Contestație act administrativ fiscal. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 90/
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în municipiul Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr.331 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. pentru reclamanta-intimată, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul reclamantei-intimate depune întâmpinare, împuternicire avocațială precum și chitanța de plată a onorariului avocațial. Declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind la adăpost de orice critică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin Sentința nr. 331/13.05.2009 a Tribunalului Mureșs -a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M; s-a anulat ca nelegale Decizia nr. 49/06.06.2007 și decizia de impunere anuală nr. -/20.03.2008 emise de pârâtă prin Biroul de Soluționare Contestații și Administrația Finanțelor Publice Târgu M; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 44,6 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
În considerentele hotărârii atacate, s-a reținut că prin sentința nr. 2022/2007 a Judecătoriei Târgu Mureș s-a luat act de tranzacția încheiată între reclamantă și celelalte părți litigante cu privire la imobilul situat în Târgu M,-, compus din teren și construcții și, drept urmare, s-a emis decizia de impunere anuală nr. -/20.03.2008 prin care s-a stabilit impozit în cuantum de 9415 lei în sarcina reclamantei, potrivit art. 77 alin.1 din Legea nr. 571/2003, întrucât reclamanta a realizat venit din transferul proprietății imobiliare.
Acțiunea reclamantei formulată în prezenta cauză viza anularea atât a acestei decizii de impunere cât și deciziei nr. 49/2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în soluționarea contestației reclamantei, ambele apreciate ca nelegale de către prima instanță întrucât textul indicat în decizia de impunere nu este aplicabil în speță pentru că, în cauză nu este vorba despre transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii, ci despre o sistare a unei stări de indiviziune când cotele ideale se transformă în cote părți materiale. Or, reclamanta a achitat sulta corespunzătoare celorlalte cote părți ce i-au revenit fără realiza însă vreun venit din înstrăinarea unui drept real.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, pârâta, criticând hotărârea atacată ca nelegală prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că art. 77 indice 1 din Legea nr. 571/2003 este aplicabil în cauză întrucât, în mod corect s-a calculat impozit pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al reclamantei, fiind invocate în acest sens prevederile art. 77 indice 1 alin. 6 din Codul fiscal potrivit cărora impozitul se datorează și în cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că sentința de partaj are efect declarativ și, ca urmare, cota sa ideală s-a,materializat și egalizat, ca urmare a ieșirii din indiviziune prin plata sultei, și că în urma tranzacției nu s-a realizat nici un transfer de proprietate, ci doar s-au transformat cotele părți matematice, ideale în cote părți concrete, materiale.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Chestiunea dedusă judecății în prezenta cauză este aceea de a determina atât efectele fiscale ale tranzacției cuprinse în hotărârea judecătorească pronunțată în cauză cât și dacă reclamanta datorează impozit ca urmare a achitării sultei către celelalte părți litigante.
După cum a reținut și prima instanță și s-a arătat și în întâmpinarea depusă în cauză prin tranzacție s-a consfințit sistarea stării de indiviziune stabilindu-se prin transformarea cotelor ideale și egalizarea loturilor, care parte din imobilul în cauză revine fiecăruia dintre părțile litigante. Mai mult, dat fiind efectul declarativ și nu constitutiv de drepturi al hotărârii judecătorești ce cuprinde tranzacția părților este lesne de observat că în ceea ce privește patrimoniul reclamantei, acesta nu a suferit modificări în ceea ce privește valoarea și întinderea acestuia, și cu atât mai puțin nu se poate susține că reclamanta ar fi efectuat vreun transfer al vreunui drept de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia întrucât ca efect al subrogației reale în patrimoniul acestuia trebuia să se regăsească, intrat, un bun imobil în schimbul sumei de, sulta, ce a părăsit patrimoniul reclamantei.
Pe de altă parte, prin prisma textelor legale a căror aplicabilitate a fost invocată în cauză, Curtea constată că reclamanta, chiar acceptând situația că starea de fapt ar fi supusă ipotezei legale, este de observat că contribuabilul este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia și nicidecum dobânditorul după cum este cazul reclamantei.
Pentru aceste motive, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea atacată întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea acesteia ca urmare a examinării și din oficiu.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în municipiul Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 331/13.05.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta - intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./24.02.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
