Contestație la executare. Decizia 1538/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1538
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
-- - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
- - - - JUDECĂTOR 3: Costinel Moțârlichie
GREFIER-
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP D - C împotriva sentinței nr. 2277 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă DGFP D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 2277 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții D -
S-a dispuns anularea deciziei nr. 49 din 27.12.2006 emisă de a municipiului C, deciziei nr. 9 din 10.10.2007 emisă de a municipiului C și deciziei nr. 51 din 18.06.2007 emisă de
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că la data de 24.01.2003 a fost emisă reclamantului decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate pe anul 2001, decizia având numărul de înregistrare - emisă în baza declarației de venit global a contribuabilului.
Cuantumul obligațiilor bugetare a fost stabilit prin decizia sus menționată la - lei (ROL), suma achitată de reclamant la data de 27.01.2003 cu chitanța nr. - (fila 27 din dosarul nr-).
Ulterior, organul fiscal a emis decizia nr. 49/27.12.2006 care stabilește în sarcina reclamantului dobânzi la obligațiile fiscale sus menționate în cuantum de 244 RON și decizia nr. 9/10.10.2007 care stabilește pentru același debit majorări de întârziere în cuantum de 12 RON. Reclamantul a contestat cele doua decizii emise de C ce stabilesc accesorii la debitul inițial în cuantum de - lei (ROL), contestația sa fiind soluționată prin decizia nr. 51/18.06.2006 a D, în sensul respingerii acesteia.
În raport de aspectele reținute, instanța de fond a apreciat că majorările de întârziere și dobânzile stabilite în sarcina reclamantului prin decizia nr. 49/27.12.2006 și decizia nr. 9 din 10.10.2007, ambele emise de C nu se justifică întrucât obligațiile sale de plată au fost achitate în termen cu chitanța sus menționată.
Potrivit art. 119 alin.1 din OG 92/2003 majorările de întârziere se datorează pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, cu mențiunea că, în conformitate cu dispozițiile art. IV alin. 2 din 210/2005, noțiunile de dobânzi și penalități de întârziere au fost înlocuite cu noțiunea de majorări de întârziere. În acest context legal, având în vedere că, reclamantul a efectuat plata obligațiilor fiscale la scadență, acesta nu datorează majorări de întârziere, stabilirea acestora prin deciziile sus menționate fiind nelegală.
Împotriva acestei sentințe a formula recurs pârâta D în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerile reclamantului fără a analiza motivele invocate de către DGFP D in decizia prin care s-a respins contestația în procedura prealabilă.
S-a susținut și că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens s-a arătat că debitele reprezentând accesorii stabilite prin deciziile nr. 49/27.12.2006 si nr. 9/10.10.2007 au fost calculate pentru perioada 01.01.2006-18.12.2006 la debitele provenite din declarațiile depuse de către reclamant - expert contabil în anul 2001, sub numerele /25.01.2001 /24.06.2001, /25.07.2001, /25.01.2002 pentru activitatea desfășurată de Cabinet expertize contabile ec.,
Prin decizia de impunere anuală nr. -/24.01.2003 au fost stabilite obligații de plată (impozit pe venit) in sarcina persoanei fizice pentru veniturile salariate ale acesteia, obligații achitate cu chitanța nr. -/27.01.2003.
Prin urmare, accesoriile calculate prin deciziile nr. 49/27.12.2006 si nr. 9/10.10.2007 nu sunt aferente debitelor stabilite prin decizia de impunere anuală nr. -/24.01.2003, afirmația potrivit căreia toate obligațiile de plata ale reclamantului pentru anul 2001 au fost achitate nefiind întemeiată, cu atât mai mult cu cat un simplu calcul aritmetic dovedește faptul ca totalul sumelor reprezentând debit in deciziile nr. 9 si nr. 49 diferă de suma stabilită de plată prin decizia emisa în 24.01.2003.
