflației.
În baza dispozițiilor art. 274.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 44 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.451/8.04.2008, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta arată faptul că adresa emisă de Reșița este un simplu răspuns emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal și nu un act administrativ fiscal.
Natura juridică a adresei este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal.
Ba mai mult, adresa emisă nu întrunește elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Cod procedură fiscală, potrivit cu care "În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz a unui act administrativ, în senul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are două teze. Teza 1 se referă la " emiterea sau încheierea după caz, a unui act administrativ", iar teza a II-a se referă la "nesoluționarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Niciuna din cele două condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. Însuși reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.1092 și art.992-997 din Codul civil.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a - a municipiului Reșița.
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Taxa contestată a fost instituită de Statul Român, nu de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun.Reșița, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român.
În susținerea inadmisibilității acțiunii, arată că, prin pronunțarea unei hotărâri în sensul celor solicitate de către pârât, s-a depășit și atribuțiile puterii judecătorești.
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislație referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În aceste fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare și completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel, partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația Statului Român, deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei Direcția Generală a Finanțelor Publice CSp rin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice CSa invocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, sub două aspecte.
Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei:
Pe de o parte, recurenta a invocat că actele contestate nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că prezentul litigiu nu este unul de contencios administrativ, dat fiind faptul că actele contestate nu sunt acte administrative.
Curtea constată, din modul de formulare a acestei excepții, că aceasta are la bază opinia conform căreia actele contestate în justiție de reclamant nu sunt acte administrative.
Recurenta a susținut că, în condițiile în care actul administrativ atacat nu are "suport material", ci doar o bază legală, acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă și că actele prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a refuzat cererea reclamantului de restituire a taxei constituie o simplă corespondență emisă în regim de asistență contribuabili, fără să producă efecte juridice.
Curtea observă, în această privință, că prin actele respective Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a respins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de reclamant.
Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Referirile la faptul că nu există un suport material al actului în cauză au în vedere numai una din semnificațiile noțiunii de act administrativ, respectiv semnificația de "înscris" probator, constatator al manifestării de voință a emitentului actului.
Or, actul administrativ nu are numai semnificația de înscris constatator al unei manifestări de voință, ci - în primul rând - de manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic administrativ.
În acest context, autoritățile fiscale invocă tocmai lipsa unui înscris, a unui formular care să ateste manifestarea de voință a acestei autorități - aspect care este consecința refuzului acestor autorități de a emite un astfel de înscris.
Curtea constată însă existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamant, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantului.
Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emise în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii - deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și că modifică raporturi juridice - deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamant.
Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamantă prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamanta ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, Curtea reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor suspuse controlului judecătoresc.
În raport cu această concluzie, Curtea reține că prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată nici sub acest aspect.
Analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, Curtea observă că aceasta a fost invocată pe considerentul că taxa contestată a fost instituită de Statul Român, iar nu de către pârâtă.
Astfel, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a susținut că însăși instanța de fond a reținut existența unei baze legale pentru calculul taxei de primă înmatriculare, iar emitentul acestei baze legale este Statul Român, iar nu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
Curtea observă că, într-adevăr, taxa de primă înmatriculare contestată de reclamant este stabilită de Statul Român prin art. 2141Codul fiscal.
Pe de altă parte, este necontestat faptul că taxa respectivă a fost plătită de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, această instituție având, astfel, competența legală de a încasa și calcula această taxă.
De asemenea, Curtea constată că reclamantul a solicitat nu numai restituirea taxei plătite, ci și anularea actului prin care pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant.
În aceste condiții, Curtea reține că pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și acte administrative prin care a refuzat restituirea taxei respective, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență.
În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița nu este întemeiată, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Analizarea motivului de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești:
Recurenta a invocat acest motiv de recurs, susținând că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi din dreptul intern cu dreptul comunitar, acest atribut revenind exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, recurenta a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.
În privința acestei excepții, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a susținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.
În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.
De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței civile nr. 451/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței civile nr. 451/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P-6.10.2008
tehnored. /10.10.2008/2 ex.
primă instanță:Tribunalul C-
Judecători:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Barbă Ionel, Pătru Răzvan
