Contestație act administrativ fiscal. Decizia 963/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.963
Ședința publică din 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.388/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierile de ședință din 24.09.2008, și respectiv 1.10.2008, ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr- pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru anularea Deciziei nr.-/15.10.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A referitor la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale precum și pentru anularea Deciziei nr.34/16.01.2008 emisă de către DGFP A privind soluționarea contestației.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. -/15.10.2007 au fost calculate în sarcina petentului accesorii reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 15.919 lei pentru neplata la termenul legal a plăților anticipate aferente veniturilor din profesii liberale și comerciale cu scadențe cuprinse între 15.03.2001 -05.02.2007.
Contrar susținerilor reclamantului că nu are cunoștință despre existența actelor prin care s-au calculat obligațiile fiscale accesorii, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aae mis la data de 11.10.2007 deciziile nr. - - - prin care au fost calculate accesorii fiscale reprezentând majorări de întârziere în cuantum total de 15.919 lei, aceste decizii fiind cuprinse și comunicate reclamantului prin Decizia nr. -/15.10.2007 primită de reclamant la data de 02.11.2007 după cum rezultă din confirmarea de primire nr. 19668/ 02.11.2007.
În mod nejustificat reclamantul susține că din actul administrativ contestat emis de Administrația Finanțelor Publice A nu rezultă obligația principală de plată pentru care s-au calculat majorările de întârziere, fapt contrazis de asemenea de deciziile nr. - și - emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la data de 11.10.2007 prin care au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata la termenele legale de plată a debitelor reprezentând plăți anticipate aferente impozitului pe venituri din profesii liberale și comerciale fiecare decizie cuprinzând documentul prin care s-au individualizat sumele de plata cu scadențele de plată aferente perioadei pentru care aceste accesorii au fost calculate, numărul de zile și cota de calcul a majorărilor de întârziere calculate prin decizia respectivă aferente debitului principal neachitat în termenul legal de plată.
Este semnificativ în acest sens a se reține și aspectul că reclamantul a formulat contestație la executare prin care contestă executarea obligațiilor fiscale constând în impozit pe venituri din profesii libere și comerciale datorate pe anii 2001-2007, relevante în acest sens fiind și angajamentul de plată nr. 90690/23.07.2007 dat de către contribuabilul, astfel că cercetarea de către instanță a motivului impunerii și individualizării debitului principal este superfluă în această fază procesuală de judecată, prin sentința civilă nr. 4222/17,05.2007 și sentința civilă nr. 6059/15.08.2007 fiind respinse contestațiile la executare formulate de contestator.
Invocarea de către reclamant a nulității actului administrativ contestat, instanța o găsește a fi neîntemeiată, în condițiile în care verificând legalitatea întocmirii acestuia sub aspectul îndeplinirii cerințelor legale se constată că decizia contestată cuprinde mențiunile legal obligatorii prevăzute de art. 46 din OG 92/2003 sub sancțiunea nulității absolute prev. de art. 45 din cod procedură fiscală.
Iar faptul că temeiurile juridice invocate cuprind articolele în vigoare în forma anterioară republicării OG 92/2003, prin care s-a dat o nouă numerotare art. 86 devenit art.88 și art. 116 devenit art.119 la data la care s-a individualizat creanța fiscală aferentă perioadei 15.03.2001 - 05.02.2007, se circumscrie principiuluitempus regit actum,astfel că obiecțiunile petentului precum că temeiurile juridice invocate nu au nici o legătură cu obligațiile accesorii nu conduc la nulitatea actului. În consecință, sub aspect formal nu se poate reține nulitatea actului.
Referitor la prescripția actelor de executare invocată de reclamant, instanța constată că dreptul organelor de control de a se stabili accesorii la debitul principal nu este prescris la data emiterii Deciziei nr. -/15.10.2007, întrucât așa după cum rezultă prin somația nr. -/14.09.2006 și titlurile executorii nr. - și nr. - din 14.09.2006 fiind începută executarea silită în cursul anului 2006 conform art. 16 din Decizia nr. 1671/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție de 5 ani a fost întrerupt.
Prin urmare, în mod corect organul de soluționare a contestației, reținând că, contestatorul nu a precizat nici un motiv de drept care să se refere la fondul cauzei, a dispus respingerea acesteia.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că obligațiile fiscale calculate de către organele de control au avut la bază decât veniturile declarate de însuși contribuabil, nefiind stabilite impozite suplimentare iar termenele de plată au fost cele legal instituite și reținând legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale emise de pârâte și contestate de reclamant, prin care au fost calculate obligații accesorii de plată în sumă de 15.919 lei, a respins acțiunea acestuia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, acesta a arătat, în esență, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce atrage motivul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, instanța de fond ignorând motivele de nelegalitate dezvoltate în acțiunea introductivă, sens în care nu face nicio mențiune că este imposibil de a fi identificată obligația principală care a generat accesoriile contestate, actele administrative fiind nemotivate; că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă- la dosarul cauzei neexistând nici un titlu de creanță principală, actul de impunere este nemotivat în fapt și în drept, iar în ceea ce privește prescripția obligațiilor aferente anului 2001 deși organul fiscal a invocat începerea executării silite, dar nu s-a demonstrat legătura între actele de executare și prezenta cauză, și în legătură cu angajamentul de plată cu toate că dorește să achite obligațiile de plată la bugetul de stat, față de modul în care se calculează accesoriile îl pun în imposibilitate de a ști ce datorii se sting prin sumele plătite.
