Contestație act administrativ fiscal. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/CA
Ședința publică din 15 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI DE- cu sediul în loc. de, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL pentru membrii săi, și - cu sediul în com.B,-, jud.T și cu sediul procesual ales la.S Cartel - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1879/9.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul SINDICATUL "" LA CARTEL, în numele membrilor săi, și, a chemat în judecată pe Primarul Comunei de, județul T, pentru anularea în parte a dispoziției de imputare nr.169/03.04.2009 emisă de către acesta, respectiv art. 1 și 2, ca netemeinică și nelegală și plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare s-a arătat că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei de, jud. La data de 10.12.2007 între Primarul Comunei de, în calitate de angajator al salariaților din aparatul propriu al primăriei, și sindicat, a fost încheiat Acordul/Contractul colectiv de muncă la nivel de instituție pentru o perioadă de 1 an, cu începere de la 01.01.2008.
Prin art.16 al.3 și 4 al respectivului Acord/contract s-a prevăzut acordarea lunară a sumei de 300 lei, cu titlu de drepturi speciale pentru acoperirea parțială a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, hrană, în scopul menținerii sănătății și securității muncii, asigurării protecției personalului și refacerea capacității de muncă, precum și acordarea trimestrială a unor sume pentru achiziționarea unei ținute decente, în scopul asigurării unei imagini corespunzătoare, în raport cu publicul și instituțiile cu care primăria colaborează.
Acordul/contract mai sus menționat a fost înregistrat la T sub nr.4067/10.12.2007, fără obiecțiuni, și aprobat prin HCL nr.13/29.02.2008.
În luna aprilie 2009 primarul a emis dispoziția de imputare, invocând Decizia nr. 4/2009 a Camerei de Conturi
S-a mai arătat că sumele de bani plătite de intimată cu titlu de drepturi speciale au fost acordate în temeiul legii, nefiind întrunite condițiile angajării răspunderii personale pentru că nu există faptă ilicită, prejudiciu și raport de cauzalitate între o faptă ilicită și un eventual prejudiciu.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr.130/1996, Legii nr.188/1999, Legii nr.319/2006, Codului muncii, 2007 - 2010, nr.833/2007, Legii nr.215/2001, Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale.
Prin sentința civilă nr. 1879/09.10.2009 acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.
Prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, și au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei de, jud.
Prin dispoziția nr.169/03.04.2009 emisă de pârâtă, reclamanților le-au fost imputate sume de bani reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului/contractului colectiv de muncă încheiat între Primăria Comunei B și Sindicatul Salariaților din Administrația Locală T pentru anul 2008.
Potrivit art.16 al.3 și 4 din Acordul colectiv de muncă încheiat între Primăria de, jud. T, în calitate de angajator, și Sindicatul salariaților din Administrația Locală T, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2008, pentru menținerea sănătății și refacerea capacității de muncă, salariații beneficiază de drepturi speciale în cuantum de 300 lei lunar, care se vor suporta din capitolul 51.02 "Autorități executive" "Titlul II", "Bunuri și servicii" alin.20.14 "Protecția muncii".
Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, hrană, asigurarea protecției personalului și refacerea capacității de muncă.
Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate sau prin în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin.1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanților funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Prevederile art.16 din acordul de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Mai mult, obligațiile decurgând din acordul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executării acordului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970 referitoare la atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
De asemenea, obligativitatea executării acordului colectiv de muncă este reglementată și prin art.28 din HG nr.833/2007, potrivit cărora neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă, și, după caz, disciplinară, a părților care se fac vinovate de aceasta.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul SINDICATUL "" LA CARTEL, în numele membrilor săi, și, a chemat în judecată pe Primarul Comunei de, județul T, pentru anularea în parte a dispoziției de imputare nr.169/03.04.2009 emisă de către acesta, respectiv art. 1 și 2, ca netemeinică și nelegală și plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare s-a arătat că, reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei de, jud. S-a menționat că la data de 10.12.2007 Primarul Comunei de, în calitate de angajator al salariaților din aparatul propriu al primăriei și sindicat a încheiat Acordul/Contractul colectiv de muncă la nivel de instituție pentru o perioadă de 1 an, cu începere de la 01.01.2008.