Având în vedere faptul că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată (impozitul aferent veniturilor declarate pentru activitatea desfășurata de Cabinetul de expertize contabile) se datorează majorări de întârziere s-a solicitam admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulate.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 304 (9) Cod procedură civilă și art. 299-
La data de 24.03.2009 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că impozitul pe venit din activitatea de expertiză contabilă stabilit de organul fiscal a avut loc în baza declarației pe venitul global a anului 2001 în suma de 3.791.395 lei, vechi a fost achitat la data de 27.01.2003 cu chitanța nr. - cu numai 3 zile întârziere față de data de 24.01.2003 când s-a emis decizia de impunere înregistrata sub nr. -.
Separat de această obligație organul fiscal pretinde o alta plată a impozitului, respectiv cel declarat în cursul anului 2001 prin declarațiile periodice.
Susținerea organului fiscal că prin impunerea anuală nr. -/24.01.2003 au fost stabilite obligațiile de plată (impozitul pe venit în sarcina persoanei fizice pe veniturile salariale nu globale) ale acestuia achitate cu chitanța nr. -/27.01.2003 s-a susținut că sunt contrazise de decizia de impunere anuală pe venitul global care specifică clar documentul în baza căruia sa făcut impunerea, respectiv "Declarația de Global înregistrată sub nr. -/07.05.2002.
Venitul global din Declarație provine din ambele activități respectiv profesii liberare respectiv expertizele contabile și veniturile salariate.
La veniturile salariate raportate în Declarația de Global sunt înscrise și veniturile din onorarile pentru expertizele contabile efectuate, care au fost incluse în impozitul pe venitul global. Onorariile au fost comunicate de Biroul de specialitate expertize tehnice și contabile al Tribunalului Dolj.
Prim scrisorile trimise de C la răspunsul dat contestaților înregistrate sub nr. 78461/10.10.2005 și nr. 20689/18.04.2006 a răspuns că în baza de date a organului respectiv reclamantul nu figurează cu debite restante și nici cu dobânzi și penalități de întârziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2, 47 alin. 3 Cod fiscal.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Analizându-se actele și lucrările dosarului se rețin că împrejurările invocate prin motivele de recurs similar celor susținute prin decizia pronunțată în soluționarea contestației petentului nu pot fi reținute, deoarece prin decizia de impunere anuală pentru anul 2001 emisă pe numele petentului ce a avut ca bază declarația pe venit global depusă de acesta s-au avut în vedere atât veniturile dobândite de contribuabil prin exercitarea de profesii liberare (activitate de expertiză contabilă) cât și veniturile din salarii ale acestuia.
Prin urmare nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că prin decizia de impunere anuală pentru anul 2001 emisă pe numele petentului s-au avut în vedere numai veniturile salariale ale acestuia.
În aceste condiții diferențierea făcută între activitatea desfășurată de reclamant ca expert contabil și activitatea desfășurată de Cabinet expertize contabile este artificială, ducând la stabilirea eronată a majorărilor de întârziere și penalităților stabilite în cauză, cu atât mai mult cu cât la stabilirea acestor majorări de întârziere și penalități s-au avut în vedere declarațiile fiscale depuse de reclamant, persoană fizică, în calitatea sa de expert contabil așa cum se arată și reține și prin decizia pronunțată în soluționarea contestației petentului.
În fapt, avându-se în vedere declarațiile fiscale depuse de reclamant în cursul anului 2001 și declarația de venituri globală a acestuia pentru același an s-ar ajunge la o dublă impunere a veniturilor obținute de reclamant.
Relevant în acest sens este și răspunsul a mun. C la cererea nr. 20689 din 18.04.2006 formulată de reclamant în care se menționează că acesta nu figurează cu debite restante, dobânzi și majorări de întârziere.
Față de adresa mai sus menționată este evident că majorările de întârziere și penalitățile stabilite prin decizia de impunere, calculate pentru perioada 01.01.2006 - 18.12.2006 referitoare la activitatea desfășurată de reclamant în anul 2001 sunt eronat stabilite.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă DGFP D - C împotriva sentinței nr. 2277 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. jud.
2 ex
07 Aprilie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțârlichie
