Contestație la executare. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.131

Ședința publică din data de 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de executare silită a sentinței nr. 233 din data de 15 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI formulată de reclamanta- -, cu sediul în B, Șoseaua, km.2, jud. B, în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în B,-, jud.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a permite pârâtei să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 20 mai 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra cererii de față;

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanta - - a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând punerea în executare a hotărârii nr.233/15.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în dosarul nr.3778/2006, obligarea autorității intimate să pună în executare sentința civilă nr.233/2006, să se conformeze dispoziției instanței de anulare a deciziei nr.77/2005 a B și a procesului verbal din 14.09.2004 al B, anularea măsurilor dispuse prin actele de control nr.1/2003 și 2/2003, care fac parte din procesul-verbal încheiat la 14.09.2004 și să se pună în executare efectiv scutirea de plată a obligațiilor bugetare restante la data de 30 ale lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, prin operarea scutirii și a exonerării în evidențele sale.

Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare de 221.396, 62 RON, reactualizare a sumelor stabilite de instanță și să aplice conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a adresat autorității pârâte cu scrisoarea nr.33509/28.08.2007 pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul de contencios administrativ, pentru ca aceasta să se conformeze titlului executor reprezentat de sentința civilă nr.233/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de pârâtă, aceasta reprezentând în mod nejustificat executarea sentinței în termenul stabilit de instanță.

Baf ormulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în principal excepția de necompetență materială a Curții de APEL PLOIEȘTI în soluționarea contestației la executare a titlului executoriu, instanța competentă fiind judecătoria, în favoarea căreia trebuie declinată competența.

A doua excepție invocată de pârâtă vizează lipsa calității procesuale pasive, scrisoarea nr.33509/28.08.207 prin care reclamanta a solicitat punerea în executare a titlului executoriu fiind redistribuită Administrației Publice a municipiului B, în calitatea sa de organ de executare, conform art. 136 Cod fiscal.

Pe fond, pârâta a susținut că între ea și reclamantă au existat raporturi juridice numai în ceea ce privește obiectul contenciosului administrativ, executarea propriu-zisă revenind Administrației finanțelor publice.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu acte și expertiză tehnică.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.233/15.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost admisă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu B și s-a dispus anularea deciziei nr.77/2005 a B și procesul verbal din 14.09.2004 al B, precum și măsurile dispuse prin actul de control constatând că reclamanta beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr.190/2004, dispunând scutirea de plata obligațiilor bugetare, penalitățile și majorările de întârziere, restante la data de 30 ale lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, în valoare de 13.475.520.000 lei ROL.

Prin decizia nr.2486/15.05.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul B ca nefondat, menținând sentința nr.233/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Prin încheierea de ședință din 25.09.2007 Curtea a respins cele două excepții (filele 45-46 dosar) și a încuviințat administrarea de probe.

Cu privire la primul capăt de cerere ce vizează punerea în executare a hotărârii nr.233/2006, instanța constată că cererea nu este întemeiată, întrucât există deja pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTIo contestație la executare care vizează întinderea și aplicarea titlului (fila 40 dosar) în cadrul căreia se invocă probleme de drept legate de executare.

Pe fondul litigiului, instanța constată că expertul G, în raportul său de expertiză depus la filele 75-76 și 170, concluzionează că pârâta datorează daune pentru faptul că pârâta a scos din evidență debitele reclamantei la 9.07.2007 și nu la data privatizării societății, 7.08.2000.

În perioada august 2000-iunie 2007, reclamanta a putut beneficia de credite, fonduri SAPARD și participări la licitație, deoarece figura cu datorii la bugetul de stat, condiție obligatorie în asemenea situații.

Expertul a mai învederat faptul că reclamanta având lipsă de lichidități nu a putut desfășura normal activitatea de producție, efectuarea unor plăți curente, achitarea la timp a furnizorilor, ceea ce a condus la producerea de daune, constând din dobânzi și penalități.

În raport de daunele solicitate de reclamantă, expertul a propus două variante de calcul: în prima variantă daunele au fost calculate la suma de 1.- lei, stabilit de instanță prin excluderea calamităților naturale de 579.504, caz în care diferența pe care pârâta o mai are de achitat, după ce deja a plătit suma de 82.874 lei, este de 17.933 lei.

În cea de a doua variantă expertul a scăzut suma de 766.268 lei din debitele datorate, a adăugat rata inflației, rezultând suma deja acordată, aceea de 82874 lei.

Instanța urmează să omologheze varianta 1 din raportul de expertiză, deoarece respectă titlul executor ce face obiectul litigiului și pe care reclamanta l-a pus în executare. Prin urmare, Curtea va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata sumei conform variantei 1 din expertiză.

În baza art.274 pr.civilă, Curtea va obliga pârâta să plătească reclamantei 2000 RON cheltuieli e judecată reprezentând onorariu de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în B, Șoseaua, km.2, jud. B, în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în B,-, jud.

Obligă intimata să plătească reclamantei - RON, reprezentând daune interese, compusă din 17933 RON reactualizare sumelor din titlu și 91680 RON, profit nerealizat, conform raportului de expertiză - varianta 1.

Aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.

Respinge în rest acțiunea.

Obligă pârâta la 2000 RON cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.

PREȘEDINTE,

G -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored.

5 ex./30.05.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Giurgiu Afrodita
Judecători:Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Ploiesti