S-a precizat că, prin art.16 al.3 și 4 al respectivului Acord/contract s-a prevăzut acordarea lunară a sumei de 300 lei, cu titlu de drepturi speciale pentru acoperirea parțială a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, hrană, în scopul menținerii sănătății și securității muncii, asigurării protecției personalului și refacerea capacității de muncă, precum și acordarea trimestrială a unor sume pentru achiziționarea unei ținute decente, în scopul asigurării unei imagini corespunzătoare în raport, cu publicul și instituțiile cu care primăria colaborează.
Acordul/contract mai sus menționat a fost înregistrat la T sub nr.4067/10.12.2007, fără obiecțiuni și aprobat prin HCL nr.13/29.02.2008.
S-a mai arătat că în luna aprilie 2009 primarul a emis dispoziția de imputare a acestor sume, invocând Decizia nr. 4/2009 a Camerei de Conturi
S-a mai arătat că, sumele de bani plătite de intimată cu titlu de drepturi speciale au fost acordate, în temeiul legii, nefiind întrunite condițiile angajării răspunderii personale, pentru că nu există faptă ilicită, prejudiciu și raport de cauzalitate între o faptă ilicită și un eventual prejudiciu.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr.130/1996, Legii nr.188/1999, Legii nr.319/2006, Codului muncii, 2007 - 2010, nr.833/2007, Legii nr.215/2001, Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale.
În susținere, reclamanta a depus la dosar tabel nominal cu cererea de reprezentare a membrilor de sindicat, dispoziția nr.169/2009, cererile de revocare a dispoziției și răspunsurile primite, HCL nr. 13/2008 și nr. 25/2009 cu anexele, Decizia nr. 4/2009 a Camerei de Conturi T și Contractul/Acordul Colectiv de Muncă și actele adiționale.
Examinând contestația, în raport de probele administrate în cauză, instanța constată în fapt următoarele:
Reclamanții, și au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei de, jud.
Prin dispoziția nr.169/03.04.2009 emisă de pârâtă, reclamanților mai sus menționați le-au fost imputate sume de bani, reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului/contractului colectiv de muncă încheiat între Primăria Comunei B și Sindicatul Salariaților din Administrația Locală T, pentru anul 2008.
Potrivit art.16 al.3 și 4 din Acordul colectiv de muncă încheiat între Primăria de, jud. T, în calitate de angajator și Sindicatul salariaților din Administrația Locală T, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2008, pentru menținerea sănătății și refacerea capacității de muncă, salariații beneficiază de drepturi speciale, în cuantum de 300 lei lunar, care se va suporta de capitolul 51.02 "Autorități executive" "Titlul II", "Bunuri și servicii" alin.20.14 "Protecția muncii".
Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, hrană, asigurării protecției personalului și refacerea capacității de muncă.
Pentru o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează, funcționarii publici și personalul contractual din Primăria B, vor beneficia de sume pentru achiziționarea ținutei trimestrial în cuantum de 300 lei.
Sumele se vor suporta de la capitolul 51.02 "Autorități executive", "Titlul II", "Bunuri și Servicii" alin.20.14 "Protecția muncii" și se vor justifica cu chitanțe fiscale.
În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin.1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanților funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Or, prevederile art.16 din acordul de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Mai mult, obligațiile decurgând din acordul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executării acordului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970, referitoare la atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
De asemenea, obligativitatea executării acordului colectiv de muncă este reglementată și prin art.28 din HG nr.833/2007, potrivit cărora neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă, și, după caz, disciplinară, a părților care se fac vinovate de aceasta.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).
In aceste condiții, dispoziția de imputare emisă în data de 03 aprilie 2009 este netemeinică și nelegală, în consecință, se va admite cererea formulată și se va anula în parte dispoziția de imputare nr. 169/03 aprilie 2009, respectiv prevederile art. 1 și 2, emisă de Primarul Comunei de, județul T, ca netemeinice și nelegale.
