Contestație la executare. Sentința 348/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 348
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de contestatoarea SC INDUSTRIE SRL în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru contestatoarea SC INDUSTRIE SRL, lipsind intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra acțiunii de față.
Avocat pentru contestatoarea SC INDUSTROE SRL solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, arătând că actele contestate prin precizarea la acțiune sunt acte administrative în sensul dispozițiilor art.2 lit. c din Legea nr.554/2004.
Arată că Laboratorul Vamal Central funcționează în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar în baza certificatului emis de acest laborator s-au calculat debite pentru reclamantă.
Pe fond, susține că certificatul de analiză și decizia pronunțată ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva acestuia sunt nelegale, produsul analizat neavând parametrii fizico - stabiliți.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 4.07.2008, contestatoarea SC INDUSTRIE SRL Găneasa a formulat contestație împotriva deciziei nr. 26709, 26766//06.06.2008, emisa de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Tehnici de si Vamal.
In motivarea cererii sale, a aratat ca la data de 13.12.2007, cu procesul-verbal de prelevare nr 8948, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Oap relevat probe din produsele pe care reclamanta le fabrica sub denumirea comerciala 10" și materia primă SPIRIT la data de 07.04.2008 laboratorul vamal aparținând Autorității Nationale a Vamilor emițând certificatul de analiză nr.423 în concluziile căruia se arată că proba reprezintă păcură.
S-a mai mentionat că s-a adresat cu contestațiile nr 248 și 249 din 8.05.2008 Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale O și respectiv Autorității Naționale a Vămilor, solicitând efectuarea analizei probei doi, iar prin decizia contestată s-au menținut concluziile formulate în certificatele de analiza susmentionate, astfel ca, se sustine de contestatoare că există posibilitatea producerii unei pagube iminente în patrimonial său și se impune efectuarea analizei probei trei.
Prin sentința nr. 4407 din 24 iulie 2008, Judecătoria Slatinaa admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Slatina, invocata de intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA TEHNICI DE ȘI VAMAL - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE și s-a declinat competenta materiala de soluționare a contestației introdusă de contestatoarea SC INDUSTRIE SRL prin reprezentant legal - administrator în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA TEHNICI DE ȘI VAMAL - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, în favoarea Curții de APEL CRAIOVA -Secția Contencios Administrativ.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut ca întemeiată excepția de necompetenta materiala invocată, în raport de susținerile reciproce ale părților, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente: art 159 pct 2 c proc civ, coroborate cu art 3 pct 1 Cpc și art 1 din HG nr 532/2007.
Pentru a aprecia astfel asupra excepției invocate instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art 1 din HG nr 532/2007 "Autoritatea Națională a Vămilor se organizează și funcționează ca organ de specialitatea al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor și în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală".
Potrivit art 3 pct. 1 Cpc, curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Având în vedere că prin cererea introductivă la instanță s-a formulat contestație împotriva deciziei nr. 26709, 26766//06.06.2008, emisa de catre Autoritatea Nationala a Vamilor-Directia Tehnici de si Vamal, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina, necompetența Judecatoriei Slatina investita de contestatoare fiind de ordine publică, iar judecarea pricinii cu neobservarea ei ar atrage nulitatea hotărârii ce s-ar pronunța.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel și s-a dispus citarea legală a părților.
Examinând contestația prin prisma motivelor invocate și a actelor depuse la dosar, instanța reține:
În speță, prin cererea formulată reclamantă reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 26709, 26766//06.06.2008, emisa de catre Autoritatea Nationala a Vamilor-Directia Tehnici de si Vamal, precum și obligarea pârâtei să efectueze analiza probei 3 la un laborator acreditat în vederea stabilirii cu exactitate a parametrilor fizico- ai produsului fabricat.
Prin adresa nr. 26709, 26766//06.06.2008 emisă de Direcția Tehnici de și Vamal și adresată C-Serviciul Fiscală și (și nu contestatoarei) sunt precizate anumite calificări cu privire la determinarea încadrării tarifare, la modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva certificatelor de analiză dar și faptul că se confirmă și se menține încadrarea tarifară determinată în acestea pentru marfa supusă prelevării și care aparține contestatoarei SC INDUSTRIE SRL Găneasa, jud.
Conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. C din Legea 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vedeerea executării sau a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Din conținutul noțiunii de act administrativ rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice directe.
În stabilirea naturii juridice a unui act administrativ fiscal, esențială este natura măsurilor dispuse în conținutul său.
În speță, clarificările cuprinse în adresa a cărei anulare o solicită reclamanta, nu au caracterul unui act administrativ fiscal, așa cum este acesta definit de art. 2 alin. 1 lit.c din Legea 554/2004 corelat cu normele speciale instituite prin art. 41 din Codul d e proc.fiscală (care definesc noțiunea de act administrativ fiscal) și art. 43 din Codul d e proc.fiscală, referitor la conținutul și motivarea actului administrativ fiscal.
Această adresă nu stabilește nici obligații de plată către bugetul de stat, nici măsuri care să prejudicieze în vreun fel interesele reclamantei.
Mai mult, din prevederile art. 188 alin. 2 din Codul d e proc.fiscală conform cărora deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate în instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de SC INDUSTRIE SRL cu sediul în comuna Găneasa, sat, nr.41, județul O în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1 și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în C,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008
Președinte, - - |
Grefier, - - |
red.jud.-
tehnored.5 ex.
10 2008
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie