Contestație la executare. Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 1041
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 253/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2009, când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera precum și la cererea reprezentantului intimatei care a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 09.11.2009 și apoi la 11.11.2009.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 544/121/04.02.2008, pe rolul Judecătoriei Galația formulat in contradictoriu cu intimate DGFP G contestație la executare împotriva deciziei nr.153/4.10.2007 si a raportului de inspecție fiscala nr.25930/30.07.2007.
Motivându-si in fapt cererea a învederat instanței faptul ca a formulat contestație împotriva obligațiilor fiscale in suma de 286.418 lei, stabilite prin decizia nr.153/4.10.2007 a DGFP. Soluționând contestația, intimate a admis-o in parte, pentru obligațiile suplimentare in suma de 226 lei, a respins ca neîntemeiata contestația cu privire la obligațiile fiscale in suma de 269.428 lei si a suspendat soluționarea contestației pentru obligațiile in suma de 16.764 lei pana la soluționarea definitive pe latura penala.
Prezenta contestație la executare vizează doar pct.2, referitor la suma de 269.428 lei. Cu toate ca la dosar au fost depuse înscrisuri doveditoare, intimata nu a reținut ca unele cheltuieli sunt deductibile, considerând ca intre contestatoare si societățile SRL, SRL si SRL nu au avut loc operațiuni comerciale reale. Organul fiscal a ignorat si contractele de comision depuse la dosar.
In drept, si-a întemeiat acțiunea pe disp.art.399 si urm.cpr.civ. HG nr.44/2004 si Legea nr.271/2003.
In dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri.
Ulterior contestatoarea si-a precizat contestația, arătând ca formează obiectul acesteia si raportul de inspecție fiscala încheiat la data de 27.07.2007. A arătat ca încheierea contractelor de comision a fost justificata de faptul ca SC nu avea la acel moment nici un angajat, iar prin contractile încheiate s-a realizat practic obiectul de activitate al societății, SC aducându-i clienți care au asigurat in continuare o activitate comerciala profitabila pentru contestatoare.
In cauza a fost îndeplinita si cea de-a doua condiție legala, respectiv realizarea efectiva a prestării serviciilor care au generat cheltuieli considerate nedeductibile.
De asemenea, nu se poate considera ca obligațiile in calitate de administrator al SC la momentul executării contractelor de comision se confunda cu obligațiile si drepturile SC SRL, parte in contractul de comision, la care avea aceeași calitate de administrator. Aceasta deoarece SC a înregistrat in acea perioada in contabilitate facturile emise si a plătit integral impozitul pe veniturile microîntreprinderilor si TVA pentru obligațiile create.
In continuare a precizat ca si contractile încheiate cu SC au fost legale, chiar daca administratorul acesteia din urma societăți avea contract de munca la SC.
Intimata legal citata a formulat întâmpinare prin care a arătat ca organele fiscale au considerat ca fiind nedeductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile efectuate de SRL in baza contractelor de comision încheiate cu SC 2000 SRL si SC SRL,procedând la stabilirea impozitului pe profit si a TVA-ului suplimentar. Din nota explicative a fostului administrator rezulta ca de fapt aceste activități nu au fost prestate, facturile nu au fost recunoscute prin semnătura de primire iar înregistrarea lor in contabilitate s-a făcut fără acordul sau.
Reclamanta nu a justificat necesitatea cheltuielilor de comisionare aferente contractelor, in cauza fiind incidente disp.art.21 al.4 lit.m pr.fiscala, organele fiscale considerându-le cheltuieli nedeductibile. In temeiul disp.art.145 al.3 lit.a din pr.fiscala. este deductibil doar TVA-ul aferent prestărilor de servicii care au fost efectiv realizate.
A solicitat respingerea contestației ca nefondata.
Tribunalul Galați prin sentința nr. 253/23.02.2009 a admis contestația formulată de SC SRL a anulat în parte decizia nr. 153/04.10.2007 emisă de G respectiv punctul 2 al acesteia și a anulat în parte raportul de inspecție fiscală din 27.07.2007 în ceea ce privește obligația stabilită în sarcina contestatoarei de a plăti suma de 269.428 lei reprezentând impozit pe profit, accesorii aferente impozitului pe profit și TVA.
În baza art. 274.proc.civ., ca parte căzută în pretenții, a fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 14.821 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate (acte și raport de expertiză contabilă) că SC 2000 SRL a plătit impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozit datorat pentru veniturile rezultate din derularea contractelor încheiate cu SC. Comisionul a fost efectiv plătit, avându-se in vedere faptul ca nu se puteau întocmi facturi pentru acesta in lipsa calculului adaosului comercial, calcul făcut prin anexele la facturi. Încheierea contractelor a fost benefica societății contestatoare, avându-se in vedere faptul ca mulți dintre clienți au continuat sa desfășoare raporturi comerciale cu SC si după încetarea contractului de comision.
De asemenea din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat că toate prestațiile au fost efectuate în realitate.
În consecință instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile legale avute în vedere de organul contestator, cheltuielile fiind deductibile. Față de această situație, suma de 269.482 lei reprezentând impozit pe profit TVA și majorări de întârziere aferente nu este datorată de contestatoare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia(disp.art. 304 pct. 76 și 9.proc.civ.).
Un prim aspect invocat se referă la cheltuielile aferente contractului de comision întocmit de SC SRL pe care instanța de fond în mod greșit le-a apreciat deductibile în condițiile în care SC SRL nu a făcut dovada că serviciile au fost în mod efectiv prestate.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prestațiile de serviciu care trebuiau efectuate de SC 2000 SRL se regăsesc și în obligațiile pe care le aveau administratorul SC SRL față de societate, astfel încât acestea nu sunt justificate.
Mai mult decât atât din nota explicativă luată lui - ca reprezentant al SC SRL rezultă că activitățile nu au fost prestate, facturile nu au fost recunoscute prin semnătură de primire iar înregistrarea acestora în contabilitate a fost efectuată fără acordul său.
Apreciază în aceleași motive că raportul de expertiză a fost interpretat trunchiat de către prima instanță, aceasta neobservând că reclamanta și-a diminuat impozitul de plată către bugetul de stat.
De asemenea a susținut că prima instanță a constatat că reclamanta a dovedit realizarea operațiunilor cu contractele de comision, înscrisurile depuse fiind suficiente pentru deducerea cheltuielilor în condițiile în care potrivit disp. pct. 48 din Normele de aplicare a art. 21 alin. 4 lit. M Cod fiscal deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții. Or, reclamanta nu a făcut dovada decât a faptului că a încheiat contract cu SA SRL, condiție ce nu este suficientă pentru deducerea cheltuielilor aferente acestora.
Susține recurenta că din actele depuse la dosar nu rezultă dacă SC SRL avea personal angajat și care au fost demersurile efectuate pe perioada executării contractului de comision în vederea lărgirii portofoliului de clienți ai SC SRL, invocându-se disp. art. 70 alin. 1 din. Nr. 31/1990.
Mai mult, constată că de fapt reprezentanții celor două societăți aveau calitatea de administratori ai SC SRL, contractul de comision încheindu-se practic între administratorii SC.
Cu privire la cheltuielile aferente la contractul de comision încheiat între reclamantă și SC SRL, a susținut că prima instanță a omis dubla calitate a d-nei și anume administrator al SC și salariat, director vânzări, al SC SRL.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, consideră că hotărârea nu este motivată.
În consecință solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată.
Prin întâmpinare intimate - reclamantă, a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Galați ca fiind temeinică și legală.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând și verificând hotărârea recurată prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 7 și 9.proc.civ. dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041se reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică ce nu necesită fi reformată.
Prima critică ce vizează faptul că din înscrisurile depuse la dosar ar rezulta identitate între atribuțiile funcției de administrare la SC SRL și obligații ce fac obiectul contractului de comision, nu poate fi primită atât timp cât din nici un act depus la dosar nu se dovedește această susținere.
Potrivit pct. 48 din Normele de aplicare a Codului fiscal - 2004 - singura condiție impusă pentru deducerea cheltuielilor serviciilor este aceea a necesității prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii care în speță a fost îndeplinită.
