Contestație act administrativ fiscal. Decizia 986/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--25.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.986
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă A, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu C și recursul declarat de A, în nume propriu, împotriva sentinței civile nr.296/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - C SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamanta intimată - C SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantei - C SRL A, care se comunică cu reprezentanta recurentei.
Reprezentanta recurentei depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cererii de formulat, instanța acordă cuvântul recurentei atât pe excepția invocată de reclamanta prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a A, având în vedere că această instituție nu a fost parte la judecarea acțiunii în fond, cât și în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită suspendarea judecării cauzei, conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, respectiv a recursului până la soluționarea definitivă a procedurii de înfringement și pe necesitatea sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene, pentru a se solicita acesteia analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare române cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în temeiul art. 234 din Tratat, așa cum aceste solicitări sunt menționate în cererea de recurs. De asemenea solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului intimat.
Instanța respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecății, pentru că în privința derulării procedurii prevăzute de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în fața Comisiei europene, se observă că procedura de "infringement", declanșată de către Comisie împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare nu este o judecată în sensul art. 244 Cod de Procedură Civilă, nefiind sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene la momentul soluționării prezentei cauze, derulându-se în prezent negocieri între Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la modificarea legislației fiscale
Potrivit art. 244 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, (1) instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți";
Or, procedura prevăzută de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este, în mod integral, o procedură judiciară, ci una administrativă, în care nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate în prezenta cauză.
În consecință, judecata la care se face referire în cererea pârâtei nu are legătură cu obiectul pricinii, de vreme ce - la sesizarea Comisiei, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu va examina conformitatea cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a dispozițiilor art. 2141din Codul Fiscal român, astfel cum erau în vigoare în anul 2007, când reclamantul a plătit taxa contestată.
Curtea remarcă, totodată, că această procedură se poate finaliza și prin acceptarea de către Comisia Europeană a modificărilor legislative propuse de Statul Român pentru viitor în domeniul taxei de primă înmatriculare, modificare care nu are efecte pentru trecut, respectiv fără a se solicita Statului Român să restituie taxele percepute anterior acestor negocieri.
Acceptarea acestei modificări de către Comisie poate determina o decizie a acestei instituții de a nu sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene, situație în care nu se poate reține existența unei judecăți de care atârnă dreptul reclamantei la restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
De aceea, fiind vorba de două proceduri paralele, cu efecte diferite, sesizarea eventuală a Curții de Justiție a Comunităților Europene în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu împiedică sesizarea instanțelor naționale cu privire la cererea de restituire a taxelor percepute de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
Curtea subliniază, de asemenea, că și în cazul în care va fi sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene de către Comisia Europeană, instanța supremă a Uniunii Europene nu va putea decât să constate că Statul Român a încălcat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare, dar nu va dispune obligarea Statului Român la restituirea taxelor respective, pentru că nu acesta este obiectul procedurii de infringement, ci constatarea încălcării dreptului comunitar de către România.
Curtea precizează, sub acest aspect, că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și că nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat - în hotărârea dată la 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du Pcheur SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte: (cunoscută ca hotărârea " III") - că "- în cazul în care repararea prejudiciului ar fi condiționată de cerința unei constatări prealabile de către Caî ncălcării dreptului comunitar imputabilă unui stat membru, aceasta ar fi contrară principiului eficacității dreptului comunitar, din moment ce o astfel de condiție ar exclude orice drept la despăgubire atâta timp cât încălcarea prezumată nu a făcut obiectul unei acțiuni introduse de către Comisie în temeiul articolului 169 din tratat și nici al unei hotărâri pronunțate de către Or, drepturile de care beneficiază persoanele particulare, care decurg din dispozițiile comunitare având un efect direct în ordinea juridică internă din statele membre, nu pot depinde de modul în care Comisia apreciază oportunitatea de a acționa în temeiul articolului 169 din tratat împotriva unui stat membru și nici de pronunțarea de către Cau nei eventuale hotărâri de încălcare a dreptului comunitar (în acest sens, Hotărârea din 14 decembrie 1982, 314/81, 315/81, 316/81 și 83/82,. p. 4337, considerentul 16)".
Instanța respinge cererea de suspendare și legat de invocarea necesității sesizării, în temeiul art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pentru analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea precizează că, potrivit art. 234 (fostul articol 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană:
"Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea prezentului tratat; validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Comunității și de; interpretarea statutelor organismelor înființate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În soluționarea cererii de suspendare instanța, ia în considerare opinia exprimată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în această privință, prin hotărârea din 6 octombrie 1982, dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, hotărâre prin care instanța de contencios european de la Luxemburg a stabilit condițiile și limitele "teoriei actului clar", astfel cum este cunoscută în literatura de specialitate.