Urmează a obliga Primăria Comunei de, jud. T, să plătească reclamanților drepturile salariale prevăzute de art. 13 alin. 3 și 4 și art. 16 alin. 3 și 4 din Acordul Colectiv de muncă pe anul 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
In aceste condiții, dispoziția de imputare emisă în data de 03 aprilie 2009 este netemeinică și nelegală.
Soluția este atacată cu recurs de către Primarul comunei de.
Prin motivele de recurs recurentul arată că măsura de recuperare a sumelor de bani a fost stabilită prin decizia nr. 4/2009 a Camerei de Conturi T iar neluarea acestei măsuri constituie infracțiune.
Intimații reprezentați de sindicat depun întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Se susține astfel caracterul obligatoriu al convenției prin care s-au stabilit drepturile imputate.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 130/1996 " Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Art 8 din legea nr. 130/1996:" (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Conform art. 12 alin. 1 din lege "Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Art 24 prevede următoarele:" Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilorart. 8sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz".
Art. 26 alin. 1:" (1) Contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate, dacă:
a) sunt încheiate cu încălcarea prevederilorart. 13;
b) părțile nu fac dovada îndeplinirii cerințelor de reprezentativitate;
c) nu sunt semnate de toți reprezentanții părților la negociere".
Relevant este și art. 27 din legea nr. 130/1996 potrivit cu care: "(1) La înregistrarea contractelor colective de muncă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilorart. 8.
(2) În cazul în care se constată că în contractele colective de muncă există asemenea clauze, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcția generală teritorială de muncă și protecție socială are obligația să sesizeze acest fapt părților contractante".
În speță ne aflăm în prezența unui contract colectiv de muncă -acord colectiv de muncă - negociat între Primăria de și Sindicatul al salariaților din Administrația locală B și semnat de către aceste părți, cu aplicabilitate în anii 2008- 2009, potrivit actului adițional nr. 1 la acordul colectiv de muncă înregistrat la nr. 4067/10.12.2007 și acordului colectiv de muncă.
Acordul prevede la art. 13 alin. 3 dreptul la prima de C și de Paște iar la art. 13 alin. 4 dreptul la sporul de fidelitate și stabilitate, spor de stres și spor de periculozitate pentru mânuirea de valori -pentru casier. La art. 16 alin. 3 se prevede dreptul la suma de 300 lei lunar pentru tratamente medicale, medicamente, hrană iar la art. 16 alin. 4 se prevede dreptul la suma de 300 lei trimestrial pentru o ținută decentă.
Acordul colectiv de muncă și actul adițional au fost înregistrate la Primăria de iar prin hotărârea nr. 13/29.02.2008 a fost aprobat bugetul propriu de venituri și cheltuieli și a bugetului în afara bugetului local, fiind cuprinse și cheltuielile pentru drepturile mai sus citate.
Nicio parte interesată nu a solicitat anularea clauzelor considerate nelegale de către Camera de conturi T prin încălcarea legislației privind salarizarea personalului din instituțiile publice, astfel că aceste clauze au aplicabilitate pentru anul 2009.
Pentru a aprecia asupra legalității deciziei de imputație, instanța sesizată cu acest obiect nu poate decât să analizeze valabilitatea clauzelor în temeiul cărora sumele au fost acordate, respectiv valabilitatea acordului colectiv de muncă pentru anul de referință, neputând să analizeze conformitatea clauzelor cu legislația în vigoare. O astfel de analiză poate fi făcută într-o cerere de anulare a clauzelor nelegale, cerere care poate fi formulată chiar de către recurent. Ulterior pot fi imputate sumele acordate în baza unor clauze dovedite nelegale.
De asemenea, recurentul poate ataca decizia Camerei de Conturi, în situația în care apreciază că acesta încalcă prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI DE- cu sediul în loc. de, jud.T, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL pentru membrii săi, și - cu sediul în com.B,-, jud.T și cu sediul procesual ales la.S Cartel - T,-, jud.T, împotriva sentinței civile nr.1879/9.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
Tehnored.-gref.
2ex./19.02.2010
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Mihaela Davidencu