Atribuțiile administratorului sunt prevăzute de. Nr. 31/1991, în care însă nu se regăsesc și obligațiile de prestări servicii de natură acelora la care se referă art. 21 alin. 4 lit. M Cod fiscal, societății pe care o administrează.
Atâta vreme cât dispozițiile mai sus menționate prevăd și situația în care unei societăți comerciale i se prestează servicii precum și condițiile în care cheltuielile cu astfel de servicii sunt deductibile, în mod corect prima instanță în speță a ajuns la aceeași concluzie că sunt deductibile cheltuielile aferente.
Un alt aspect invocat este acela că de fapt contractele de comision ar fi încheiate între administratorii SC SRL și nu între cele două societăți. Și acest motiv este neîntemeiat atât timp cât din probele administrate în cauză rezultă că obligațiile administratorului SC SRL nu sunt identice cu cele asumate de SC SRL prin contractele de comisiona.
Mai mult decât atât în perioada încheierii și executării contractelor nu a fost administrator și al SC SRL așa cum rezultă din mențiunile înregistrate la Registrul Comerțului respectiv data de 13.08.2004, ulterioară încheierii acestora cu SC SRL.
Prin actul adițional nr. 121/17.11.2003 la care face referire recurenta, părțile au convenit ca numitul să fie administrator.
Însă acesta produce efecte numai după ce mențiunile corespunzătoare au fost înregistrate în Registrul comerțului. Or, mențiunea în Registrul comerțului s-a efectuat după ce contractele de comision au fost încheiate și executate. Prin urmare nu se poate reține că aceste contracte nu au fost executate în mod efectiv.
Din nota explicativă luată administratorului nu rezultă că activitățile nu au fost prestate și numai faptul că nu a semnat de primire facturile emise de SC, nu poate duce la concluzia că prestațiile la care se referpă facturile nu ar fi fost executate.
Un alt motiv de recurs invocat a fost acela că instanța de fond nua observat că prin înregistrarea cheltuielilor cu contractele de comision reclamanta și-a diminuat impozitul de plată către bugetul de stat cu suma de 80.439,12 lei.
Motivul este neîntemeiat deoarece din răspunsurile la obiectivele 2 și 4 ale expertizei, rezultă foarte clar că plățile făcute pentru efectuarea de către SC SRL a prestațiilor convenite prin contractele de comision, au majorat cheltuielile, iar ca efect al caracterului deductibil a respectivelor cheltuieli, a scăzut valoarea profitului impozabil daci și impozitul datorat bugetului, cum corect a reținut și prima instanță.
De asemenea s-a susținut că referitor la cheltuielile aferente contractului de comision întocmit între SC SRL și SC SRL, prima instanță a omis dubla calitate numitei, respectiv de administrator al SC SRL și salariat la SC SRL.
Pe de o parte, la momentul încheierii și executării contractului de comision, așa cum rezultă din răspunsul la obiectivul nr. 18 al expertizei, nu era angajat a SC SRL deoarece contractul de comision s-a încheiat la 14.07.2006 iar cel de muncă la 09.08.2006, iar pe de altă parte contractul de muncă încheiat între reclamantă și cuprinde pe lângă alte obligații prestații distincte față de cele ce făceau obiectul contractului de comision. În consecință nu se poate reține ca nefiind justificate și neexecutate prestațiile din contractul de comision determinat de faptul că administratorul SC este legat printr-un raport de muncă de SC SRL.
Referitor la susținerea recurentei pârâte că prima instanță nu a motivat admiterea acțiunii în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată nu poate fi primită în condițiile în care a constatat că operațiunile de prestări servicii au fost efectiv realizate TVA - ul aferent este de la lege deductibil, considerentele fundamentându-se pe argumente comune.
Cum criticile invocate de pârâtă sunt nefondate neîncadrându-se în nici unul din aspectele prev. de art. 304 pct. 7 și 9.proc.civ. Curtea urmează în baza art. 312 alin. 1.proc.civ. să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 253/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red. /05.12.2009
Dact. 4 ex. / com. 2 ex. ianuarie 2010
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila
