Contestație la executare. Decizia 1717/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1717

Ședința publică din data de 7 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Secrețeanu Adriana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul P,-, Județul P, împotriva deciziei nr. 1416 din data de 23.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în comuna, nr. 16, Județ

Contestația este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei, potrivit chitanței nr.- și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatorul Consiliul Județean P reprezentat de consilier juridic, G, intimata reprezentată avocat C și de administrator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având cuvântul pentru contestator, consilier juridic G, depune la dosar chitanța nr.- prin care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.

La solicitarea curții, reprezentantul contestatorului, consilier G, arată că obiectul cererii este - contestație la executare, precizând că sunt în imposibilitate de a relua atribuirea traseului, așa cum au fost obligați.

Față de precizarea contestatorului cu privire la obiectul cererii, Curtea, invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței, pe care o pune în discuție.

Având cuvântul pe excepție, consilier juridic G pentru contestator, solicită respingerea excepției privind necompetența materială a Curții de Apel Ploiești.

Având cuvântul pentru intimata - SRL, avocat C, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a instanței.

Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale,

invocată din oficiu.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 06.11.2009, contestatorul Consiliul Județean P, formulat contestație la executare împotriva deciziei nr. 1416 din data de 23.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata - SRL.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătata că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri conexe sau incidentale, respectiv asupra excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială.

Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 582 alin. 4, art. 582 indice 5 alin.4, art. 399 și urm. art. 281 indice 1, art. 281 indice 2 și art. 281 indice 3 Cod procedură civilă.

Față de denumirea cererii formulate, temeiul în drept invocat, curtea a solicitat contestatoarei să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, iar contestatoarea a precizat că aceasta reprezintă contestație la executare.

Față de precizarea contestatorului cu privire la obiectul cererii, contestație la executare, Curtea, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, asupra căreia reține următoarele:

Prin sentința nr. 423/9.07.2009 Tribunalul Prahova - Secția de Contencios administrativ a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean P, iar prin decizia nr. 1416/23.10.2009 Curtea de Apel Ploieștia admis recursul declarat de reclamantă, a modificat în tot sentința recurată și pe fond a admis cererea de ordonanță președințială și a obligat pârâtul să continue procedura de licitație electronică.

Conform dispozițiilor art. 582 alin. 4 Cod procedură civilă, împotriva executării ordonanței președințiale se poate face contestație, iar potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă contestația la executare se soluționează de instanța de executare.

Față de aceste dispoziții legale, având în vedere obiectul cererii formulată de reclamantă, astfel cum aceasta a precizat, având în vedere și dispozițiile art. 2.1 lit. ț din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevăd că instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, curtea constată că litigiul nu este de competența materială in primă instanță a Curții de Apel Ploiești, competența materială aparține instanței de executare, Tribunalul Prahova - Secția Contencios administrativ.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 158 Cod proced. civ. art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 2.1 lit. ț din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești și va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios administrativ, complete specializate de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

Declină competența materială de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul P, Bulevardul -, nr. 2, Județul P, împotriva deciziei nr.1416 din data de 23.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în comuna, nr. 16, Județ P, în favoarea Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, complete specializate de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Secrețeanu Adriana

- - - - - - Fiind în concediu Fiind în concediu

se va semna de către se va semna de către

Președintele instanței Președintele instanței

Grefier

Fiind în concediu

se va semna de către

Primul grefier

Red.

4 ex./30.12.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Secrețeanu Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 1717/2009. Curtea de Apel Ploiesti