Contestație act administrativ fiscal. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 898

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul R domiciliat în comuna, județul G, împotriva sentinței nr. 294/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul R, personal, lipsă fiind intimata Primăria comunei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul R, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare în fond la aceeași instanță pentru considerentele expuse în motivele de recurs. Depune înscrisuri la dosar.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul Ras olicitat anularea Deciziei nr.2694/16.12.2008 emisă de Primăria Comunei, județul G, prin care au fost calculate în sarcina sa taxe teren pentru pășunat în sumă de 2.200 lei, ce i-a fost închiriat.

Tribunalul Galați prin sentința civilă nr.294/2 martie 2009 respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a Primăriei.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.2694/2008 emisă de Primarul Comunei a fost respinsă contestația sa privitoare la plata taxei de pășunat asupra suprafeței de teren închiriate în sumă de 2.200 lei la care au fost calculate penalități de întârziere în sumă de 673 lei, iar acest act administrativ a fost emis de o autoritate publică locală ce nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.

Apreciază instanța că potrivit Legii administrației publice nr.215/2004 Primăria Comunei - ca structură funcțională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, nu are legitimare procesuală pasivă.

A mai stabilit instanța că în cauză, calitatea procesuală pasivă aparține Comunei, ca entitate ce poate sta în justiție și a cărei reprezentare este asigurată de Primar, în conformitate cu art.19 din Legea nr.215/2001, modificată.

Împotriva sentinței a declarat recurs R, criticând-o pentru motive de nelegalitate, întrucât instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Primărie.

Se susține că în perioada 2007-2008, reclamantul a închiriat suprafața de teren de 50 ha, cu destinația de pășunat, conform contractului de închiriere nr.657/26.04.2006 prelungită din 2007 conform actului adițional nr.1925/2 octombrie 2007 și în continuare încheindu-se contractul de închiriere nr.967/9 mai 2008 prelungit și pentru anul 2009.

Recurentul a afirmat că prin chitanța nr.1123/9 mai 2008 emisă de Primăria Comunei, a făcut dovada achitării obligațiilor financiare în totalitate, inclusiv pentru anul 2007, astfel că decizia de impunere nr.722/111/2 nov.2008 prin care i s-a calculat taxa de pășunat este abuzivă, întrucât a fost impus la plată, deși aceasta a fost achitată la termen.

Contestația împotriva deciziei de impunere fiindu-i respinsă, a formulat acțiune, cerând anularea actelor de impunere.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este fondat.

Din actele depuse la dosar, rezultă că un prim contract de închiriere a terenului cu destinația de pășune, a fost încheiat cu Consiliul Local al Comunei, Județul G, reprezentat prin Primar fila 9 și 11 dosar fond, prelungit ulterior prin contractul nr.2396/5 iunie 2009 fila 12 dosar recurs, în care se precizează că locatorul este Comuna, reprezentată prin Primar.

Se mai constată că certificatul de atestare fiscală nr.349/9.06.2008 privind taxele și impozitele locale și alte venituri la bugetul local a fost emis de Consiliul Local prin Primar.

Instanța de fond a apreciat că în condițiile probatorice ale cauzei, Primăria nu are calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea pentru acest considerent.

Hotărârea instanței este criticabilă pentru că din actele dosarului rezultă că în perioada de referință, respectiv pentru anii 2007 și 2008 contractul de închiriere a fost încheiat cu Consiliul Local reprezentat prin Primar.

Consiliul Local este organ deliberativ astfel că reprezentarea în instanță este asigurată de Primar iar în ce privește unitatea administrativ teritorială - Comuna de asemenea urma a se vedea că această entitate este reprezentată tot prin Primar.

Hotărârea instanței este de un formalism excesiv în această privință și în același timp încălcându-se și art.129 Cod proc.civilă în sensul că judecătorul cauzei nu a manifestat preocupare pentru punerea în dezbaterea părților al oricărei împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu au fost menționate în cerere sau întâmpinare.

Reclamantul a contestat în instanță Decizia nr.2694/16.12.2008 prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva Deciziei de impunere pe anii 2007/2008 emisă de Primăria comunei în conformitate cu prevederile Codului Fiscal și a Ordinului comun emis de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Internelor și Reformei Administrative privitor la calcularea și încasarea impozitelor și taxelor locale precum și a altor venituri ale bugetelor locale.

Așa fiind, faptul că răspunsul la contestația reclamantului a fost transcris pe un formular tipizat purtând antetul Comunei prin Primar, nu justifică și concluzia că aceasta, respectiv comuna are calitate procesuală în cauză.

Beneficiara directă a sumelor ce constituie venit la bugetul local este Primăria reprezentată prin Primar cu atribuții privind taxele și impozitele locale în sensul Legii nr.273/2006.

Așa fiind, instanța urma să mențină în proces ca parte Primăria reprezentată prin Primar, acesta din urmă trebuind a fi citat și în nume personal, ca emitent al actului a cărui anulare s-a cerut.

În sfârșit, prin întâmpinare "Primăria" Comunei invocat prin reprezentant excepția nulității recursului întrucât a fost depus direct la instanța de control, respectiv Curtea de APEL GALAȚI, deși hotărârea care se atacă este pronunțată de Tribunalul Galați.

Au fost invocate în acest sens disp.art.302 Cod proc.civilă.

Excepția urmează a fi respinsă, textul art.302 Cod proc.civilă, fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr.288/3 iulie 2003 și ulterior prin Decizia nr.737/2008 ale Curții Constituționale prin care se constată că prevederea cuprinsă în acest text, prin care se sancționează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav eficacitatea exercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, Curtea văzând și art.312 Cod proc.civilă, va admite recursul, va casa sentința civilă nr.294/2 martie 2009 Tribunalului Galați și va trimite cauza spre judecare pe fond, aceleiași instanțe.

Cu ocazia judecării vor fi avute în vedere și cele reținute prin motivele de recurs, ca apărări ale părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamantul R domiciliat în comuna, județul G, împotriva sentinței nr. 294/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință,

Casează sentința nr.294/2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre soluționare în fond la aceeași instanță.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./29.11.2009

Tehno ZE/03.11.2009

Ex. 4

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Galati