Contestație act administrativ fiscal. Decizia 917/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.917/R-CONT
Ședința publică din 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI cu sediul în Rm.V, str.G-, nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.664 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui nr.164,.27,.B,.3, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 17 iunie 2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice V anularea deciziei nr.39/29 mai 2008 și a deciziei fără număr, prin care s-au stabilit în sarcina sa majorări de întârziere în sumă de 5.194 lei. S-a mai solicitat și suspendarea executării actelor administrative.
În motivare s-a arătat că decizia fără număr și dată, emisă de pârâtă, nu îndeplinește cerințele art.110 din Codul d e procedură fiscală coroborate cu cele din art.107.1 din Norme, întrucât aceste prevederi permit stabilirea numai a dobânzilor și penalităților de întârziere și nu a majorărilor.
Decizia este nulă și pentru că nu răspunde cerințelor art.43 alin.1 lit.g și h din același act normativ și nu au fost respectate nici dispozițiile art.9, potrivit căruia este absolut obligatoriu să fie ascultată și opinia agentului economic cu ocazia controlului și anterior emiterii actului administrativ.
Prin sentința nr.664/2009, Tribunalul Vâlceaa admis acțiunea, a anulat decizia de impunere, precum și decizia nr.39/29 mai 2008, dispus suspendarea executării actelor administrativ-fiscale și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.317,70 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că: - suma de 406, majorări de întârziere, nu este datorată, întrucât prin decizia nr.44/2006 s-a desființat debitul privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor, iar decizia emisă ulterior nu a avut la bază o verificare, așa cum se dispusese inițial; - nici suma de 4.738 lei nu este datorată deoarece, prin aceeași decizie nr.44/2006 s-a dispus anularea măsurilor stabilite în raportul de inspecție fiscală din 15 iunie 2006 pentru bunuri considerate lipsă, care ulterior s-a constatat că există faptic în patrimoniul reclamantei; - în ceea ce privește suma de 50 lei reprezentată de majorări de întârziere, CAS angajator, CAS asigurați și CASS asigurați, aceasta nu este datorată, întrucât, așa cum a arătat și expertul contabil, debitele au fost achitate, reclamanta plătind chiar în plus 1.716 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A, criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.8, 9 și art.3041din Codul d e procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- majorările de întârziere au fost calculate la debite stabilite prin titluri de creanță, respectiv deciziile de impunere nr.168/2006 și nr.481/2006, iar plățile făcute de reclamanta-intimată au stins datorii în condițiile art.111 din Codul d e procedură fiscală, datorii care, de altfel, erau mai vechi decât cele la care se referă titlurile precitate. În viziunea expertului, printr-o chitanță din 22 august 2005, au fost stinse obligații constatate prin titlul din 28 decembrie 2006;
- prin decizia nr.168/2006 a fost stabilită o obligație de plată de 61.987 lei, din care s-a achitat numai suma de 31.952 lei, așa încât, pentru obligația de 30.345 lei, în perioada 17.01.2008 - 02.04.2008 s-au calculat majorări de 2.306 lei, la care se adaugă și majorările calculate până la achitarea parțială a sumei, majorări în valoare de 2.432 lei aferente perioadei 29.10.2007 - 17.01.2008 (decizia nr.103/2008);
- în ceea ce privește contribuția individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, majorările pentru această sumă sunt datorate întrucât fiecare chitanță a stins debite în condițiile prevăzute de lege și care erau mai vechi.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Prin soluția pronunțată prima instanță a acordat deplină eficiență concluziilor din raportul de expertiză întocmit în cauză, inclusiv sub aspecte care depășesc în mod evident atribuțiile experților așa cum sunt ele prevăzute de art.201 din Codul d e procedură civilă.
a fost soluționată astfel în fond, apreciindu-se implicit că sunt neincidente în cauză excepțiile invocate, așa încât vor fi verificate cu prioritate criticile formulate de recurentă în raport de statuările instanței de fond.
Susținerea potrivit căreia suma de 406 lei majorări de întârziere nu poate fi menținută pentru că actul fiscal ce constata debitul principal a fost desființat prin decizia nr.44/2006 și s-a comunicat că va urma o reverificare a impozitului de veniturile întreprinderilor și cum s-a emis o nouă decizie nr.481/2006, fără a avea la bază această revendicare, ea nu poate fi avută în vedere.
actelor administrativ fiscale se face în procedura specială prevăzută de Codul d e procedură fiscală și cu atât mai mult, nu se poate face de către expert care înlătură un titlu de creanță, iar instanța preia această concluzie, deși titlul nu a fost desființat în procedura specială, iar statuări asupra lui nu se pot face în alt mod.
Atâta vreme cât decizia de impunere nr.481/28.12.2006 nu a fost desființată, indiferent de aprecierile expertului, ea trebuie avută în vedere și produce depline efecte, inclusiv în planul curgerii de daune interese moratorii.
Despre suma de 4.738 lei majorări de întârziere s-a susținut că nu este datorată întrucât, în condițiile art.4 din decizia nr.44/2006, s-a dispus anularea măsurilor din raportul de inspecție fiscală din 15 iunie 2006 prin care se calculaseră debite suplimentare TVA pentru bunuri considerate lipsă dar care, ulterior, au fost identificate faptic în patrimoniul intimatei prin verificările din februarie 2008.
Considerentul instanței este preluat din același raport de expertiză (fila 244) care a fost întocmit cu încălcarea oricăror norme de obiectivitate și profesionalism.
Astfel, majorările de 4.738 lei au fost calculate prin raportare la datoria de TVA de 61.987 lei, debit stabilit prin raportul de inspecție fiscală din 15 iunie 2006, cenzurat în sensul respingerii contestației prin decizia nr.44/2006 (fila 118) și supus cenzurii judecătorești. Prin decizia Curții de APEL PITEȘTI nr.880/RC/2007 a fost admis recursul V împotriva sentinței nr.438/2007 a Tribunalului Vâlcea și modificată această din urmă hotărâre în sensul că a fost respinsă în tot contestația formulată de - SRL. În acest mod a fost păstrată și dispoziția din art.2 din decizia nr.44/2006 (cea aplicabilă în cauză) și în mod irevocabil s-a statuat asupra existenței datoriei de 61.987 lei, sumă în raport de care s-au calculat majorările de 4.738 lei.
Este total lipsită de suport aprecierea expertului, potrivit căreia prin decizia nr.880/2007 s-ar fi admis contestația doar pentru suma de 1.706 lei când, în realitate, recursul actualei recurente a fost admis și modificată sentința în sensul că pretențiile - SRL au fost respinse în totalitate, inclusiv în privința sumei de 58.234 lei.
Prin această hotărâre, practic, a fost menținut raportul de inspecție fiscală din 15 iunie 2006, mai puțin în ceea ce privește venitul microîntreprinderilor, aspect rezolvat ulterior prin decizia nr.481/2006 (necontestată) și pentru suma de 10.201 lei, reprezentând dobânzi și penalități aferente debitelor din evidența fiscală și care a făcut obiect de analiză în decizia contestată în prezenta cauză.
În ceea ce privește bunurile considerate lipsă prin procesul verbal din 15 iunie 2006 se susține că ele au fost identificate prin procesul verbal din 4 februarie 2008 (fila 29-35), act din care nu rezultă că în acest mod au fost infirmate soluțiile pronunțate inițial, inclusiv de organul administrativ de soluționare, observându-se și obiectele la care s-a referit actul de control fiscal și poziția administratorului agentului economic (fila 113).
Dincolo de aceste aspecte procesul verbal nu este de natură să retracteze sau să reformeze prin el însuși hotărârile adoptate.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că reclamanta-intimată datorează majorările de întârziere de 2.432 lei, calculate pentru perioada 29.10.2007 - 17.01.2008 în raport de debitul total de TVA de 61.987 lei în contul căruia a plătit până la 29 octombrie 2007 suma de 31.952 lei.
La suma rămasă neachitată de 30.395 lei au fost calculate în mod corect și majorări de întârziere în sumă de 2.306 lei pentru perioada următoare de la 17.01.2008 - 02.04.2008.