Astfel, în hotărârea dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că "din relația dintre alineatele (2) și (3) ale articolului 177 rezultă că instanțele vizate de alineatul (3) se bucură de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte instanțe naționale pentru a evalua dacă este necesară o decizie asupra unui aspect de drept comunitar pentru a pronunța o hotărâre. Prin urmare, aceste instanțe naționale nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar adresată în fața acestora în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinentă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, el nu ar putea avea nici o influență asupra soluționării litigiului.
În paragrafele nr. 13, 14 și 16 din aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a precizat că "în Hotărârea din 27 martie 1963 (în cauzele conexate 28 până la 30/1962, Da, p. 75) Curtea a declarat că "deși articolul 177 alineatul (3) obligă fără nici o restricție instanțele naționale ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern să trimită Curții orice întrebare privind interpretarea adresată în fața acestora, autoritatea interpretării date de C în temeiul articolului 177 poate, cu toate acestea, să priveze această obligație de cauza sa și să o golească astfel de conținut; este cazul, în special, atunci când întrebarea adresată este identică din punct de vedere material cu o întrebare care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare într-o cauză similară".
14 Același efect, în ceea ce privește limitele obligației formulate de articolul 177 alineatul (3), poate rezulta dintr-o jurisprudență consacrată a Curții care a rezolvat aspectul de drept respectiv, indiferent de natura procedurilor care au dus la această jurisprudență, chiar în absența unei identități a întrebărilor în litigiu.
16 În cele din urmă, aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile privind modul de rezolvare a întrebării adresate. Înainte de a concluziona că este vorba de o astfel de situație, instanța națională trebuie să fie convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de evident și instanțelor naționale ale celorlalte membre și Curții de Justiție. Doar în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, instanța națională se poate abține să mai trimită această întrebare Curții de Justiție și poate să o rezolve pe propria răspundere."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a concluzionat, în paragraful nr. 21 din această hotărâre, că "articolul 177 alineatul (3) trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Având în vedere așa numita "teorie a actului clar", stabilită în hotărârea citată anterior - conform căreia nu este necesară sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazurile în care jurisprudența sa anterioară este clară în privința chestiunii care necesită interpretarea - Curtea apreciază că în prezenta cauză nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, dată fiind jurisprudența sa anterioară, prin care a interpretat art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și în raport cu legislațiile altor membre ale Uniunii Europene privind taxele de primă înmatriculare a autovehiculelor.
De altfel, chiar și Comisia Europeană s-a referit la jurisprudența anterioară a Curții de Justiție a Comunităților Europene în comunicatul din 21.03.2007 (atașat în copie la fila 39 din dosarul de recurs), precum și în comunicatul ulterior, din 28.11.2007 (atașat în copie la fila 40 din dosarul de recurs), arătând:
"Curtea Europeană de Justiție () a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (a se vedea cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95)."
Organele fiscale pârâte nu au oferit nici un argument în sensul că această jurisprudență nu este aplicabilă și că ar fi necesară o nouă interpretare dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă 296/30.VI.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantei - C SRL Chișineu C și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu C să-i restituie suma de 5.752 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.-/22.08.2007, a respins capătul de cerere pentru anularea actelor administrativ fiscale cu 10726/12.05.2008 și nr.11851/06.06.2008, emise de pârâtă și a obligat pe aceasta și la plata către reclamantă a sumei de 1043,30 lei, cheltuieli de judecată.
În motivare, instanța a reținut că prin acțiune reclamanta a cerut anularea actelor administrativ fiscale nr.10726/12.05.2008 și nr.11851/6.06.2008, și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încasate ilegal, în cuantum de 5.752 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății.
A cerut de asemenea, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate, întrucât actul administrativ menționat de reclamantă nu reprezintă act administrativ fiscal, astfel cum sunt definite de art.41 Cod procedură fiscală, ci doar o adresă explicativă, în sensul că nu există nici o decizie administrativă sau alt act administrativ, în temeiul căreia s-a plătit taxa specială.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Instanța a respins cererea de suspendare, întrucât suspendarea judecării cauzei se poate dispune conform art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă, numai dacă existența sau neexistența unui drept de care ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedura excede normelor de procedură civilă internă.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantei constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
În privința reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, și acest stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrează în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchide că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare, a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constatate că art.2141-2143din codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând și aplicabile în dreptul interne, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 12.102 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141-2143Codul fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei, stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 5752 lei cu dobânzi legale aferente până la plata efectivă a sumei.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu C, prin A și
Privitor la recursul A, în nume propriu, Curtea de Apel Timișoara constată că aceasta nu a fost parte în primă instanță, astfel că, nu are calitate de recurentă, prin raportat la art.299 Cod procedură civilă, astfel că recursul se respinge pe excepția lipsei calității de recurente.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Chișineu C critică prima instanță pentru respingerea cererii de suspendare a judecății cu motivarea că soluționare cauzei depinde de finalizarea procedurii de infrigement, în condițiile în care, așa cum s-a arătat și în întâmpinare, soluția în speță este legală de finalizarea acestei proceduri.
