Contestație act administrativ fiscal. Decizia 991/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 991/R-Cont
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral, nr. 17, județul și de cătreDIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C- cu sediul în C,-, Județul în nume propriu și în numele și pentruAUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR- cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței nr. 765/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - contestatoareSC ȘI SRL- cu sediul în Râmnicu V, Str. -, nr. 6, -. A,. 18, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din 07 octombrie 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că la data de 13 decembrie 2007, și Rm.V a formulat contestație împotriva deciziei nr.31107/3 octombrie 2007 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, a procesului vamal de control nr.31106 cu aceeași dată și anexelor acestora și a somației de plată nr.644/4 decembrie 2007, solicitând anularea lot și deosebit, potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea actelor administrative menționate.
La data de 15 ianuarie 2009, contestatoarea și-a completat contestația precizând că înțelege să ceară și anularea deciziei nr.60/11 decembrie 2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, precum și suspendarea executării acestui act.
În motivare, s-a susținut de către contestatoare că importă bunuri din statele membre ale Uniunii Europene, produse originare și ca atare beneficiază de un regim tarifar preferențial în conformitate cu tariful vamal al României pe anii 2003-2006 și cu Protocolul nr.4 anexă la Acordul României cu Uniunea Europeană.
În perioada 2003-2006, contestatoarea a efectuat mai multe importuri de produse originare, de la firma Automobile. din ia, constând în piese și accesorii autoturisme rezultate din dezmembrarea acestora, îndeplinind operațiunile vamale corespunzătoare.
Prin decizia nr.31107/3 octombrie 2007, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, a reținut că în perioada menționată, contestatoarea nu era îndreptățită să beneficieze de regim tarifar preferențial, întrucât dovada de origine, respectiv declarația pe factură nu putea fi luată în considerare, stabilindu-i o datorie vamală în sumă de 32.524 lei și accesorii în sumă de 41.655 lei.
Contestatoarea a susținut, că declarațiile vamale de import au fost întocmite în baza facturilor externe emise de firma ă, care atestă proveniența bunurilor importate, astfel că actele administrative contestate sunt nelegale.
În privința accesoriilor a susținut că trebuiau calculate eventual de la data comunicării actelor administrative contestate, prin care s-a stabilit datoria vamală.
Și în fine, a mai susținut că stabilirea pretinselor datorii vamale s-a făcut în temeiul unor acte normative neadoptate sau abrogate, respectiv Legea nr.86/2006, nr.OG61/2002 și nr.HG1513/2002, ceea ce atrage deosebit nelegalitatea actelor administrative în discuție.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr.765/CAF/2 iunie 2009 admis contestația și a anulat decizia nr.31107 și procesul verbal nr.31106, ambele din data de 3 octombrie 2007, luând act de renunțarea la cel de-al treilea capăt de acțiune.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a depus la Biroul Vamal Rm.V 18 declarații vamale, solicitând efectuarea formalităților de import definitiv pentru bunurile achiziționate, piese și accesorii autovehicule, în baza facturilor externe emise de importatorul.
În baza dovezilor de origine, "declarație pe factură" aparținând expeditorului, inserată pe facturile externe de marfă, contestatoarea a solicitat și a beneficiat la data importului de regim tarifar preferențial (exceptare taxă vamală și exceptare comision vamal), conform Vamal de Import al României pe anii 2003-2006.
Conform Protocolului nr.4 referitor la definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul România-Uniunea Europeană, beneficiază de regim tarifar preferențial la importul lor în România, dacă respectă criteriile de origine, stabilite în protocol și sunt însoțite de o dovadă de origine preferențial (certificatul de circulație al mărfurilor EUR, sau declarația de origine a exportatorului autorizat sau neautorizat dat pe factură).
Ulterior, intimata Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat prin intermediul Administrației Vamale din ia, efectuarea unui control "a posteriori" a declarațiilor pe factură, în scopul determinării exacte din protocolul evocat, în baza căruia a fost stabilit și atribuit caracterul originar al produselor, declarate pentru import în România, respectiv dacă dovada de origine a fost emisă în conformitate cu prevederile protocolului.
Urmare a controlului efectuat la firma exportatoare, Administrația Vamală din ia a comunicat Autorității Naționale Vamale din țara noastră, că mărfurile menționate în facturile prezentate de contestatoare, nu sunt originare, în sensul prevederilor Protocolului nr.4 la Acordul European și că nu beneficiază de regim tarifar preferențial.
Așa fiind, în considerarea și a adresei din data de 9 iulie 2007 emisă de Administrația Națională Vamală din România către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, aceasta din urmă a emis procesul verbal de control nr.31106/3 octombrie 2007 și decizia nr.31107/3 octombrie 2007 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, după recalcularea drepturilor de import pentru bunurile importate de contestatoare conform declarațiilor vamale.
În acest mod s-a aplicat taxa vamală generală prevăzută de Vamal de Import al României pe perioada 2003-2006, taxarea făcându-se în funcție de reglementările în vigoare în momentul importului, astfel că s-a stabilit în sarcina contestatoarei o obligație fiscală în sumă totală de 74.179 lei, din care 32.524 lei datorie vamală și 41.655 lei accesorii.
Pe baza acestei situații de fapt, instanța de fond a reținut că aprecierea intimatei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în sensul că mărfurile importate de contestatoare, potrivit facturilor externe, nu sunt originare, în sensul Protocolului nr.4, este nefondată.
În acest sens a făcut trimitere la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză care a concluzionat că piesele și accesoriile auto în discuție, provin din dezmembrarea autovehiculelor și aparțin firmei e Automobile..
Tot astfel, a relevat depoziția martorului care a susținut că în perioada 2003-2006, în calitate de salariat al contestatoarei, a lucrat în ia la dezmembrarea autovehiculelor fabricate în această țară, piesele rezultate fiind aduse în România.
Deosebit, martorul a precizat că între aceste piese, numai de origine ă și marca de fabricare a autovehiculelor de la care proveneau exista un corespondent.
În altă ordine de idei, raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a evidențiat că achiziționarea mărfurilor din ia s-a făcut în baza unor contracte și comenzi, achitându-se prețul și fiind contabilizate în documentele contestatoarei, iar importurile au fost în concordanță cu prevederile Protocolului nr.5.
Proba cu expertiza contabilă a concluzionat pe baza acestor constatări, că în mod corect contestatoarea nu datorează taxe vamale, majorări și penalități pentru mărfurile importate.
În concluzie, prin coroborarea mijloacelor de probă prezentate, instanța de fond a reținut că mărfurile importate de contestatoare din ia sunt originare, în sensul Protocolului nr.4 la Acordul României cu Uniunea Europeană, pentru care în mod legal a beneficiat în momentul importului, de regimul tarifar preferențial.
Intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și Direcția Generală pentru Accize și Operațiuni Vamale C au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Prima recurentă a susținut în esență, că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a nesocotit probele administrate, și a dat greșit eficiență unor mijloace de probe nerelevante, incident fiind motivul prevăzut de art.304 Cod procedură civilă.
În acest sens, a arătat că nu s-a ținut cont de răspunsul dat de autoritatea Vamală din ia în urma controlului "a posteriori", a dovezilor de origine prezentate de către contestatoare, care nu poate confirma originea comunitară a pieselor și accesoriilor pentru autovehicule și a caroseriei uzate, mărfuri care nu pot beneficia de regim tarifar preferențial.
Instanța și-a întemeiat soluția pe constatările rapoartelor de expertiză, care nu au cercetat toate documentele ce ar fi putut conduce la aflarea adevărului, întrucât acestea sunt deținute de firma exportatoare și nu se află în posesia contestatoarei, care nu mai deține în stoc nici mărfurile în cauză pentru a fi putut fi expertizate.
Facturile externe deținute de societatea importatoare și prezentate, în condițiile în care declarația pe factură a fost invalidată de Autoritatea Vamală din țara de export, nu sunt în măsură a proba prin ele însele caracterul originar al mărfurilor provenind din Uniunea Europeană, ci doar achiziția acestora din ia.
Criticile formulate în cel de-al doilea recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, prin care s-a susținut în esență, că prin simplul fapt al dobândirii bunurilor importate de la o firmă ă, contestatoarea nu a făcut dovada originii comunitare a acestora, așa cum numai prin aprecierea greșită a actelor și lucrărilor dosarului a reținut prima instanță.
Ca să adopte această soluție, instanța a ignorat răspunsul primit de la Autoritatea Vamală din ia care în urma controlului a posteriori, a dovezilor de origine prezentate de contestatoare, a arătat că nu poate confirma originea comunitară a mărfurilor în discuție, pentru a putea beneficia de regim tarifar preferențial.
Recursurile sunt fondate.
Urmare controlului efectuat la societatea contestatoare, în legătură cu respectarea legislației vamale la operațiunile de import efectuate în perioada 5 decembrie 2003-5 decembrie 2006, prin procesul verbal de control vamal nr.31106/3 octombrie 2007 și decizia nr.31107/3 octombrie 2007, s-au stabilit în sarcina acesteia obligații vamale în sumă de 74.179 lei, reprezentând datorie vamală, penalități de întârziere, dobânzi și majorări de întârziere.
S-a reținut că, societatea contestatoare a depus la Biroul Vamal Rm.V, 18 declarații vamale, solicitând efectuarea formalităților vamale de import definitiv pentru bunurile achiziționate (piese și accesorii pentru autovehicule), în baza facturilor externe emise de forma Automobile. din ia beneficiind la data importului de regim vamal preferențial.
Potrivit Protocolului 4 referitor la definirea noțiunii de produse originale și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul România-. beneficiază de regim tarifar preferențial la importul lor în România, dacă respectă criteriile de origine stabilite de Protocol și sunt însoțite de o dovadă de origine preferențială (certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 sau declarație de origine a exportatorului autorizat sau neautorizat dată pe factură) și dacă respectă regula transportului direct așa cum este definită în art.13 al Protocolului.
În aplicarea art.32 și 5 lit.b din Protocol, Autoritatea Națională a Vămilor B, a solicitat Administrației Vamale din ia să efectueze un control "a posteriori" a declarației pe factură, în scopul determinării exacte a prevederilor din Protocolul 4 anexă la Acordul România -, în baza cărora a fost stabilit și atribuit caracterul original al pieselor și accesoriilor auto, declarate pentru import în România, respectiv dacă dovada de origine a fost emisă potrivit art.5 lit.h din Protocol.
Astfel, prin adresa Z 4215 - 39/07-1 din 8 iunie 2007, respectiv Z 4215 B - B 08.01 din 20 martie 2007, Administrația Vamală din ia a comunicat relativ la mărfurile menționate în facturile prezentate de reclamantă, că nu poate confirma originea acestora, în sensul dispozițiilor Protocolului 4 pentru a beneficia de regim vamal preferențial.
În același sens se desprinde și din conținutul adresei Autorității Naționale a Vămilor B - nr.33663/9 iulie 2007 care a informat că mărfurile respectiv nu sunt originale conform Protocolului 4, deci nu pot beneficia de regim vamal preferențial.
Așa fiind, concluzia la care a ajuns instanța de fond pe baza probei cu expertiză efectuată în cauză, potrivit căruia contestatoarea a făcut dovada originii comunitare a mărfurilor, nu are nici un suport real, analiza probelor evocate, conducând la concluzia contrară.
La dosar există un înscris din data de 8 ianuarie 2007, provenind din ia, de la un autor neclar, tradus defectuos, cu un conținut greoi și contradictoriu, în care se precizează că mărfurile enumerate în facturile anexate sunt parțial de proveniență, pentru ca apoi să arate că factura nr.0148 din 15 octombrie 2006 nu cuprinde nici o declarație de proveniență pentru aceste mărfuri, a fost eliberat certificatul de proveniență a mărfurilor EUR 1.
Tot astfel, un înscris din data de 20 martie 2007, provenind din ia, lasă să se înțeleagă că facturile la care se referă declarația de proveniență a mărfurilor, nu îndeplinesc condițiile pentru a atesta proveniența acestora comunitară, iar în continuare că în cazul facturii nr.148/15 octombrie 2006 fost stabilită proveniența.
Cu doar aceste două înscrisuri neclare, ambigui, nu se putea ajunge la concluzia că s-a dovedit proveniența ăam ărfurilor, declarația martorului salariat al contestatoarei care a susținut că în perioada 2003-2006 lucrat în ia la dezmembrări autovehicule de proveniență ă, piesele rezultate fiind aduse în România, apărând ca nerelevantă.
Cu alte cuvinte, în absența unor înscrisuri certe, indubitabile, susținerea martorului este insuficientă pentru a face credibil faptul probat.
Ca atare, în situația în care administrația vamală ă nu a fost în măsură să confirme originea mărfurilor în sensul Acordului, corect prin actele vamale contestate, s-a procedat la recalcularea diferenței de drepturi vamale datorate bugetului general consolidat, urmare a anulării regimului tarifar preferențial, la care s-au adăugat majorări de întârziere și penalități.
În altă ordine de idei, potrivit art.45 din Codul d e procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, iar potrivit art.111 alin.2, pentru diferențele de obligații fiscale și pentru obligațiile fiscale accesorii termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestuia.
Tot astfel, prin art.185 alin.4 din Codul d e procedură fiscală, se instituie obligația debitorului pentru creanța înscrisă în titlul executoriu de a plăti majorările de întârziere, începând cu ziua următoare datei comunicării titlului executoriu.
În cauză, comunicarea deciziei nr.31107/3 octombrie 2007, s-a făcut în luna octombrie 2007, suma totală de 74.179 lei cuprinzând debitul de 32.524 lei, iar diferența majorării; penalități de întârziere deși acestea nu se calculează, pentru că nu se datorează pentru perioada anterioară, ci numai de la data comunicării.
În consecință din acest punct de vedere, întocmirea actelor fiscale analizate s-a făcut cu încălcarea legii.
Față de considerentele prezentate, urmează a admite recursurile în baza art.312 Cod procedură civilă și a modifica sentința în sensul că va admite în parte contestația și va anula parțial decizia nr.31107/3 octombrie 2007, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, procesul vamal de control nr.31106 cu aceeași dată și anexelor acestora și somația de plată nr.644/4 decembrie 2007, precum și decizia nr.60/11 decembrie 2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice V, în sensul că accesoriile se vor plăti de la data comunicării, respectiv octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursurile formulate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V și de către DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul D în nume propriu și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.765/2.06.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - contestatoare ȘI, cu sediul în Rm.V, Str. - nr.6, -. A,.18, județul
Modifică sentința, iar pe fond admite în parte contestația, în sensul că anulează parțial actele fiscale și vamale, cu plata drepturilor accesorii de la data comunicării, respectiv octombrie 2007 (decizia nr.31107/3 octombrie 2007, emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, procesul vamal de control nr.31106 cu aceeași dată și anexelor acestora și somația de plată nr.644/4 decembrie 2007, precum și decizia nr.60/11 decembrie 2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice V).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./2.11.2009
GM/8 ex.
Jud.fond:
Opinie separată
opinia în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Documentele probatorii care pot servi la dovedirea calității bunului de a fi produs originar din comunitate pentru a beneficia de regimul preferențial, la data importului, anterior intrării României în Uniunea Europeană, sunt menționate în art. 27 din Protocolul privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte . Sunt astfel menționate: dovada directă a operațiunilor realizate de către exportator sau furnizor pentru a obține bunurile în cauză, conținute, de exemplu, în conturile sale sau în contabilitatea sa internă; documente care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, emise sau întocmite în Comunitate sau în România; documente care dovedesc prelucrările sau transformările materialelor în Comunitate sau în România; certificate de circulație a mărfurilor EUR 1 saudeclarații pe factură, care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, eliberate sau întocmite în Comunitate, în concordanță cu regulile de origine care sunt identice cu regulile cuprinse în protocol.
Reclamanta a beneficiat de declarația pe factură pentru produsele importate la data intrării în țară ( 165 și urm.).
În temeiul art. 32 din Protocol este posibilă erificarea ulterioară a dovezilor de origine a produsului, care se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale țării importatoare au suspiciuniîntemeiateîn legătură cu autenticitatea documentelor prezentate. La aceste prevederile face trimitere și articolul 55 din HG nr. 707/2006 - Normele de aplicare a Codului vamal, în vigoare la data importului. Aceeași posibilitate a autorității vamale de a efectua controlul ulterior al declarațiilor este prevăzută și în dispozițiile Codului Vamal român, art. 100 din nr. 86/2006.
In acest scop, conform protocolului, autoritățile vamale ale țării importatoare returnează declarația pe factură sau o copie de pe documente autorităților vamale ale țării exportatoare, indicând, dacă este cazul, motivele de fond și de formă care justifică o anchetă. Cu această ocazie vor fi transmise orice documente sau informații obținute, care sugerează că informațiile furnizate în dovezile de origine sunt incorecte. Verificarea este efectuată de către autoritățile vamale ale țării exportatoare, care au dreptul să ceară orice dovadă și să realizeze orice verificare a conturilor exportatorului sau orice alt control considerat corespunzător.
Același text prevede că autoritățile vamale care solicită verificarea vor fi informate asupra rezultatelor verificării, în care trebuie să se indice cu claritate dacă documentele sunt autentice, dacă produsele în cauză pot fi considerate produse originare din Comunitate.
Dacă există suspiciuni întemeiate și dacă, în termenul de 10 luni de la data cererii de control a posteriori, nu se primește un răspuns sau acesta nu conține date suficiente pentru determinarea autenticității documentului în cauză sau a originii reale a produsului, autoritățile vamale care solicită verificarea pot refuza acordarea preferințelor, cu excepția împrejurărilor excepționale.
În consecință, pe de o parte, acordarea preferințelor reprezintă o posibilitate pentru autoritățile vamale, însă pe de altă parte această posibilitate trebuie să fie exercitată în condițiile legii. Astfel, în primul rând este necesar să se arate ce determină autoritatea vamală a țării importatoare să aibă suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate, nefiind instituită în lege o prezumție de neadevăr a celor menționate în declarația pe factură sau în certificatul EUR 1. În baza acestor suspiciuni autoritatea poate să returneze declarația pe factură sau o copie de pe documente autorităților vamale ale țării exportatoare. Cu această ocazie autoritățile vamale ale țării importatoare au obligația să trimită autorității din statul exportator, care va efectua verificarea, orice documente sau informații obținute, care sugerează că informațiile furnizate în dovezile de origine sunt incorecte.
Or, în primul rând în cauză nu se desprinde motivul pentru care autoritatea română a cerut autorității străine să declanșeze verificarea.
În al doilea rând nu se arată care sunt documentele sau informațiile obținute de autoritatea internă, care sugerează că informațiile furnizate sunt incorecte.
În al treilea rând, ultima adresă nr. 33663/12.06.2007 ( 35), emisă de către autoritatea ă (Z 4215/F-39/07) despre care se face vorbire și în procesul verbal de control din data de 03.10.2007 ( 25 și urm.) depusă la dosar și în limba ă ( 36), atestă că mărfurile din facturile anexate sunt parțial mărfuri de origine iar în ce privește factura nr. 0148/15.10.2006, pentru mărfurile cuprinse în aceasta a fost emis certificat EUR 1. Aceste mărfuri au fost verificate de către autoritatea ă, care prin Vama Generală a reținut la 20.03.2007 (34) că produsele sunt originare, fiind respectat art. 15 din Protocol.
Rezultă fără putință de tăgadă că procedurile prevăzute în art. 32 din Protocol nu au fost respectate, ceea ce afectează legalitatea actelor astfel întocmite iar pe de altă parte, că pe fond, cel puțin parte din produsele importate (piese auto) verificate de autoritatea ă, sunt mărfuri de origine.
Conform susținerilor recurentelor, în adresa din 08.06.2007 se infirmă originea comunitară a mărfurilor, ceea ce nu poate fi reținut față de conținutul clar al adresei, care arată că parțial sunt mărfuri de origine (35).
Așadar, conform dispozițiilor legale sus menționate din protocol, rezultă că suspiciunile pe care le ridică autoritatea internă cu privire la originea bunului supus taxelor vamale anterior aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să fie dovedite iar nu doar afirmate, și susținute de o motivare concretă.
În ipoteza în care autoritatea, cu respectarea procedurii impuse de Protocol, solicitând exportatorului datele necesare, nu primește răspuns, se poate prezuma ca dovedită poziția acesteia, în sensul că există suspiciuni asupra caracteristicii bunului de a se încadra în dispozițiile acordului european, pentru a beneficia de un regim preferențial.
Însă pe de o parte, în adresa care a întemeiat emiterea deciziei de către autoritățile interne (33663/12.06.2007) nu se arată care dintre produse sunt originare și care nu, pentru ce motivare, iar pe de altă parte firma exportatoare Automobile, a arătat la 12.11.2007, ulterior emiterii adresei de către autoritatea ă (255-256) că de 10 ani colaborează cu reclamanta în domeniul autoturisme rulate și piese de schimb pentru autoturisme provenite din UE, punând la dispoziție și cărțile de identitate ale autoturismelor respective.
Or, în întreaga procedură nu s-a invocat ce a determinat suspiciunile asupra calității bunului de a se încadra în ipotezele acordului european, și nici nu s-a arătat ce s-a solicitat exportatorului iar acesta nu a pus la dispoziția autorității. În acest context nu se poate naște prezumția că produsele nu se încadrează în prevederile privind regimul preferențial.
Nerespectarea acestei proceduri nu îndreptățea autoritatea administrativă să emită deciziile de regularizare cu consecința obligării reclamantului la plata diferențelor obligațiilor vamale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312.proc.civ. se impunea respingerea recursurilor ca nefondate.
Red AT/6.11.2009
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