În ceea ce privește majorările de întârziere de 25 lei CAS angajator, 9 lei CAS asigurat și 6 lei CASS asigurat, același expert ale cărui concluzii au fost preluate de către instanța de fond, a stabilit că debitele principale s-au stins prin plăți făcute în perioada decembrie 2006 - decembrie 2007 (fila 244).
Nu există nici un mod de calcul prin care să se demonstreze respectarea dispozițiilor art.111 (115 actual) din Codul d e procedură fiscală, dispoziții care în mare parte preiau normele privind imputația plății din art.1111 Cod civil.
Dincolo de acest aspect, din verificarea contestației pe care agentul economic a formulat-o (fila 5), nu rezultă o astfel de susținere a acestuia, nu se pretinde că stingerea debitelor principale prin plată la scadență, astfel încât daunele interese calculate apar ca legale și temeinice. Contestația administrativă la care trimit dispozițiile art.205 din Codul d e procedură fiscală, trebuie să conțină motivele de critică ale titlului de creanță pentru a putea fi verificate de organul de soluționare a contestațiilor și tocmai de aceea nu este posibil ca în acțiunea la instanță să se invoce alte motive de nelegalitate și netemeinicie care să fie analizate pentru prima dată după depășirea fazei administrative.
Concluzionând în sensul că, sub aspectul fondului verificat de către prima instanță, pretențiile reclamantei sunt nefondate, iar susținerile recurentei temeinice și legale, pentru a asigura verificarea tuturor apărărilor formulate de părți, urmează a se răspunde și la excepțiile invocate în acțiune și a căror eventuală incidență în cauză ar fi făcut inutilă cercetarea fondului.
O astfel de analiză se impune întrucât nu se poate reproșa reclamantei că nu a formulat recurs pentru nereținerea excepțiilor invocate, câtă vreme a fost admisă acțiunea și anulate actele administrativ-fiscale pentru considerente de fond.
Nu poate constitui un motiv de nulitate a actului administrativ fiscal faptul că daunele interese moratorii sunt denumite în mod diferit în acesta, față de dispozițiile actul normativ. De asemenea, folosirea noțiunii de majorări de întârziere nu poate fi considerată greșită, prin ea acoperindu-se practic ambele categorii de accesorii la care se referă art.107.1 din Normele metodologice.
În ceea ce privește nulitatea invocată pentru neîndeplinirea condițiilor prev.de art.43 alin.1 lit.g și h din Cod procedură fiscală, aceasta nu poate fi reținută. O astfel de sancțiune nu poate fi aplicată pentru lipsa numelui și prenumelui persoanelor împuternicite și a ștampilei organului fiscal, tocmai în baza dispozițiilor invocate pe același înscris (fila 13), respectiv alin.3 din articolul menționat potrivit căruia "Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie."
Referitor la neascultarea agentului economic, așa cum dispune art.9 din Codul d e procedură fiscală, se apreciază că sunt incidente dispozițiile alin.2 lit.b din acest articol, potrivit căruia organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin.1, când situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale. De subliniat că, în cauză, decizia de impunere privește numai obligațiile de plată accesorii și nu debitele principale, iar neconvocarea reclamantei pentru a-și exprima opinia nu s-a dovedit că ar fi împiedicat-o pe aceasta să invoce și să susțină apărări de natură a modifica concluziile organului fiscal.
În lipsa unei astfel de vătămări se apreciază că nu se poate aplica sancțiunea nulității deciziei de impunere pentru obligații de plată accesorii, decizie ce este rezultatul unui calcul matematic ce are la bază întinderea datoriilor fiscale, plățile făcute și modul în care se sting obligațiile cu respectarea actualului art.115 din OG nr.92/2003.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este fondat și, în baza art.312 alin.2 Cod pr.civilă, urmează a fi admis și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI cu sediul în Rm.V, str.G-, nr.17, județul V, împotriva sentinței nr.664 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui nr.164,.27,.B,.3, județul
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.GC/22.10.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid
