Contestație act administrativ fiscal. Decizia 988/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 988/2009
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Claudia Idricean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, împotriva sentinței civile nr. 3623/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 05.03.2009 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3623 din 27 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a anulat actul constatator nr.187/1.12.2000, procesul verbal nr.225/23.04.2002 emise de Biroul Vamal de control și vămuire la frontieră precum și Decizia nr.64/17.12.2007 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivare, prima instanță a reținut că atunci când a soluționat contestația împotriva deciziei nr. 64/2007, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu a avut în vedere că reclamantei-contestatoare nu i-au fost vreodată comunicate "ut singuli" actele administrative, ci doar în baza dispozițiilor art.44 alin.3 Cod procedură civilă, odată cu somația nr.23055/2005, prin publicare la sediul creditoarei fiscale, respectiv pe pagina specializată de internet aaa nunțului colectiv nr.23100 din 9.12.2005, poziția 3.
Abia la 9.10.2007, după cum rezultă din confirmarea de primire (fila 60 dosar) contestatoarea a avut cunoștință de aceste acte administrativ fiscale.
După cum confirmă și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M contestatoarea a depus prin poștă, la data de 29.10.2007 contestația, înregistrată sub nr.25325 din 31.10.2007 la Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale C, fiind în termen, potrivit art.207 din OG nr.92/2003 republicată, față de data la care a intrat efectiv și confirmat în posesia actelor administrative.
Instanța a apreciat astfel că, în mod greșit pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mac onsiderat ca nedepusă în termen contestația și a respins-
Contestatoarea a arătat în susținerea cererii că nu este titulara regimului de tranzit vamal, fapt recunoscut și menționat și în declarația vamală pentru călători nr.8131/31.08.1998 (fila 12 dosar) și dovedit cu acceptul de donație autentificat (filele 13-15 dosar ).
Contestatoarea a relevat astfel, inexistența raportului juridic litigios, în fapt, nefiind titulara regimului de tranzit vamal.
Potrivit art.13 lit.a din OUG nr.92/1997 privind stimularea investițiilor directe aceste taxe vamale s-a reținut că nu sunt datorate și prin urmare contestatoarea nu avea obligația de a se prezenta la biroul vamal pentru încheierea operațiunii vamale cu titlu temporar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, precum și DGFP
Prima recurentă susține în motivarea recursului că hotărârea primei instanțe reține eronat faptul că reclamanta nu ar avea calitatea de titular al regimului vamal de tranzit acordat de Biroul Vamal la solicitarea acesteia, conform declarației vamale pentru călători nr. 8131/31.08.1998, de vreme ce aceasta poartă semnătura ei. La acea dată reclamanta a introdus în țară un autoturism marca Ford și nu s-a probat contrariul, iar la termenul stabilit pentru declarația vamală nu s-a prezentat la biroul vamal de destinație pentru a încheia operațiunea de import, ca urmare, aceasta a fost încheiată din oficiu.
În sprijinul acestor susțineri recurenta a invocat prevederile art. 3 lit. s din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României și dispozițiile art. 162 alin. 1 din HG nr. 626/1997 pentru aprobarea Regulamentului vamal, în vigoare la data acordării regimului de tranzit vamal.
Recurenta susține că al doilea motiv de nelegalitate rezidă din susținerea cuprinsă în sentință, potrivit căreia, în baza dispozițiilor art. 13 lit. a din OUG nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe nu s-ar datora drepturi de import pentru autoturismul introdus în țară, fără a se lua în considerare că autoturismul a intrat, ulterior, în proprietatea SC Com SRL B
Astfel, chiar dacă opera scutirea de la plata drepturilor vamale, conform dispozițiilor generale privind regimurile vamale suspensive, aceste regimuri încetează dacă mărfurile plaate primesc, în mod legal, o altă destinație vamală sau un alt regim vamal.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada că autoturismul a fost prezentat la import de către SC Com SRL, pentru a se constata de către biroul vamal de destinație scutirea de la plata drepturilor de import.
În motivarea recursului declarat de pârâta DGFP M se arată că, în fapt, chiar dacă reclamantei i s-a făcut comunicarea actelor administrative la momentul comunicării actelor de executare, contestația este în afara termenului legal.
Pe fond, datoria vamală de 2.459 lei a fost stabilită prin actul constatator nr. 187/1.12.2000, care a fost trimis contestatoarei prin poștă, însă plicul a fost returnat cu mențiunea "expirat termen de păstrare".
Pentru neachitarea la termen a datoriei vamale de către reclamantă, s-au calculat majorări de întârziere prin procesul-verbal nr. 225/23.04.2002.
La 8.12.2005 O i-a transmis reclamantei somația nr. 23055 pentru toate obligațiile bugetare însumate, prin corespondență poștală, însă plicul a fost returnat.
Întrucât nu s-a putut realiza comunicarea actelor administrative,în temeiul art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 s-a procedat la comunicarea prin publicitate, respectiv prin afișarea anunțului nr. 23100/9.12.2005, somația de plată nr. -.12.2005 emisă pe numele reclamantei.
Nici această comunicare nu a fost urmată de achitarea de către contestatoare a sumelor impuse, astfel încât, recurenta arată că s-a procedat la 2.10.2007, la emiterea somației de plată nr. 23450 privind obligațiile bugetare de 9489 lei, care a fost primită de contestatoare la data de 9.10.2007, cu confirmare de primire.
Socotind că față de data depunerii contestației la poștă - 29.10.2007 - contestatoarea a atacat actele administrative la aproape 2 ani de la comunicare, recurenta a respins-o ca tardivă, reținând dispozițiile art. 44 alin. 2 și 3 din OG nr. 92/2003.
S-a arătat în motivarea recursului, de asemenea, că recurenta a calculat termenul pentru depunerea contestației de la data de 24.12.2005, respectiv 15 zile de la data afișării anunțului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 23.02.2009 intimata a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
De asemenea, prin întâmpinarea înregistrată la 3.03.2009 ( 23) recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Caa rătat că își însușește motivele de recurs ale pârâtei DGFP M, solicitând a se constata tardivitatea contestației administrativ-jurisdicțională și a se respinge acțiunea reclamantei.
Curtea, în opinie majoritară a apreciat că sentința instanței de fond este legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, prin admiterea contestației și anularea deciziei organului de soluționare a contestației a trecut la examinarea directă și pe fond a raportului juridic material fiscal de conflict.
Cu privire la analiza modalității de efectuare a comunicării actului administrativ fiscal contestat și analiza făcută pe acest aspect de organul de soluționare a contestației și instanța de fond, Curtea reține că, de regulă, actele administrativ-fiscale se comunică beneficiarului-contribuabilului, deoarece numai de la comunicare se poate concepe că respectivul act produce efectele juridice cu care este înzestrat de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 44 din pr.fisc. care are ca denumire marginală: Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia ii este destinat. In situația contribuabililor fără domiciliu fiscal in România, care si-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum si in situația numirii unui curator fiscal, in condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunica împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunica după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, data comunicării fiind data ridicării sub semnătura a actului;
b) prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătura a actului;
c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț in care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului d e procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzător.
Așa cum rezultă din conținutul textului de lege mai sus redat, comunicarea actului administrativ fiscal se realizează, în principal, direct cu contribuabilul, sau dacă o atare procedură nu este posibilă se face comunicarea prin poștă cu confirmare de primire ori în alt mod care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia și, în final, prin publicitate.
Având în vedere că dispozițiile privind comunicarea actelor se complinesc cu normele legii procesual civile se poate trage concluzia că procedura de comunicare prin publicitate este o procedură excepțională.
În speță, organul fiscal emitent a încercat să facă comunicarea actului administrativ fiscal prin poștă cu confirmare de primire dar această procedura a eșuat deoarece nici contribuabilul și nici altă persoană mandatată ori împuternicită de acesta nu a semnat pentru confirmare de primire. Prin urmare, această procedură nu întrunește exigențele legale privind comunicarea actelor de procedură, în speță a actului administrativ fiscal.
Având în vedere acest lucru, organul fiscal emitent a procedat apoi la realizarea procedurii prin publicitate încheindu-se astfel actele de constatare prevăzute de art. 44 alin. 3.pr.fisc.
Cu toate acestea, organul fiscal realizează din nou o altă comunicare a actului administrativ fiscal și a procesului-verbal de calcul al accesoriilor, prin poștă, cu confirmare de primire, procedură realizată la data de 09.10.2007, așa cum rezultă din confirmarea de primire.
Din această perspectivă, Curtea constată că organul fiscal a înlăturat efectele produse prin premisă din procedura de comunicare realizată prin publicitate și a repus în termenul de contestare pe reclamant.
Curtea constată că, în speță, acționează și principiul echipolenței specific materiei apelului și recursului.
Altfel spus, dacă actul administrativ fiscal susceptibil de contestare este comunicat legal și procedura odată cu somația de executare, trebuie să socotim că actul a fost comunicat la data realizării comunicării titlului executor și a somației de executare.
Așa fiind, este mai preferabil să reținem că s-a realizat o comunicare efectivă a actului administrativ fiscal prin poștă cu confirmare de primire contribuabilului, decât să luăm ca reper o comunicare formal realizată prin procedura de publicitate care în speță s-a dovedit că nu a produs nici un efect.
De aceea, Curtea apreciază că este mai important să facilităm accesul reclamantului în fața administrației în vederea soluționării pe fond a contestației sale decât să-l îndepărtam pur formal, creându-i astfel o situație grea, mai mult că nu s-a dovedit că acesta ar fi avut o conduită ilicită în raport cu administrația fiscală și nici nu a exercitat drepturile deturnându-le de la scopul în vederea căruia au fost edictate.
Pe fond, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, probațiunea administrată confirmând inexistența raportului juridic litigios în privința persoanei contestatoarei care nu este titulara regimului de tranzit vamal.
autoturismului în litigiu și pentru care au fost emise actele administrative atacate s-a realizat de către o persoană juridică, respectiv SC COM SRL B-M ca aport în natură la capitalul social, în condițiile prevăzute de art. 13 lit a din OUG nr. 92/1997 astfel că taxele vamale nu sunt datorate.
Această împrejurare se confirmă de declarația vamală nr. 8131/31 august 1998 precum și de actul notarial de donație tradus și legalizat aflate în copie la dosar.
În baza considerentelor mai sus reținute, în compunerea majoritară a completului de judecată, urmează ca, în temeiul art. 20 alin. 3 din legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. să se respingă ca nefondat recursurile declarate de pârâte, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, împotriva sentinței civile nr. 3623/27.10.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - -U - -
Red./
2 ex./05.05.2009
Jud.fond.-
Opinie separată, în sensul admiterii recursului pârâtelor și a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
OPINIE SEPARATĂ
Am opinat pentru admiterea recursurilor cu consecința respingerii acțiunii în contencios fiscal din următoarele considerente:
Atât art. 44 pr.fisc. cât și dispozițiile pr.civilă consacră practic un sistem gradual de comunicare a actului fiscal, respectiv a actelor de procedură.
Astfel art. 44 lit. a) și b) pr.fisc. stabilesc reguli de comunicare directă, urmate mai apoi de reguli de comunicare prin corespondență, conf. lit. c), pentru ca în final, dacă toate celelalte metode de comunicare au eșuat, să aibă loc o comunicare prin publicitate. (lit.d)
Fără îndoială scopul comunicării este atins dacă partea căreia i se face comunicarea a intrat în posesia actului comunicat. Aceasta este forma cea mai importantă și general aplicabilă în cazul comunicării actelor (fiscale sau de procedură). Aceasta este practic regula în materia comunicării actelor.
Reglementarea legală existentă admite însă și situația comunicării prin publicitate. Comunicarea prin publicitate presupune aducerea la cunoștință publică a conținutului actului și prin premisă și la cunoștința celui căruia i se adresează explicit actul comunicat public. Această modalitate de comunicare a rezultat din realități faptice, imposibilitatea comunicării directe, și, în mod cert, asigură continuitatea circuitului civil.
Comunicarea prin publicitate este o situație de excepție. Această modalitate de comunicare este ultima dintre formele de comunicare și își găsește aplicarea atunci când celelalte forme de comunicare nu au dat rezultat. Pentru a realiza o comunicare prin publicitate este necesar ca celelalte forme de comunicare să fi eșuat.
Realizată fiind procedura de comunicare prin publicitate, o nouă comunicare fie directă, fie în baza principiului echipolenței nu mai este posibilă.
În mod cert, comunicarea realizată prin intermediul unui mijloc electronic, internetul, a respectat dispozițiile art. 44 lit. d).
Mai mult decât atât,în speță, prima intenție de comunicare, deși nefinalizată, s-a realizat, sub aspect procedural, la domiciliul indicat și în modalitatea prevăzută de lege, respectiv, scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ultima comunicare, realizată prin poștă, și care a provocat și prezentul litigiu, nu poate avea deci relevanța juridică a unei comunicări, în sensul art. 44 lit. c) pr.civ.
Ulterior comunicării, organul fiscal a procedat la punerea în executare a titlului executor neexecutat, prin comunicarea somației. Comunicarea împreună cu somația a titlului executor, nu presupune o nouă comunicare valabilă a actului fiscal, din considerentele arătate anterior.
Organul fiscal nu a apelat doar la ultima modalitate de comunicare prev. de art. 44 lit. d), internetul, ci anterior a încercat o comunicare directă, eșuată însă. Comunicarea somației la aceeași adresă și în aceeași modalitate, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, și-a produs scopul urmărit, de a aduce la cunoștință conținutul somației.
Organul fiscal a urmat două dintre procedurile prescrise de lege, și a nu-i da eficiență ultimei dintre ele, presupune a ignora o dispoziție legală, ce reglementează o anumită formă de comunicare care, conform propriei reglementări, produce aceleași consecințe ca și celelalte forme de comunicare reglementate de art. 44. lit. a)-c).
PREȘEDINTE
- -
Red.
Dact.
06.05.2009
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Claudia Idricean
