Contestație la executare. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 46/
Ședința publică din 10 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
Grefier - - -
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea Bârlad, cu sediul în Bârlad,-, județul V, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,--11, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 martie 2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 10 martie 2008.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
SC SA Bârlad SA a învestit Curtea de APEL IAȘI cu o contestație la executare, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care a solicitat instanței să constate perimarea de drept a dosarului de executare pornit împotriva reclamantei, anularea procesului-verbal de sechestru nr. 8609/11.09.2006 privind indisponibilizarea unor bunuri imobile proprietatea reclamantei, ridicarea notării sechestrului instituit asupra bunurilor imobile, anularea tuturor actelor și formelor de executare silită privind scoaterea la vânzare prin licitație publică a bunurilor din Anexa 1 procesului-verbal de sechestru nr. 8609/11.09.2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
SC SA Bârlad SA a invocat în susținerea contestației motive de nelegalitate a actelor efectuate în dosarul de executare a creanțelor datorate Casei de Asigurări de Sănătate V, preluate de pârâtă prin protocolul de transfer nr. 33/14.11.2003.
În drept, reclamanta și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 399 și următoarele din Codul d e procedură civilă și art. 44-49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998.
La termenul de judecată din 11.02.2008, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de APEL IAȘI de soluționare a cauzei.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 12.02.2008 a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, susținând că în speță sunt aplicabile prevederile art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998.
În baza prevederilor art. 137 alin. 1 di Codul d e procedură civilă, Curtea va examina excepțiile care fac de prisos cercetarea fondului cauzei.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 reglementează o procedură cu caracter special, care se referă, potrivit art. 1, la valorificarea creanțelor neperformante preluate de la bănci, persoane juridice române, cu capital parțial de stat, în scopul pregătirii pentru privatizare și creșterii gradului de solvabilitate a acestora, valorificarea unor creanțe fiscale preluate în temeiul unor acte normative, valorificarea unor creanțe comerciale preluate în temeiul unor acte normative, administrarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat, în calitate de acționar sau asociat, valorificarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat, în calitate de acționar/asociat sau creditor și valorificarea unor active ale regiilor autonome și societăților comerciale la care statul este acționar majoritar.
Reglementarea cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 instituie norme derogatorii de la prevederile Codului d e procedură civilă, însă acestea nu se referă și la contestația la executare.
Singura excepție de la regulile contestației la executare reglementate de Codul d e procedură civilă, prevăzută de art. 83 din ordonanță, în capitolul X, ce conține reguli speciale privind executarea silită, stabilea că debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 și pot face contestație la executare numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului statului supus valorificării. Cum dispozițiile art. 83 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 39/2004 a Curții Constituționale, instanța consideră că în materia contestației la executare se aplică în întregime prevederile Codului d e procedură civilă, inclusiv cele referitoare la instanța competentă să soluționeze contestația.
Potrivit dispozițiilor art. 400 din Codul d e procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare, care, în conformitate cu prevederile art. 373 alin. 3 din același act normativ este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.
În speță nu poate fi primită susținerea potrivit căreia instanța competentă să soluționeze contestația la executare este cea stabilită de art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998.
Potrivit acestui text de lege, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competenta curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere.
Din examinarea și interpretarea sistematică a prevederilor art. 46-49 din ordonanță rezultă că legiuitorul nu a inclus în categoria cererilor de orice natură și contestația la executare.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 158 din Codul d e procedură civilă, va admite excepția lipsei de competență materială a Curții de APEL IAȘI și va declina competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași -secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Admite excepția lipsei de competență materială a Curții de APEL IAȘI.
Declină competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași -secția civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 10.03.2008.
Președinte judecător
- - --- -
Grefier
- -
și tehnoredactat:, 4 ex.
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Iustinian Obreja Manolache