Recursul este întemeiat.
Curtea observă că, hotărârea recurată nu satisface exigențele art.261 Cod procedură civilă, în sensul că motivarea judecătorului din primă instanță este sumară, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și, finalmente cu nesoluționarea fondului de către acesta.
În primul rând, Curtea constată că instanța de fond s-a rezumat în principal de a formula simple afirmații preluate din decizia, fără o analiză concretă, efectivă a susținerilor reclamantului, a apărărilor formulate de către acesta și a excepțiilor ridicate.
În acest fel, nu este satisfăcută nici exigența dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 paragraful din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care pretinde instanțelor judecătorești să-și motiveze deciziile ( hotărârea din 9.12.1994, cauza Luiz Torija contra Spaniei). În jurisprudența Curții Europene nu se acceptă ca o motivare a unei decizii judecătorești să se rezume la preluarea susținerilor din hotărârilor instanțelor inferioare. Cu atât mai mult, preluarea aproape filologică a afirmațiilor pârâtei A expuse în decizia administrativă contestată, nu este în concordanță cu textul convețional precitat. Hotărârea recurată consemnează doar susținerile pârâtei fără să se procedeze la o examinare efectivă a problemelor ridicate de către reclamant. Astfel, prima instanță a examinat mult prea sumar apărarea reclamantului, în sensul că, din conținutul actelor atacate nu se poate identifica obligația principală, apărare pe care respins-o cu toate că la dosarul cauzei nu au fost depuse de către pârâta actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligațiile bugetare principale ale reclamantului, în temeiul cărora au fost emise actele fiscale contestate în prezenta cauză. Apoi, excepția privind nemotivarea actelor contestate a fost respinsă cu o motivare mai mult decât sumară, tribunalul reținând că decizia administrativă cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute în art.46 din Codul d e procedură fiscală, repetând practic o afirmație din decizia administrativă, cu toate că excepția nu se referea la mențiunile enumerate în art.46 din actul normativ precitat, ci vizau alte aspecte.
De asemenea, soluția respingerii prescripției privind obligațiile aferente anului 2001 este complet nemotivată, din nou prima instanță reproducând afirmațiile pârâtei, fără să se procedeze la o examinare efectivă a excepției, în sensul dacă există legătură între actele de executare și cauza dedusă judecății. Prima instanță ar fi trebuit să pretindă pârâtului să depună înscrisuri edificatoare cu privire la actele de executare silită despre care a făcut vorbire în decizia administrativă, astfel încât judecătorul cauzei să-și poată forma convingerea cu privire la excepție în așa fel încât să pronunțe o hotărâre prin care să răspundă cu adevărat problemelor juridice ridicată de către reclamant.
În modul în care a procedat prima instanță, aceasta nu a dat răspunsuri explicite și efective problemelor de drept invocate de reclamant prin acțiune sau oral în fața instanței, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului. Prin urmare, se impune admiterea recursului reclamantului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca tribunalul să procedeze la o examinare efectivă a acțiunii, în consonanță cu art.261 Cod procedură civilă și art.6 I din Convenția Europeană. Se impune ca în rejudecare instanța să solicite părților depunerea de înscrisuri pentru a putea fi examinată legalitatea impunerii reclamantului prin raportare la actele fiscale în care s-au stabilit obligațiile bugetare principale pe baza cărora au fost calculate obligațiile accesorii contestate în această cauză. Referitor la excepția nemotivării actelor fiscale se impune ca tribunalul să o rezolve raportându-se la exigența motivării actelor administrative, condiție externă de valabilitate a acestora, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura actelor și contextul adoptării lor, obiectivul fiind prezentarea clară și neechivocă a raționamentului instituției emitente. A motiva un act administrativ, observă Curtea, înseamnă a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității ei, asigurând astfel atât realizarea dreptului la apărare al reclamantului, cât și realizarea controlului jurisdicțional exercitat de către instanțele de contencios administrativ. În ceea ce privește prescripția obligațiilor aferente anului 2001, se impune ca prima instanță să ceară pârâtei, depunerea înscrisurilor la care se referă pentru a putea să-și formeze convingerea în mod direct și nemijlocit că există sau nu o legătură între actele de executare la care se referă în decizia administrativă și prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea potrivit art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.388/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 7.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-6.11.2008
tehnored. /6.11.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecători: G
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
