Contestație act administrativ fiscal. Decizia 881/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 881/

Ședința publică din 07 octombrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor promovate de Direcția Generală a Finanțelor Publice și de Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale B, împotriva sentinței civile nr. 743 din 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, desfășurarea dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru ziua de astăzi, 7 octombrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința nr.743 din 14 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureșa respins excepția tardivității contestației invocată de pârâta B și a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții DGFP și B și a anulat decizia nr.40/17.04.2008 emisă de DGFP M și actele anterioare analizate prin această decizie.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin decizia atacată s-a constatat că reclamantul a depășit termenul legal de depunere a contestației împotriva actului constatator nr.262/04.05.2006 privind taxele vamale. S-a menționat că această constatare este eronată deoarece nu s-a indicat corect adresa reclamantului, comunicarea făcându-se în Tg-M-.4 în loc de.14.

În consecință, s-a constatat că petiționarul este în termen pentru formularea contestației și s-a analizat și pe fond cererea reclamantului cu privire la anularea actelor emise de biroul vamal Tg-M prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului datorii vamale.

În acest sens, prima instanță a reținut că autoturismul introdus în țară de către reclamant era însoțit de certificat de origine eliberat de Autoritatea Vamală germană, făcând astfel dovada originii comunitare a bunului.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs prin B și DGFP M, solicitând admiterea acestora, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii în contencios administrativ.

În motivele de recurs ale prin B nu s-a făcut referitore la repunerea în termen pentru soluționarea contestației iar singurele critici aduse hotărârii au vizat analiza pe fond a cauzei și anume analiza originii comunitare a bunului.

În motivele de recurs formulate de către DGFP M s-a făcut referire la efectuarea comunicării prin publicitate a actului administrativ fiscal, invocându-se dispozițiile art.44 alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.

S-a apreciat că actul administrativ fiscal se consideră comunicat potrivit acestui text de lege în termen de 15 zile de la data afișării anunțului (30.06.2006) și că față de publicarea acestui anunț contestație este tardivă potrivit art.177 alin.1 din OG nr.92/2003.

Nu s-a adus nicio critică soluționării pe fond a aspectelor legate de originea comunitară a bunului în discuție.

Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Prin actul constatator nr.262/04.05.2006 privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului și procesul-verbal nr.70/04.05.2006 privind calculul accesoriilor pentru neplata/nevărsarea la termen a obligațiilor față de bugetul de stat din anul curent au fost stabilite în sarcina petentului o diferență de drepturi vamale în sumă de 18.243 lei.

Se susține de către recurenta DGFP M că actele contestate au fost comunicate petentului prin poștă, fiind restituite.

La dosar există o dovadă a efectuării comunicării, însă adresa reclamantului a fost indicată greșit.

Această greșeală în indicarea adresei pe plicul prin care s-au expediat documentele profită reclamantului, deoarece neexistând dovada comunicării directe nu se justifică efectuarea comunicărilor prin publicitate.

Art.44 alin.2 lit.c din OG nr.92/2003 prevede modalitatea de comunicare a actului administrativ prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului anterior celei de comunicare prin publicitate.

În aceste condiții, comunicarea neefectuându-se în condițiile legii reclamantul este în termen pentru a formula contestație împotriva actelor prin care s-au stabilit obligațiile fiscale, contestația urmând a fi soluționată pe fond.

În mod greșit însă prima instanță a procedat la analizarea actelor emise de către Biroul Vamal Tg-M, câtă vreme acestea nu au fost analizate anterior de către DGFP

Prin decizia nr.40/2008 a DGFP M s-a analizat doar decăderea, sancțiune prevăzută pentru nerespectarea termenului în care se putea ataca actul, nefăcându-se o analiză pe fond cu privire la originea comunitară a autovehiculului introdus în țară de reclamant.

Potrivit dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004,"Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă".

Având în vedere faptul că actul administrativ principal atacat este decizia nr.40/17.04.2008 emisă de DGFP M, prin care se analizează doar decăderea din termen, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța are posibilitatea să anuleze actul atacat și să oblige autoritatea publică să emită o decizie prin care să se analizeze pe fond aspectele invocate în contestație.

Prin hotărârea primei instanțe s-a depășit în mod nelegal o fază procedurală, analizându-se pentru prima dată de către instanță actele vamale atacate.

În consecință, în baza art.312 pr.civ. instanța va admite recursurile formulate în cauză, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va elimina din dispozitivul hotărârii dispozițiile privitoare la analiza pe fond a actelor administrative, și va obliga DGFP M să soluționeze pe fond contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de prin B cu sediul în B,- județul B, și DGFP M cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței nr.743/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că elimină din dispozitivul hotărârii dispozițiile privitoare la anularea actului constatator și a procesului verbal atacate precum și pe cele referitoare la exonerarea reclamantului de la plata obligațiilor fiscale.

Obligă DGFP M să soluționeze pe fond contestația formulată de .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

5 exp.

08.10.2009.

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 881/2009. Curtea de Apel Tg Mures