Contestație act administrativ fiscal. Decizia 949/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 949/R-CONT

Ședința publică din 14 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid

- grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V,-, jud.V împotriva încheierii nr.89/CAF din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind, domiciliat în Rm.V,-, jud.V.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurentă în baza delegației de reprezentare de la dosar și intimatul.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuția părților interesul în susținerea recursului, având în vedere că a fost soluționat.

Reprezentanta recurentei lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește primul aspect, solicitând admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și susținut oral.

Intimatul având cuvântul solicită respingerea recursului atât pe lipsa de interes cât și pe fond.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că la data de 5 martie 2009 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr-, contestația formulată de către împotriva deciziei nr. 47523 din 17.11.2008, emisă de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, prin care a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei cu numărul de mai sus până la soluționarea definitivă a contestației formulată împotriva acesteia.

În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia cu numărul de mai sus s-a reținut că datorează, în calitate de administrator al SC SRL, bugetului general consolidat al statului suma de 15390 lei, iar împotriva acestei decizii a formulat contestație depusă la intimată, care până în prezent nu a fost soluționată.

A mai arătat contestatorul că obiectul executării silite îl constituie singurul bun imobil proprietate comună a sa și a soției, cu destinația casă de locuit și în această situație, dacă executarea ar fi continuată, ar fi pusă în pericol atât sănătatea cât și siguranța fizică și psihică a întregii familii.

S-a mai susținut că, anterior emiterii deciziei contestate, intimata nu a efectuat cercetări prealabile din care să rezulte că din activitatea pe care a desfășurat-o ar fi prejudiciat în vreun mod societatea al cărui administrator este.

La contestație s-a anexat decizia nr. 47523/07.11.2008 și în copie cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de societate al cărei administrator este contestatorul.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii ca urmare a neîndeplinirii de către contestator a procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.

La întâmpinare aceasta a anexat decizia nr.3 din 23.11.2009 prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei nr. 47523/07.11.2008, în sensul respingerii acesteia.

Analizând cererea de suspendare a executării deciziei nr. 47523/07.11.2008, instanța a pronunțat încheierea nr.89/CAF/21 aprilie 2009, prin care a admis-o și a dispus suspendarea executării deciziei cu numărul de mai sus, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus instanța a reținut că s-a formulat contestație înregistrată la intimata DGFP V, modul de soluționare a acesteia fiind depus la dosarul cauzei, fără ca aceasta să suspende executarea actelor.

Făcându-se dovada achitării cauțiunii în cuantum de 700 ron, instanța a constatat că este justificată cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, deoarece executarea acestuia ar putea afecta bunurile proprii ale debitorului și familiei acestuia, în măsura în care din cuprinsul deciziei contestate rezultă că în patrimoniul societății SC SRL nu figurează bunuri mobile și imobile.

Împotriva încheierii, în termen legal a formulat recurs pârâta DGFP V care a susținut că este nelegală și netemeinică, dat fiind faptul că nu s-a motivat încălcarea prevederilor legii contenciosului administrativ și ale codului d e pr.fiscală și astfel nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.14 din Legea 554/2004, nici sub aspectul cazului bine justificat, nici sub acela al pagubei iminente.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este fondat, pentru cele ce se vor reda în continuare:

În susținerea cererii de suspendare, reclamantul nu a invocat vreun motiv de pretinsă nelegalitate a deciziei nr.47523/7.11.2008, singurele argumente privind paguba iminentă. Ca atare, nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.14 din Legea nr.554/2004, cu atât mai mult cu cât prin sentința nr.1102/6 octombrie 2009, moment până la care ar fi operat măsura suspendării dispusă prin încheierea recurată, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația, pentru că nu a fost urmată procedura administrativă obligatorie, contestatorul adresându-se direct instanței de judecată.

Practic, cererea de suspendare a devenit lipsită de interes, cât timp acțiunea însăși a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru neurmarea procedurii administrative obligatorii. În considerentele sentinței s-a menționat faptul că împotriva deciziei nr.47523/7.11.2008 prin care s-a stabilit răspunderea solidară a contestatorului cu debitoarea SC SRL pentru suma de 13.390 lei nu a fost urmată procedura administrativă obligatorie.

Din cercetarea dosarului se observă că prin decizia nr.3 din 23 ianuarie 2009 fost respinsă contestația împotriva deciziei nr.47523/2008, fără a se face dovada că împotriva deciziei nr.3 s-a formulat acțiune la instanță.

Dată fiind soluția de respingere a contestației propriu-zise, cererea de suspendare apare ca lipsită de interes, motiv pentru care recursul V va fi admis, iar în temeiul art.312 alin.3 Cod pr.civilă, Curtea va modifica încheierea, în sensul că va respinge cererea de suspendare.

Vor fi avute în vedere și disp.art.14 alin.1 teza finală din Legea nr.554/2004 care stipulează că n cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V,-, jud.V împotriva încheierii nr.89/CAF din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind, domiciliat în Rm.V,-, jud.V.

Modifică încheierea în sensul că respinge cererea de suspendare a deciziei nr.47523/7.11.2008, emisă de DGFP

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

29.10.2009

Jud fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 949/2009. Curtea de Apel Pitesti