Privitor la această cerere instanța s-a pronunțat potrivit încheierii de ședință din 8.2008.
Pe fondul cauzei pârâta susține că sentința este nelegală pentru că:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007 înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rurale din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
Față de prevederile constituționale ale art.148 se precizează că, potrivit art. I-33 din Legea nr.157/2005 legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Totodată se precizează faptul că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devine obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, consideră că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
În aceste context se menționează și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, se precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Totodată trebuie reținut că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar pe de altă parte sunt în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Taxa de primă înmatriculare este legală, fiind instituită prin art.2141și 2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. Textele legale menționate mai sus, prevăd că taxa se achită la prima înmatriculare a autoturismelor în România, fiind dispus și modul de calcul al acesteia.
Se mai aduce la cunoștința instanței de recurs faptul că soluția primei instanțe este nelegală și prin prisma dispozițiilor art.117 din nr.OG92/2003 privind restituirea sumelor de la bugetul de stat deoarece aceasta se face la cerere, dacă solicitantul se află în una din situațiile limitativ prevăzut de codul d e procedură fiscală.
Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite la art.117 lit.a-h, din actul normativ invocat, sumele stabilite fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate pașaport), cu chitanța seria - nr.-/08.06.2007, atâta timp cât chitanța nu este anulată.
Referitor la acordarea dobânzilor, acestea puteau fi solicitate cel mult de la data înregistrării acțiunii.
În acest sens se învederează prevederile art.1088 din Codul civil " nu sunt debite decât din ziua cererii de judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept (cod Civil 1081 și urm 1589)".
Mai mult, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea.
Totodată, menționează că, în conformitate cu prevederile art.11 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabili, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, reclamanta se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de aceasta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată consideră că și suma de 1190 lei, acordată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, este nepotrivit de mare raportat la complexitatea și obiectul cauzei, și în consecință solicită reducerea cuantumului acestor cheltuieli.
În susținerea criticii recursului, recurenta a invocat dispozițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, care permit instanței reducerea onorariilor avocaților.
Se mai invocă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru că reclamanta nu a atacat un act administrativ fiscal.
Privitor la fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art.148 alin.2 din Constituție, prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din Codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal, pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentei sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal, taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1 I 2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, prin recurs, a împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre, potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă se constată că este nefundat și se respinge, pentru că:
Este nefondată și critica legată de încălcarea dispozițiilor art.117 Cod procedură fiscală, pentru că în primul rând reclamanta a cerut restituirea sumei încasate nelegal și soluția de restituire a taxei în litigiu s-a dispus cu referire la chitanța fiscală nr.- nr.-/22.08.2007, ceea ce înseamnă implicit anularea acesteia.
Este neîntemeiată și critica legată de nelegala aplicare a prevederilor art.1084 cod civil pentru că prin dispozitivul sentinței s-a acordat reclamantei dobânda legală solicitată, însă nu s-a prevăzut prin sentință data de la care curge aceasta, pentru a se pune problema nelegalei aplicării a art.1084 Cod civil.
Este irelevantă în soluționarea cauzei apariția OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, atâta timp cât taxa ce face obiectul litigiului s-a încasat în temeiul altui act normativ și anume art.2141și art.2142din Codul fiscal și legalitatea unei impuneri fiscale se analizează numai în raport cu legea aplicabilă în momentul impunerii.
Privitor la cererea de reducere a onorariului de avocat, recursul pârâtei este lipsit de orice argumentare, aceasta limitându-se doar la reproducerea art.274 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul se respinge ca nefondat.
Curtea constată că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii pentru că prin sentință s-a restituit taxa încasată cu chitanța seria 3A nr.-/22.VIII.2007, ceea ce îndeplinește cerința art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
În consecință pentru motivele expuse recursul se respinge ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.296/30.VI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu
Respinge recursul declarat de A, în nume propriu, împotriva aceleiași sentințe pe excepție lipsei de calitate de recurent.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 8.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-13.2008
Tehnored. /20.10.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Pătru Răzvan, Olaru Rodica
